Codul muncii – art. 70 alin. 1 lit. a, b, art. 76
Nesocotirea obligaţiilor prevăzute de art. 70 alin. 1 lit. a, b din Codul muncii, de consultare a sindicatului1 şi de punere la dispoziţia acestuia a informaţiilor relevante în legătură cu concedierea colectivă atrage nulitatea măsurii (art. 76 din Codul muncii).
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1318 din 13 iunie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 262 din 6 martie 2006, Tribunalul Arad a respins excepţia prematurităţii şi a admis acţiunea precizată, în sensul că a anulat măsura de concediere cuprinsă în înştiinţarea de preaviz şi decizia de concediere nr. 158 din 23.01.2006 şi a dispus reîncadrarea reclamantului în meseria de strungar la secţia mecanică cu salariul avut la data desfacerii contractului de muncă, fără cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, în speţă deşi probatoriul administrat în cauză nu rezultă respectarea dispoziţiilor art. 69 lit. a şi b din Codul muncii modificat şi completat, respectiv iniţierea de consultări cu sindicatul pentru evitarea concedierii colective sau reducerea numărului de salariaţi afectaţi de această concediere, iar intimata nu a pus la dispoziţia sindicatului toate informaţiile privitoare la concedierea colectivă în vederea formulării de propuneri de către reprezentanţii sindicatului, astfel că sunt incidente prevederile art. 78 alin. 1 teza a II-a şi alin. 2 din Codul muncii.
Intimata S.C. „A.V.” S.A. A. a formulat, în termen legal recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei în fond şi respingerea contestaţiei.
În motivarea cererii de recurs se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. pr. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă excepţia de prematuritate, precum, şi ale art. 304 pct. 9 C. pr. civ., deoarece prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Deciziei de concediere nr. 158/23.01.2006, excepţie invocată de intimata recurentă.
Cu privire la fondul cauzei, se susţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.691 alin. 1 lit. a din Codul muncii. Potrivit documentelor anexate la dosarul cauzei rezultă faptul că între sindicat şi societatea recurentă au avut loc numeroase întâlniri care au avut ca subiect problema concedierilor colective, întâlniri care nu s-au rezumat la îndeplinirea unor condiţii cerute de lege ci, dimpotrivă, au generat măsuri ce au dus la reducerea numărului persoanelor cărora le-a fost desfăcut contractul individual de muncă, ca urmare a concedierii colective, astfel încât motivarea primei instanţe că nu s-au iniţiat consultări cu sindicatul este lipsită de temei de fapt şi de drept.
Recursul nu este fondat.
Prin acţiunea introductivă reclamantul M.G. a solicitat anularea măsurii de concediere cuprinsă în înştiinţarea de preaviz, reîncadrarea contestatorului pe postul şi funcţia avută înainte de această măsură şi obligarea pârâtei la plata salariului până la data reintegrării efective.
Decizia de concediere a contestatorului nr. 158/23.01.2006, emisă de intimată în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, a fost comunicată salariatului la data de 23.01.2006, adică anterior înregistrării cererii de chemare în judecată şi primei zile de înfăţişare. Prin urmare, excepţia prematurităţii contestaţiei, invocată de intimata-recurentă, apare ca neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 75, art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii şi art. 73 lit. a din Legea nr.168/1999.
Împrejurarea că, prin precizarea de acţiune depusă la dosar la termenul din 2.03.2006, reclamantul a arătat că solicită anularea Deciziei de concediere nr. 158/23.01.2006 emisă de recurentă nu atrage decăderea lui din dreptul de a solicita anularea acestei decizii de concediere în temeiul art. 283 alin. 1, lit. a din Codul muncii şi art. 73 lit. a din Legea nr.168/1999 cum susţine recurenta, deoarece contestatorul a solicitat anularea măsurii de concediere prin cererea de chemare în judecată, formulată în termenul legal, iar anularea măsurii de concediere nu înseamnă altceva decât anularea deciziei de concediere, care de la data comunicării ei produce efecte juridice. Faţă de cele arătate anterior, excepţia tardivităţii cererii de anulare a deciziei de concediere nr. 158/23.01.2006, invocată de intimata-recurentă, apare ca neîntemeiată.
Notificarea privind intenţia de concediere colectivă, prevăzută de art. 70 alin. 1 din Codul muncii, a fost comunicată Sindicatului ASTRA, Inspectoratului Teritorial de Muncă A. şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă A. la data de 6.12.2005, iar decizia de concediere contestată a fost emisă la 23.01.2006.
La dosarul de fond s-au depus procesul verbal din data de 10.10.2005, încheiat cu ocazia întâlnirii dintre reprezentanţii S.C. „A.V.” S.A. A. şi reprezentanţii Sindicatului ASTRA, precum şi procesul-verbal din data de 6.12.2005, încheiat cu ocazia şedinţei Consiliului de Administraţie al S.C. „A.V.” S.A. A., conform căruia Consiliul de Administraţie a aprobat desfiinţarea a 100 de posturi din cadrul societăţii, însă nu mai devreme de 23.01.2006.
Art. 69 din Codul muncii prevede că: „În cazul concedierilor colective angajatorului îi revin următoarele obligaţii:
a) să iniţieze, în scopul punerii de acord, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, referitoare la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi afectaţi şi de atenuare a consecinţelor;
b) să pună la dispoziţie sindicatului care are membrii în unitate sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, în condiţiile prevăzute de lege, toate informaţiile relevante în legătură cu concedierea colectivă, în vederea formulării propunerilor din partea acestora”.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 71 alin. 1, intitulat „consultarea salariaţilor”conform cărora: „sindicatul, sau după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării”.
Obligaţia angajatorului de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor se poate considera îndeplinită doar după două rânduri de astfel de consultări, chiar dacă angajatorul îşi menţine poziţia iniţială, el nefiind obligat să adopte poziţia sindicatului, respectiv a reprezentanţilor salariaţilor.
Din cele arătate mai sus, rezultă că dispoziţiile art. 69 lit. a şi b din Codul muncii sunt îndeplinite doar atunci când consultarea dintre angajator şi societate, precum şi punerea la dispoziţia sindicatului a informaţiilor relevante în legătură cu concedierea colectivă, în vederea formulării propunerilor din partea acestora, au loc după comunicarea intenţiei de concediere colectivă către sindicat. Atâta timp cât intenţia de concediere colectivă, cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 70 alin. 2 din Codul muncii nu a fost comunicată sindicatului, acesta s-a aflat în imposibilitatea de a propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori de reducere a numărului de salariaţi afectaţi, precum şi de atenuare a consecinţelor concedierii colective.
În speţă, între Sindicatul ASTRA şi societatea recurentă nu au avut loc consultări, nefiind iniţiate de angajator după luarea măsurii de concediere colectivă a 100 de angajaţi, măsură luată la data de 6.12.2005, şi după comunicarea intenţiei de concediere colectivă sindicatului la aceiaşi dată.
Obligaţiile angajatorului, în cadrul procedurii concedierii colective, trebuie respectate în totalitatea lor. Nerespectarea uneia sau mai multora dintre acestea având ca efect nulitatea de drept absolută a măsurilor subsecvente, respectiv a deciziilor de concediere, conform art. 76 din Codul muncii.
1 Sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor acolo unde nu s-au constituit sindicate.
??
??
??
??
