În speţa de faţă însă reiese că atât înainte cât şi după desfiinţarea ”Colectivului pregătire şi implementare reorganizare”, societatea pârâtă a suplimentat schema de personal şi a înfiinţat departamente a oferit locuri de muncă spre angajare indiferent de felul acestora în ciuda faptului că aceasta susţine că se afla în dificultate financiară şi că s-a impus reducerea costurilor cu salariile situaţie care atrage caracterul nereal şi neserios a măsurii desfiinţării postului contestatorului.
Decizia civilă nr.2183 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata anularea deciziei de concediere nr. 228/20.06.2011, reintegrarea în funcţia deţinută anterior si plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului său individual de muncă si până la data reintegrării efective.
În motivarea contestaţiei a arătat că intimata a dispus concedierea sa cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege, netemeinic si nelegal.
A încălcat dispoziţiile art. 74 alin, 1 lit. a şi d din Codul muncii în sensul că la motivele care determină concedierea s-a făcut vorbire de o hotărâre a Consiliului de Administraţie nr. 40/22.02.2011 privind modificarea organigramei, hotărâre care nu i-a fost adusă la cunoştinţă.
De asemenea, lista locurilor de muncă disponibile, ce i-a fost adusă la cunoştinţă, nu era în concordanţă cu situaţia reală a posturilor vacante. Ulterior adoptării strategiei de reorganizare şi restructurare prin care au fost desfiinţate toate DRP, inclusiv DRP G, s-au făcut angajări de personal, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 74 lit. d din Codul muncii.
Faţă de această situaţie, a precizat contestatorul, concedierea este lovită de nulitate.
Pe fondul cauzei s-a arătat că măsura concedierii nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă.
Din totalul de peste 35.000 de angajaţi au fost concediate doar 14 persoane şi s-au făcut numeroase angajări. Au fost înfiinţate mai multe posturi de conducere şi s-au înfiinţat puncte de lucru care nu au fost prevăzute în schema organizatorică.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei cu consecinţa anulării deciziei de concediere şi repunerea în drepturi.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.
A arătat, în esenţă, că urmare modificării organigramei, prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 40/22.02.2011, s-a desfiinţat întreaga structura a CPIR, colectiv din care făcea parte şi contestatorul.
Întrucât măsura de desfiinţare a posturilor a afectat întreaga structură menţionată mai sus, nu s-au putut aplica criterii de stabilire a priorităţii la concediere. Oricum contestatorul a beneficiat în afara drepturilor cuvenite la zi şi de salarii compensatorii.
Tribunalul analizând legalitatea şi temeinicia deciziei contestate prin prisma motivelor invocate şi pe baza materialului probator administrat a reţinut următoarele:
Contestatorul a îndeplinit funcţia de în cadrul Companiei, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă.
Activitatea propriu-zisă şi-a desfăşurat-o în cadrul CPIR ce a fost desfiinţat prin hotărârea nr. 40/22.02.2011 a intimatei.
Chiar dacă desfiinţarea postului său a fost efectivă, prin desfiinţarea întregii structuri a colectivului din care a făcut parte şi contestatorul, se impune a fi analizate celelalte două cerinţe impuse de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, respectiv cauza reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă.
Caracterul real al cauzei este dat în totdeauna de obiectivitatea măsurii dispuse, altfel spus, aceasta trebuie să fie impusă de dificultăţi economice, transformări tehnologice etc, independentă de buna sau reaua-credinţă a angajatorului.
Cauza este una serioasă atunci când se impune din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii angajatului.
În speţa dedusă judecăţii, potrivit apărărilor formulate de intimată, încetarea contractului individual de muncă al contestatorului a intervenit în contextul unei concedieri colective.
S-a menţionat în decizia contestată nr. 228/20.06.2011 (depusă la filele 7 – 8 dosar) că toate obligaţiile angajatorului prevăzute de art. 69, 70, 71, 72 din Codul muncii au fost îndeplinite.
Intimata nu a făcut însă o asemenea dovadă în cauză.
