Angajatorul poate dispune concedierea salariatului pentru motive fără legătură cu persoana acestuia, ca urmare a desfiinţării efective a locului de muncă ocupat de salariat.
Desfiinţarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală – independentă de factori subiectivi aflaţi în relaţie cu aprecieri asupra persoanei salariatului – şi serioasă, în sensul că există un raport de proporţionalitate între gravitatea cauzei şi măsura dispusă unilateral de angajator.
Este necesar să aibă loc o reorganizare a activităţii angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia şi să conducă la desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariatul concediat.
Caracterul real şi serios al concedierii trebuie analizat prin prisma măsurilor luate de organele societăţii, potrivit competenţelor ce le revin şi motivelor care au determinat luarea unor asemenea măsuri. Sunt supuse cenzurii instanţei numai legalitatea şi temeinicia măsurii concedierii, nu şi oportunitatea reorganizării care a condus la desfiinţarea postului, asupra căreia singurul îndreptăţit să aprecieze este angajatorul.
Angajatorul era îndrituit să decidă asupra măsurilor considerate cele mai potrivite sub aspect organizatoric pentru
buna desfăşurare a activităţii şi pentru optimizarea rezultatelor, precum şi să facă selecţia posturilor pe care le desfiinţează, măsuri ce nu pot fi cenzurare de instanţă decât dacă se dovedeşte că nu a existat un interes legitim al angajatorului pentru reorganizare ori că desfiinţarea unui anumit post a avut o cauză subiectivă, în sensul că a urmărit, în realitate, înlăturarea salariatului concediat.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 6524/R din 28 noiembrie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3684/19.04.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VUI-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul U.V., în contradictoriu cu intimata SC L. SRL; a anulat decizia nr. 170/08.02.2011 emisă de intimată; a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii şi până la pronunţarea hotărârii; a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Contestatorul U.V. a fost salariatul intimatei SC L. Romania SRL, în funcţia de manager marketing, până la data de 14.03.2011, când raporturile de muncă au încetat conform deciziei nr. 179/09.02.2011. Motivul invocat de angajator pentru concedierea contestatorului a fost desfiinţarea postului ca urmare a reorganizării activităţii societăţii în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii. Acest motiv a fost negat de contestator, care a afirmat în acţiunea introductivă că scopul real al emiterii deciziei contestate a fost acela al înlăturării sale din companie datorită originii etnice şi necunoaşterii limbii ruse. Instanţa de fond a înlăturat această critică, motivând că nu este susţinută de nicio probă administrată la dosar, iar cenzurarea deciziei de concediere se face prin prisma verificării legalităţii şi temeiniciei motivelor invocate de angajator în conţinutul ei.
Au fost înlăturate şi criticile formulate de contestator prin concluziile scrise, având în vedere că acestea au fost depuse după închiderea dezbaterilor în cauză, iar analizarea lor după acest moment ar constitui o încălcare a principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil.
Tribunalul a reţinut însă că, potrivit art. 65 C. muncii, concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea CIM determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fară legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Reorganizarea unităţii în scopul eficientizării activităţii poate constitui temei al efectuării unor concedieri ce nu ţin de persoana salariatului, însă trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
în cauza de faţă nu sunt îndeplinite cerinţele privitoare la efectivitatea desfiinţării postului şi realitatea cauzei concedierii. Astfel, în perioada concedierii contestatorului, intimata a înfiinţat un post similar celui desfiinţat, ceea ce duce la concluzia rezonabilă că un astfel de post era necesar şi că desfiinţarea sa nu a fost decât una formală, urmând a fi ocupat de un alt salariat.
Concedierea contestatorului a fost justificată prin desfiinţarea postului de manager marketing, însă desfiinţarea nu este efectivă dacă are loc doar schimbarea denumirii postului, adică atribuţiile corespunzătoare noului post sunt aceleaşi sau modificările sunt nesemnificative. Comparând fişa postului de manager marketing existent în organigrama societăţii anterior concedierii cu cea a postului de director adjunct al Direcţiei vânzări cu amănuntul, existent în statul de funcţii actual, se constată că cerinţele de studii, competenţele şi atribuţiile sunt identice, obiectivele esenţiale ale postului fiind aceleaşi.
