Raţiunea acordării compensaţiei băneşti la concediere este aceea de a sprijini persoana care, independent de culpa sa, a rămas fără loc de muncă şi implicit fără salariu, situaţie în care reclamantul nu se găseşte, întrucât a continuat să aibă calitatea de salariat în cadrul instituţiei, astfel cum aceasta s-a reorganizat.
împrejurarea că angajarea salariatului la nou-înfiinţata unitate s-a efectuat după susţinerea unui interviu nu este în contradicţie cu constatarea că, în realitate, ne aflăm în situaţia unui transfer de personal, selectarea personalului preluat făcându-se prin verificarea aptitudinilor şi pregătirii profesionale, chiar dacă, formal, angajarea la unitatea nou-înfiinţată, cu aceeaşi denumire şi acelaşi obiect de activitate, este ulterioară desfacerii contractului individual de muncă al recurentului.
Angajatorul a fost într-o eroare la momentul emiterii deciziilor de concediere, în sensul că mai întâi acesta trebuia să pună la dispoziţia salariaţilor institutiei care s-a desfiintat locurile vacante existente în cadrul instituţiei lărgite şi apoi să dispună măsuri de concediere; esenţial este însă că efectul concedierii nu s-a produs, astfel că nu se poate pune problema acordării compensaţiilor băneşti constând în plata a 7 salarii către recurentul-reclamant, acesta având în continuare calitatea de salariat în cadrul institutiei intimate.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 5602/R/19.10.2012
Prin sentinţa civilă nr. 1099/11.05.2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi administrativ fiscal în dosarul nr. 1646/87/2012, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul K.I., în contradictoriu cu intimatele A.N.I.F. şi A.N.I.F.- Filiala judeţeană Teleorman, prin care s-a solicitat obligarea acestora din urmă la plata a 7 salarii compensatorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, s-a dispus înfiinţarea A.N.I.F., prin reorganizarea A.N.I.F. RA. Desfiinţarea A.N.I.F. RA a determinat desfiinţarea tuturor locurilor de muncă ale acesteia şi concedierea colectivă a salariaţilor, conform art. 65-68 C. muncii şi CCM în vigoare la nivel de A.N.I.F. RA pentru anul 2009-2010, modificat şi completat.
Potrivit CCM la nivel de A.N.I.F. RA pentru anul 2009-2010, recunoscut de pârâtă, depus la dosar, care reglementează protecţia socială de care beneficiază salariaţii A.N.I.F. RA, respectiv art. 12 pct. 3, se prevede că, în cazul concedierii colective, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensaţie echivalentă, după cum urmează: pentru o vechime în sector de până la 3 ani, o compensaţie egală cu trei salarii de bază realizate, iar pentru o vechime în sector mai mare de 3 ani, o compensaţie de 7 salarii de bază realizate, aceste indemnizaţii urmând să fie suportate din cheltuielile administraţiei.
De asemenea, la pct. 2 din decizia de concediere nr. 186/28.12.2011 se prevede: „la data concedierii, K..I. beneficiază de toate drepturile conferite de legislaţia în vigoare şi Contractul colectiv de muncă la nivel de A.N.I.F. RA pentru anul 2009-2010, aplicabil”.
Reclamantul, ca urmare a concedierii întregului personal, a primit preavizul de 20 de zile lucrătoare la data de 28.11.2011, cu respectarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 şi art. 11 pct. 2 Capitolul II din CCM pe anii 2009/2010, pe durata căruia s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant conform organigramei A.N.I.F. – Filiala Teleorman, reuşind promovarea concursului – potrivit procesului-verbal depus la dosarul cauzei.
In consecinţă, reclamantul nu a contestat că a fost angajat începând cu data de 30.12.2011 la societatea nou-înfiinţată ca urmare a reorganizării A.N.I.F. RA, astfel că nu a operat în fapt concedierea
şi nu poate beneficia de protecţia oferită de ajutorul de şomaj şi nici de cele 7 salarii compensatorii, acordate tocmai pentru a i se oferi un ajutor material pentru pierderea locului de muncă, reclamantul fiind preluat de instituţia nou-înfiinţată.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul K.I.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că a fost salariat al A.N.I.F. RA din cadrul M.A.D.R., având o vechime în sector de peste 7 ani.
Contractul de muncă a încetat pe temeiul art. 65-68 din Legea nr. 53/2003, iar în decizia de concediere, la pct. 2, se arată că la data concedierii salariatul beneficiază de o compensaţie echivalentă a 7 salarii de bază [drept prevăzut la art. 12 alin. (3) din Capitolul II al CCM în vigoare la nivelul A.N.I.F. RA în 2009-2011], sumă ce trebuia acordată salariatului odată cu primirea deciziei de concediere.
