Codul muncii – art. 60 alin. 1 lit. d
O.U.G. nr. 96/2003 aprobată prin Legea nr. 24/2005 – art. 21 alin. 1 lit. a
Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. 1 lit. d din Codul muncii şi art. 21 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 96/2003, aprobată prin Legea nr. 25/2004 concedierea nu poate fi dispusă pe durata când salariata este gravidă, iar angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă –
complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale,
decizia nr. 381 din 15 februarie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 2526 din 27 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş a admis contestaţia reclamantei R.G., a anulat dispoziţia nr. 9308 emisă la 13.09.2005 de Universitatea de Vest Timişoara, a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii acesteia şi a obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei de la data desfacerii contractului de muncă – 30 septembrie 2005 şi până la reintegrarea efectivă pe post.
Instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 9308/13.09.2005, reclamantei i s-a desfăcut contractul de muncă potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 1, art. 73 alin. 1, art. 74 alin. 1 din Codul muncii coroborat cu art. 21 alin. 3 din Legea nr. 96/2003; că anterior luării măsurii, la 24 august 2005 sub nr. 8689, reclamanta a adus la cunoştinţa conducerii pârâtei împrejurarea că este însărcinată, ataşând adeverinţa medicală nr. 2349/16.09.2005.
În aceste condiţii a apreciat decizia de concediere ca fiind lovită de nulitate, art. 60 lit. c din Codul muncii interzicând concedierea salariaţilor pe durata stării de graviditate, în măsura în care angajatorul are cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
În ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare luării măsurii a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, iar a cheltuielilor de judecată a dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ.
În termen legal, împotriva sentinţei menţionate mai sus a declarat recurs pârâta Universitatea de Vest Timişoara, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 97/C/2006, solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii contestaţiei, urmând a suspenda executarea silită până la soluţionarea recursului.
Recurenta arată că măsura desfiinţării celor două posturi de asistent a fost luată ca urmare a reducerii studiilor universitare de la 4 ani la 3 ani şi a reducerii numărului de studenţi; că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, care se referă la motive obiective care nu ţin de persoana salariatului; că, reclamanta a avut cunoştinţă de decizia de restructurare încă din perioada când nu era gravidă; că este imposibil să fie obligaţi să păstreze în funcţie cadre didactice care nu vor avea practic nici un fel de activitate numai pentru faptul că aceste persoane au fost şi până acum angajaţii ei şi este îngrijorată de situaţia lor materială; că în 19 octombrie 2005 la sediul instituţiei a fost efectuată o verificare a inspectorilor de muncă care au constatat că reclamantei nu i-a fost desfăcut contractul de muncă pentru motive care ţin de starea de graviditate; că au fost constatate mici scăpări în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/2003 pentru care a fost sancţionată cu „avertisment”.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Curtea de Apel Timişoara analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., a apreciat recursul neîntemeiat, şi l-a respins reţinând următoarele:
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei.
Art. 60 (1) lit. c din Codul muncii prevede că, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere, alin. 2 prevăzând situaţiile de excepţie, regula menţionată mai sus neavând aplicabilitate în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului în condiţiile legii.
Reclamanta a făcut dovada că anterior emiterii deciziei de concediere a încunoştinţat conducerea pârâtei despre starea de graviditate, astfel că se află în situaţia prevăzută de art. 60 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pârâta nu se află în situaţiile de excepţie reglementate de art. 60 alin. 2 din Codul muncii, nefiind în prezenţa reorganizării judiciare sau a falimentului.
Este fără relevanţă faptul că hotărârea de reducere a posturilor a fost luată anterior survenirii stării de graviditate, relevant fiind momentul emiterii deciziei de concediere, această concluzie rezultând din interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul muncii, care prevede în mod expres ca starea de graviditate să fie adusă la cunoştinţa conducerii anterior emiterii deciziei de concediere.
Art. 76 din Codul muncii sancţionează cu nulitatea concedierile nelegale, astfel că în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă acestei dispoziţii legale, constatând nulitatea deciziei de concediere cu toate consecinţele care decurg din aceasta.
