Este justificată întemeierea deciziei pe împrejurări precum acelea că pe parcursul desfăşurării activităţii reclamantului, punctul de lucru condus de către acesta a înregistrat pierderi, nu a realizat obiectivele asumate şi nu a valorificat în totalitate resursele ce i-au fost puse la dispoziţie, fără ca reclamantul să probeze existenţa unor factori exoneratori de răspundere, ceea ce întemeiază concluzia că funcţionarea punctului de lucru într-un mod neconform obiectivului comerciantului de a obţine profit, de a se poziţiona în topul preferinţelor consumatorilor şi de a ocupa o poziţie de lider pe piaţa de profil, se datorează reclamantului, care nu a întreprins măsurile corespunzătoare pentru atingerea acestor obiective.
Secţia I-a civilă, Decizia nr. 4214 din 8 octombrie 2012
Prin sentința civilă nr. 4951 din 10.05.2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă contestația formulată de contestatorul M.M.E., în contradictoriu cu intimata S.C. V.P. S.A. și, în consecință, s-a constatat nulitatea deciziei nr. 103/31.08.2011 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului.
A fost obligată intimata la reintegrarea contestatorului în postul si funcția deținută anterior emiterii deciziei.
A fost obligată intimata la plata în favoarea contestatorului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate începând cu data de 31.08.2011 si până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 103/31.08.2011 reclamantului i s-a desfăcut Contractul individual de muncă în temeiul art. 61 alin. (1) lit. d) din C.muncii, respectiv pentru necorespundere profesională în postul de director executiv la Punctul de lucru Cluj.
Potrivit art. 16 din C.muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, iar încetarea acestuia urmează aceleași principii avute în vedere atunci când acesta a fost încheiat.
Desfacerea raporturilor de muncă, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) lit. d) din C.muncii, trebuie materializată printr-o decizie emisă de către angajator și pentru a fi temeinică și legală trebuie să existe dovezi din care să rezulte fără echivoc că salariatul nu corespunde din punct de vedre profesional postului pe care îl deține.
Necorespunderea profesională reprezintă acea împrejurare de natură obiectivă sau subiectivă care conduce sau este aptă să conducă la obținerea unor performanțe profesionale mai scăzute decât cele pe care,în mod obiectiv și rezonabil ,angajatorul le așteaptă de la salariații săi.
Condițiile în care angajatorul poate dispune această măsură pot fi cercetate raportat la un anumit moment sau la întreaga perioadă de desfășurare a raporturilor de muncă, apoi necorespunderea profesională trebuie să survină în timpul executării contractului și să fie sub aspect profesional iar nu disciplinar, fiind determinată de situații independente de o conduită culpabilă a salariatului. Desfacerea contractului de muncă pe acest temei nu este condiționată de producere unui prejudiciu.
Angajatorul are obligația de a raporta necorespunderea profesională exclusiv la obligațiile ce-i revin salariatului din fișa postului pe care acesta a fost încadrat, acesta având obligația de a-i propune acestuia alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătire
De asemenea contractul de muncă trebuie să fie desfăcut în termenii prevăzuți de 62 alin. (1) din C.muncii, procedura cercetării prealabile fiind obligatorie, cu acordarea dreptului prevăzut de art. 75 alin. (1) din C.muncii.
Fiind o cauză de încetare a contractului de muncă neimputabilă salariatului, concedierea pentru necorespundere profesională presupune îndeplinirea anumitor obligații din partea angajatorului, printre care, potrivit art. 63 alin. (2) din C.muncii, aceea de evaluare prealabilă a salariatului,conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil,încheiat la nivel național,la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități, la nivel de unitate și Regulamentul de ordine interioară.
Potrivit prevederilor art. 77 din C.C.M.U.N.N. pe anii 2007-2010 salariatul putea fi concediat pentru motive de necorespundere profesională doar dacă a fost în prealabil evaluat de către o comisie numită de angajator din care să fi făcut parte și un reprezentant al sindicatului. De asemenea se cerea ca salariatul să fie convocat în scris cu cel puțin 15 zile înainte, convocare care trebuia să cuprindă data, ora exactă și locul întrunirii comisiei și modalitatea în care se va desfășura examinarea.
Necorespunderea profesională poate fi susținută de către comisie prin dovezi de îndeplinire defectuoasă a sarcinilor profesionale,prin examinare scrisă,orală,practică și alte probe. în urma examinării, dacă salariatul este considerat necorespunzător de către comisie acesta are dreptul de a contesta hotărârea în termen de 10 zile de la comunicare.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța a constatat că încetarea contractului de muncă nu s-a făcut în condițiile de legalitate deoarece nu a existat un raport anterior în sensul unor carențe profesionale ale salariatului. Apoi intimata nu a depus la dosar fișa postului și fișele de evaluare anuale ale reclamantului pentru a se putea vedea dacă,raportat la data angajării, respectiv 24.08.2009, nivelul profesional al acestuia a scăzut.