în consecinţă, Tribunalul a constatat că postul ocupat de contestator nu a fost suprimat, ci redenumit, astfel că desfiinţarea invocată în decizia de concediere nu poate fi considerată efectivă, cerinţa articolului 65 alin. (2) C. muncii nefiind îndeplinită.
Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 C. muncii. Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, Tribunalul a reţinut că în cauză nu s-a dovedit de către contestator vreun prejudiciu moral care să fi fost cauzat de intimată prin emiterea deciziei de concediere.
împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de recurs, în termenul legal, ambele părţi.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Criticile formulate de SC L. sunt doar în parte întemeiate.
Astfel, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu pot fi reţinute câtă vreme, în considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum şi pe acelea pentru care a respins apărările părţilor, iar motivarea susţine dispozitivul hotărârii, cu care este în deplină concordanţă. Tribunalul a analizat în mod real susţinerile relevante ale părţilor (neavând obligaţia să răspundă fiecărei afirmaţii în parte), a răspuns argumentelor acestora motivat, chiar dacă succint, şi a examinat materialul probator administrat în cauză, fiind pe deplin posibilă efectuarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
Din considerentele sentinţei atacate rezultă fară dubiu că instanţa de fond a sistematizat aspectele apreciate ca fiind esenţiale şi a expus concluziile la care a ajuns, care au fost motivate în fapt şi în drept. Că
este aşa rezultă şi din criticile aduse de recurentă argumentelor reţinute de instanţa de fond în motivarea soluţiei.
Nu se poate reţine nici incidenţa motivului de modificare a sentinţei recurate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme textul legal evocat nu îşi găseşte aplicarea în cazul în care instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probelor, cum arată de fapt recurenta. Tribunalul nu a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Susţinerile recurentei privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 65 C. muncii sub aspectul caracterului efectiv al desfiinţării postului şi al cauzei reale şi serioase a concedierii pot fi încadrate, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
Criticile subsumate acestui motiv de recurs sunt fondate.
Caracterul nelegal şi netemeinic al deciziei de concediere nr. 170/08.02.2011 se apreciază prin prisma prevederilor art. 65 C. muncii, potrivit cărora angajatorul poate dispune concedierea salariatului pentru motive fară legătură cu persoana acestuia, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat.
în primul rând, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, adică să nu fie fictivă. în plus, aceasta trebuie să aibă o cauză reală -independentă de factori subiectivi aflaţi în relaţie cu aprecieri asupra persoanei salariatului – şi serioasă, în sensul că există un raport de proporţionalitate între gravitatea cauzei şi măsura dispusă unilateral de angajator.
Din economia dispoziţiilor legale evocate se reţine că, pentru concedierea salariatului din motive care nu ţin de persoana sa, este necesar să aibă loc o reorganizare a activităţii angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia şi care să conducă la desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariatul concediat.
Aşa fiind, în cauză, ceea ce trebuia să probeze angajatorul era desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariat şi împrejurarea că o atare măsură a avut o cauză reală, obiectivă şi serioasă, gravă. Caracterul real şi serios al concedierii trebuie analizat prin prisma măsurilor luate de organele societăţii, potrivit competenţelor ce le revin şi motivelor care au determinat luarea unor asemenea măsuri.
Sentinţa a fost criticată sub aspectul reţinerii de către Tribunal a susţinerilor contestatorului potrivit cărora angajatorul a disimulat, printr-o falsă reorganizare, scopul real al concedierii, care este îndepărtarea sa.
Se reţine că sunt supuse cenzurii instanţei numai legalitatea şi temeinicia măsurii concedierii, iar nu şi oportunitatea reorganizării care a condus la desfiinţarea postului, asupra căreia singurul îndreptăţit să aprecieze este angajatorul. Angajatorul era îndrituit să decidă asupra
măsurilor considerate cele mai potrivite sub aspect organizatoric pentru buna desfăşurare a activităţii şi pentru optimizarea rezultatelor, precum şi să facă selecţia posturilor pe care le desfiinţează, măsuri ce nu pot fi cenzurare de instanţă, decât dacă se dovedeşte că nu a existat un interes legitim al angajatorului pentru reorganizare ori că desfiinţarea unui anumit post a avut o cauză subiectivă, în sensul că a urmărit, în realitate, înlăturarea salariatului concediat, ceea ce nu este cazul în speţă.
