Completare carnet de muncă. Decizia 1894/2009. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1894

Ședința publică din data de 21 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu

JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

– – –

Grefier –

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta SC Mecanică SA, cu sediul în,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1376 din data de 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în P,-, bloc 174,.A, etaj 3,.14, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă SC Mecanică reprezentată de și intimata reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat depune la dosar, pentru intimata pârâtă, concluzii scrise, după care, având cuvântul pentru intimata reclamantă invocă excepția nulității recursului formulat, arătând că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 15 iulie 2009, aceasta motivând recursul la data de 1 septembrie 2009, peste termenul procedural legal, termen prevăzut în disp.art.80 din Legea nr.168/1999.

Recurenta pârâtă SC Mecanică SA, prin reprezentant, depune la dosar concluzii scrise, după care, având cuvântul, solicită respingerea excepției invocată de intimata pârâtă ca nefondată, întrucât motivele de recurs au fost înregistrate la Curtea de APEL PLOIEȘTI la 31.08.2009 în termenul legal procedural.

Părțile având cuvântul din nou arată că nu mai au cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

În susținerea recursului reprezentantul recurentei pârâte prezintă instanței spre consultare un înscris care are regim de document clasificat și care reprezintă planul amplasării secțiilor în cadrul uzinei.

Se arată că sentința pronunțată de Tribunalul Prahova se întemeiază pe o greșeală ce rezultă din aprecierea eronată a probelor administrate, în sensul că instanța nu a reținut că activitatea desfășurată de reclamantă, respectiv aceea de muncitor necalificat, nu face parte din meseriile prevăzute de Ordinul nr.50/1991, nici în anexele 1 și 2.

În concluzie, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

La rândul său, apărătorul intimatei pârâte, avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova ca temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC Mecanică, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că în perioada 01.05.1986 – 20.02.2003 a lucrat în condiții deosebite în grupa I de muncă, în procent de 100 %, și să fie obligată pârâta la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada sus-menționată a avut calitatea de salariat în cadrul pârâtei, în funcția de pirotehnist, iar datorită specificului Secției a II-a pirotehnie, a beneficiat de grupa I de muncă în condițiile Ordinului 50/1996. A mai arătat că la data desfacerii contractului de muncă a constatat că în carnetul de muncă i-a fost completată grupa a II-a de muncă, deși și-a desfășurat activitatea în condițiile ordinului precizat.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că reclamanta a fost angajată în cadrul său în meseria de strungar, muncitor necalificat în pirotehnie și controlor, iar în perioada 01.05.1986 – 01.01.1988 ca pirotehnist.

A mai arătat că pentru perioada 01.01.1988 – 01.04.2001 reclamantei i s-a acordat grupa a II-a de muncă, conform unui tabel nominal anexă la procesul verbal nr.13/29.08.1991 întocmit în baza Ordinului nr.50/1990.

Prin sentința civilă nr.1376 pronunțată la data de 9 iulie 2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamanta, a onstatat că reclamanta beneficiază de grupa I de muncă în procent de 100% pentru perioada 01.05.1996 – 20.02.2003 și a dispus completarea carnetului de muncă de către pârâtă. A obligat pârâta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert și cărții de muncă existentă la dosar, reclamanta a avut funcția de pirotehnist și a lucrat efectiv în cadrul Șantierului II – Secția pirotehnie. Potrivit Ordinului nr.50/1990 “beneficiază de încadrarea în grupele I și II, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2”.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit rezultă că în perioada 01.05.1996 – 20.02.2003 reclamanta a îndeplinit funcția de pirotehnist lucrând în locuri de muncă prevăzute de grupa I de muncă în procent de 100%, prevăzut de Ordinul nr.50/1990 al, fiind îndreptățită să primească grupa superioară de muncă în procent de 100% pentru aceasta perioadă.

A mai reținut prima instanță că, din actele și lucrările dosarului, reiese că instalațiile unde a lucrat reclamanta sunt cuprinse în anexa la HG 559/1990, art.1 și respectiv pct.13 din HG 456/1990, art.1 pct.21, ceea ce înseamnă că în perioada 01.05.1996 – 20.02.2003 a lucrat efectiv în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Mecanică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea, în esență, că reclamanta a fost angajată în cadrul său în meseria de strungar, muncitor necalificat în pirotehnie și controlor, iar în perioada 01.05.1986 – 01.01.1988 ca pirotehnist, iar pentru perioada 01.01.1988 – 01.04.2001 reclamantei i s-a acordat grupa a II-a de muncă, conform unui tabel nominal anexă la procesul verbal nr.13/29.08.1991 întocmit în baza Ordinului nr.50/1990.

De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, Ordinul nr.50/1990 a fost abrogat, astfel că este nelegală acordarea grupei I de muncă și după abrogarea acestui ordin.

În ședința publică din data de 21.10.2009, intimata reclamantă, prin apărătorul său, a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen.

Analizând excepția invocată prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Curtea reține următoarele:

Sentința nr.1376 din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova fost comunicată recurentei pârâte la data de 15.07.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare existent la fila 53 din dosarul de fond. Potrivit disp. rt.306 pr.civ. Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2, respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părților. Art.303 alin.1 și 2.pr.civ. stabilesc că Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs și, respectiv căTermenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Potrivit disp. art.80 din Legea nr.168/1999 termenul de declarare a recursului este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțare de instanța de fond.

Curtea reține că recurenta a formulat recurs la data de 23.07.2009, arătând că motivele le va depune ulterior, însă motivele au fost depuse la instanța de recurs la data de 31.08.2009.

Având în vedere că recurentul reclamant nu a motivat recursul în termenul prevăzut de Legea nr. 168/1999, urmează ca în temeiul disp.art. 306 Cod procedură civilă să constate nulitatea recursului.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului pentru nemotivarea în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă.

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta SC Mecanică SA, cu sediul în,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1376 din data de 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în municipiul P,-, bloc 174,.A, etaj 3,.14, jud. P, pentru nemotivarea în termenul legal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

– – – – – –

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red.CL

Tehnored. LC/MD

4 ex./03.11.2009

f- Trib.