Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din C.muncii. Concedierea este colectivă în înţelesul art. 68 C.muncii , dacă că într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a fost concediat un număr de cel puţin 10 salariaţi, unitatea pârâtă având mai puţin de 100 de salariaţi.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 213 din 10 februarie 2011
Prin sentința civilă nr. 1846/30.09.2010 Trib. Galați a respins contestația formulată de contestatorul G.A. în contradictoriu cu intimata SC UT SA Galați, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 358/121/2010 pe rolul Trib. Galați, contestatorul G.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata SC UOT SA Galați, anularea deciziei de concediere nr. 181/21.12.2009, privind încetarea contractului de reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea la plata drepturilor salariale de la momentul concedierii până la momentul reintegrării efective, inclusiv tichetele de masa, sume indexate cu rata inflației la momentul plății, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt cererea, a arătat că măsura dispusă de intimată este nelegală deoarece desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
A mai arătat că deși s-a invocat diminuarea cheltuielilor de personal, în perioada 22.11.2009-24.11.2009, intimata e efectuat angajări pe funcțiile de mecanici, electromecanici, legatori de sarcini, operatori chimiști.
A învederat că măsura concedierii în realitate a avut la bază un eveniment produs în luna noiembrie 2009, când din incinta unității s-a sustras o cantitate de motorină.
în probatoriu, a depus înscrisuri.
în drept, a invocat dispozițiile art. 70, 74, 283 alin. (1) C.muncii.
Intimata SC UOT SA Galați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestatorul G.A. a fost salariat al unității în funcția de electrician, până la data de 22.12.2009 când a fost emisă decizia de concediere, urmare a desființării locului de munca ocupat de aceasta.
A mai arătat că a respectat toate prevederile legale aplicabile în materia concedierilor colective iar desființarea postului ocupat de contestator a fost efectivă postul fiind suprimat din structura angajatorului neregăsindu-se în organigrama instituției ori în statul de funcții.
în probatoriu, s-a folosit de înscrisuri.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație s-a aprobat desființarea unui număr de posturi din cadrul unității, unul din posturile desființate fiind și cel ocupat de către contestator.
Desființarea unor posturi a determinat încetarea raporturilor de muncă prin concediere colectivă, inclusiv al contestatorului prin deciziei de concediere nr. 181/21.12.2009, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) C.muncii .
în conformitate cu dispozițiile art. 70 C.muncii , angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților.
în temeiul dispozițiilor art. 74 C.muncii , decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină, în mod obligatoriu: a)motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile dispozițiilor art. 64 C.muncii .
Această desființare este reală și dovedită cu organigrama valabilă după data de 21.12.2009 din care rezultă că in cadrul unității nu mai există postul ocupat de către contestator. Ca urmare desființarea locului de muncă a fost serioasă și efectivă.
La dosar există statele de funcții din care rezultă că postul ocupat de contestator a fost desființat efectiv.
Eficientizarea activității inclusiv prin desființarea unor locuri de muncă, este un atribut exclusiv al angajatorului care nu poate fi cenzurat de instanță.
Art. 65 alin. (1) C.muncii prevede un caz de concediere care este exterior persoanei salariatului, generat de dificultățile economice și de diminuarea activității angajatorului.
Acest text este în concordanță cu art. 24 lit. a) din Carta socială europeană revizuită, care prevede posibilitatea concedierii salariaților „pentru un motiv întemeiat legat de aptitudinea sau conduita acestuia, ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau serviciului”.
în cauză nu s-a dovedit că pârâta ar fi efectuat angajări pe posturi similare cu cel ocupat de reclamant, anunțurile din ziare referindu-se la alte posturi și nu la cel ocupat de contestator.
Cauza care a stat la baza acestei decizii a fost reală, adică obiectivă deoarece angajatorul are interesul și obligația să ia acele măsuri pe care le consideră necesare pentru eficientizarea activității sale și care să prevină existența unor pierderi financiare.
Pentru motivele expuse, a constatat că în cauză nu s-a dovedit nerespectarea art. 65 C.muncii de către angajator, și în consecință nu există motive pentru intervenția instanței în sensul anulării deciziei contestate în cauză, motiv pentru care a respins acțiunea ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul G.A. considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
– Instanța de fond a pronunțat o hotărâre în care există contradicție între dispozitiv și considerentele hotărârii, în sensul că se respinge contestația formulată de contestator pentru motive de nelegalitate considerând-o concediere individuală iar în considerente amestecă criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere colectivă cu condițiile concedierii individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
– Instanța nu a analizat apărările contestatorului și nu a făcut referire la ele în hotărâre.