De altfel trebuie remarcat că, în ședința publică din data de 10.11.2011, s-a trimis de către instanță o adresă pârâtei cerându-i să comunice data constatării necorespunderii profesionale, cine a constatat-o și dacă înainte de a se aplica sancțiunea desfacerii contractului de muncă s-a urmat procedura prealabilă prevăzută în reglementările interne, însă nu s-a răspuns punctual la aceste solicitări, așa cum cer prevederile art. 272 din C.muncii până la prima zi de înfățișare. Mai mult pârâta nu a făcut nici dovada respectării prevederilor art. 242 lit. i) din C.muncii deși în întâmpinare invocă prevederile art. 78 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară.
Potrivit Raportului de evaluare a activității reclamantului, întocmit de către pârâtă doar la data de 16.08.2011, rezultă că Punctul de lucru Cluj se află în dificultate financiară, în mod constant, consumând lunar circa 120.000-150.000 lei, mai mult decât produce. De asemenea, în luna iulie 2011, la inventarierea efectuată prin golirea silozului, a fost identificată lipsa unei cantități de 8638 kg. făină albă în valoare de 15.634,61 lei și a unei cantități de 3273 kg. făină neagră în valoare de 5844,27 lei.
Este de asemenea de remarcat că pârâta recunoaște, implicit, că nu a urmat procedura legală de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului atunci când afirmă că, necorespunderea profesională a reclamantului în funcția deținută , a fost constatată la data de 16.08.2011 de către Consiliul de Administrație.
Cu privire la daunele morale solicitate de către reclamant trebuie arătat că, acestea au un caracter reparator și acordarea lor trebuie să se întemeieze pe dovedirea legăturii de cauzalitate între vătămarea pretinsă și fapta angajatorului de natură a produce pretinsa vătămare. în aceste situații sarcina probei îi revine chiar salariatului lezat, probă pe care în speța de față acesta nu a făcut-o.
Față de cele ce preced, având în vedere că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Codului Muncii, instanța, în temeiul art. 208 si următoarele din Legea nr. 62/2011 a admis acțiunea acestuia așa cu a fost formulată.
Drept consecință, a anulat decizia de concediere nr. 103/31.08.2011 și a obligat intimata să îl reîncadreze pe reclamant în postul si funcția deținută anterior si să îi plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate începând cu data de 31.08.2011 si până la reintegrarea efectivă.
Reintegrarea reclamantului derivă din interpretarea riguroasă a prevederilor art. 78 și art. 80 alin. (2) din C.muncii, respectiv repunerea părților în situația anterioară emiterii actului juridic nul, chiar în situația în care s-a desființat structura în care figura funcția deținută de contestator.
Sub acest aspect, se impune a se reține și incidența în cauză a jurisprudenței C.E.D.O., cauza Ștefănescu vs. România, obligatorie pentru instanțele românești conform art. 53 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cum Convenția a devenit parte a dreptului intern are aplicabilitate directă în sistemul românesc, atât prin dispozițiile conținute în textul propriu-zis al acesteia și al protocoalelor adiționale, cât mai ales prin practica judiciară dezvoltată de către Curte.
împotriva acestei hotărâri, pârâta SC V.P. SA a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, precum și obligarea reclamantului la restituirea prestațiilor ce i-au fost plătite în temeiul sentinței de executare.
în motivarea recursului, s-au prezentat următoarele aspecte:
Nu a fost respectat principiul egalității armelor și principiul contradictorialității, deoarece prima instanță a respins cererea de administrare a unor probe ( interogatoriul reclamantului și expertiza contabilă privind rezultatele financiare negative la nivelul Punctului de lucru Cluj).
Evaluarea profesională a reclamantului care presta activitate de conducere, în virtutea căreia îi reveneau responsabilități și competențe de management orientate spre creșterea profitului, a respectat dispozițiile art. 78 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al pârâtei.
Nu s-a contestat de către reclamant rezultatul evaluării din 16.08.2011, realizată conform art. 62 C.muncii în perioada iulie 2011 – august 2011.
Nu s-a contestat de către reclamant împrejurarea că de două ori pe an acționarul majoritar evaluează activitatea societății prin analiza prezentărilor managerilor ce reflectă și activitatea punctelor de lucru.
Nu s-a contestat de către reclamant situația nerentabilă a punctului de lucru Cluj. în acest sens s-a arătat că în fiecare lună din perioada mandatului reclamantului, punctul de lucru Cluj a înregistrat pierderi după cum rezultă din situațiile financiare depuse la dosar, iar reclamantul nu a contestat legătura de cauzalitate între activitatea sa profesională de manager și aceste rezultate financiare.
