Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 1676 din data de 27.11.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – Secția I Civilă, la data de 14.11.2012, sub nr. 6792/110/2012, contestatorul D.S.C. a chemat în judecată pe intimata SC Ț.A. SRL, solicitând:
– anularea Deciziei nr. 544/10.10.2012, emisă de intimată;
– anularea Deciziilor nr. 550 și 551, ambele din 12.10.2012 și formularea unei singure decizii;
– reintegrarea sa în funcția deținută anterior concedierii;
– obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate cuvenite, până la momentul reintegrării efective;
– obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a susținut că prin prima decizie enumerată a fost sancționat cu avertisment, pentru două întârzieri la programul de lucru, apreciind însă, că actul este nul, deoarece a fost întocmit cu rea intenție, întrucât superiorii săi ierarhici cu acces la fișele de pontaj, iar orice absență constatată trebuia dusă la cunoștință Departamentului de Resurse Umane. În plus, fișele de pontaj relevă întârzierea mai multor angajați la programul de muncă, fără a anunța superiorul ierarhic.
A mai precizat contestatorul că, la data de 17.12.2008, a încheiat cu intimata contractul individual de muncă nr. 92089, respectându-și toate obligațiile față de angajator.
În data de 25.09.2012 a primit trei convocări în vederea cercetărilor disciplinare, printre care două convocări care fac referire la comanda nr. 50011626, deschisă de C.B.I. la data de 05.09.2012, pentru autoturismul marca M.B. Relativ la acest aspect, a menționat că, în urma reparațiilor parțiale ale vehiculului, i s-a impus de superiorul ierarhic – V.I. – introducerea în centralizatorul de facturare primit de la societatea M.B. România SRL, în data de 31.08.1012, a pieselor înlocuite la autoturism. Nefiind prima dată când i se impunea acest lucru, a mai fost forțat să întocmească facturi cumulative pentru comenzile de garanții M.B. și H.
Centralizatorul de facturare primit de la M.B. România SRL în data de 31.08.2012 cuprindea 8 lucrări de garanție acceptate la plată, iar valoarea însumată a manoperei și pieselor era mai mică decât valoarea totală a centralizatorului, ceea ce a permis introducerea parțială a comenzii de garanție nr. 50011626 în factura cumulativă; această comandă cuprinde piesele înlocuite la autoturismul marca M.B., amintit anterior, precum și 16 spray-uri ( consumabile de service ).
Relativ la cele 16 spray-uri, a susținut contestatorul că nu le-a scos personal din magazie, deoarece accesul persoanelor neautorizate este interzis, însă a recunoscut că le-a înmânat colegilor din departamentul de Service, cu scopul de a reîntregi trusele tehnicienilor și pentru întrebuințarea lor în cadrul unor activități interne ale societății.
Contestatorul a mai menționat faptul că nu are cunoștință despre reparația efectuată la același autoturism în data de 07.09.2012 constând în înlocuirea blocului de valve, și nici dacă lucrările din comanda nr. 50011626 au fost efectuate la autoturism . Actele privind cercetarea disciplinară se referă la autoturism, în timp de deciziile de sancționare din 12.10.2012 se referă la alt autoturism .
A apreciat contestatorul că cercetările disciplinare și deciziile din 12.10.2012 sunt incorecte și incomplete, întrucât în activitatea de service sunt implicate mai multe persoane, nu doar cei trei cercetați și anume: recepționerul de service, șeful de atelier și specialistul garanții auto. Mai mult, având în vedere că reparația efectuată la vehiculul precizat a fost finalizată după ora 16:00, prejudiciul invocat de pârâtă nu i se datorează angajatului, atât timp cât superiorul său direct era prezent în atelierul de mecanică și a luat cunoștință despre lucrarea în curs de efectuare. În plus, lucrările efectuate de atelierul de mecanică, precum și documentele aferente acestor lucrări, sunt controlate și coordonate de șeful de atelier care, de asemenea, era prezent în atelier și a luat cunoștință de lucrare.
