C. muncii, art. 269 Legea nr. 21/2004, art. 21
Concedierea este nelegală, întrucât salariata a probat că a înştiinţat angajatorul cu privire la starea sa de graviditate, iar legea nu permite ca măsura desfacerii contractului de muncă să fie dispusă, prin derogare de la dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. c) C. muncii, în cazul desfiinţării postului, ci doar în cazul reorganizării sau falimentului.
Salariata nu a administrat probe cu privire la prejudiciul moral suferit, susţinând numai că a fost vătămată prin refuzul unităţii de a purta un dialog, fără nicio referire la modalitatea în care i-a fost prejudiciată onoarea, demnitatea prin măsura concedierii, în conformitate cu art. 998 C. civ., deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C. civ.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 1690R din 10 mai 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 914/2005, pronunţată de cătrc Trib. Călăraşi, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanta M.A.L., împotriva deciziei 81 din 25 iulie 2005, emisă de pârâta RAGCL O.; s-a anulat decizia contestată şi s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior concedierii, acela de funcţionar economic; s-a obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 24 august 2005 şi până la reintegrarea efectivă, calculată la un salariu lunar net de 562 lei RON; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a adus la cunoştinţa unităţii pârâte anterior emiterii deciziei de concediere contestată în cauză faptul că este însărcinată, însă, pârâta greşit a apreciat că această împrejurare nu împiedică luarea măsurii concedierii împotriva sa faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2003.
S-a avut în vedere că prevederile legale invocate de către pârâtă nu mai sunt în vigoare, fiind modificat art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2003, prin Legea nr. 25/2004, în sensul că „dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul concedierilor pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatului în condiţiile legii”, ori, în speţă angajatorul nu se afla în vreuna din aceste situaţii.
S-a respins cererea de daune morale pentru că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit de contestatoare ca urmare a concedierii.
împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către contestatoare pentru respingerea capătului de cerere privind daunele morale, întrucât instanţa nu arată motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, interpretând greşit actul dedus judecăţii şi legea aplicabilă.
S-a arătat că a fost prejudiciată în dreptul său, având suferinţe psihice ca urmare a refuzului angajatorului de a purta orice discuţie.
Hotărârea primei instanţe a fost criticată şi de către intimată, întrucât instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 21 din Legea nr. 25/2004, concedierea contestatoarei fiind făcută din motive de reorganizare care au necesitat desfiinţarea postului, situaţii în care au aplicabilitate prevederile art. 60 alin. (2) C. muncii.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către contestatoare, încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Hotărârea primei instanţe a fost motivată în fapt şi în drept, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate detaliat con-
sidcrcntclc avute în vedere la respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, respectiv că nu s-a probat în cauză prejudiciul moral suferit de contestatoare ca urmare a conccdierii.
Nici în faţa instanţei de recurs, contestatoarea recurentă nu a înţeles să administreze probe sub acest aspect, susţinând că a fost prejudiciată prin refuzul unităţii de a purta un dialog fară nicio referire la modalitatea în care i-a fost prejudiciată onoarea, demnitatea prin măsura desfacerii concedierii, în conformitate cu art. 998 C. civ., deşi sarcina probei revenea acesteia, potrivit art. 1169 C. civ.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul contestatoarei, în baza art. 312 C. proc. civ.
Referitor la recursul promovat de către recurenta intimată, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea reţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect legea, respectiv dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 21/2004, prin care s-au modificat prevederile O.U.G. nr. 96/2003.
De vreme ce reclamanta a probat că a înştiinţat angajatorul cu privire la starea sa de graviditate, iar legea nu permitea ca măsura desfacerii contractului de muncă să fie dispusă în cazul desfiinţării postului, ci doar în cazul reorganizării sau falimentului prevăzut de Legea nr. 64/1995, corect s-a anulat de către prima instanţă decizia de concediere contestată în cauză.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul recurcntei-intimate.
