Completare carnet de muncă. Decizia 495/2008. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 495

Ședința publică din data de 9 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

: – –

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în comuna,-, jud. O, împotriva sentinței civile nr. 178 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în P, str. -, bloc,. B, etaj 1,. 18, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta pârâta SC SRL, reprezentată de avocat din Baroul București, conform contractului de asistență juridică nr. – din 4 aprilie 2008 și intimatul reclamant, personal.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Intimatul reclamant, depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs, un exemplar comunicându-l și recurentei pârâte prin apărătorul său, după care, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având la rândul său cuvântul pentru recurenta pârâtă, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul în susținerea recursului formulat de recurenta pârâtă SC SRL arată că instanța de fond a înțeles eronat raporturile juridice existente între părți, întrucât, între societatea recurentă și intimatul reclamant nu au existat niciodată raporturi de muncă, ci doar un contract de mandat comercial, care este un act încheiat prin acordul de voință al părților semnatare.

Prin urmare atâta timp cât nu există hotărâre judecătorească prin care să se constate nulitatea acestui contract, prezumția de validitate a actului încheiat nu poate fi răsturnată prin simple afirmații neconcludente, concret, în cauza de față, prin afirmația reclamantului că nu recunoaște semnătura acestui contract.

Se arată de asemenea că reclamantul nu a avut niciodată calitatea de angajat al subscrisei societăți, drept urmare, SC SRL nu poate fi obligată la plata impozitelor și contribuțiilor datorate conform legii de angajator, întrucât nu a avut niciodată calitatea de angajator față de . Neavând calitatea de salariat intimatul reclamant nu are nici temei legal pentru a solicita indemnizația de concediu corespunzător concediului neefectuat.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 178 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond respingerea acțiunii.

Cu cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de pârâta SC SRL ca nefondat, pentru considerentele precizate în întâmpinarea depusă în scris la dosarul cauzei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC “”SRL -O pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se constate existența raporturilor de muncă între el și pârâtă în perioada 16 octombrie 2006-19 octombrie 2007 precum și dreptul său la vechime în muncă aferent acestei perioade în conformitate cu prevederile art.16 alin.3 din codul muncii, să fie obligată pârâta la plata tuturor contribuțiilor și impozitelor pe care le datorează și să se rețină și vireze contribuțiile și impozitele sale în calitate de salariat pentru perioada sus-arătată.

Același reclamant a solicitat și obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu corespunzătoare concediului de odihnă la care era îndreptățit proporțional cu perioada lucrată și să se dispună ca Inspectoratul Teritorial d e Muncă O să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul său de muncă.

În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că în perioada 16 octombrie 2006-19 octombrie 2007 lucrat ca agent de vânzări în folosul pârâtei SC “”SRL -O cu un salariu net de 700 lei, că cererea de a i se elibera o adeverință de salariat i-a fost respinsă cu motivarea că nu are încheiat contract individual de muncă.

Reclamantul a mai arătat că directorul zonal al societății pârâte i-a cerut să încheie un contract de mandat, recunoscând că nu i-a întocmit în formă scrisă contract individual de muncă.

În dovedirea acestor susțineri reclamantul a depus înscrisuri (filele 24-61 și 83-84) și a cerut interogarea pârâtei și audierea unui martor iar în drept a invocat dispozițiile art.8,13,16, 40, 281 și 283 alin.2 din codul muncii.

Legal citată, societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 10-13) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că între părți a fost încheiat contractul de mandat comercial nr.102/16 octombrie 2006 pe durată determinată, până la data de 15 octombrie 2007, iar prin adresa nr.530/30 octombrie 2007 i s-a adus la cunoștință că expirând durata contractului de mandat și neprezentându-se cu actele necesare încheierii contractului de muncă, acțiunea formulată-sub toate capetele de cerere este vădit nefondată și trebuie respinsă.