Desfacerea contractul de muncă a fost considerată abuzivă, deoarece faptele descrise nu constituie abateri disciplinare grave. Mai mult, pârâta a aplicat două sancțiuni pentru aceeași abatere disciplinară, prin deciziile nr. 550 și 551, ambele din 12.10.2012
În drept, a indicat prevederile art. 112 Cod de procedură civilă, art. 247-250, 281 din Codul muncii.
În dovedire, a depus înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, la data de 06.02.2013 ( filele 58-65 vol. I ), solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
A menționat, în esență, că deciziile de sancționare nu sunt viciate nici din punct de vedere formal și nici al temeiniciei.
Relativ la decizia nr. 544/10.10.2012, a susținut că angajatul a fost sancționat pentru două întârzieri la programul de lucru, iar comisia de cercetare disciplinară a analizat și celelalte 7 întârzieri constatate, însă nu le-a avut în vedere, concluzionând că se pot datora unor deficiențe de reglaj al ceasurilor.
Prin decizia nr. 550 din 12.10.2012, contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului cu 10% pe trei luni, pentru fapta de a fi ridicat la data de 06.09.2012 16 sprayuri, deși nu avea atribuții în acest sens și cunoștea faptul că aceste materiale consumabile nu aveau legătură cu lucrările de reparație aferente comenzii nr. 50011626/05.09.2012.
Prin decizia nr. 551 din 12.10.2012, contestatorul a fost sancționat pentru un cumul de fapte, reținute în cuprinsul actului, context în care, a apreciat intimata, că sancțiunea concedierii a respectat principiul proporționalității.
A adăugat faptul că susținerea contestatorului, potrivit cu care ar fi fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă, prin deciziile din data de 12.10.2012, nu sunt fondate, singura legătură dintre faptele descrise în aceste acte, fiind comanda cu nr. 50011626/05.09.2012.
În drept, a invocat prevederile art. 247 – 252 din Codul muncii, art. 1 lit. p și art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.
A depus înscrisuri.
Au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul ambelor părți și expertiză tehnică specialitatea auto și testimonială, fiind audiați, la data de 13.11.2013, martorii U.A.V., V.I. și R.D.A.
Ambele părți au formulat concluzii scrise.
Analizând susținerile părților și materialul probatoriu administrat, instanța reține următoarele:
Contestatorul D.S.C. a fost angajat pe durată nedeterminată al SC Ț.A. SRL, începând cu data de 08.12.2008, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 4/17014 și actului adițional încheiat la data de 01.12.2008, în funcția de specialist garanții auto ( filele 49-53 vol. I ).
1. Prin Decizia nr. 544/10.10.2012, acesta a fost sancționat cu “Avertisment scris”;, pentru fapta de a se fi prezentat cu întârziere la programul de lucru, față de ora fixată prin Regulamentul intern, în datele de 27.07.2012 și 20.08.2012, cu întârzieri de 25 de minute, respectiv 96 de minute ( filele 12-17 ).
Din punct de vedere formal, actul contestat surprinde toate elementele propuse de prevederile art. 252 alin. 2 din Codul muncii; din perspectiva temeiniciei, decizia este, de asemenea, fondată, față de considerentele ce succed:
Potrivit Cap. VI, Subcapitolul VI.7, Secțiunea VI.7.1.A, programul de lucru pe care angajatul trebuia să-l respecte era de luni – vineri, între orele 08:30-17:00 ( fila 83 vol. I ). Potrivit listei aflate la filele 108-110 vol. I, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a-l încunoștința pe contestator cu privire la conținutul Regulamentului intern. Prin decizia nr. 138/27.04.2012 ( fila 107 vol. I ) s-a procedat la modificarea programului de lucru pentru salariații punctului de lucru situat în Jud. Bacău printre care și contestatorul. Această modificare, parte de Regulamentul intern potrivit conținutului său, a fost, de asemenea, adusă la cunoștința contestatorului, conform procesului-verbal din 30.04.2012 (filele 111-112 vol. I).
