Luarea la cunoştinţă despre existenţa acestei decizii pe parcursul derulării unui alt litigiu nu echivalează cu comunicarea deciziei
1. Potrivit dispoziţiilor art. 2681: alin. (3) şi (4) C. muncii, decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calen-
daristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.
2. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
3. Comunicarea în scris a deciziei de desfacere a contractului de muncă reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor salariaţilor şi nu poate fi înlocuită cu alte probe din care s-ar deduce că persoana interesată a aflat despre existenţa dispoziţiei respective.
C.A. Suceava, s. confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 374 din 23 martie 2010, portal.just.ro
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 3237/ 40/29.07.2009, contestatoarea J.E. a formulat, în contradictoriu cu intimata SC G.I. SRL, contestaţie împotriva deciziei nr. 59/12.01.2009, emisă de intimată, solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei şi obligarea
intimatei la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 C. muncii. Totodată, contestatoarea a chemat în garanţie Inspecţia Muncii şi a solicitat obligarea A.J.O.F.M. Botoşani la asigurarea protecţiei sociale.
în fapt, contestatoarea a arătat că, în calitate de salariat al societăţii intimate, s-a judecat cu aceasta în dosarul nr. 5291/40/2008 al Tribunalului Botoşani şi din cuprinsul sentinţei pronunţate a luat cunoştinţă despre emiterea de către angajator a deciziei contestate, prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă. Contestatoarea a susţinut că nu i s-a comunicat această decizie, fiind încălcate atât prevederile art. 74 C. muncii, precum şi cele ale deciziei nr. 95/2008 a a României, astfel încât neîndeplinirea acestei obligaţii de către angajator atrage nulitatea absolută a deciziei.
In ceea ce priveşte intimata Inspecţia Muncii, contestatoarea a arătat că ar fi în culpă, întrucât I.T.M. Botoşani, ca instituţie subordonată intimatei, nu a luat nicio măsură împotriva angajatorului, deşi constatase nelegalitatea decizici prin care salariata a fost trimisă în concediu fară plată, acceptând ca şi în continuare angajatorul să încalce normele de drept privind legislaţia muncii.
Referitor la intimata A.J.O.F.M. Botoşani, contestatoarea a susţinut că aceasta avea obligaţia ca, împreună cu angajatorul, să întreprindă toate demersurile stipulate de Codul muncii şi de Legea nr. 130/1996 pentru aplicarea măsurilor de protecţie socială.
Contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 44 şi art. 47 din României, Codul muncii şi Legea nr. 130/1996 şi nu a solicitat administrarea de probe pentru dovedirea pretenţiilor formulate.
Intimata Inspecţia Muncii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât între această instituţie şi contestatoare nu au existat şi nici nu există raporturi juridice de muncă, aceasta neavând nicio obligaţie legală de despăgubire a salariatului ca urmare a nerespectării legislaţiei muncii. S-a mai arătat şi că potrivit adresei nr. 276/2009, I.T.M. Botoşani a dispus numeroase măsuri de intrare în legalitate a SC G.I., cu menţiunea aplicării de sancţiuni contravenţionale pentru eventuala nercspectarc a acestora.
Şi intimata A.J.O.F.M. Botoşani a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că nu are calitatea de angajator, precum şi faptul că îi revin doar atribuţii în domeniul protecţiei sociale conform Legii nr. 76/2002, nerăspunzând de legalitatea măsurii desfacerii contractelor de muncă.
Intimata SC G.I. SRL a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în raport cu dispoziţiile art. 268 alin. (5) C. muncii. Astfel, deşi contestatoarea a pretins că ar fi luat cunoştinţă despre decizia de concediere nr. 59/12.01.2009 doar în urma comunicării soluţiei din dosarul nr. 5014/40/2008, din studiul acestui do
sar rezultă că decizia nr. 59/2009 a fost depusă la termenul de judecată din data de 16.02.2009 şi i-a fost comunicată apoi contestatoarei conform încheierii de şedinţă din acea dată. în dovedirea apărărilor formulate, intimata a solicitat ataşarea dosarului nr. 5014/40/2008 al Tribunalului Botoşani.