Organigramele, state de funcţii şi hotărârile Consiliului de Administraţie privind desfiinţarea unor structuri la nivel judeţean, nu justifică legalitatea si temeinicia concedierii contestatorului în temeiul art. 65 – 66 din Codul muncii.
Înscrisurile de care s-a prevalat nu fac dovada caracterului real si serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de contestator.
Desfiinţarea locului său de chiar daca a fost efectivă, după cum rezultă din înscrisurile menţionate mai sus, nu s-a dovedit a fi impusă de necesităţi de ordin economic sau de altă natură, în scopul eficientizării activităţii angajatului.
Pe de o parte, s-a desfiinţat postul de consilier juridic al contestatorului, iar pe de altă parte se scoate la concurs un post de consilier juridic stagiar pentru perioada nedeterminată, astfel cum rezultă din anunţul depus la fila 250 în dosar.
Această împrejurare coroborată si cu răspunsurile intimatei la interogatoriu ce i-a fost luat, în special la întrebările 2 şi 5 pe care le-a apreciat fără relevanţă în cauză, formează convingerea instanţei asupra caracterului nereal si neserios al măsurii dispuse.
Prin urmare, constatând neîndeplinirea condiţiilor impuse de lege conform art. 65 alin. 2 din Codul muncii, Tribunalul a dat eficienţă art. 78 şi următoarele din Codul muncii.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, s-a admis contestaţia şi s-a dispus anularea deciziei de concediere, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta referitoare la reintegrarea în funcţie a contestatorului şi plata despăgubirii prevăzută de art. 80 alin. 1 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului pârâta a solicitat să se constate ca vădit nefondate susţinerile contestatorului potrivit cărora decizia de concediere este netemeinică şi nelegală. Contrar susţinerilor acestuia, din conţinutul deciziei de concediere, în art. 1 alin. 2 reiese care sunt motivele ce au determinat concedierea respectiv desfiinţarea CPIR, şi anume că este urmare a modificării organigramei prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 40/22.02.2011.
Pentru a dovedi buna sa credinţă, recurenta a mai reiterat prin motivele de recurs dispoziţiile art. 65 alin. 1 şi 2 Codul Muncii, decizia nr. 417/2007 care reglementează dreptul salariaţilor de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat: art. 76 Codul muncii privind dreptul la preaviz şi art. 69 Codul Muncii privind informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective.
În concluzie, a mai susţinut că motivul concedierii nu este inerent persoanei, ci exterior contestatorului fiind vorba de desfiinţarea locului de muncă determinată de cauze obiective .
Condiţia de legalitate este ca desfiinţarea să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, condiţie îndeplinită in cauză.
Recurenta a mai învederat că totodată contestatorul a avut posibilitatea exercitării dreptului de opţiune pentru ocuparea unui loc de muncă vacant oferit de angajator.
Având în vedere motivele expuse cât şi prevederile actelor normative menţionate în recurs, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi în consecinţă menţinerea deciziei de concediere ca legală şi temeinică.
In drept a invocat art. 299 C. pr. civ.
Pe parcursul soluţionării recursului recurenta a învederat instanţei că prin Hotărârea Adunării Generale a acţionarilor nr. … s-a aprobat desfiinţarea sucursalelor direcţiilor regionale ale pârâtei inclusiv Sucursala X C solicitând pentru acest motiv ca procedura să se efectueze doar cu Compania Naţională XXX.
Intimatul contestator prin întimpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Curtea verificând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi prin raportare la dispoziţiile art. 304 ind. 1 C.pr.civ a apreciat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Potrivit alin. 2 desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
În speţă, s-a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, prin depunerea organigramelor în care nu se mai regăseşte locul de muncă al contestatorului.
În legătură cu a doua condiţie de legalitate imperativă impusă de Codul Muncii prin dispoziţiile art. 65 alin. 2, respectiv „cauză reală şi serioasă” ce a determinat concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana angajatului, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine la fel ca şi prima instanţă că intimata nu a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă. Or, potrivit art. 272 Codul muncii sarcina probei in conflictele de muncă revine angajatorului acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfăţişare.
