Codul Muncii: art.283 alin.1 lit.a; art.68 – 72
Actualul Cod al muncii în cuprinsul art.68 – 72 a reglementat condiţiile, procedura şi termene obligatorii în cazul acestei măsuri, stabilind în sarcina angajatorului o serie de obligaţii constând în consultarea organizaţiilor sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor, întocmirea unui plan de măsuri sociale, notificarea intenţiei de concediere, consultarea sindicatelor şi obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate de sindicate. Totodată, în conformitate cu disp.art.69 alin.2 Codul muncii, în perioada în care au loc consultări, angajatorul are obligaţia să notifice în scris informaţiile enumerate la lit.a – g., printre care numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere şi criteriile avute în vedere, potrivit legii şi contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1410/24 noiembrie 2010.
Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la această instanţă sub nr.4761/97/30.09.2009, în urma disjungerii din dosarul nr.643/97/2009, Sindicatul S., în numele şi pentru membrii de sindicat (…) au chemat-o în judecată pe intimata SC C. SA , solicitând anularea deciziilor de concediere pentru angajaţii enunţaţi; reintegrarea angajaţilor pe posturile deţinute înaintea emiterii deciziilor atacate; plata retroactivă (actualizată) a tuturor drepturilor salariale de care angajaţii ar fi trebuit să beneficieze dacă nu s-ar fi emis deciziile de concediere, respectiv de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti.
Prin precizările de acţiune de la termenele de judecată din 16 martie 2010 şi 13 aprilie 2010 după depunerea de către intimată a deciziilor de concediere, s-a arătat că în cauză se contestă deciziile emise sub nr.275, 272, 266, 259, 277, 282, 264 şi 254/9.12.2008, motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile legale privind concedierea colectivă, respectiv art.69 alin.2 lit.d – h şi art.71 alin.2 din Legea nr.53/2003, fapt constatat şi de ITM Hunedoara prin procesele verbale de control nr.604 şi 611/20.11.2008. S-a mai susţinut că Sindicatul S. nu a participat la evaluarea competenţei profesionale a personalului disponibilizat şi nici nu a respectat criteriile de selecţie prevăzute în CCM şi Codul muncii, iar deciziile de concediere colectivă depuse la dosar, nu au menţionată o dată în care li s-a adus la cunoştinţa salariaţilor faptul că vor fi disponibilizaţi, condiţie obligatorie conform art.75 din Codul muncii, deşi legea impune ca această comunicare, să se facă în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei de concediere şi oricum nici în aceste decizii nu există criteriile de disponibilizare colectivă. In plus, s-a invederat că intimata nu numai că nu a respectat dispoziţiile Codului muncii şi ale CCM însă nu a respectat nici decizia C.A. care a hotărât formarea unei comisii mixte din reprezentanţii disponibilizaţi, fiind efectuat doar o aşa zisă evaluare fără consultarea Sindicatului S. după care a stabilit personalul supus concedierii colective.
Intimata nu a depus întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat în principal respingerea acţiunii ca tardiv formulată iar în subsidiar, pe fondul cauzei a se respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de Sindicatul S. pentru cei opt membri de sindicat.
Cu privire la excepţia tardivităţii intimata a susţinut că precizarea de acţiune a fost depusă în dosar, după data de 10.02.2009, iar deciziile de concediere a reclamanţilor au fost semnate de primire de către reclamanţi, semnături necontestate de aceştia. Acest fapt rezultă şi din cererile de lichidare, întocmite de societate şi semnate de reclamanţi la data de 9.12.2008, în cuprinsul cărora se face referire la deciziile de desfacere a contractelor de muncă şi temeiul legal, în sensul că nota de lichidare se face ca urmare a desfacerii contractului de muncă.
