Codul muncii, art. 65
Legea nr. 329/2009, art. 6
În condiţiile în care desfiinţarea postului ocupat de reclamantă a fost determinată de aplicarea prevederilor Legii nr. 329/2009, iar din probele administrate în cauză rezultă postul respectiv a fost suprimat din statul de funcţii, măsura concedierii dispuse împotriva acesteia respectă exigenţele impuse de art. 65 din Codul muncii, în sensul că desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.
Pe de altă parte nu poate fi invocată nerespectarea prevederilor din Legea nr. 329/2009 referitoare la aplicarea unor criterii de selecţie cu prilejul concedierii, deoarece aplicarea unor astfel de criterii presupune în mod necesar existenţa a cel puţin două posturi de natura celui desfiinţat, iar nu a unuia singur, situaţie în care selecţia în funcţie de anumite criterii a celor care urmează să fie concediaţi, nu mai este obiectiv posibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 144/20 ianuarie 2011, Tribunalul Mureş a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M., prin reprezentant legal S.C. Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Mureş şi, drept consecinţă:
– a anulat dispoziţia nr. 61/20.05.2010 emisă de pârâtă;
– a dispus reintegrarea în muncă a reclamantei în funcţia deţinută anterior, aceea de secretar dactilograf treapta I, gradaţia 5;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită reclamanta, începând cu data de 17.06.2010 şi până la reintegrarea efectivă a reclamantei în funcţia deţinută anterior, în cuantum reactualizat conform indicelui de inflaţie.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că dispoziţia de concediere a reclamantei este lovită de nulitate absolută, pentru încălcarea prevederilor imperative ale art. 65 alin. 1, raportat la art. 76 din Codul muncii, deoarece nu există o desfiinţare precis determinată a postului ocupat de aceasta, ci doar restructurări generice, nedeterminate.
De asemenea, s-a apreciat că dispoziţia contestată este lovită de nulitate absolută şi pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. 6 din Legea nr. 329/2009, raportat la cele ale art. 287 din Codul muncii, deoarece pârâta nu a făcut dovada aplicării procedurii legale de verificare a criteriilor care trebuie avute în vedere la concediere, mai ales având în vedere faptul că reclamanta avea mai puţin de 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.
Pârâta a declarat recurs împotriva hotărârii anterior descrise, solicitând, prin invocarea prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea integrală a acesteia, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin emiterea dispoziţiei de concediere contestate a procedat în mod legal, în sensul că – în urma adresei nr. 4308/2010 a Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, a pus în aplicare statul de funcţii aprobat prin Ordinul nr. 1858/31.12.2009, emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, conform căruia postul ocupat de reclamantă a fost desfiinţat.
S-a mai susţinut că încetarea raportului de muncă al reclamantei s-a realizat cu respectarea procedurii prevăzute de art. 65 şi 73 – 74 din Codul muncii, inclusiv a dispoziţiilor legale privind protecţia socială, reclamanta îndeplinind condiţiile de pensionare, astfel că în prezent beneficiază de anticipată parţială.
În ceea ce priveşte conţinutul dispoziţiei de concediere, pârâta a susţinut că aceasta a fost corect motivată, precizându-se desfiinţarea postului ocupat de reclamantă, respectiv acela de secretar – dactilograf, ca efect al punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 329/2009 şi ale H.G. nr. 1384/2009.
De asemenea, cu referire la omisiunea indicării criteriilor în baza cărora s-a dispus concedierea reclamantei, pârâta a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, aceste menţiuni sunt obligatorii numai în cazul concedierilor colective, nu şi al celor individuale.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a susţinut legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, sub toate aspectele, arătând că se află la a doua concediere dispusă în temeiul Legii nr. 329/2009, pârâta „mimând” doar punerea în a sentinţei civile nr. 612/01.04.2010 a Tribunalului Mureş, prin care s-a dispus reintegrarea.
De asemenea, reclamanta a susţinut că, pe lângă motivele de nulitate corect reţinute de către prima instanţă, dispoziţia de concediere este afectată de acelaşi viciu şi pentru că încetarea raporturilor sale de muncă a fost dispusă de către ordonatorul terţiar de credite, căruia nu i-au fost delegate competenţele de a efectua numiri sau eliberări din funcţie în cadrul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Mureş.
Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constat că acesta este întemeiat, astfel că urmează a fi admis pentru considerentele prezentate în continuare:
Prin Ordinul nr. 1858/31.12.2009, emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, au fost aprobate statele de funcţii pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale şi pentru Agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale şi a mun. Bucureşti, prevăzute în anexele nr. 1 – 43 ale ordinului menţionat, din expunerea de motive a acestuia reieşind că emiterea lui a fost determinată de necesitatea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Astfel, potrivit anexei nr. 29 a Ordinului nr. 1858/2009, statul de funcţii aprobat pentru A.J.P.S. Mureş cuprinde un număr de 30 de posturi – din care 26 cu statut de funcţionari publici şi 4 cu statut de personal contractual, reclamanta făcând parte din această ultimă categorie. Însă, cele 4 posturi de personal contractual au fost repartizate astfel: 2 pentru funcţii de conducere – director coordonator, respectiv director coordonator adjunct şi 2 pentru funcţii de execuţie – respectiv, referent şi şofer.
Prin urmare, este în afara oricărui dubiu faptul că postul de secretar – dactilograf ocupat de reclamantă a fost suprimat din statul de funcţii, situaţie în care măsura concedierii dispuse împotriva acesteia respectă exigenţele impuse de art. 65 din Codul muncii, în sensul că desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.
Din aceeaşi perspectivă, Curtea a apreciat ca fiind eronată susţinerea primei instanţe – conform căreia nu ar fi existat o desfiinţare precis determinată a locului de muncă al reclamantei, ci doar restructurări generice, nedeterminate, observându-se sub acest aspect că în cuprinsul dispoziţiei de concediere contestate s-a menţionat atât postul ocupat de reclamantă (secretar – dactilograf), cât şi motivul care a determinat concedierea acesteia – respectiv desfiinţarea postului, prin reducerea acestuia din statul de funcţii aprobat pentru anul 2010.
Pentru motivele arătate, Curtea a constat că în cauză nu se regăseşte motivul de nulitate determinat de încălcarea prevederilor art. 65 din Codul muncii.
În ceea ce priveşte invocarea nerespectării criteriilor de selecţie la concediere, prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 329/2009, se apreciază că nici acest motiv nu este de natură a atrage sancţiunea nulităţii dispoziţiei de concediere a reclamantei, în contextul în care, potrivit adresei nr. 100666/12.01.2011 (comunicată de C.J.P. Mureş, la solicitarea primei instanţe), reclamanta beneficiază de anticipată parţială, în baza deciziei nr. 288145/21.07.2010.
Prin urmare, îndeplinind condiţiile de pensionare prevăzute de lege, reclamanta se încadra în criteriul prevăzut de art. 6 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 329/2009, iar nu în cel prevăzut de lit. f) a normei legale evocate, în conformitate cu care, măsura concedierii va afecta în ultimul rând salariaţii care au cel mult 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca fiind eronată invocarea nerespectării dispoziţiilor legale anterior evocate, deoarece aplicarea unor criterii de selecţie cu prilejul concedierii presupune în mod necesar existenţa a cel puţin două posturi de natura celui desfiinţat, iar nu a unuia singur – situaţie în care selecţia în funcţie de anumite criterii a celor care urmează să fie concediaţi, nu mai este obiectiv posibilă.
Având în vedere considerentele anterior expuse, identificând în cauză motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea – în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a admis recursul dedus judecăţii şi a modificat integral hotărârea atacată, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.M..
În ceea ce priveşte aspectul invocat de aceasta prin intermediul concluziilor scrise – în sensul că dispoziţia de concediere a fost emisă de o persoană care nu avea delegate atribuţii în acest sens, se observă că presupusul viciu de nelegalitate nu a fost invocat în faţa primei instanţe, astfel că nu poate fi examinat direct în recurs şi în calea de atac exercitată de către partea adversă.
De asemenea, nu prezintă relevanţă faptul că printr-o hotărâre judecătorească anterioară fusese anulată o altă dispoziţie de concediere a reclamantei, emisă tot în aplicarea Legii nr. 329/2009, deoarece din cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 612/1 aprilie 2010 a Tribunalului Mureş rezultă că măsura concedierii a fost anulată pentru încălcarea prevederilor art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, reclamanta aflându-se la acel moment în concediu medical. Prin urmare, verificarea legalităţii deciziei de concediere anterioare s-a raportat la un temei de drept diferit faţă de cele invocate şi examinate în prezenta cauză.
