Constată că prin sentinţa civilă nr. 2445/2011, Tribunalul Covasna a dispus respingerea contestaţiei formulate de contestatoarea, G. E., în contradictoriu cu intimata, S.C. B S.A. şi S.C. J.C.I. SPRL, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei de concediere nr. 4 din 4.042011, reintegrarea în funcţia deţinută cu despăgubiri egale rezultate din drepturile salariale de care a fost lipsită, majorate, indexate, a celorlalte drepturi de care nu a beneficiat de la data concedierii şi reintegrarea în funcţie la care să se adauge daune morale de 10.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, J. C.I. SPRL, lichidator judiciar a debitoarei, S.C. B S.A., conform Sentinţei civile nr. 274/S din 3 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, în temeiul prevederilor art. 86 din L. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare a procedat la desfacerea contractului individual de muncă a salariatei, G.E., , începând cu data de 5 aprilie 2011(f. 5).
Această decizie a fost comunicată către contestatoare la data de 6 aprilie 2011.
Din Decizia nr. 277/R din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov reiese că, prin Hotărârea nr. 1 din 30 martie 2004, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C. B S.A. a aprobat dizolvarea şi lichidarea voluntară a acestei societăţi, acţionat majoritar fiind A Bucureşti.
Pentru realizarea lichidării voluntare a fost încheiat contract cu lichidatorul, S.C. C. E. S.A. Bacău, prelungit prin acte adiţionale, dintre care ultimul a expirat la 31 decembrie 2010.
Ţinând cont de faptul că A nu a mai prelungit contractul lichidatorului la cererea creditoarelor DGFP şi D F, Tribunalul Braşov prin Sentinţa civilă nr. 274/S din 3 februarie 2011 a dispus deschiderea procedurii falimentului pe cale simplificată numind la lichidator judiciar provizoriu, C.I. SPRL .
Sentinţa în cauză a fost atacată cu recurs iar Curtea de Apel Braşov prin decizia enunţată, instanţa de control judiciar a casat sentinţa atacată de A, a constatat că societatea se află încă în lichidare voluntară, astfel a dispus suspendarea procedurii de a debitoarei până la finalizarea lichidării voluntare.
Ţinând cont de faptul că societatea se află dizolvată, situaţie care are semnificaţia încetării activităţii, lichidatorul judiciar având în vedere că hotărârile judecătorului sindic, în raport de prevederile art. 12 alin.(1) din L. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare au caracter definitiv şi executoriu a trecut la aplicarea dispoziţiilor art. 86 din aceiaşi lege care prevede că” Prin derogare de la prevederile L. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de administratorul judiciar/lichidator fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă…” cu excepţia preavizului de 15 zile lucrătoare.
Scopul preavizului este acela de a asigura atât angajatorului cât şi salariatului posibilitatea de a lua măsurile necesare pentru a se evita consecinţele negative pe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a unui contract individual de muncă.
În speţă, adevărat că din actul de concediere nu rezultă că petenta ar fi beneficiat de acordarea în natură a preavizului de 15 zile lucrătoare. În speţă dat fiind situaţia specială a firmei în sensul că nu mai derulează nici un fel de activitate, reintegrarea contestatoarei şi acordarea preavizului în natură apar ca lipsite de eficienţă.
Totuşi contestatoarea are dreptul la despăgubiri pentru cele 15 zile de preaviz neacordate, însă acestea nu au solicitate prin acţiune şi nici nu s-a precizat cuantumul acestora.
Pentru suma decurgând din neacordarea acestui drept există posibilitatea înscrierii la masa credală a debitoarei printr-o declaraţie de creanţă iar achitarea acestor sume au prioritatea faţă de alte creanţe ale creditorilor.
Apărarea petentei vizând lipsa de calitate a lichidatorului de a decide concedierea nu subzistă în considerarea reglementărilor art. 47 alin.(4) din L. 85/2006 care arată că” Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului”, conducerea activităţii fiind preluată, împreună cu gestiunea scriptică şi faptică de lichidator care are drept de reprezentare şi decizie(art. 25 lit. b) din Legea amintită şi art. 87 pct. 5 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen, motivat, contestatoarea G.E.