În dovedirea acestor apărări, pârâta a depus înscrisuri (filele 14-23) și a solicitat administrarea probelor cu interogatoriul reclamantului, audierea unui martor (fila 72) și a formulat concluzii scrise (filele 80-82).

După administrarea probelor, prin sentința civilă nr.178 din 5 februarie 2008, tribunalul a admis acțiunea, constatând existența raporturilor de muncă dintre părți în perioada 10 iunie 2006-19 octombrie 2007 și a obligat pârâta să-i plătească indemnizația de concediu calculată în raport cu concediul cuvenit pentru perioada efectiv lucrată și să vireze contribuțiile datorate bugetului de stat pentru salariul reclamantului și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 10 iunie 2006-19 octombrie 2007 reclamantul a desfășurat la societatea pârâtă activitatea de agent de vânzări, având un salariu lunar de 700 lei, situație ce rezultă atât din recunoașterile pârâtei cât și din depozițiile martorilor și înscrisurile depuse de ambele părți.

A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că nu a încheiat contract de muncă reclamantului deoarece acesta nu a prezentat toate documentele necesare, argumentându-se că prestarea muncii, acordarea salariului lunar și continuarea activității reprezintă acordul de voință al părților în privința contractului individual de muncă, iar obligația încheierii acestuia în formă scrisă revine angajatorului, conform art.16 alin.1 din codul muncii.

Referitor la contractul de mandat comercial încheiat de părți la 16 octombrie 2006, prima instanță a reținut că reclamantul nu a recunoscut semnarea acestuia pe de o parte, iar pe de alta, existența unui asemenea contract nu suplinește lipsa contractului individual de muncă.

În plus, s-a arătat că în raport de actele dosarului, reclamantul nu a desfășurat activitate în calitate de mandatar ci a prestat muncă ca salariat, constând în activități de comerț, prezentarea produselor și ofertei de prețuri, ridicarea unor comenzi-care se circumscriu îndeplinirii unor fapte materiale iar nu întocmirii unor acte juridice în numele și pentru societatea pârâtă.

În aceste împrejurări, tribunalul a admis acțiunea reclamantului în temeiul art.16 alin.2, art.140 alin.2 din codul muncii și a prevederilor codului fiscal.

În termen legal, împotriva sentinței a exercitat recurs pârâta SC””SRL O (filele 4-6) invocând greșita interpretare a actelor și raporturilor juridice dintre părți de către instanța fondului.

Recurenta a criticat sentința reiterând apărările făcute prin întâmpinare; a susținut că în mod greșit au fost interpretate raporturile dintre părți, câtă vreme contractul de mandat comercial încheiat și-a produs efectele, nu a fost desființat sau anulat astfel că se bucură de prezumția de validitate, iar simpla afirmație a reclamantului în sensul că nu ar fi semnat respectivul contract de mandat nu este susținută de probe, acesta neavând vreodată calitatea de salariat cum în mod eronat s-a reținut prin hotărârea recurată.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Intimatul-reclamant, fiind legal citat a formulat întâmpinare pe care a depus-o în ședința dezbaterilor de astăzi când a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 14-15).

Curtea verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse de recurentă, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a actelor și lucrărilor dosarului dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele care succed:

La data de 16 octombrie 2006 sub nr.102 a fost semnat și încheiat între părțile litigiului de față “contractul de mandat” pe durată determinată de 12 luni și având drept obiect efectuarea de fapte de comerț constând în prezentarea produselor, a ofertei de prețuri și ridicarea de comenzi de către mandatarul în numele și pe contul mandantului SC””SRL, pentru o indemnizație de 700 lei lunar (filele 14-16).

Intimatul-reclamant a contestat semnarea acestui înscris însă valabilitatea sa nu poate fi condiționată de simpla negare a semnăturii, în lipsa unor minime dovezi care să confirme susținerile sale.