– Instanța de fond a fost în eroare și cu privire la situația de fapt din dosar și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale de la art. 65 și art. 69 C.muncii , astfel că nu au fost analizate condițiile concedierii colective.
– Greșit a reținut instanța de fond că măsura concedierii a fost una efectivă și serioasă în condițiile în care s-a făcut dovada în cauză că unitatea a făcut angajări după concedierea contestatorului.
Prin motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat situația de fapt și unele aspecte invocate și la instanța de fond.
în concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
în drept a invocat dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., art. 64, 65 și 69 alin. (2) lit. d) C.muncii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Temeiul concedierii este art. 65 C.muncii așa cum a fost reținut și de instanța de fond.
Desființarea postului a fost reală, imediată și efectivă, fiind determinată de reorganizarea internă a societății și de dificultățile economice inevitabile perioadei de criză economică, dar și a faptului că pe anii 2008 – 2009 a înregistrat pierderi financiare.
Concedierea contestatorului s-a făcut cu probarea Consiliului de Administrație.
Societatea UOT nu a intenționat realizarea unei concedieri colective iar împrejurarea că în perioada 21.12.2009-21.01.2010 au fost concediați 13 angajați nu este de natură a atrage nulitatea deciziei de concediere a angajatorului.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Problema ce trebuie analizată în prezenta cauză este dacă este vorba de o concediere colectivă sau concediere individuală.
Prin decizia nr. 181/21.12.2009 intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului din funcția de electrician cu începere de la data de 22.12.2009.
în cuprinsul deciziei s-a arătat că s-a desființat locul de muncă al contestatorului ca urmare a reorganizării activității societății, determinată de necesitatea eficientizării și rentabilizării societății, invocând ca temei legal dispozițiile art. 65 alin. (1) C.muncii .
Intimata a susținut pe tot parcursul procesului că a dispus concedierea individuală în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii a unui număr de 9 persoane din cei 60 de salariați pe care îi are societatea, ori pentru a vorbi de o concedierea colectivă era necesară concedierea a cel puțin 10 salariați – art. 68 alin. (1) lit. a) C.muncii.
Instanța de fond nu a motivat în nici un fel de ce a ajuns la concluzia că este vorba de o concediere individuală deși din probele administrate în cauză, respectiv adresa nr. 9387/07.05.2010 emisă de I.T.M. rezultă fără echivoc că în perioada 21.12.2009-21.01.2010 au fost concediați conform dispozițiilor art. 65 alin. (1) C.muncii un număr de 13 persoane și în aceeași perioadă au fost angajate un număr de 7 persoane (fila 72 dosar fond).
Rolul instanței este de a verifica la cererea părții interesate dacă angajatorul maschează o concediere colectivă sub forma unor concedieri individuale succesive, tocmai pentru a eluda aplicarea dispozițiilor art. 68 și următ. C.muncii care prevăd o serie de obligații în sarcina angajatorului respectiv: consultări cu sindicatele sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, să pună la dispoziția sindicatului sau reprezentanților salariaților informațiile relevante în legătură cu concedierea colectivă, de a notifica în scris salariatul cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziei de concediere, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, etc.
Chiar dacă Hotărârea Consiliului de Administrație a aprobat desființarea unui număr de posturi în cadrul unității, iar unul dintre acestea era cel ocupat de contestator, acest argument nu influențează în nici un fel controlul judecătoresc pe care trebuia să-l efectueze instanța de fond.
Este adevărat că instanța de fond a reținut că în prezenta cauză este vorba de o concediere colectivă întemeiată pe dispozițiile art. 65 alin. (1) C.muncii și că desființarea postului este reală și dovedită cu organigrama valabilă după data de 21.12.2009 din care rezultă că în cadrul unității, nu mai există postul ocupat de contestator.
însă, aceste rețineri sunt eronate, în primul rând pentru că art. 65 alin. (1) C.muncii face referire la concedierea individuală iar pe de altă parte, susținerea intimatei că a concediat doar 9 persoane, nu s-a dovedit a fi reală, ci dimpotrivă intimata a prezentat lucrurile astfel încât instanța să nu înțeleagă unele amănunte relevante pentru dezlegarea pricinii de față:
Astfel, din statul de funții din data de 21.12.2009 rezultă că societatea avea 56 de salariați iar din statul de funcții din 18.11.2009 rezultă că societatea avea 60 de salariați. Din analiza celor două state de funcții rezultă că unitatea a concediat doar 4 persoane în perioada 18.11.2009-21.12.2009.
