Concediere colectivă. Stabilirea ordinii de prioritate în cazul concedierii colective. Rezultatele evaluării realizării obiectivelor de performanţă. Restituirea sumelor achitate cu titlu de plăţi compensatorii în cazul anulării deciziei de concediere


în baza art. 69 alin. (3) C. muncii republicat, la stabilirea ordinii de prioritate în cazul concedierii colective angajatorul trebuie să aibă în vedere cu prioritate rezultatele evaluării realizării obiectivelor de performanţă.

Cum evaluarea s-a făcut pentru o perioadă anterioară stabilirii noilor obiective de performanţă individuală, dar şi în baza unor criterii şi obiective ce nu fuseseră aduse la data respectivă la cunoştinţa salariatului, aceasta este nelegală, motiv pentru care este viciată şi decizia de concediere ce a avut la bază o astfel de evaluare nelegală.

Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora. Salariatul nu a contestat dispoziţiile cuprinse în regulamentul intern, ci a invocat nele-galitatea concedierii sale, concediere ce a avut la bază evaluarea performanţelor profesionale în baza unui regulament ce nu i se aplica la data evaluării şi pentru o perioadă în care acesta nu producea efecte.

Angajatorul nu a formulat o cerere reconvenţională prin care să solicite restituirea sumelor achitate cu titlu de plăţi compensatorii în cazul în care s-ar anula decizia de concediere, în lipsa acestei cereri, instanţa de fond nu se putea pronunţa din oficiu în sensul restituirii compensaţiilor plătite de angajator la momentul concedierii.

C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 4730R din 14 septembrie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 1064/03.02.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul T.G. în contradictoriu cu intimata SC C.F.R.G. SA; a anulat decizia de concediere nr. 8191/19.07.2011 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

între contestatorul S.N.T.F.C., subunitatea SC C.F.R.G. SA, s-a încheiat CIM pe durată nedeterminată înregistrat sub nr. 905/1/3712/287/1999, contestatorul fiind încadrat în funcţia de conductor vagoane de dormit şi cuşetă. Prin preavizul nr. 6739/17.06.2011, angajatorul a dispus ca, începând cu data de 21.06.2011, să acorde salariatului un preaviz de 20 de zile lucrătoare, urmând ca la împlinirea termenului de preaviz să fie emisă decizia de concediere.

La data de 19.07.2011 intimata a comunicat contestatorului decizia nr. 8191/20.07.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă, în temeiul art. 55 lit. c) şi art. 65 alin. (1) C. muncii, decizie care face obiectul prezentei contestaţii. Prin decizie s-a reţinut că motivele care determină concedierea colectivă sunt restructurarea şi reorganizarea societăţii, finalizate cu măsuri pentru eficientizarea activităţii, printre care şi desfiinţarea posturilor, conform programului de restructurare şi reorganizare şi proiectului de concediere colectivă aprobate de către A.G.A. prin hotărârea nr. 6/29.04.2011.

Pe fondul pricinii, sub aspectul legalităţii deciziei de concediere, Tribunalul a verificat dacă decizia conţine elementele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 76 C. muncii şi dacă s-a respectat procedura specifică concedierii colective, astfel cum este reglementată în cap. 5, Secţiunea a 5-a C. muncii.

S-a apreciat că decizia este suficient motivată în fapt şi în drept, din cuprinsul acesteia rezultând că este vorba despre o concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, precum şi caracterul colectiv al concedierii, făcând posibilă verificarea legalităţii de către instanţa competentă. De asemenea, durata termenului de preaviz a fost respectată.

în ceea ce priveşte procedura concedierii colective, din înscrisurile de la dosar rezultă că prin hotărârea A.G.A. nr. 5/29.04.2011 a fost aprobat programul de restructurare şi reorganizare al societăţii, precum şi proiectul de concediere colectivă. Din copiile după organigrama şi statele de funcţii se retine că din 329 posturi conductori VD/BC la Compartimentul VD/ BC, din care face parte şi postul ocupat de contestator, au mai rămas după restructurare 251 de posturi.

S-a constatat, de asemenea, că intimata a notificat concedierea colectivă prin notificarea nr. 1.1/1/4634/2011/05.05.2011 privind intenţia de concediere, înregistrată la I.T.M., A.M.O.F.M. Bucureşti şi Sindicatul Liber şi Independent P. (sindicatul reprezentativ la nivel de unitate) şi notificarea nr. 1.1/1/6593/2011/16.06.2011, înaintată sindicatului Liber şi Independent R, I.T.M. şi A.M.O.F.M., precum şi că au fost respectate dispoziţiile art. 71 alin. (1) şi (2) din C. muncii, sindicatul reprezentativ formulând răspuns notificărilor formulate de către intimată prin adresa nr. 5184/10.05.2011.

