Neefectuarea cercetării prealabile de către angajator, anterior emiterii deciziei de concediere întemeiată pe dispoziţiile art. 63 C.muncii , este sancţionată cu nulitatea absolută a deciziei de concediere, conform dispoziţiilor imperative statuate de art. 251 alin. (1) C.muncii .
În acest context, invocarea unei convocări verbale a angajatorului şi existenţa unor declaraţii date de alţi angajaţi nu pot suplini convocarea scrisă şi nu pot fi asimilate unei cercetări disciplinare prealabile, astfel cum aceste cerinţe sunt stipulate expres de dispoziţiile alin. (2), (3) şi (4) ale art. 251 C.muncii .
Secţia I civilă, Decizia nr. 2513 din 18 iunie 2012
Curtea de Apel Ploiești a fost învestită în dosarul nr. 7069/114/2011 cu soluționarea recursului declarat de intimata ADP Râmnicu-Sărat, în contradictoriu cu intimatul-contestator R.C., împotriva sentinței civile nr. 305/05.03.2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a admis contestația formulată de R.C. și s-a anulat decizia nr. 45/02.11.2011 emisă de recurentă, dispunându-se reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea recurentei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond a aplicat greșit textele de lege incidente, întrucât cercetarea prealabilă a fost imposibil de realizat, contestatorul fiind un salariat care a refuzat orice colaborare cu angajatorul, o persoană recalcitrantă, care refuză să semneze orice document care i se prezintă.
Recurenta a reiterat că a avut loc o convocare verbală a contestatorului, dar acesta a refuzat să se prezinte, că declarațiile celorlalți angajați dovedesc efectuarea cercetării prealabile, apreciind, în acest context, că întreaga documentație depusă la dosar dovedește îndeplinirea cerințelor reglementate de art. 251 C.muncii .
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.
Intimatul R.C., în conformitate cu dispozițiile art. 115 C.proc.civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, susținând, în esență, că recurenta reiterează apărările formulate la instanța de fond, apărări care au fost corect înlăturate de Tribunalul Buzău.
La data de 18.06.2012, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia nr. 2513, prin care a respins ca nefondat recursul declarat de intimata ADM Râmnicu-Sărat și a obligat-o pe recurentă să plătească intimatului R.C. suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând următoarele:
Ca prim aspect, Curtea a reamintit că, potrivit dispozițiilor art. 63 C.muncii , concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după efectuarea cercetării prealabile de către angajator.
Neefectuarea cercetării are drept consecință, conform dispozițiilor art. 251 alin. (1) C.muncii , nulitatea absolută a concedierii, efectuarea cercetării prealabile reprezentând, prin urmare, o condiție imperativă a legii, justificată de faptul că reprezintă singura concretizare a garanției de respectare a dreptului la apărare al salariatului, pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare, de către cei învestiți cu dreptul de a aplica sancțiunea.
în acest sens, legiuitorul român a prevăzut în alin. (2), (3) și (4) ale art. 251 C.muncii metodologia cercetării prealabile, care comportă mai multe etape, între care se află și convocarea în scris a salariatului căruia i se impută fapta, această cerință fiind prevăzută expres de dispozițiile alin. (2) al articolului menționat.
în speță însă, așa cum recurenta a recunoscut chiar prin motivele de recurs și de altfel și prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, nu a existat o convocare scrisă a intimatului și mai mult decât atât, nu a existat nicio cercetare disciplinară prealabilă.
Astfel, din documentația depusă de recurentă în dosarul de fond reiese că nu a fost numită nicio comisie de cercetare disciplinară și nu a fost încheiat niciun proces-verbal în care să se consemneze abaterile imputate, dovezile pe care se sprijină ori propunerile de sancționare, declarațiile date de alți angajați, invocate de recurentă, neputând suplini nici lipsa unei convocări scrise și nici a unei cercetări disciplinare prealabile, astfel cum acestea sunt stipulate de art. 251 C.muncii .
în acest context, Curtea a constatat că neîndeplinirea cerințelor reglementate de art. 251 C.muncii a fost corect sancționată de către prima instanță prin constatarea nulității absolute a deciziei de concediere emisă de recurentă, neexistând prin urmare nicio încălcare a legii, de natură să atragă incidența cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 C.proc.civ., astfel cum a pretins recurenta.
în considerarea acestor argumente, stabilind că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea a procedat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., la respingerea ca nefondat a recursului.
Constatând culpa procesuală a recurentei, în baza art. 274 C.proc.civ., Curtea a obligat-o să plătească intimatului R.C. suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în recurs.
(Judecător Andra Corina Botez)