In susţinerea excepţiei tardivităţii, au fost invocate prev.art.1182 în sensul că puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnături private între părţi au aceeaşi valoare ca şi celelalte menţiuni ale înscrisului şi mai mult de atât, din răspunsul AJOFM Hunedoara – Deva rezultă că reclamanţii sunt în evidenţele lor în urma dosarelor depuse beneficiind de ajutor de şomaj.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că motivul de drept al emiterii deciziilor de desfacere a contractului de muncă al reclamantului îl constituie concedierea colectivă în conformitate cu prev.art.65 – 68 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, în fapt, procedându-se la notificarea concedierii unui număr de 120 de persoane – angajaţi ai societăţii la uzina de schiuri ca urmare a deciziei clientului A. de a opri producţia de schiuri. După această notificare, în urma negocierilor purtate cu semnatarii CCM 2008 s-a ajuns la concedierea unui număr de 45 de salariaţi, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile şi a criteriilor cuprinse în CCM art.67 – 79.
In drept au fost invocate prev.art.146 Cod procedură civilă, art.1182 Cod civil şi prev. Codului muncii.
Prin sentinţa civilă nr.645/LM/13.05.2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr.4761/97/2009 s-a admis contestaţia formulată şi precizată de reclamantul Sindicatul S., în numele şi pentru membrii de sindicat contestatorii (…) împotriva deciziilor de concediere nr.254, 264, 282, 277, 259, 272, 266 şi 275, emise la data de 9.12.2008, de conducerea intimatei SC C. SA şi în consecinţă:
S-au anulat deciziile contestate şi s-a dispus reintegrarea contestatorilor în funcţiile avute anterior concedierii, începând cu data de 9.12.2008.
A fost obligată intimată la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale actualizate precum şi cu celelalte drepturi cuvenite de la data concederii şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente următoarele:
Prin deciziile nr.254, 264, 282, 277, 259, 272, 266 şi 275 emise la data de 9.12.2009 de conducerea intimatei SC C.T. SA s-a dispus concedierea salariaţilor începând cu data de 9.12.2008 conform art.66 Codul muncii. In cuprinsul deciziilor de concediere s-a menţionat că măsura s-a luat în baza hotărârilor C.A. din data de 27.08.2009, de măsuri sociale nr.2922 din data de 29.08.20089 prin care urmare a motivelor– încetare activitate de producţie schi, au fost disponibilizate 42 locuri de muncă precum şi având în vedere proiectul de concediere colectivă nr.4283 din 27.11.20089 prin care s-au prevăzut criteriile stabilire a ordinii prioritare care au stat la baza concedierii şi în conformitate cu procesul verbal al Comisiei mixte administraţie– sindicate din data de 7.11.2008 s-au avut în vedere prev.art.65/1, 66, 68 lit.c şi urm. Codul muncii.
Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei, se reţine că, într-adevăr, termenul de contestare a deciziei de concediere, potrivit art.283 alin.1 lit.a Codul muncii este de 30 de zile, însă, acest termen curge de la data în care a fost comunicată decizia. Art.75 Codul muncii prevede că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
In speţă, intimata nu a dovedit comunicarea deciziei de concediere salariaţilor contestatori, declarând că nu are o atare dovadă. Semnătura din subsolul deciziei nu poate face dovada comunicării, nefiind menţionat nici numele persoanei semnatare şi nici data. Decizia de concediere se consideră a fi comunicată în situaţiile în care înscrisul respectiv a fost primit de salariat şi acest lucru se poate dovedi cu certitudine cu acte, iar dovada comunicării nu se poate face cu alte mijloace de probă.
Orice alte modalitate de înştiinţare decât în scris, ori a unui alt înscris, care emană de la conducere unităţii şi prin care i se face cunoscută salariatului măsura concedierii nu reprezintă o comunicare în sensul legii şi nu determină începerea curgerii termenului de contestare a măsurii la instanţa judecătorească. In consecinţă, dovezile indirecte invocate de intimată, din care s-ar putea deduce că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia comunicării deciziilor atacate, nu pot fi avute în vedere şi oricum nu rezultă cu certitudine data la care s-ar fi procedat la predarea deciziilor. Ca urmare, se respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimată.