Ceea ce este însă esențial pentru soluționarea cauzei este natura reală a raporturilor dintre părți a căror existență nu poate fi negată, rezultând din mijloacele de probă administrate la instanța fondului, respectiv împrejurarea de fapt că în perioada 16 octombrie 2006-19 octombrie 2007, reclamantul a prestat, în calitate de agent de vânzări, activitatea ce face obiectul contractului sus-arătat în folosul societății pârâte.

Este de asemenea de netăgăduit, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, că prestată de intimatul-reclamant în folosul pârâtei se circumscrie raporturilor de muncă iar nu obligațiilor ce derivă din contractul de mandat.

Mandatul este contractul prin care o persoană, numită mandatar se obligă să încheie acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire și pe care îl reprezintă.

Principala deosebire între acest tip de contract și contractul de muncă constă în aceea ca mandatarul este însărcinat cu îndeplinirea unoracte juridicesi estereprezentatulmandantului, în timp ce contractul de munca are ca obiectacte sau fapte materialeși salariatul nu are calitatea de reprezentant al angajatorului.

Interpretând corect adevărata natură a raporturilor juridice ale părților, tribunalul a stabilit că în realitate sub denumirea contractului de mandat, între reclamant și pârâtă s-au derulat relații specifice de muncă în temeiul cărora reclamantul în calitate de salariat a prestat efectiv muncă pentru și sub autoritatea pârâtei, ca angajator, în schimbul remunerației denumite indemnizație în cuatum de 700 lei lunar.

Nu s-a dovedit că în exercitarea funcției încredințate, aceea de mandatar, reclamantul ar fi întocmit pentru pârâtă acte juridice specifice contractului de mandat, iar lipsa formei scrise a contractului individual de muncă nu înseamnă inexistența raporturilor juridice de muncă.

Nici critica referitoare la faptul că, valabil fiind contractul de mandat, el și-a produs toate efectele câtă vreme nu s-a declarat nulitatea lui în justiție, nu este întemeiată.

În cauză nu s-a pus problema nulității contractului de mandat, instanța de fond nefiind învestită cu o asemenea cerere, ci aceea de interpretare a adevăratelor raporturi juridice dintre părți derulate, incontestabil, sub puterea respectivului contract, iar denumirea dată de părți nu este relevantă cât privește adevărata natură a respectivului act juridic.

În egală măsură, faptul că societatea pârâtă a încheiat cu același reclamant și un contract de colaborare (filele 66-67) la data de 13 noiembrie 2006, având drept obiect “asigurarea distribuirii preparatelor din carne marca / în județul D”, confirmă în realitate că a prestat activitatea de agent de vânzări ca salariat, iar nu pe cea de mandatar al recurentei, așa cum s-a susținut.

Drept consecință, în mod legal și temeinic prin sentința pronunțată, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea reclamantului sub toate capetele de cerere formulate.

La controlul de legalitate și temeinicie exercitat de C se constată însă că în hotărârea recurată, reclamantului i s-a acordat mai mult decât a cerut, fiind incident cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.6 cod pr.civ. deoarece atât în minută (fila 3 verso) cât și în dispozitivul sentinței a fost înscrisă perioada 10 iunie 2006-19 octombrie 2007 ca fiind cea a raporturilor de muncă dintre părți, deși în realitate prin cererea de chemare în judecată și dovezile dosarului, reclamantul a solicitat și este îndreptățit la constatarea raporturilor de muncă cu societatea pârâtă în perioada 16 octombrie 2006-19 octombrie 2007.

Cum în calea de atac exercitată recurenta nu a invocat cazul de modificare reprezentând “plus petita” iar acesta nu este de ordine publică, putând fi cercetat numai la solicitarea părții interesate, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă în raport de criticile pe care aceasta a înțeles să le aducă sentinței primei instanțe.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în comuna,-, jud. O, împotriva sentinței civile nr. 178 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în P, str. -, bloc,. B, etaj 1,. 18, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

– – – – – – –

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored.

2 ex./05.05.2008

. fond – al Tribunalului Dâmbovița

G –