Dosar nr-
Dosar nr-
ROMÂNIA
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 842/CM
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman
– –
Grefier – – –
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă “” G, cu sediul în-, județul G, împotriva sentinței civile nr. 371/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, județul C, având ca obiect completare carnet de muncă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,a a amânat pronunțarea la data de 20.11.2008, 24.11.2008 și 27.11.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamantul în contradictoriu cu pârâta “” Gas olicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea societății pârâte la rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă la poziția 100, obligarea societății la plata drepturilor bănești cuantificate după cum urmează: 1.000 lei pentru 150 ore suplimentare efectuate în cursul anului 2005, 700 lei pentru 18 zile de concediu restante pentru anul 2005, 3.700 lei pentru 349 ore suplimentare prestate în anul 2006, 700 lei contravaloarea transportului de la domiciliu la locul de muncă pentru lunile aprilie și mai 2007, 300 lei pentru 42 ore suplimentare prestate în anul 2007.
A precizat că în luna decembrie 2005 fost transferat, conform unui protocol, de la “” la “” G, dar contractul de muncă cu societatea pârâtă a fost încheiat ulterior, în luna februarie 2006, reclamantul desfășurând activitate până la data 17.07.2007.
Drepturile salariale aferente anului 2005, conform protocolului trebuiau achitate de societatea la care a fost transferat, societate care nu și-a onorat nici obligațiile cu privire la plata orelor suplimentare prestate, precum și a celorlalte drepturi cuvenite, respectiv concediu de odihnă și contravaloare transport de la domiciliu la locul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 371/28.03.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost restrânsă și a obligat societatea pârâtă la plata, către reclamant, a sumei nete de 7.594 lei reprezentând drepturi salariale actualizate cu rata inflației, precum și la plata contribuțiilor la bugetul de stat, corespunzătoare acestor drepturi.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind radierea mențiunilor de la poziția 100 din carnetul de muncă și a fost obligată societatea pârâtă la plata, către reclamant, a sumei de 2.185,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii de avocat și expert, precum și cheltuieli de transport).
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut:
La data de 11.05.2005 prin adresa nr. 87 societatea pârâtă a solicitat Societății de Construcții SA B detașarea unui număr de 19 angajați ai respectivei societăți.
Prin adresa nr. 579/17.05.2005 această societate a confirmat că este de acord cu detașarea în condițiile respectării prevederilor art. 45, 46 și 47 Codul munciia personalului nominalizat, personal în rândul căruia se regăsește și reclamantul.
Potrivit adresei emise de societatea de la care s-a dispus detașarea rezulta încadrarea reclamantului, salariul negociat, sporurile de care acesta beneficiază, zilele de concediu la care are dreptul și chiar zile de concediu de odihnă efectuat, respectiv în anul 2005 nu a efectuat nicio zi de concediu de odihnă.
Ulterior acestei detașări, la data de 24 februarie 2006 fost semnat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 4995, prin care părțile au stabilit de comun acord ca reclamantul să desfășoare activitatea pe o perioadă determinată de 1 an, cu drepturile care decurg din încheierea acestui contract, iar la data de 17.07.2007 raporturile de muncă ale salariatului reclamant au încetat prin decizia nr. 90, ca urmare a demisiei acestuia.
Pentru perioada mai 2005-17.07.2007 reclamantul a prestat activitate salarială în cadrul societății pârâte, iar pârâta, potrivit prevederilor Codului muncii art. 40 alin. 2, era obligată să achite toate drepturile salariale reclamantului pentru depusă.
În aceste condiții drepturile salariale cuvenite reclamantului, potrivit solicitărilor acestuia, ore suplimentare, contravaloare concediu de odihnă neefectuat, contravaloarea transportului de la domiciliu la locul de muncă, au fost cuantificate de expert la suma de 7.220 lei. Pentru a ajunge la această sumă expertul a avut în vedere orele efectiv lucrate, compensarea orelor suplimentare cu zile libere plătite, concediul de odihnă efectuat așa cum rezultă din anexa 1 la raportul de expertiză.
Pârâta nu contestat concluziile raportului de expertiză și nu a produs dovezi care să infirme concluziile raportului de expertiză sens în care instanța a apreciat ca întemeiate solicitările reclamantului referitoare la drepturile bănești cuvenite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă care a formulat următoarele critici:
– Conform pontajelor și a acordului dintre părți, în anul 2005 domnul a lucrat 1603 ore din care i-au fost plătite 1408 ore, de unde rezultă, dintr-un simplu calcul matematic, că a efectuat un număr de 195 ore suplimentare și nicidecum 355 ore cum greșit s-a specificat în expertiza contabilă și reținut de instanța de fond.
Toate aceste ore au fost compensate cu ore libere plătite în anul 2006, de comun acord cu salariatul.
– În cursul anului 2006, de la data angajării, 6 februarie și până la 31 decembrie, domnul a prestat un număr de 354 ore suplimentare din care 42 de ore au fost compensate cu ore libere plătite în anul 2007. Rezultă că, la data încetării contractului individual de muncă, domnul a rămas cu un număr de 312 ore suplimentare din anul 2006 și nu 472 cum greșit a reținut instanța de fond, ceea ce înseamnă 2.340 lei.
– În luna martie 2007 domnul a lucrat 142 de ore, care, din greșeală și fără nicio intenție, nu au fost trecute în Anexa 1 la întâmpinare. De altfel, această eroare a fost îndreptată iar orele au fost incluse în situație, precum și în expertiza contabilă.