Pe fondul cauzei se apreciază că deciziile contestate sunt nelegale pentru următoarele considerente :
In cauză, încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor a avut loc în cadrul concedierilor colective, astfel cum s-a precizat de intimată.
Actualul Cod al muncii în cuprinsul art.68 – 72 a reglementat condiţiile, procedura şi termene obligatorii în cazul acestei măsuri, stabilind în sarcina angajatorului o serie de obligaţii constând în consultarea organizaţiilor sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor, întocmirea unui plan de măsuri sociale, notificarea intenţiei de concediere, consultarea sindicatelor şi obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate de sindicate. Totodată, în conformitate cu disp.art.69 alin.2 Codul muncii, în perioada în care au loc consultări, angajatorul are obligaţia să notifice în scris informaţiile enumerate la lit.a – g., printre care numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere şi criteriile avute în vedere, potrivit legii şi contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Aceste dispoziţii imperative nu au fost respectate, intimata nefăcând dovada, conform art.287 Codul muncii îndeplinirii obligaţiilor stipulate în sarcina sa. Astfel, deşi prin adresa nr.3045/.09.2009, în temeiul art.69 alin.2 Codul muncii, Sindicatul S. solicita comunicarea unor informaţii, întocmirea unui plan de măsuri şi respectarea criteriilor de selecţie şi nominalizarea persoanelor propuse spre disponibilizare. Acest fapt este confirmat şi prin probatoriul testimonial, martorul audiat în cauză precizând că sindicatului i s-a comunicat doar situaţia persoanelor ce urmau să fie concediate, care a fost întocmită fără consultarea prealabilă a sindicatului, iar criteriile de selecţie avute în vedere la secţia persoanelor nu au fost aduse la cunoştinţa sindicatului. De asemenea rezultă din depoziţia martorului, că în secţia schiuri erau 90 de angajaţi din care s-au disponibilizat 45 de persoane, ceilalţi fiind redistribuiţi, însă nu se ştie pe ce criterii.
Astfel, au fost încălcate clauzele contractului colectiv de muncă privind criteriile de selecţie, respectiv ca măsura să nu afecteze, pe cât posibil angajaţii cu obligaţii de întreţinere, persoanele aflate în prag de pensionare şi să nu se aplice ambilor soţi în cazul în care lucrau în unitate. În concret au fost menţinuţi angajaţi fără obligaţii de întreţinere ori cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, cărora, la expirarea duratei, în decembrie 2008, li s-au încheiat alte contracte. S-a mai subliniat că nu a fost acordat preavizul iar în ceea ce priveşte performanţele profesionale – criteriu principal invocat de intimată, nu se ştie în ce temei şi de către cine au fost stabilite.
Potrivit art.76 Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Ca urmare, în considerarea celor reţinute, raportat la disp.art.78 Codul muncii, se va admite contestaţia astfel cum a fost precizată, se va dispune anularea deciziilor de concediere atacate, şi reintegrarea în funcţiile avute cu data de 9.12.2008, urmând a fi obligată intimata la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale precum şi a celorlalte drepturi cuvenite, de la data concedierii până la reintegrare, drepturi ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prev. de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâta S.C. solicitând, în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca tardiv formulată; în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate în cauză de reclamantul Sindicatul S., pentru membrii de sindicat (…).
Recurenta critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi nelegală atât sub aspectul soluţionării excepţiei de tardivitatea invocate, cât şi sub aspectul soluţionării fondului cauzei.
Cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii, recurenta arată că în chiar data de 09.12.2008 după întocmirea deciziilor de concedierea şi comunicarea acestora reclamanţilor sub semnătură, s-a procedat la întocmirea notei de lichidare a datoriilor acestora. Cum notele de lichidare reprezintă înscrisuri care nu au fost contestate, iar în cuprinsul lor se face referire la deciziile de desfacere a contractelor de muncă ale reclamanţilor şi temeiul legal, recurenta solicită a se face aplicarea prev. art.1182 Cod civil în sensul ca puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată între părţi are aceeaşi valoare ca şi celelalte menţiuni ale înscrisului. Mai mult decât atât, recurenta solicită a se vedea răspunsul AJOFM Hunedoara din care rezultă că reclamanţii sunt în evidenţele lor din data de 09.12.2008.