în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de lege, ca decizia să cuprindă criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, potrivit art. 76 lit. c), s-a constatat, astfel cum rezultă din art. 4 din decizie, că actul de încetare a raporturilor de muncă dintre părţi respectă din punct de vedere formal această cerinţă. Astfel, din lecturarea deciziei rezultă că angajatorul a avut în vedere dispoziţiile art. 69 alin. (3) C. muncii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 40/2011, care impun departajarea salariaţilor pe baza criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă individuală, noua reglementare având la bază criteriul performanţei profesionale, cu aplicarea în subsidiar a criteriilor de ordin social.

Totodată, s-a constatat că prin procesul-verbal încheiat la data de

15.06.2011, s-au stabilit, la solicitarea sindicatului reprezentativ la nivel de societate, criteriile pe care societatea să le aibă în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere şi ierarhizarea salariaţilor din formaţiile de lucru care îşi reduc activitatea, care să vizeze competenţele

profesionale şi disciplina în muncă, astfel cum este stipulat la art. 74 alin. (6) din CCM pe anul 2011-2012.

în aceeaşi zi, 15.06.2011, s-a înregistrat la registratura societăţii angajatoare completarea la regulamentul intern, introducându-se criteriile de evaluare a performantei profesionale şi cele două etape ale procedurii de evaluare, respectiv: completarea fişei de evaluare de către comisia stabilită şi aducerea la cunoştinţa angajatului. Din fişa de evaluare a performanţelor individuale, singurul act din procedura de evaluare depus la dosar de intimată, rezultă că angajatul a fost evaluat la 16.06.2011, fiind notat cu 6,50, acordându-i-se calificativul „satisfăcător”. De asemenea, din tabelul depus la dosar rezultă că angajatului contestator i-a fost comunicată completarea regulamentului la data de 20.06.2011.

în acest context, dacă procedura controlului legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern nu a fost iniţiată în termenul prevăzut de art. 245 alin. (2) C. muncii, criteriile de evaluare cu care a fost completat regulamentul intern şi procedura de evaluare nu mai pot fi contestate de angajaţi.

Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat întemeiată cererea de anulare a deciziei de concediere, de la dosar lipsind dovezi privind evaluarea angajaţilor de o comisie constituită în acest sens, precum şi ierarhizarea angajaţilor în urma evaluării, în contextul în care angajatorului îi revine sarcina probei în litigiile de dreptul muncii, potrivit art. 272 C. muncii.

Având în vedere că, deşi instanţa a exercitat rol activ, solicitând depunerea tuturor actelor din procedura de evaluare, precum a celor care au stat la baza stabilirii ordinii de priorităţi, la dosar nu s-a depus decât fişa de evaluare, s-a reţinut că angajatorul nu a dovedit respectarea în concret a dispoziţiilor imperative privind ordinea de priorităţi în ceea ce priveşte contestatorul.

Pentru acest motiv, Tribunalul a anulat decizia de concediere nr. 8191/19.07.2011 emisă de intimată, iar în temeiul art. 80 alin. (2) C. muncii, a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior concedierii. în baza art. 80 alin. (1) C. muncii, prima instanţă a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale în cuantum de 25.000 lei, Tribunalul l-a respins ca neîntemeiat, apreciind că reclamantul nu a făcut în cauză dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ., pe care şi-a întemeiat cererea.

Astfel, deşi s-a dovedit fapta societăţii intimate, care în aceeaşi zi cu adoptarea hotărârii A.G.A. nr. 5/29.04.2011 prin care a fost aprobat

programul de restructurare şi reorganizare al societăţii, precum şi proiectul de concediere colectivă, a emis adeverinţa nr. 4184/29.04.2011 care atesta că societatea nu este în lichidare, faliment sau restructurare, iar salariatul nu este înscris pe lista de locuri de muncă restructurate/ preaviz/perioada de probă, nu se poate susţine că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciul de 25.000 Ron. încheierea unui contract de credit este o opţiune personală a fiecărui individ şi presupune luarea în calcul a unor factori de risc ce ar putea interveni pe parcursul derulării contractului. Mai mult, adeverinţa este un act solicitat de banca împrumutătoare pentru întocmirea dosarului de credit, datele din adeverinţă neputând constitui cauza determinantă pentru contractarea creditului de împrumutător, în condiţiile în care situaţia atestată la un moment dat se poate schimba oricând ulterior.

Mai mult, s-a mai reţinut că nu s-a dovedit de către contestator nici certitudinea prejudiciului, din contractul de credit de la dosar nerezultând perioada pentru care a fost încheiat şi nici suma împrumutată.

împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată SC C.F.R.G. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea a constatat recursul formulat drept nefondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Criticile recurentei au fost analizate de Curte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se lipsa de temei legal a hotărârii şi aplicarea greşită a legii.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, dar pentru considerente parţial diferite de cele reţinute de Tribunal. Astfel, în mod corect prima instanţă a constatat îndeplinirea condiţiilor de ordin formal prevăzute de lege în cazul concedierii colective.

Sub acest aspect, Curtea constată că prin decizia nr. 8191/19.07.2011 emisă de recurenta-intimată, s-a dispus concedierea intimatului-contes-tator în conformitate cu prevederile art. 55 lit. c) şi art. 65 C. muncii, respectiv pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Aşa cum se prevede expres în decizie, aspect confirmat şi de actele care au stat la baza acesteia, încetarea CIM al intimatului a avut loc în cadrul unei proceduri de concediere colectivă ce a avut loc la nivelul recurentei. Decizia a fost emisă la data de 19.07.2011, dată la care erau aplicabile dispoziţiile Codului muncii în varianta republicată la data de 18.05.2010. în aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (3) C. muncii republicat, la stabilirea ordinii de prioritate în cazul concedierii

colective, angajatorul trebuie să aibă în vedere cu prioritate rezultatele evaluării realizării obiectivelor de performanţă.

Din decizia contestată şi din actele care au stat la baza acesteia rezultă că acesta a fost criteriul în funcţie de care angajatorul a stabilit ordinea de prioritate în cazul concedierii colective. Astfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în decizie se prevăd expres criteriile ce au stat la baza ordinii de prioritate, respectiv rezultatele obţinute (cu obiectivele calitatea lucrărilor, gradul de realizare a atribuţiilor de serviciu, promptitudine, operativitate), seriozitatea manifestată în muncă (cu obiectivele: intensitatea implicării în atribuţiile de serviciu, receptivitatea, disponibilitatea la efort suplimentar, perseverenţa), capacitatea relaţională şi disciplina muncii (cu obiectivele: disciplina şi comportamentul în cadrul organizaţiei, capacitatea de dialog, prezenţa de spirit şi capacitatea de evitare a conflictelor).

Aşa cum rezultă din actele care au stat la baza deciziei amintite, aspect care rezultă şi din motivarea recursului, angajatorul a procedat la evaluarea profesională a salariaţilor încadraţi pe posturile desfiinţate ca urmare a reorganizării societăţii, în vederea stabilirii ordinii de prioritate în cadrul concedierii colective pe care a iniţiat-o. Evaluarea respectivă a fost făcută în cadrul procedurii concedierii respective, criteriile fiind stabilite în cadrul unei întâlniri de consultare cu sindicatele, la solicitarea acestora din urmă, prin procesul-verbal din 15.06.2011.

în aceeaşi zi, prin dispoziţia nr. 34/15.06.2011 au fost numite comisiile de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului pentru activitatea depusă pe anul 2010.

De asemenea, tot la 15.06.2011, cu număr de înregistrare 6574, a fost completat regulamentul intern al societăţii recurente, în sensul că, în cazul concedierilor colective, administraţia va avea în vedere, pe lângă criteriile de natură socială prevăzute la art. 74 alin. (7) din CCM pe anii 2011-2012, la stabilirea ordinii de prioritate la concediere, şi modul de realizare a obiectivelor de performanţă individuale, fiind indicate în art. 1572 din regulament criteriile de evaluare a performanţei profesionale individuale, în concordanţă cu cele stabilite prin procesul-verbal încheiat între angajator şi sindicat la data de 15.06.2011.

Evaluarea intimatului a avut loc la data de 16.06.2011, aşa cum rezultă din fişa de evaluare şi din tabelele depuse de recurentă în calea de atac, perioada pentru care s-a făcut evaluarea fiind anul 2010, potrivit menţiunii din fişă, în concordanţă cu dispoziţia nr. 34/15.06.2011.

Dar, aşa cum rezultă din toate actele dosarului, aspect confirmat şi de recurenta-intimată prin întâmpinarea depusă la fond, dar şi în dezvoltarea motivelor de recurs, procedura de evaluare a avut în vedere criteriile stabilite prin completarea regulamentului intern din 15.06.2011.

Cum evaluarea s-a făcut pentru o perioadă anterioară stabilirii noilor obiective de performanţă individuală, dar şi în baza unor cri

terii şi obiective ce nu fuseseră aduse la data respectivă la cunoştinţa salariatului, aceasta este nelegală, motiv pentru care este viciată şi decizia de concediere ce a avut la bază o astfel de evaluare nelegală.

