ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.109
Ședința publică din data de 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
– – –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1310 din 16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SA prin lichidator judiciar SRL P, cu sediul în P, str.- -, bloc.133 S1, etaj.5, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 30 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 6 februarie 2008, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, prin lichidator SC SRL P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună înregistrarea în contractul de muncă a perioadei august 2001-aprilie 2002, înregistrarea hotărârii AGA nr. 4/29.04.2002 privind suspendarea din funcție și a sentinței nr. 3488/2003 privind anularea hotărârii respective, anularea hotărârii nr. 18/15.07.2002 și a pozițiilor nr. 68 și 69 din carnetul de muncă privind absențele nemotivate și desfacerea contractului de muncă, recalcularea drepturilor salariale la zi, cu actualizarea sumelor conform coeficientului de inflație, acordarea val. acțiunilor și reactualizarea sumelor, în urma rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii AGA, rectificabile nr. 2/11.04.2002, precum și acordarea de daune morale datorită suspendării ilegale din funcția de director general al SC SA.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea AGA nr. 4/29.04.2002 a fost anulată prin sentința nr. 3488/2003 a Tribunalului Prahova, iar prin sentința nr. 425/2006 a Tribunalului Prahova și decizia nr. 784/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTIi -au fost acordate drepturile din perioada 2.05.2002 – 15.07.2002.
La termenul din 6.02.2007 reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea pârâtei de a înregistra în cartea de muncă toate modificările salariale pentru perioada august 2001-aprilie 2002, obligarea pârâților de a înscrie în carnetul de muncă hotărârea AGA nr. 4/29.04.2002, privind suspendarea din funcția de director, cu mențiunea corespunzătoare a anulării sale prin sentința nr. 3488/2003 a Tribunalului Prahova, constatarea nulității absolute a deciziei nr. 18/15.07.2002 emisă de SC SA și pe cale de consecință anularea pozițiilor nr. 68 și 69 din cartea de muncă, precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în cuantum de 100.000 lei și echivalentul drepturilor salariale ce reveneau reclamantului de la data suspendării până la data angajării sale la altă societate.
În motivarea acțiunii precizate, reclamantul a arătat că în anul 1990 s-a transferat la Întreprinderea Agricolă de Stat, unde a exercitat funcția de director, iar în anul 1991 fosta IAS s-a transformat în societate comercială pe acțiuni, cu capital de stat, având acest regim juridic până la 7.12.2001 când s-a transformat în societate comercială cu capital privat, reclamantul exercitând funcția de director general până la 7.12.2001 și în continuare, până la 29.04.2002, însă în cartea de muncă înscrierile se opresc la data de 27.07.2001, deși potrivit situației reale, până la suspendarea din funcție a reclamantului, au existat modificări salariale care trebuia să fie evidențiate în cartea de muncă.
A mai susținut reclamantul că în cartea de muncă trebuie evidențiată și decizia suspendării sale, precum și hotărârea judecătorească de anulare a acesteia, respectiv sentința nr. 3488/28.10.2003, în cauză interesând ce se întâmplă cu vechimea în muncă a reclamantului de la data suspendării și până la anularea acesteia și ce venituri urmează a fi luate în seamă pentru stabilirea pensiei.
A mai arătat reclamantul că prin decizia nr. 18/15.07.2002 s-a dispus desfacerea contractului său de muncă, în baza art. 130 lit.i din Codul muncii, iar anterior emiterii acestei decizii a fost emisă hotărârea AGA din 10.07.2002 care a dispus asupra încetării contractului de muncă, fiind atacată în instanță, stabilindu-se că hotărârea ar fi fost legală, fără a fi examinată însă niciodată decizia de desfacere a contractului de muncă, a cărei anulare se impune, precum și ștergerea pozițiilor nr. 68 și 69 din cartea de muncă.
S-a susținut în continuare de către reclamant că datorită luării nelegale a măsurii suspendării sale din funcție a suferit grave prejudicii de ordin material și moral, prin neprimirea salariului ce i se cuvenea, fiind expus disprețului celor care îl cunoșteau.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 248 alin.3, art. 269, art. 281 alin.2, art. 294 și 296 din Codul muncii.
Pârâta, prin lichidator judiciar a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a deciziei nr. 18/15.07.2002, prin care reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă, arătând că atât hotărârea AGA din 10.07.2002, prin care s-a decis desfacerea contractului de muncă al reclamantului, cât și decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 18/15.07.2002 emisă în baza hotărârii AGA, au fost contestate în instanță de către reclamant, solicitându-se anularea lor.