Faţă de aceste probe din care rezultă comunicarea sub semnătură reclamanţilor a deciziilor de desfacere a contractelor de muncă la data de 09.12.l2008, formularea acţiunii în anulare a deciziilor a fost făcută după termenul legal de 30 zile de la comunicare.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susţine că motivul de drept al emiterii deciziilor de desfacere a contractului de muncă al reclamanţilor îl constituie concedierea colectivă în conformitate cu prevederile art.65-68 C.M. Susţine că urmare a deciziei clientului A. de a opri producţia de schi s-a procedat la notificarea concedierii, notificare înregistrată la ITM sub nr.61341/29.08.2008, ulterior purtându-se negocieri cu semnatarii CCM 2008, ajungându-se la concedierea unui număr de 45 de salariaţi, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile şi a criteriilor cuprinse în CCM art.67-79.
În drept se invocă dispoziţiile art. 146 Cod procedură civilă, art.1182 Cod civil şi prevederile Codului muncii.
Prin întâmpinarea depusă de intimatul Sindicatul S. se solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziilor de concediere conform dispoziţiilor legale, iar pe fond intimata nu a respectat obligaţiile prevăzute de legiuitor în art.65-72 Codul muncii, în sarcina angajatorului în situaţia concedierilor colective.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.(2) Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:
Recursul este nefondat.
Cu privire la primul aspect, este de reţinut că potrivit art.283 alin.1 lit.a Codul muncii termenul de contestare a deciziei de concediere este de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Legiuitorul a prevăzut în conţinutul art.74 alin.(1) Codul muncii obligativitatea comunicării deciziei de concediere salariatului în scris, precum şi menţionarea în cuprinsul acesteia a următoarelor elemente: a) motivele care determină concedierea, b) durata preavizului, c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art.70 alin. (2) lit.d în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.
În ceea ce priveşte modalităţile de comunicare a deciziei de concediere sunt pe deplin actual afirmate în doctrină şi jurisprudenţă sub imperiul vechiului cod al muncii, cum ar fi: comunicarea sub luarea de semnătură pe un alt exemplar al deciziei, comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, comunicarea prin condica de expediţie sub luare de semnătură, comunicarea prin modalităţile de citare prevăzute în art.92 din Codul de procedură. Aşadar, dovada comunicării nu se poate face decât prin atari înscrisuri.
Cerinţa legală a comunicării în scris a deciziei de concediere este menită să asigure ocrotirea salariaţilor, de aceea, nu este admisibilă probarea de către angajator a împrejurării că salariatul a aflat despre existenţa măsurii concedierii, în absenţa comunicării deciziei de concediere. În acelaşi sens, decizia de desfacere a contractului de muncă nu poate fi suplinită de un alt înscris emanând de la angajator, prin care s-ar aduce la cunoştinţa salariatului desfacerea contractului individual de muncă.
Or, în speţă, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă faptul că angajatorul nu a dovedit comunicarea în scris a deciziilor de concediere conform acestor cerinţe legale şi ca atare nu se poate pune nici problema nesocotirii termenului legal de introducerii a acţiunii în anulare de faţă.
Referirea recurentei la semnarea notelor de lichidare şi la răspunsul I.T.M. nu pot suplini lipsa dovezii comunicării deciziilor de concediere în forma cerută de legiuitor. Fiind o procedură specifică dreptului muncii, trebuie respectată cu prioritate şi ca atare nu îşi găsesc aplicabilitate normele dreptului comun invocate de recurentă cu referire la art.1182 Cod civil; între normele juridice existând un anumit raport exprimat prin adagiul specialia generalibus derogant.