Astfel, evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului, inclusiv ale salariatului intimat, s-a făcut pentru activitatea depusă pe anul 2010, perioadă în care nu erau stabilite obiectivele şi criteriile stabilite prin completarea înregistrată cu nr. 6574/15.06.2011 a regulamentului intern al societăţii. Mai mult, completarea regulamentului intern prin care au fost stabilite noile obiective de performanţă individuală a fost adusă la cunoştinţa salariatului abia la data de 20.06.2011, ulterior evaluării, aşa cum rezultă din tabelul depus la dosarul fond.

Potrivit art. 243 alin. (1) C. muncii, regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi produce efecte faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora. în aceste condiţii, în procedura concedierii colective, angajatorul nu putea stabili ordinea de prioritate prin evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului, pe baza unor criterii ce nu erau aplicabile la data evaluării, deoarece nu fuseseră comunicate salariaţilor şi, mai mult, aplicate retroactiv, pentru o perioadă anterioară datei de la care completarea regulamentului intern producea efecte.

Mai mult, angajatorul nici nu a respectat procedura evaluării performanţelor individuale, deoarece prin dispoziţia nr. 34/15.06.2011 au fost numite comisiile care urmau să analizeze şi să confirme performanţele profesionale individuale ale personalului pentru activitatea depusă pe anul 2010, stabilindu-se astfel că pentru personalul de execuţie din subordinea serviciului exploatare V.D. comisia va fi formată din şef serviciu exploatare V.D., şef serviciu control T., A.I., şef serviciu R.I.V. Potrivit art. 2 din aceeaşi dispoziţie, „fişele de evaluare vor fi analizate şi confirmate de comisiile de mai sus, până la data de 17.06.2011”.

Dar, din analiza fişei de evaluare depusă la dosar, Curtea constată că aceasta este semnată doar de directorul societăţii recurente. Directorul nu a făcut parte din comisia de evaluare constituită pentru personalul de execuţie din Compartimentul V.D. – Bc, aspect demonstrat de înscrisul depus în recurs, intitulat „tabel de evaluare a salariaţilor compartimentului V.D./Bc”, în care este menţionată componenţa comisiei de evaluare. Fişa de evaluare poartă ştampila societăţii, însă nu există nicio menţiune pe aceasta în sensul confirmării de către comisia de evaluare stabilită, astfel cum era prevăzut a se proceda, conform dispoziţiei nr. 34/15.06.2011 emisă de SC C.F.R.G. SA.

Nu pot fi însă reţinute considerentele primei instanţe în sensul că „dacă procedura controlului legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern nu a fost iniţiată în termenul prevăzut de art. 245 alin. (2) C. muncii, criteriile de evaluare cu care a fost completat regulamentul intern şi procedura de evaluare nu mai pot fi contestate de angajaţi”.

în speţa dedusă judecăţii, intimatul-reclamant nu a contestat dispoziţiile cuprinse în regulamentul intern, aşa cum au fost completate la data de 15.06.2011, ci a invocat nelegalitatea concedierii sale, concediere ce a avut la bază evaluarea performanţelor profesionale în baza unui regulament ce nu i se aplica la data evaluării şi pentru o perioadă în care acesta nu producea efecte.

Mai mult, nu se poate afirma că salariatul nu a contestat procedura de evaluare ce a stat la baza concedierii sale, deoarece la dosarul de fond a fost depusă contestaţia formulată şi răspunsul la aceasta emis de angajator la data de 28.06.2011.

împotriva deciziei de concediere, decizie care a avut la bază evaluarea din 16.06.2011, reclamantul a formulat contestaţie în termen legal, criticând şi modul în care s-a aplicat regulamentul intern, dar şi modul în care a fost efectuată evaluarea.

Recurenta a invocat faptul că a respectat procedura de concediere colectivă prevăzută de art. 68-72 C. muncii, precum şi faptul că măsura dispusă prin decizia de concediere contestată în cauză este temeinică, dar aceste aspecte nu acoperă nelegalitatea deciziei din perspectiva stabilirii ordinii de prioritate pe baza obiectivelor de performanţă profesională.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei în sensul că sub aspectul capătului de cerere referitor la repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra acesteia doar în ceea ce-1 priveşte pe contestator, nu şi în ceea ce o priveşte pe recurenta-intimată, având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, iar în cauză prima instanţă s-a pronunţat în limitele cadrului procesual stabilit, asupra obiectului cererii deduse judecăţii, astfel cum prevede art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Astfel, recu-renta-pârâtă nu a formulat o cerere reconvenţională prin care să solicite restituirea sumelor plătite cu titlu de plăţi compensatorii în cazul în care s-ar anula decizia de concediere. în lipsa acestei cereri, instanţa de fond nu se putea pronunţa din oficiu în sensul restituirii compensaţiilor plătite de angajator la momentul concedierii.

Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.