Se ilustrează statistic situația financiară negativă la nivelul punctului de lucru Cluj și se precizează atribuțiile concrete ale reclamantului privind administrarea punctului de lucru. Se susține că demersul reclamantului de a dispune scriptic recuperarea cantității de făină lipsă la inventar nu corespunde scopului, esenței unui act de administrare, de management, de conducere stabilit în vederea realizării obiectului de activitate al societății reflectând lipsa sa de diligență în exercitarea atribuțiilor sale.
Decizia de concediere este motivată în fapt și în drept fiind indicate motivele necorespunderii profesionale.
Reclamantul M.M.E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că probele propuse de recurent sunt inutile în raport de nerespectarea procedurii de concediere, precum și că probele administrate în fața primei instanțe justifică soluția pronunțată.
Se contestă existența legăturii de cauzalitate între activitatea reclamantului și rezultatele financiare negative și se susține că nu a fost respectat atât art. 78 alin. (1) din Regulamentul de ordine Interioară, deoarece reclamantul a fost evaluat o singură dată în 16.08.2011, cât și art. 77 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 – 2010, care impun evaluarea reclamantului de o comisie.
Se afirmă că acest contract colectiv de muncă și-a încetat efectele la 31.12.2011 nefiind denunțat de nici una dintre părți.
Se contestă comunicarea raportului de evaluare reclamantului, afirmându-se nedovedirea înmânării sale și se arată că evaluarea bianuală a societății nu are legătură cu evaluarea individuală a reclamantului sens, în care se prevalează de dispozițiile art. 79 C.muncii care nu permit angajatorului să invoce în fața instanței alte motive decât cele reținute prin decizia de concediere, cum ar fi cel privind lipsa cantității de făină.
Reclamantul contestă că îi revine responsabilitatea pentru situația financiară a punctului de lucru, care nu reflectă de altfel, necorespunderea sa profesională, putând exista alți factori care au determinat rezultatele negative.
Rezoluția scrisă a reclamantului privind recuperarea cantității de făină reflectă diligența depusă de reclamant în acest sens, nefiind de altfel unica măsură întreprinsă.
Se apreciază, în fine că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost respectat termenul de 30 de zile și nu sunt indicate în concret motivele de fapt și de drept.
în recurs, pârâta recurentă a depus la solicitarea instanței Regulamentul de Ordine Interioară.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C.A. constată următoarele:
Nu au fost încălcate principiul contradictorialității și cel al egalității armelor deoarece pârâta nu a fost stânjenită în nici un mod în exercitarea drepturilor și obligațiilor sale procesuale prin măsurile dispuse de prima instanță. Administrarea probei cu interogatoriul reclamantului și cu expertiza contabilă nu sunt relevante în cauză, având în vedere pe de o parte că nu a fost contestată situația financiară negativă a punctului de lucru Cluj, iar pe de altă parte că poziția procesuală a reclamantului a fost expusă prin acțiune și prin întâmpinarea depusă în recurs.
De altfel, examinarea gradului de responsabilitate a reclamantului pentru rezultatele financiare negative ale punctului de lucru Cluj se poate realiza pe baza probatoriului existent, nefiind necesară suplimentarea sa.
în acest sens, Curtea constată că prin Decizia de concediere nr. 103/31.08.2011 s-au reținut ca motive de necorespunderi profesionale că reclamantul nu a reușit să își acopere cheltuielile de funcționare să se încadreze în bugetul alocat și că rezultatele financiare sunt negative.
Curtea constată că aspectele de nelegalitate ale deciziei de concediere invocate de reclamant nu se confirmă. Astfel reclamantul contestă că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 alin. (1) C.muncii ar fi fost respectat, însă nu are în vedere că în cadrul acestui termen trebuie emisă decizia de concediere, nefiind impusă de legiuitor condiția comunicării sale. Or, decizia a fost emisă la 31.08.2011, bazându-se pe un raport de evaluare din 16.08.2011. Apărarea reclamantului privind lipsa oricărei trimiteri în decizia de concediere la acest raport de evaluare va fi înlăturată, deoarece decizia de concediere menționează înregistrarea rezultatelor financiare negative astfel încât neindicarea raportului de evaluare nu constituie o omisiune esențială, sancționabilă cu nulitatea absolută, ci mai degrabă un aspect de probațiune.
De asemenea, motivele de fapt și de drept expuse în decizia de concediere, ilustrate cu exemple și cifre, conferă acesteia un caracter legal, contrar apărărilor reclamantului.
în acest sens, Curtea reține că au fost indicate motivele necorespunderii profesionale și efectele sale cu privire la desfășurarea activității (desființări de posturi, reorganizări), ceea ce asigură respectarea dispozițiilor art. 62 alin. (3) C.muncii .