A mai învederat pârâta că inițial, prin sentința nr. 3616/2002 a Tribunalului Prahova, s-a admis acțiunea precizată și s-a anulat atât hotărârea AGA din 10.07.2002, cât și decizia nr. 18/15.07.2002, însă ulterior, prin decizia nr. 1348/2003 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost desființată în tot această sentință și s-a respins acțiunea precizată formulată de contestator, situație în care există autoritate de lucru judecat cu privire la capătul de cerere legat de constatarea nulității deciziei nr. 18/15.07.2002 și pe cale de consecință, și anularea pozițiilor nr. 68 și 69 din cartea de muncă.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri, interogatoriile părților și expertiză salarizare și normare a muncii, prin sentința civilă nr. 1310/16.10.2007 Tribunalul Prahovaa admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a respins ca inadmisibil capătul acțiunii precizate privind constatarea nulității absolute a deciziei nr. 18/15.07.2002, a respins ca neîntemeiate capetele acțiunii precizate privind obligarea pârâtei de a înregistra în cartea de muncă toate modificările salariale pentru perioada august 2001-aprilie 2002, precum și plata unor despăgubiri morale de 100.000 RON și echivalentul drepturilor salariale pentru perioada dintre data suspendării și data angajării la o altă societate.
Prin aceeași sentință s-au respins ca inadmisibile capetele acțiunii precizate privind obligarea pârâtei de a înscrie în carnetul de muncă hotărârea AGA nr. 4/29.04.2002 de suspendare din funcția de director a reclamantului, cu mențiunea corespunzătoare anulării acesteia prin sentința nr. 3488/2003 a Tribunalului Prahova și anularea pozițiilor nr. 68 și 69 din carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă privind capătul acțiunii precizate prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 18/15.07.2002 emisă de pârâtă, este întemeiată.
Astfel, s-a arătat că prin sentința nr. 3616/2002 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea precizată și a anulat atât hotărârea AGA din 10.07.2002, cât și decizia nr. 18/15.07.2002, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr. 1348/31.03.2003, a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă și a modificat în tot sentința recurată, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Drept urmare, s-a constatat că există identitate de părți, obiect și cauză între acțiunea anterioară și cererea de față prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 18/15.04.2002 emisă de pârâtă.
Referitor la capătul de cerere al acțiunii precizate privind obligarea pârâtei de a înregistra în cartea de muncă toate modificările salariale pentru perioada august 2001-aprilie 2002, instanța de fond a reținut, pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert, că salariul de bază al reclamantului, ca și sporul de vechime al acestuia, au fost înscrise în carnetul de muncă, înscriere ce a fost corect făcută de către angajator, menționându-se corect drepturile salariale ale reclamantului pe această perioadă, astfel încât cererea respectivă a fost apreciată ca neîntemeiată, arătându-se că veniturile ce reprezintă sporuri nepermanente nu se trec în carnetul de muncă.
Tribunalul a respins ca inadmisibile capetele acțiunii precizate privind obligarea pârâtei de a înscrie în carnetul de muncă hotărârea AGA nr. 4/29.04.2002 de suspendare din funcția de director, cu mențiunea corespunzătoare a anulării acesteia prin sentința nr. 3488/2003 a Tribunalului Prahova și anularea pozițiilor nr. 68 și 69 din carnetul de muncă, pe motiv că hotărârea AGA nr. 4/29.04.2002 a fost anulată prin sentința nr. 3488/2003 și deci nu și-a mai produs efectele, iar în privința pozițiilor nr. 68 și 69 din carnetul de muncă al reclamantului, s-a arătat că societatea pârâtă nu are personal calificat care să opereze în carnetul de muncă, contestatorul putând solicita completarea corespunzătoare a carnetului de muncă de către persoana autorizată și apoi, certificarea înregistrărilor de către ITM P, printr-o cerere adresată instituției la care să anexeze documentele justificative în original.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală.
Susține recurentul că în mod greșit s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind nulitatea absolută a deciziei nr. 18/15.07.2002, decizie care a fost dată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 267 și 268 din Codul muncii, astfel că se impunea sancționarea acesteia cu nulitatea absolută.
Se mai susține că instanța a admis excepția autorității de lucru judecat încălcând dispozițiile art. 268 pct.5 pr.civ. fără a explica cum a dedus existența triplei identități, apărările ambelor părți fiind ample cu privire la această excepție, iar tribunalul a refuzat să răspundă argumentelor recurentului privind inexistența identității de cauză, acesta arătând că prima soluție a fost dată în baza Legii nr. 31/1990, iar cererea actuală viza dispozițiile Codului muncii.