în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 1638 din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Inspecţia Muncii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de contestatoare împotriva acestor intimaţi. A admis excepţia tardivităţii contestării decizici de concediere nr. 74/15.01.2009 şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv formulată contestaţia introdusă de contestatoarea J.E.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, faţă de modul general de formulare a pretenţiilor faţă de intimatele Inspecţia Muncii şi
A.J.O.F.M. Botoşani, în pofida solicitării instanţei de precizare a obiectului concret al acţiunii, şi având în vedere înştiinţarea comunicată prin citaţia trimisă pentru termenul de judecată din 27 octombrie 2009, se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestor intimate, neputându-se stabili identitatea acestora cu titularii obligaţiilor din raporturile de drept material deduse judecăţii.
în privinţa excepţiei tardivităţii contestării deciziei de concediere nr. 59/12.01.2009, instanţa a reţinut că, potrivit art. 268 alin. (4) C. muncii, decizia de sancţionare „se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta”. Totodată, a reţinut că, potrivit art. 268 alin. (5) C. muncii, decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat în termen de 30 zile calendaristice de la data
comunicării.
In cauză, din analiza dosarului nr. 5014/40/2008, pe rolul Tribunalului Botoşani, a rezultat că la termenul de judecată din 16.02.2009, socictatea intimată a depus întâmpinare, însoţită de înscrisuri
doveditoare, printre acestea figurând şi decizia nr. 59/12.01.2009 de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei J.E.,
începând cu data de 05.01.2009.
Potrivit încheierii de şedinţă din 16.02.2009, duplicatul întâmpinării şi al înscrisurilor depuse de angajator, deci şi al deciziei, a fost comunicat contestatoarei, iar aceasta, în petiţia de recurs depusă la
11.05.2009, face referire la respectiva decizie. Prin urmare, în speţă a fost făcută dovada comunicării, la 16.02.2009, a deciziei de desfacere a contractului. Iar această comunicare respectă dispoziţiile art. 74 şi art. 268 alin. (4) C. muncii (precum şi pe cele ale deciziei Curţii Con
stituţionale nr. 95/2008), edictate în scopul de a asigura înştiinţarea efectivă a salariatului cu privire la măsura luată faţă de contractul său de muncă.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatoarea J.E., invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate. (…)
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că este întemeiat din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (3) şi (4) C. muncii, decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
Examinând înscrisurile aflate la dosarul de fond, Curtea a constatat că intimata SC G.I. SRL nu a făcut dovada predării recurentei, personal, a deciziei de desfacere a contractului de muncă, cu semnătură de primire ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de aceasta.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale mai sus arătate, comunicarea în scris a deciziei de desfacere a contractului de muncă reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor salariaţilor şi nu poate fi înlocuită cu alte probe din care s-ar deduce că persoana interesată, în speţă recurenta, a aflat de existenţa dispoziţiei respective.
în contextul celor arătate, a apreciat Curtea că în mod greşit prima instanţă a considerat că s-a făcut dovada comunicării către recurentă a deciziei de concediere nr. 59 din 02.01.2009 odată cu întâmpinarea depusă în dosarul nr. 5291/40/2009 al Tribunalului Botoşani, mai ales că din cuprinsul încheierii de la termenul din 16.02.2009 nu rezultă că s-ar fi comunicat contestatoarei şi alte înscrisuri în afară de întâmpinările depuse de pârâţi.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că nu este fondată excepţia tardivităţii contestării deciziei, astfel că a admis recursul, a casat sentinţa recurată, urmând ca, în baza art. 312 pct. 5 C. proc. civ., să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea judecării pe fond a contestaţiei.