în fine, în acest context al examinării legalității deciziei de concediere, Curtea observă că în mod eronat a reținut prima instanță că sunt incidente dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 – 2010, deoarece acesta și-a încetat efectele la data de 31.12.2010, fără a opera prorogarea sa în condițiile art. 4 alin. (1) deoarece anterior expirării sale a fost denunțat de către Alianța Confederațiilor Patronale din România.
în atare situație, evaluarea profesională a reclamantului trebuia să se realizeze conform art. 63 alin. (2) C.muncii , conform procedurii de evaluare stabilită prin regulamentul intern.
Or, prin Capitolul XIV intitulat „Evaluarea salariaților” este instituită procedura de evaluare, care însă nu cuprinde dispoziții privind examinarea performanțelor individuale de către o comisie, astfel încât este înlăturată apărarea reclamantului reținută de către prima instanță.
Conform art. 78 alin. (1) „pentru personalul cu funcții de conducere evaluarea performanțelor se realizează de 2 ori pe an sau ori de câte ori se consideră necesar analiza activității unui angajat cu responsabilități manageriale”.
Din această măsură nu rezultă că salariatul în funcție de conducere trebuie evaluat de cel puțin 2 ori pentru a se putea lua măsura concedierii sale pentru necorespunderea profesională. Această normă nu este instituită atât ca o garanție a salariatului împotriva sancționării sale abuzive, cât ca o măsură prin care angajatorul verifică periodic performanțele salariatului în vederea atingerii obiectivului de a realiza profit.
Deși reclamantul susține că nu i-a fost comunicat raportul de evaluare, Curtea constată că acest aspect nu este relevant în speță, deoarece cerința comunicării este legată, conform art. 78 alin. (4) din Regulament, de contestarea rezultatului evaluării, în baza procedurii instituite în acest sens de norma evocată.
în acest context Curtea reține că reclamantul nu a dovedit că a contestat rezultatul evaluării sale, consemnate în raportul de evaluare din 16.08.2011, cu toate că, în cele din urmă, acest act i-a fost comunicat împreună cu întâmpinarea depusă de pârâtă la fondul cauzei.
Acest aspect nu împiedică însă examinarea de către instanța de recurs a temeiniciei măsurii de concediere pentru necorespundere profesională, sens în care C.A. apreciază că în mod corect a fost evaluată ca neprofitabilă activitatea reclamantului.
în prealabil, instanța de recurs reține că în raport de dispozițiile art. 79 C.muncii , examinarea temeiniciei deciziei de concediere se va realiza în limita motivelor de fapt expuse anterior, nefiind posibilă verificarea responsabilității reclamantului pentru lipsa cantității de făină.
Astfel, motivele de fapt reținute în decizia de concediere au constituit obiect al evaluării reclamantului și se întemeiază pe analizarea indicatorilor de performanță, care atestă pierderile financiare de la nivelul punctului de lucru Cluj.
Situația financiară negativă rezultă și din situația comparativă a rezultatelor financiare pe punctele de lucru în perioada august 2009 – august 2011, care reflectă că doar punctul de lucru Cluj și punctul de lucru București Berceni au înregistrat pierderi, din situația comparării targetului cu realizările și din situația profitabilității din care reiese atât că cifra de afaceri realizată nu s-a încadrat în cea bugetată, cât și că în perioada august 2009 – august 2011 Punctul de lucru Cluj nu a înregistrat profit în nicio lună.
în raport de rezultatele negative înregistrate la nivelul punctului de lucru Cluj a cărui director executiv era reclamantul, Curtea consideră că acestuia îi revine responsabilitatea pentru nerealizarea obiectivelor de performanță, pentru nevalorificarea resurselor și pentru pierderile suferite, în virtutea funcției sale de conducere ce îi conferă atributul decizional cu privire la administrarea, gestionarea și managementul punctului de lucru, care nu au putut asigura obținerea profitului, scop de bază al activității comerciale.
Pârâta a dovedit că pe parcursul desfășurării activității reclamantului, punctul de lucru Cluj condus de către acesta a înregistrat pierderi, nu a realizat obiectivele asumate și nu a valorificat în totalitate resursele ce i-au fost puse la dispoziție, fără ca reclamantul să probeze existența unor factori exoneratori de răspundere, ceea ce întemeiază concluzia că funcționarea punctului de lucru într-un mod neconform obiectivului comerciantului de a obține profit, de a se poziționa în topul preferințelor consumatorilor și de a ocupa o poziție de lider pe piața de profil se datorează reclamantului, care nu a întreprins măsurile corespunzătoare pentru atingerea acestor obiective.
Pentru considerentele expuse anterior, C.A. în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursul, va modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii.
Cererea pârâtei de obligare a reclamantului la restituirea prestațiilor ce i-au fost plătite în temeiul sentinței de va fi respinsă, deoarece nu s-a dovedit că hotărârea primei instanțe a fost pusă în executare, condiție de bază a întoarcerii executării.