Contrar celor reţinute de Tribunal, Curtea constată că, din probele administrate în cauză, atât la judecata în fond, cât şi în recurs, rezultă fară dubiu îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 65 C. muncii, în sensul că activitatea angajatorului a fost reorganizată conform hotărârii A.G.A. nr. 8/08.02.2011, că postul contestatorului a fost desfiinţat, că angajatorul a avut un interes legitim să desfiinţeze postul ocupat de salariatul concediat şi că acest post nu a fost reînfiinţat ulterior concedierii.
Astfel, prin decizia nr. 170/08.02.2011 s-a dispus, cu începere din
14.03.2011, desfacerea CIM al salariatului U.V., angajat în funcţia de manager marketing, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării postului ocupat, determinată de reorganizarea societăţii conform hotărârii nr. 08/08.02.2011 a administratorului unic, prin care s-a desfiinţat biroul marketing şi formare preţuri, inclusiv postul de manager marketing ocupat de contestator.
Măsura reorganizării s-a arătat că a fost justificată de necesitatea eficientizării activităţii şi reducerii cheltuielilor în contextul crizei economice şi financiare, aspecte ce ţin de politica internă a societăţii. Nici în cuprinsul hotărârii de reorganizare şi nici în decizia de concediere angajatorul nu a susţinut că desfiinţarea postului ar fi fost determinată de pierderile societăţii, de dificultăţile economice cu care aceasta s-a confruntat.
întrucât în decizia de concediere desfiinţarea postului nu a fost justificată de dificultăţi economice, Curtea nu va avea în vedere referirile recurentei la pierderile reflectate în bilanţurile din anii 2009,2010 şi 2011, faţă de dispoziţiile art. 77 C. muncii, în forma anterioară republicării, potrivit cărora, „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere”.
Data concedierii a fost modificată prin decizia nr. 518/28.05.2011, cu acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare şi luarea în considerare a perioadelor în care salariatul concediat s-a aflat în concediu medical, respectiv 15.02. – 28.02.2011,01.03. – 31.03.2011,10- 30.04.2011 şi 23.05. –
27.05.2011, raporturile de muncă dintre părţi încetând la 03.06.2011.
Prin hotărârea nr. 08/08.02.2011, administratorul unic al SC L.
a stabilit ca, începând cu data de 10.02.2011, să se modifice structura
organizatorică şi statul de funcţii al societăţii, conform anexelor 1 şi 2, care fac parte integrantă din menţionata hotărâre.
Prin hotărârea nr. 10/08.02.2011, începând cu data de 10.02.2011, s-a desfiinţat biroul marketing şi formare preţuri, cu trei posturi, respectiv manager marketing, expert economist în comerţ şi marketing şi economist, iar prin hotărârea nr. 09/08.02.2011, începând cu 10.02.2011, au fost înfiinţate alte trei posturi, şi anume director adjunct în cadrul Direcţiei de vânzări carburanţi cu amănuntul (direcţie existentă şi anterior reorganizării, care avea o conducere proprie), economist în cadrul aceleiaşi direcţii şi inginer în cadrul Direcţiei exploatare.
Recurenta a dovedit că suntem în prezenţa unei reale reorganizări presupunând reduceri de personal, măsură care nu l-a afectat numai pe intimat.
Desfiinţarea efectivă a postului ocupat de contestator reiese fară dubiu din examinarea statelor de funcţii şi a organigramelor anterioare şi ulterioare reorganizării în conformitate cu hotărârea nr. 08/08.02.2011, înscrisuri care atestă nu doar realitatea desfiinţării biroului marketing şi formare preţuri, în cadrul căruia îşi desfăşură activitatea contestatorul, al cărui post a fost şi el desfiinţat, ci şi existenţa unor măsuri de reorganizare mai ample, care au afectat şi alte compartimente funcţionale din structura angajatorului.