În mod netemeinic a susținut angajatul că fapta descrisă nu este reală; atare punct de vedere este combătut prin tabelele nominale privind ora intrării în firmă a personalului societății intimate, aferent lunilor iulie și august 2012 ( filele 43-44 ). Întrucât contestatorul nu a probat o stare de fapt contrară celei dovedite de partea adversă, trebuie conchis în sensul caracterului real al faptei reținute. Având în vedere că angajatul nu a dovedit nici că ar fi anunțat șeful direct cu cel puțin 12 ore înainte de întârziere ori imediat, dacă urgența l-ar fi împiedicat să vină la serviciu, în condițiile Cap. VI, Subcapitolul VI.7, Secțiunea VI.7.2 din Regulamentul intern ( fila 84 vol. I ), întârzierile se consideră a fi imputabile, concretizându-se într-o abatere disciplinară.
Relativ la sancțiunea aplicată, se reține că “Avertismentul scris”; este cea mai clementă dintre cele propuse de art. 248 alin. 1 din Codul muncii, respectând, fără îndoială cerința proporționalității față de gravitatea faptei, cu atât mai mult cu cât, același angajat fusese anterior sancționat în mod similar, aspect de altfel recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din cadrul interogatoriului ( filele 161-166 vol. II ).
2. Prin decizia nr. 550/12.10.2012 ( filele 18-25 vol. I ), D.S.C. a fost sancționat de către intimată cu reducerea salariului cu 10% pe trei luni, pentru următoarele fapte:
– și-a depășit atribuțiile din fișa postului, solicitând și ridicând personal în data de 06.09.2012, materiale consumabile conținute în bonul de consum nr. 110019699/06.09.2012, în scopul de completa trusele tehnicienilor din atelier;
– deși avea obligația, conform pct. 4 din fișa postului, să identifice zilnic în aplicația on line lucrările respinse de către importator, urmând să le comunice imediat șefului de atelier spre soluționare, cunoscând că cererea de culanță privind lucrările pentru autovehiculul reparat conform comenzii nr. 50011626/05.09.2012 a fost respinsă de M.B. România încă din data de 24.08.2012, cu toate acestea salariatul a scos fără drept, consumabile pentru aceeași comandă, în loc să ia măsuri pentru împiedicare lucrărilor de garanție la acest vehicul;
– salariatul a luat fără drept decizia de a solicita la data de 23.08.2012 către M.B. România decontarea pe garanție de către această firmă a lucrărilor și pieselor pentru autovehiculul înmatriculat, primind în data de 24.08.2012 de la M.B. România, refuz la cerea sa;
– deși avea obligația să verifice corectitudinea datelor din comenzile de garanție, precum și totalitatea documentelor aferente, conform pct. 1 din fișa postului, salariatul a solicitat și a ridicat personal în data de 06.09.2012 materiale consumabile conținute în bonul de consum nr. 110019699/06.09.2012, cu toate că acestea nu aveau legătură cu lucrările executate conform comenzii de garanție nr. 50011626/05.09.2012.
Ca și decizia analizată anterior, din punct de vedere formal, și acest act cuprinde toate elementele enunțate de prevederile art. 252 alin. 2 din Codul muncii, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată față de gravitatea faptelor reținute.
Astfel, argumentul relativ la neconcordanța numărului de înmatriculare inserat de intimată în cuprinsul deciziei și actelor de consemnare a cercetării disciplinare, sugerându-se nulitatea înscrisurilor întocmite, nu este susceptibil de a determina validarea punctului de vedere al contestatorului, întrucât împrejurarea descrisă nu rezidă decât într-o eroare materială.