Astfel, din considerentele deciziei contestate nr. 228/20.06.2011 rezultă că s-a procedat la concedierea contestatorului in conformitate cu art. 65,66 din Codul muncii având în vedere hotărârea Consiliului de administraţie al C.N nr. 40/22.02.2011 privind modificarea organigramei ca urmare a desfiinţării CPIR.
A fost depusă copia acestei hotărâri din care reiese că în baza convocatorului din data de 16.02.2011 precum şi a referatului DRU nr. … privind desfiinţarea CPIR, consiliul de administraţie a aprobat în unanimitate acest referat precum şi demararea procedurii concedierilor colective ale salariaţilor din acest colectiv.
Acest referat nu există la dosar şi atât timp cât hotărârea nr. 40/22.02.2011 (care a stat la baza luării măsurii concedierii) nu este însoţită şi de alte dovezi privind necesitatea desfiinţării postului (de ex. studii privind situaţia financiară şi îmbunătăţirea ei prin luarea acestei măsuri), este indubitabil că lipseşte cerinţa existenţei unei cauze reale şi serioase, prevăzute de alin. 2 al art. 65 Codul muncii.
Prin concluziile scrise depuse în recurs pârâta a susţinut că măsura concedierii a fost impusă de procesul de restructurare a activităţii in vederea privatizării, conform H.G. nr. 1134/2008 şi H.G. nr. 761/2012 care obliga la reducerea bazei de costuri, a cheltuielilor salariale care reprezintă ponderea cea mai mare din totalul cheltuielilor suportate de pârâtă.
Însă din analiza actelor depuse la dosar nu rezultă că unitatea pârâtă a urmărit reducerea cheltuielilor salariale prin desfiinţarea postului.
Astfel, din organigrama existentă la 12 ianuarie 2011 rezultă că pârâta înainte de emiterea hotărârii 40 avea un număr total de salariaţi de 37988 în care erau incluşi şi cei 431 de salariaţi din cadrul CPIR.
De la data de 22 02.2011 după desfiinţarea CPIR in schema, potrivit noii organigrame pârâta figurează cu un nr. total de salariaţi de 37557.
După această dată, aşa cum rezultă din organigramele depuse din 12 mai şi 12 iulie 2011 schema de personal a crescut de la totalul de 37557 cât era la 22.02.2011 la 37573 la data de 12 iulie 2011.
Prin hotărârea nr. 31 din 12 ianuarie 2011 a aprobat mărirea efectivului de personal in cadrul serviciului de relaţii publice cu 2 operatori.
Totodată, prin hotărârea nr.58 şi 59din 12 mai 2011 s-a aprobat referatul direcţiei resurse umane nr. 109 /3113/2004.2011 privind modificarea organigramei CNPR-SA urmare a suplimentării cu două posturi din categoria personalului funcţional administrativ şi înfiinţarea departamentului managementul riscului şi reglementări iar prin hotărârea nr. 77 din 07.07.2011 s-a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a 50 de posturi de şofer curierat poştal.
Totodată prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 8 unitatea pârâtă a recunoscut că prin desfiinţarea D.R.P.G. nu s-au efectuat economii de fonduri de salarii.
De asemenea, pârâta a refuzat să răspundă la mai multe întrebări din interogatoriu, apreciind că nu au relevanţă, astfel: câte angajări pe posturi vacante existente s-au efectuat după desfiinţarea D.R.P.G., dacă in plin proces de reorganizare, restructurare s-au făcut în continuare angajări.
Aşadar, există o cauza reala si serioasa în situaţia in care angajatorul, prin aceasta măsura, urmăreşte eficientizarea propriei activităţi in scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii in care îşi organizează activitatea.
În speţa de faţă însă reiese că atât înainte cat şi după desfiinţarea ”CPIR” societatea pârâtă a suplimentat schema de personal şi a înfiinţat departamente a oferit locuri de munca spre angajare indiferent de felul acestora in ciuda faptului ca aceasta susţine ca se afla in dificultate financiara şi că s-a impus reducerea costurilor cu salariile situaţie care atrage caracterul nereal şi neserios a măsurii desfiinţării postului contestatorului.
În acest context soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