– Recurenta arată că nu trebuie să-i plătească concediul neefectuat pe anul 2005 domnului, acesta urmând să se adreseze ” ” pentru plata acestuia, unde a fost detașat.
– Cu referire la concediul de odihnă pe anii 2006 și 2007 recurenta arată că, pe perioada cât a fost salariat al societății, reclamantul avea dreptul la 28 zile concediu de odihnă, 19 zile pe anul 2006 și 9 zile pe anul 2007, din care a uzat un număr de 21 de zile, după cum urmează: 6 zile în aprilie 2006, 11 zile în februarie 2007, 1 zi în aprilie 2007 și 3 zile în mai 2007. rezultă că au rămas neefectuate un număr de 7 zile de concediu de odihnă, calculate la 541 lei brut, sumă care i-a fost plătită acestuia odată cu lichidarea în luna august 2007 (Anexa nr. 3).
– De asemenea, recurenta consideră că plata transportului de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu al angajaților nu este o obligație a angajatorului, acesta fiind singurul în măsură să acorde această facilitate. Din interpretarea per a contrario rezultă că plata acestui transport nu este un drept al angajatului, așa cum este acest drept definit de lege. Astfel, conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, art. 106 alin. 1: “Salariații pot beneficia de gratuitate (total sau parțial) pentru transportul de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu în funcție de posibilitățile unității. Nu există nicio prevedere în contractul individual de muncă sau în vreun alt document încheiat între societate și salariat care să oblige societatea la plata acestor cheltuieli.
– în cazul demisiei salariatului este acordat, conform Codului muncii, în favoarea angajatorului. Numai în cazul în care domnul beneficia de preaviz deoarece urma să fie concediat, pentru unul din motivele pentru care se impune acordarea preavizului, atunci societatea era obligată să-i acorde acestuia o perioadă de preaviz. Astfel, pentru cele 11 zile lucrătoare s-au acordat ore libere plătite compensare din orele suplimentare pe anii 2006 și 2007. Instanța de fond a reținut în mod greșit aspectul consemnat în expertiză și anume că societatea recurentă ar fi trebuit să plătească contravaloarea a 15 zile de preaviz, când în realitate au fost 15 zile calendaristice (conform art. 79 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii ) și doar 11 zile lucrătoare.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă care atrag casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de fond a stabilit drepturile reclamantului în raport de verificările efectuate de expert, menționând totodată că societatea pârâtă “nu a contestat concluziile raportului de expertiză”.
Ori pentru a le contesta, societatea trebuia mai întâi să ia cunoștință de raportul de expertiză, în timp util pentru a verifica susținerile expertului și pentru a formula eventuale obiecțiuni.
Din dovada de comunicare a citației, rezultă că pârâta a primit copia raportului de expertiză la data de 24.03.2008, iar la termenul de judecată din 28.03.2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință, instanța a comunicat apărătorului reclamantului un exemplar de pe raportul de expertiză care a fost depus prin grefa instanței la dosar, la acel termen.
La termenul la care s-a primit și s-a și comunicat raportul de expertiză către reclamant, pârâta a lipsit astfel că, în mod nelegal instanța de fond a acordat cuvântul pe fondul cauzei, fără a avea în vedere că societatea pârâtă nu avea cunoștință de calculele expertului și nu putea să-și formuleze apărările în raport de această lucrare de specialitate care a stat la baza sentinței.
Chiar dacă pârâta avea termen în cunoștință, aceasta nu înseamnă că instanța putea declara închise dezbaterile în condițiile în care nu s-a respectat dreptul părților de a lua cunoștință în timp util de toate probele din dosar și de a solicita eventual o expertiză contrarie, așa cum prevede art. 212 (2) Cod procedură civilă.
Față de aspectele reținute, Curtea apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere toate apărările părților și nu a respectat dreptul la apărare al acestora, bazându-se în hotărârea luată, numai pe susținerile reclamantului și pe lucrarea expertului care nu a putut fi cenzurată de părți.
Urmează ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să se dispună casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se va efectua un supliment la raportul de expertiză care să aibă în vedere și dispozițiile din CCM cu privire la obligația unității privind plata transportului angajaților și condițiile în care se efectuează precum și obligația unității angajatoare de a acorda preaviz în situația în care angajatul denunță unilateral contractul de muncă.
De asemenea, recurenta a precizat că reclamantul a beneficiat de concediu de odihnă până la data detașării iar pentru orele lucrate suplimentar, a acordat reclamantului ore libere, în compensare, ori acest aspect nu poate fi verificat decât de expert care are acces la fișele de pontaj deținute de unitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” G, cu sediul în-, județul G, împotriva sentinței civile nr. 371/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, județul
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
Jud.fond. /
jud.
4 ex./ 23.12.2008.
Data: 23.12.2008
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA – SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm, alăturat, spre competentă soluționare dosarul civil nr-, care conține 26 file, privind recursul civil declarat de recurenta pârâtă “” G, cu sediul în-, județul G, împotriva sentinței civile nr. 371/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M,-, județul C, având ca obiect completare carnet de muncă, întrucât prin decizia civilă nr. 842/CM/27.11.2008 s-a casat hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
La dosarul nostru se află atașat dosarul civil nr- al Tribunalului Constanț a (96 file).
PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,
– – – –
2 ex.