Relativ la fapta de a solicita și ridica personal în data de 06.09.2012, materiale consumabile conținute în bonul de consum nr. 110019699, în scopul de completa trusele tehnicienilor din atelier, însuși contestatorul a recunoscut, prin răspunsul la întrebările nr. 2 și 3, că a solicitat colegului U.A. să emită bonul de consum pentru cele 16 sprayuri, pe care le-a ridicat personal de la magaziner. Situația de fapt este confirmată de martorul U.A.V., din a cărui depoziție reiese faptul că acesta a procedat la comandarea sprayurilor ca urmare a unei comenzi avizate de către D.S. ( fila 290 vol. II ). Apărarea încercată de contestator, în sensul că, din moment ce în fișa postului nu este specificat dacă are sau nu dreptul de a ridica sprayuri din magazie ( aspect sugerat inclusiv prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din cadrul interogatoriului – fila 161 vol. II ), ar trebui absolvit de orice răspundere în legătură cu bunurile amintite, este neviabilă. Deși, într-adevăr, fișa postului nu distinge în sensul arătat de contestator ( filele 256-258 vol. I ), atare omisiune nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, în sensul că asemenea circumstanță nu poate fi interpretată în orice sens dorit de către angajat. Întocmirea fișei postului reprezintă o modalitate de a stabili în mod clar toate atribuțiile inerente desfășurării activității pentru fiecare angajat în parte, concretizând o garanție a evitării unor eventuale abuzuri din partea semnatarilor contractului individual de muncă, în legătură cu raporturile juridice specifice. Obligațiile de serviciu pot fi, de asemenea, stabilite și prin regulament intern, contract colectiv de muncă ori lege. În acest sens, din analiza înscrisurilor aflate la dosar nu se deduce nicio atribuție a contestatorului, care să se materializeze într-un demers similar celui descris în decizia nr. 550/12.10.2012. Așa fiind, trebuie concluzionat că angajatul D.S. urma să se abțină de la ridicarea sprayurilor, întrucât o atare acțiune nu concretiza o atribuție a sa de serviciu.
În ceea ce privește fapta de a fi luat fără drept decizia de a solicita la data de 23.08.2012 către M.B. România decontarea pe garanție de către această firmă a lucrărilor și pieselor pentru autovehiculul înmatriculat, primind în data de 24.08.2012 de la M.B. România, refuz la cererea sa, instanța constată că și aceasta a fost temeinic reținută de către intimată, demersul fiind recunoscut de către contestator prin răspunsul la întrebarea nr. 7 din cadrul interogatoriului. Potrivit pct. 2 din fișa postului, una din obligațiile angajatului era de a verifica înregistrarea comenzilor în aplicația Auto, facturând către importator și transmițând datele prin sistemul informatic on line către importator. Această îndatorire a fost nesocotită, din moment ce, astfel cum rezultă din actele de cercetare prealabilă, la data evocată, când angajatul a comunicat cererea de culanță, vehiculul menționat nu avea diagnosticată nicio reparație de efectuat, nu avea deschisă o comandă, context în care salariatul nu era îndreptățit să solicite o reparație pe garanție.
Sancțiunea aplicată prin decizia analizată este corectă, în opinia instanței, intimata respectând principiul sancționării graduale, propus de prevederile art. 248 alin. 1 din Codul muncii, în contextul avertizării scrise a salariatului, de două ori consecutiv, după cum s-a menționat într-un paragraf anterior. Reducerea salariului este proporțională cu gravitatea faptelor reținute, în contextul în care angajatul a acționat în mod intenționat, nesocotind flagrant atribuțiile de serviciu a căror respectare apare esențială în cadrul desfășurării optime a activității societății angajatoare.
3. Prin decizia nr. 551/12.10.2012 ( filele 26-45 vol. I ), D.S.C. a fost sancționat de către intimată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reținându-se, în esență, existența mai multor demersuri ale contestatorului, coagulate într-un mecanism de natură a determina reparația vehiculului, în mod gratuit, fără ca SC Ț.A. SRL să beneficieze de plata contravalorii reparațiilor.
În primul rând, analizând punctul de vedere al contestatorului, potrivit căruia a fost sancționat prin două decizii pentru aceeași faptă, nu are a fi primit. Doar aparent s-ar putea ajunge la această concluzie. Comparând ambele decizii emise la data de 12.10.2012, se duce că, într-adevăr, acestea relevă fapte strâns legate între ele, însă, în nici un caz coincidente. Dacă prin decizia nr. 550, angajatul a fost sancționat pentru o faptă comisă la data de 23.08.2012, prin decizia nr. 551, în sarcina acestuia s-au reținut demersuri ulterioare acestui moment, independente față de primul, în mod cert identificabile separat.