CCM obligatoriu şi opozabil A.N.I.F. [entitate înfiinţată prin reorganizarea A.N.I.F. RA, care s-a desfiinţat la data încheierii protocolului de predare primire a patrimoniului, conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 82/2011] prevede, în art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2011, că „Agenţia se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din actele normative, contractele, convenţiile, precum şi în toate litigiile în care A.N.I.F. RA este parte”, iar în alin. (2) se arată: „contractele (…) încheiate de A.N.I.F. RA şi aflate în la data adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă (29.09.2011) îşi menţin valabilitatea şi se preiau de către agenţie”.
în decizia de concediere se arată că „la data concedierii [reclamantul – n.n.] beneficiază de toate drepturile conferite de legislaţia în vigoare şi de contractul colectiv de muncă la nivelul A.N.I.F. RA aplicabil”.
De vreme ce în dispoziţia de concediere s-au enunţat înseşi dispoziţiile CCM ca fiind baza de plată a compensaţiilor salariale, iar CCM reprezintă legea părţilor cât priveşte drepturile şi obligaţiile reciproce, este evident, susţine recurentul, că beneficiază de compensarea prevăzută în CCM, neexistând un text legal sau convenţional prin care să îi fie anulat acest drept.
Susţinerea că ar fi fost angajat imediat ca urmare a promovării concursului, astfel încât nu a operat concedierea, este greşită, întrucât acordarea acestor salarii compensatorii a fost asumată de A.N.I.F. prin decizia de concediere individuală.
Greşită este şi susţinerea că ar fi fost „preluat” de instituţia nou-înfiinţată, deşi art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2011 permitea
A.N.I.F. să se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din actele normative, contractele încheiate de A.N.I.F. RA, deci să preia inclusiv contractele de muncă; în realitate nu s-a procedat în acest mod, ci toate contractele de muncă cu A.N.I.F. RA au încetat în temeiul art. 65-68 din Legea nr. 53/2003, după care, în urma promovării concursului, s-au deschis noi contracte de muncă pe A.N.I.F., aşa încât ideea de „preluare” este fundamental greşită, iar soluţia astfel motivată este nelegală.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate şi ţinând seama de dispoziţiile art. 304′ C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Recurentul-reclamant a fost angajat în cadrul A.N.I.F. RA – Sucursala teritorială Olt-Argeş, iar la data de 28.12.2011 a fost emisă decizia de încetare a CIM al reclamantului, în temeiul art. 65-68 C. muncii, determinată de desfiinţarea locului de muncă şi a postului, deci fară legătură cu persoana salariaţilor.
La pct. 2 din decizie s-a prevăzut că, la data concedierii, salariatul beneficiază de compensaţia echivalentă a 7 salarii de bază prevăzută de art. 12 alin. (3) din Capitolul II din CCM la nivel A.N.I.F. RA pentru anul 2009/2010.
Limitând analiza până la acest moment, s-ar desprinde concluzia că, fiind emisă decizia de concediere pentru recurentul-recla-mant şi în contextul în care acesta nu a contestat decizia respectivă, ar deveni aplicabilă dispoziţia menţionată şi, prin urmare, fostul angajator ar datora acestuia o compensaţie bănească, astfel cum se susţine prin recurs.
Insă, o atare concluzie ar fi în totală contradicţie cu constatarea că, în concret, efectele deciziei de concediere nu s-au produs, întrucât, în perioada preavizului, intimatul-reclamant s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant, conform organigramei A.N.I.F. – Filiala Giurgiu, şi a încheiat noul CIM în data de 30.12.2011, respectiv a doua zi după concediere.
împrejurarea că angajarea la nou-înfiinţata A.N.I.F. – Filiala Giurgiu s-a efectuat după susţinerea unui interviu nu este în contradicţie cu constatarea că, în realitate, ne aflăm în situaţia unui transfer de personal, selectarea personalului preluat facându-se prin verificarea aptitudinilor şi pregătirii profesionale, chiar dacă, formal, angajarea la unitatea nou-înfiinţată, cu aceeaşi denumire şi acelaşi obiect de activitate, este ulterioară desfacerii CIM al recurentului.
Or, raţiunea acordării compensaţiei băneşti este aceea de a sprijini persoana care, independent de culpa sa, a rămas fără loc de muncă şi implicit fară salariu, situaţie în care recurentul-reclamant nu se găseşte, întrucât a continuat să aibă calitatea de salariat în cadrul instituţiei, astfel cum aceasta s-a reorganizat.
In realitate, se poate constata cu uşurinţă că angajatorul a fost într-o eroare la momentul emiterii deciziilor de concediere, în sensul că acesta trebuia mai întâi să pună la dispoziţie salariaţilor instituţiei care s-a desfiinţat locurile vacante existente în cadrul instituţiei lărgite şi apoi să dispună măsuri de concediere, însă esenţial pentru cauza dedusă judecăţii este însă faptul că efectul concedierii nu s-a produs, astfel că nu se poate pune problema acordării compensaţiilor băneşti constând în plata a 7 salarii către recurentul-reclamant, acesta având în continuare calitatea de salariat în cadrul instituţiei intimate.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 304′ şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