Aceasta a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi a arătat că postul deţinut de aceasta la intimată era acela de consilier juridic şi că în această calitate a desfăşurat activitate chiar până în data de 4 aprilie 2011.
În data de 5 aprilie 2011 a fost împiedicată să mai lucreze, să mai intre în birou, invocându-se efectele deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 4 din 4 aprilie 2011.
Recurenta susţine că societatea a angajat după angajarea sa încă un consilier juridic care a rămas în activitate.
Decizia de concediere trebuie anulată pentru că nu i-a fost acordat preavizul, iar motivarea instanţei care-şi însuşeşte lipsa preavizului şi o consideră justificată, este nelegală, chiar dacă acordarea preavizului ar apărea ca lipsită de eficienţă.
Intimata J.C.I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. B S.A. cât şi S.C. B S.A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că situaţia financiar-economică a societăţii era ştiută şi au avut loc discuţii cu angajaţii ca în termen de 30 de zile să îşi găsească loc de muncă.
Analizând recursul formulat, instanţa constată că este fondat şi, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admis, fiind modificată sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei de concediere cu consecinţa reintegrării în postul de consilier juridic al contestatoarei.
Orice interpretare a recurentei S.C. B S.A. ca „scuză” sau „justificare” pentru modul de emitere a deciziei de concediere, nu-şi are fundament legal.
Dispoziţiile art. 86 alin. 6 din au fost încălcate în speţă, iar ele sunt norme imperative, derogatorii de la dispoziţiile Codului muncii.
Administratorul judiciar/lichidatorul după data deschiderii procedurii de lichidare, desface Contractul Individual de muncă de urgenţă, fără a fi nevoie să parcurgă procedura de concediere colectivă, însă trebuie să acorde personalului concediat preavizul de 15 zile lucrătoare.
Chiar dacă textul invocat nu prevede nicio sancţiune pentru nerespectarea preavizului fiind vorba de o dispoziţiei imperativă, obligatorie, încălcarea acesteia este sancţionată cu nulitatea actului juridic îndeplinit neconform cu norma arătată .
Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost în sensul (interpretarea) pe care l-a dat textului legal recurenta atunci dispoziţia art.86 pct.6 teza a II a din Legea nr. 85/2006 nu ar mai fi avut un conţinut obligatoriu, imperativ, ci ar fi fost o normă facultativă, lăsând la latitudinea angajatorului acordarea preavizului după posibilităţile financiare (economice) ale acestuia .
Nici posibilitatea compensării preavizului de 15 zile în bani, cum încearcă să susţină S.C. B S.A. nu este prevăzută în singurul text din Legea nr. 85/2006 care reglementează procedura concedierii personalului societăţii în lichidare.
Susţinerea recurentei referitoare la faptul că angajaţii şi implicit contestatorul cunoşteau situaţia financiară a societăţii, faptul că era deschisă procedura lichidării voluntare, nu înlătură obligaţia angajatorului de a acorda preavizul la concediere.
Aspectele ce ţin de modul în care contestatoarea îşi îndeplinea sarcinile de serviciu exced temeiului emiterii deciziei de concediere şi motivului de nulitate a acesteia. În cazul în care angajatorul ar fi avut argumente solide pentru a susţine lipsa de performanţă a activităţii contestatoarei ar fi avut la dispoziţie alte mijloace procedurale.
Pentru toate aceste considerente, se impune modificarea sentinţei de fond, în sensul celor din dispozitivul prezentei.
Soluţia se justifică şi mai mult având în vedere că sentinţa civilă nr.274/3 februarie 2011 ce a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost casată de Curtea de Apel Braşov prin decizia 277/5 martie 2011, iar procedura insolvenţei deschisă prin sentinţa civilă nr. 274/2011 a fost suspendată până la finalizarea procedurii de lichidare voluntară.
DECIZIA CIVILĂ NR. 229/R/8.02.2012/AP