Comparând atribuţiile înscrise în fişa postului de manager marketing din cadrul biroului marketing şi formare preţuri ocupat de contestator şi în fişa postului de director adjunct din cadrul Direcţiei vânzări cu amănuntul, nou înfiinţat, se constată că acestea, deşi sunt asemănătoare sub anumite aspecte, nu se suprapun pe deplin, astfel încât să se poată considera că postul a fost doar redenumit, iar nu desfiinţat. In fişa postului nou înfiinţat nu se regăsesc atribuţiile privind activităţile de publicitate, de sponsorizare ori de relaţii publice, dar se menţionează, în plus, atribuţii legate de participarea la elaborarea politicilor şi strategiilor companiei pe termen mediu şi lung. Chiar dacă aparent s-ar putea considera că unele atribuţii, dintre cele care nu au fost suprimate, sunt similare, se constată totuşi că, pentru postul nou înfiinţat, sarcinile privind realizarea studiilor de piaţă şi a analizei comportamentale a clienţilor sunt prevăzute ca fiind numai ocazionale, iar îndeplinirea unor asemenea sarcini este subsumată unui alt obiectiv specific al postului, şi anume contribuţia la stabilirea obiectivelor strategice.
Materialul probator administrat în cauză confirmă susţinerile recurentei în sensul că activitatea de marketing a companiei a fost preluată la nivelul asociaţiei interregionale, aşa încât nu mai figurează în organigrama ulterioară reorganizării.
In concluzie, Curtea reţine că postul ocupat de salariatul concediat a fost efectiv desfiinţat şi eliminat din statul de funcţii, acesta nefiind reînfiinţat nici ulterior concedierii contestatorului.
Sub un alt aspect, aşa cum rezultă chiar din înscrisuri provenind de la salariatul concediat, acestuia i-a fost adusă la cunoştinţă o listă a locurilor de muncă vacante în societate la data de 10.02.2011, compatibile cu pregătirea sa profesională, contestatorul optând pentru postul de director adjunct – Direcţia vânzări carburanţi cu amănuntul, înfiinţat prin hotărârea nr. 09/08.02.2011. Pentru acelaşi post a optat şi un alt salariat (M.H.), iar prin decizia nr. 188/15.02.2011, s-a constituit comisia de evaluare şi selecţie a candidaţilor pentru posturile vacante din cadrul SC L., în vederea evaluării şi stabilirii candidaturii care să fie reţinută, pe baza criteriilor de pregătire profesională, experienţă şi conformitate cu celelalte cerinţe ale fişei postului respectiv. Cei doi candidaţi au fost convocaţi pentru data de 15.02.2011, dar întrucât contestatorul, aflat în concediu medical, nu s-a prezentat, postul a fost ocupat de celălalt salariat care a optat pentru el.
O atare procedură nu se poate reţine că ar contraveni vreunei dispoziţii legale, cu atât mai mult cu cât, astfel cum înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat prin Decizia nr. 6/2011, dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. d) C. muncii nu se aplică în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 C. muncii.
Prin urmare, contrar celor reţinute de Tribunal, se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. muncii, în sensul că postul ocupat de salariatul concediat a fost efectiv desfiinţat, iar nu redenumit, şi că postul nou înfiinţat de director adjunct al Direcţiei de vânzări cu amănuntul nu este similar postului desfiinţat de manager marketing, întrucât atribuţiile prevăzute în fişele celor două posturi nu sunt identice.
Recursul formulat de contestatorul U.V. este nefondat.
Cum decizia de concediere contestată este legală şi temeinică, fiind menţinută, nu se justifică nici admiterea capetelor de cerere accesorii privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior concedierii şi acordarea daunelor morale, sub acest din urmă aspect nefiind întrunite condiţiile antrenării răspunderii angajatorului, respectiv fapta ilicită a angajatorului săvârşită cu vinovăţie, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Concedierea s-a făcut pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, fiind motivată de desfiinţarea postului pe care acesta îl ocupa, astfel încât nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia încetarea raporturilor de muncă dintre părţi a afectat imaginea salariatului, cu consecinţe asupra posibilităţilor reale de reangajare în acelaşi domeniu, în plus, în privinţa criticilor aduse sentinţei sub aspectul omisiunii instanţei de a dispune reintegrarea salariatului, potrivit dispoziţiilor art. 78
C. muncii în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză, se reţine că, spre deosebire de despăgubirile ce se acordă salariatului în temeiul legii, dacă se constată că măsura concedierii este netemeinică sau nelegală, repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate fi dispusă de instanţa de judecată care a anulat decizia de concediere decât „la solicitarea salariatului”. Or, la judecata în fond, Tribunalul nu a fost învestit cu o astfel de cerere.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a admis recursul formulat de recurenta SC L, şi a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins în integralitate acţiunea, ca neîntemeiată. Recursul formulat de contestator a fost respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.