În al doilea rând, decizia atacată este valabil întocmită, iar sancțiunea respectă exigența proporționalității în raport de faptele săvârșite. Astfel, potrivit declarației martorului V.I. ( fila 291 vol. II ), contestatorul a determinat recepționerul să deschidă comanda pe garanție a vehiculului care era ieșit din garanție , fiind vechi de 10 ani. Autoturismul a fost reparat de două ori, iar piesele care i-au fost înlocuite, au fost evidențiate în comanda gestionată de către contestator, deși acesta cunoștea că societatea M. îi respinsese anterior cererea de culanță. Potrivit aceleiași depoziții, costul aferent reparațiilor nu a fost achitat însă contestatorul, pentru a acoperi neregulile, a modificat un tabel de plăți acceptate de M. și transmis intimatei, diminuând parțial plățile acceptate de prima societate. Prin completarea tabelului cu o reparație suplimentară care nu avea legătură cu cele inserate inițial, a operat o compensare, la finalul tabelului fiind inserată suma reală acceptată la plată.
Declarația se coroborează parțial cu recunoașterea contestatorului, prin răspunsul la întrebarea nr. 13 din cadrul interogatoriului, salariatul completând
că opt comenzi erau acceptate la plată de către M.B. România SRL
( întrebarea nr. 15 ). De asemenea, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză ( filele 204-219 vol. II ), dacă anexele aferente facturii colective nr. 344903/06.09.2012 emisă de Ț.A. SRL către M.B. România SRL sunt în număr de 8, comenzile interne corespunzătoare acestor anexe sunt în număr de 9, adăugându-se comanda , deși aceasta nu era acceptată ca și lucrare de garanție și nu apare în “Lista nota de credit nr. 56712/31.08.2012”;. Conform aceleiași lucrări de specialitate, factura nr. 344903/06.09.2012 a fost stornată parțial, prin factura nr. 344904/06.09.2012, pentru suma de 1456,77 lei, la care se adaugă TVA de 349,63 lei, iar corecțiile aduse prin ultima factură se referă la comanda de atelier nr. 50011626, anexa nr. 700000898, neacceptate la plată de către M.B. România SRL. Din cuprinsul răspunsului la obiecțiuni ( fila 284 vol. II ), reiese că prejudiciul creat intimatei, prin activitatea contestatorului, este de 3394,56 lei. Totuși, prejudiciul pecuniar nu este singurul ce s-ar putea reține. Prin acțiunile sale, contestatorul ar fi putut compromite ori, cel puțin, deteriora relațiile comerciale derulate între societatea angajatoare și M.B. România SRL.
Față de aspectele menționate, instanța conchide că, și în legătură cu această ultimă decizie, există întrunite condițiile răspunderii disciplinare, respectiv: fapte în legătură cu munca, ce rezidă în acțiunile întreprinse de salariat, astfel cum au fost descrise de angajator; vinovăția contestatorului salariat, incidentă în speță sub forma intenției directe ( nefiind cauză exoneratoare complicitatea altor salariați la derularea mecanismului ilegal ); încălcarea regulamentului intern și a fișei postului, conform enumerărilor inserate în cuprinsul actului atacat.
În situația în care încetarea raporturilor de muncă a avut ca premisă și împrejurarea potrivit căreia atitudinea reprobabilă a angajatului a fost repetitivă, în contextul unor sancționări anterioare, decizia este corectă din punct de vedere al proporționalității sancțiunii. Opțiunea instanței de a respinge acțiunea este augmentată și de circumstanța că, pe lângă faptul că angajatul a acționat în mod intenționat și în mod repetat, acesta nu a părut să conștientizeze gravitatea tuturor demersurilor sale, preferând o negare permanentă a culpei sale, unei atitudini de căință și real regret. Ca urmare, instanța va respinge contestația formulată de contestatorul D.S.C.