De asemenea, învederează recurentul, în mod greșit instanța a dat soluția pe două excepții, reținând că același petit se află sub autoritatea de lucru judecat și respingându-l ca inadmisibil, fără a face o expunere cu privire la inadmisibilitate.
Se arată în continuare că identitatea de cauză nu poate fi reținută întrucât în primul litigiu s-a avut în vedere valabiliatea unei hotărâri AGA din care a rezultat că și desfacerea contractului de muncă trebuie reținută ca legală întrucât este consecința adunării generale, pe când în cauză s-au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 248, 267 și 268 din Codul muncii, cerându-se cercetarea cauzei din această perspectivă.
Tot în mod nelegal instanța a soluționat cererea privind obligarea înscrierii în cartea de muncă a hotărârii AGA nr. 4/29.04.2002 și anularea pozițiilor nr. 68 și 69 din cartea de muncă, pe considerentul că pârâta nu are personal calificat pentru a opera în cartea de muncă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în r ecurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art. 1201 civ. există autoritate de lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
Recurentul-reclamant a promovat anterior o acțiune împotriva SC SA prin care a solicitat anularea hotărârii AGA din 10.07.2002, precum și a deciziei nr. 18/15.07.2002, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă, cerere care a format, în primă instanță, obiectul dosarului nr. 8925/2002 al Tribunalului Prahova – Secția comercială și de administrativ.
În cauza respectivă societatea pârâtă SC SA a invocat excepția de necompetență materială a instanței în soluționarea cererii referitoare la desfacerea contractului de muncă al reclamantului, reclamantul susținând în acea cauză, printre altele, în apărare, că cererea de anulare a deciziei nr. 18/15.07.2002, fiind accesorie celei principale, potrivit art. 17 pr.civ. urmează a fi soluționată de instanța competentă să judece cererea principală.
Excepția sus-menționată a fost respinsă de Tribunalul Prahova, care prin sentința civilă nr. 3616/17.12.2002 a admis acțiunea reclamantului și a anulat hotărârea AGA din 10.07.2002 și decizia nr. 18/15.07.2002.
Împotriva acestei sentințe, pârâta SC SA a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 1348/31.03.2003 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul și a modificat în tot sentința, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului ce cuprindea cele două capete de cerere.
De vreme ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, în modalitatea sus-arătată, care este instanța competentă să soluționeze cererea în anularea deciziei nr. 18/15.07.2002 emisă de SC SA și dispozițiile legale incidente, cerere care a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, statuându-se și că această competență aparține instanței care soluționează litigiile comerciale și nu celei competente să judece conflictele de muncă, o nouă acțiune având același obiect, cu a cărei soluționare a fost învestită instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă nu mai poate fi primită întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, fiind incidente dispozițiile art. 1201 civ.
Prin urmare, în mod corect prima instanță, prin sentința atacată în recursul de față, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă privind capătul acțiunii precizate a reclamantului, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 18/15.07.2002 emisă de pârâtă, iar admiterea excepției respective, care este o excepție absolută, peremptorie, are drept consecință respingerea acestui capăt de cerere.
Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a arătat în considerentele sentinței care au fost argumentele acesteia în raport de care a apreciat că în pricina de față operează autoritatea de lucru judecat, existând tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Faptul că s-a consemnat că această cerere este respinsă ca inadmisibilă nu poate afecta legalitatea sentinței atacate și nu poate justifica, prin el însuși, admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurent.
Referitor la cererea privind obligarea înscrierii în cartea de muncă a hotărârii AGA nr. 4/29.04.2002 privind suspendarea din funcția de director a reclamantului, cu mențiunea corespunzătoare anulării acesteia prin sentința nr. 3488/2003 a Tribunalului Prahova, s-a reținut în mod justificat de tribunal că de vreme ce hotărârea AGA nr. 4/29.04.2002 a fost anulată prin hotărârea judecătorească respectivă, aceasta nu și-a mai produs efectele.
În privința celorlalte mențiuni din cartea de muncă a reclamantului, ce s-au cerut a fi anulate, se constată că prin precizarea la acțiune reclamantul a solicitat anularea acestor poziții ca o consecință a constatării nulității absolute a deciziei nr. 18/15.07.2002 emisă de SC SA și, în condițiile în care acest din urmă capăt de cerere a fost respins ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, apare ca fiind corectă și soluția de respingere a cererii privind anularea pozițiilor respective din cartea de muncă a reclamantului.
Concluzionând, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, Curtea privește recursul reclamantului ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1310 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SA, prin lichidator judiciar SRL P, cu sediul în P, str.- -, bloc.133 S1, etaj.5, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
– – — – — –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex/22.02.2008
/
dos.fond – Trib.
jud.fond