Dar, în realitate lucrurile nu stau așa și simpla comparare a celor două state de funcții nu duce la concluzia relevantă cu privire la câte persoane au fost concediate, deoarece în perioada de referință s-au făcut și angajări.
Susținerea intimatei că în perioada 23.11.2009-21.01.2010 a angajat doar 5 persoane este combătută cu adresa emisă de I.T.M. din care rezultă că societatea a angajat 7 persoane.
Relevant în cauză este și faptul că societatea a refuzat să răspundă la întrebarea nr.1 din interogatoriu apreciind că nu are relevanță câte persoane au fost încadrate în perioada 21 decembrie 2009-21 ianuarie 2010.
De altfel, intimata a susținut pe tot parcursul procesului că a concediat doar 9 persoane dar din înscrisuri rezultă o altă situație decât cea invocată de intimată.
De asemenea, susținerea intimatei că desființarea postului contestatorului a fost reală și efectivă și a fost determinată de dificultățile financiare cu care se confruntă societatea este combătută de probele administrate în instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) C.muncii , desființarea locului de muncă în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Cauza reală și serioasă se referă la desființarea locului de muncă și concedierea salariatului ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităților.
Potrivit Hotărârii din 19.11.2009, Consiliul de Administrație al societății recurente a luat măsuri de desființare a unor posturi printre care și cel deținut de către intimatul-contestator (cercetător științific principal), tocmai pe baza necesității unui număr redus de salariați impus de măsurile de eficientizare așa cum se precizează chiar în cuprinsul hotărârii.
Potrivit deciziei nr. 181/21.12.2009 contestată începând cu data de 22.12.2009, s-a dispus concedierea contestatorului în baza prevederilor art. 65 alin. (1) C.muncii .
însă, instanța de recurs apreciază că societatea recurentă nu a dispus concedierea contestatorului în mod legal, nefiind respectate condițiile impuse de concedierea individuală prevăzute de art. 65 alin. (1) și (2) C.muncii în sensul că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, deși a fost efectivă.
Astfel, în condițiile în care intimata a recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu că în cursul anului 2009, ulterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă, a făcut angajări în societate, motivul de ordin financiar care determină reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind real și serios, cum eronat a reținut instanța de fond.
Societatea prin Consiliul de Administrație a hotărât încadrarea cu contract de muncă pentru perioadă determinată de 3 luni a unui număr de 5 persoane dintre care unul pe post de electromecanic.
Or, reducerea activității nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat și, în consecință, contrar susținerilor recurentei, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmată de încadrarea altora din afara societății, indiferent pe ce post, este inadmisibilă și, în aceste condiții, reorganizarea nu este reală.
Concluzionând, instanța reține faptul că în situația în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condițiilor impuse de art. 65 alin. (1) și (2) din C.muncii.
De asemenea, rolul instanței este de a interpreta și aplica legea, nu de a cenzura dreptul societății recurente de a-și organiza activitatea, de a desființa compartimente neproductive și a-și dezvolta afacerile în domeniu prin înființarea altor structuri productive.
Instanța are doar obligația de a verifica dacă recurenta a respectat condițiile prevăzute de art. 65 alin. (2) din C.muncii.
Prin urmare, nici cele reținute de instanța de fond și nici cele susținute de societate, plecând de la ipoteza unei concedieri individuale, nu sunt reale.
Ca atare, nici cele reținute de instanța de fond, nici cele susținute de unitate, plecând de la ipoteza unei concedieri individuale, nu sunt reale. în cauză însă, așa cum am arătat concedierea a fost una colectivă în înțelesul art. 68 C.muncii , având în vedere că într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a fost concediat un număr de cel puțin 10 salariați, unitatea pârâtă având mai puțin de 100 de salariați. Conform art. 69 C.muncii , pârâta avea obligația de informare și consultare, de notificare a intenției de concediere colectivă, de comunicare a notificării către ITM și AJOFM, de consultare a salariaților. De asemenea conform art. 72 C.muncii angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaților concediați timp de 9 luni de la data concedierii acestora.
Conform art. 76 C.muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Față de aceste aspecte, conform art. 312 C.proc.civ. urmează a admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1846/30.09.2010, a modifica în tot sentința recurată și în rejudecare a admite contestația, a anula decizia de concediere, a dispune reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și a obliga intimata să achite contestatorului despăgubirile bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
(Judecător Alina Savin)
