CONCEDIERE PENTRU MOTIVE CARE ŢIN DE PERSOANA SALARIATULUI. CONDIŢII.
–Art.61 lit.c din Codul Muncii
–Art.14 din H.G. nr.1229/2005
Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului poate fi făcută de angajator în baza unei decizii a organelor competente de expertiză medicală, prin care se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, şi nu numai în baza fişei de aptitudine emisă de un medic din cadrul cabinetului de medicina muncii.
(Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
– decizia civilă nr.1631/11.08.2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B., reclamanta D.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.160/31.07.2008, în contradictoriu cu pârâta SC R.E.S. SA B., decizie prin care unitatea pârâtă a concediat-o, solicitând anularea acestei decizii şi reintegrarea în muncă.
La termenul din 30.03.2009, reclamanta a mai solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că măsura luată de unitatea pârâtă de a o concedia pentru motivul prevăzut în art.61 lit.c din Codul Muncii este nelegală în condiţiile în care medicul specialist în medicina muncii, care a evaluat-o, a avizat prin fişa de aptitudini nr.30/23.08.2008 că poate relua activitatea şi nu să fie concediată, aşa cum în mod nelegal s-a procedat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, unitatea pârâtă a solicitat respingerea contestaţiei, cu motivarea că reclamanta a fost angajată pe post de muncitor necalificat, executând activităţi de îngrijitor birouri supuse frigului şi umezelii, că în ultimul an de activitate aceasta s-a aflat un număr de 180 de zile în incapacitate temporară de muncă, că prin fişa de aptitudine nr.30/23.07.2008 eliberată de unitatea medicală de Medicina Muncii M.P. SRL s-a recomandat ca reclamanta să nu mai lucreze în mediu care implică frigul şi umezeala şi că reclamantei i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art.61 lit.c din Codul Muncii pentru că nu i s-a putut oferi un alt loc de muncă, deoarece în unitate mai există două posturi de muncitor necalificat (îngrijitor şi măturător), care implică tot activităţi supuse frigului şi umezelii.
Prin sentinţa civilă nr.355 pronunţată la data de 30 martie 2009, Tribunalul B. a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.A., a anulat decizia nr.160/31.07.2008 de desfacere a contractului individual de muncă şi a dispus, în baza art.78 din Codul Muncii, reintegrarea în muncă a reclamantei în postul deţinut anterior şi obligarea unităţii pârâte la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, calculate de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, până la data de 01.08.2008, reclamanta D.A. a fost salariata unităţii pârâte SC R.E.S. SA B. pe postul de muncitor necalificat (femeie de serviciu) exercitând lucrări de a întreţinerii şi curăţeniei la sedii, birouri de agenţi economici, instituţii şi asociaţii de proprietari. Prin decizia nr.160/31.07.2008 unitatea pârâtă a concediat-o pe reclamantă din motive de sănătate, în temeiul art.61 lit.c din Codul Muncii.
La baza dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă a stat fişa de aptitudine nr.30/23.07.2008 întocmită de un medic de medicina muncii din cadrul SC M.P. SRL – Cabinet de medicina muncii – depusă la dosar.
Din conţinutul fişei de aptitudine tribunalul a reţinut că reclamanta a fost examinată la reluarea activităţii şi cu această ocazie s-a dat aviz medical APT cu recomandarea fără efort fizic, mediu şi mare, să evite frigul şi umezeala.
Tribunalul a mai constatat că decizia de concediere a reclamantei luată de unitatea pârâtă în temeiul art.61 lit.c din Codul Muncii este nelegală, deoarece în conformitate cu acest text de lege angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
În speţă, concedierea reclamantei nu a avut la bază o expertiză medicală a capacităţii ei de muncă efectuată de un cabinet teritorial de expertiză medicală a capacităţii de muncă, organizat potrivit H.G. nr.1229/13.10.2005 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare a Institutului Naţional de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a Serviciilor teritoriale de expertiză a capacităţii de muncă, cabinet aflat în subordinea administrativă a C.J.P.B.
Numai în ipoteza în care organul competent de expertiză medicală emitea o decizie prin care se constată inaptitudinea fizică a reclamantei de a mai executa lucrările specifice meseriei sale de îngrijitor – femeie de serviciu, unitatea pârâtă era îndreptăţită să o concedieze pentru motivul prevăzut în art.61 lit.c din Codul Muncii.
Prin urmare, pârâta procedând la concedierea reclamantei numai în baza fişei de aptitudine nr.30/23.07.2008 emisă de un medic de medicina muncii din cadrul cabinetului de medicina muncii M.P. SRL B., fără să existe o decizie emisă de cabinetul teritorial de expertiză medicală a capacităţii de muncă în baza art.14 din H.G. nr.1229/2005 a luat o măsură nelegală, cu încălcarea art.61 lit.c din Codul Muncii.
În consecinţă, tribunalul a constatat că măsura concedierii este nelegală, a admis contestaţia reclamantei şi a anulat decizia nr.160/31.07.2008 emisă de unitatea pârâtă.
În baza art.78 din Codul Muncii a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior de îngrijitor – femeie de serviciu şi a obligat unitatea pârâtă să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate şi reactualizate de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă – 01.08.2008 şi până la reintegrare.
Cererea reclamantei de obligare a unităţii pârâte la plata despăgubirilor civile pentru daune morale a fost respinsă ca neîntemeiată, neexistând probe că măsura concedierii i-a cauzat suferinţe psihice atât de evidente încât să se impună compensarea lor bănească.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând admiterea căii de atac şi casarea în tot a hotărârii recurate.
În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că desfacerea contractului de muncă al reclamantei pentru motivul prevăzut în art.61 lit.c din Codul Muncii, s-a făcut pentru că nu i s-a putut oferi un alt loc de muncă, deoarece în unitate mai există două posturi de muncitor necalificat (îngrijitor şi măturător), care implică tot activităţi supuse frigului şi umezelii, iar în acest fel reclamanta poate beneficia de ajutor de şomaj până în momentul în care va găsi un alt loc de muncă potrivit capacităţii sale de muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.61 din Codul muncii, Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
…
c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
În cauza de faţă, angajatorul, respectiv recurenta SC R.E.S. SA B., a dispus concedierea reclamantei numai în baza fişei de aptitudine nr.30/23.07.2008 emisă de un medic de medicina muncii din cadrul cabinetului de medicina muncii M.P. SRL B., fără să existe şi o decizie emisă de cabinetul teritorial de expertiză medicală a capacităţii de muncă.
Prin urmare, Curtea a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect că măsura concedierii reclamantei fără o decizie emisă de cabinetul teritorial de expertiză medicală a capacităţii de muncă este nelegală şi, faţă de considerentele expuse, apreciind ca temeinică şi legală sentinţa recurată, în baza art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.