Pe fondul pricinii, de asemenea criticile recurentei se vizează a fi nefondate, deoarece aflând-ne în cadrul unei concedieri colective, angajatorului îi revin anumite obligaţii prealabile acestei procedurii prevăzute expres de legiuitor în art.69-72 Codul muncii, privind iniţierea consultărilor cu sindicatul, punerea la dispoziţia acestuia a tuturor informaţilor relevante în legătură cu concedierea, în vederea formulării propunerilor din partea acestora, notificarea în scris şi într-un anumit termen a intenţiei de concediere atât sindicatului cât şi inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, consultarea salariaţilor, interzicerea de noi angajări pe o perioadă de 9 luni de la data concedierii.
Sarcina probării îndeplinirii acestor obligaţii revin angajatorului potrivit art. 287 Codul muncii.
În speţă, în discuţie este nesocotirea prev.art.69 alin.2 Codul muncii potrivit cărora în perioada în care au loc consultări, angajatorul are obligaţia să notifice în scris informaţiile enumerate la lit. a-g, printre care numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere şi criteriile avute în vedere, potrivit legii şi contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Astfel, în preambulul Deciziilor de concediere depuse la dosar se reţine cu referire la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate care au stat la baza concedierii „conform proces verbal al comisiei mixte administraţie sindicate din data de 07.11.2008 „ or, în acest din urmă act aflat la fila X şi de altfel nesemnat de Sindicatul S. ci doar de cealaltă organizaţie sindicală din unitate – Sindicatul C. nu se face nici o menţiune în acest sens.
Dimpotrivă, angajatorul nu răspunde solicitărilor sindicatului intimat prin adresa nr.3045/.09.2009 privind comunicarea unor informaţii, întocmirea unui plan de măsuri şi respectarea criteriilor de selecţie şi nominalizarea persoanelor propuse spre disponibilizare. De asemenea, din probatoriul testimonial administrat în cauză (reiese că sindicatului i s-a comunicat doar situaţia persoanelor ce urmau să fie concediate, care a fost întocmită fără consultarea prealabilă a sindicatului, iar criteriile de selecţie avute în vedere la secţia persoanelor nu au fost aduse la cunoştinţa sindicatului. De asemenea rezultă din depoziţia martorului B.T. că în secţia schiuri erau 90 de angajaţi din care s-au disponibilizat 45 de persoane, ceilalţi fiind redistribuiţi, însă nu se ştie pe ce criterii.
Mai mult, nesocotirea de către angajator a prevederilor art.69 alin.2 lit.d-h din Legea nr.53/2003 şi ale art.71 alin.2 din Legea nr.53/2003 privind concedierea din anul 2008 este reţinută şi actul de control efectuat de I.T.M. Hunedoara la această societate (punct.3 adresa I.T.M Hunedoara nr.604, 611/20.11.2008).
Referirea recurentei, prin răspunsul la interogatoriu şi în recurs la criteriile cuprinse în C.C.M. fără ca aceste criterii să fie menţionate în actele întocmite cu ocazia concedierii colective şi aduse la cunoştinţa salariatului în cadrul acestei proceduri nu poate complinii obligaţia ce revenea în acest sens angajatorului, obligaţie dovedit a fi încălcată, aşa cum s-a reţinut mai sus.
Este de menţionat, că înscrisurile depuse de intimată la dosar vizează concedierea colectivă operată în cadrul societăţii în perioada 15.06.2009- 20.07.2009, ori în litigiu sunt deciziile de concediere emise în cadrul concedierii colective efectuate în perioada august-decembrie 2008.
Aşadar, obligaţiile angajatorului, în cadrul procedurii concedierii colective, trebuie respectate în totalitatea lor, nerespectarea uneia sau a mai multora dintre acestea având ca efect nulitatea de drept absolută a măsurilor subsecvente, respectiv a deciziilor de concediere conform art.76 Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut prima instanţă în cauză.
Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică; că nu este incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii, expres şi limitativ prev. de legiuitor în conţinutul art.304 punct 1- 9 Cod procedură civilă.
În conformitate cu art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999 a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă.
