Art. 61 lit. d) C. muncii
Stabilind un mod de încetare a contractelor de pentru un întreg colectiv, în afara cauzelor expres si limitativ prevazute de legislatia muncii, angajatorul a creat o institutie hibrida prin care dispune concedierea atât ca urmare a reorganizarii unitatii angajatoare, cât si ca urmare a nepromovarii testarii organizate în vederea evaluarii profesionale.
Ca efect al aplicarii directe în dreptul intern a jurisprudentei C.E.D.O., în speta a cauzei Stefanescu contra României, pentru aceleasi argumente retinute în aceasta cauza, angajatorul era obligat sa-l reintegreze pe contestator pe functia si postul avute anterior concedierii, chiar în conditiile desfiintarii directiei în care activa acesta si a fostului minister.
Decizia nr. 5660/R din 15 octombrie 2009
Prin sentinta civila nr.2065/12.03.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis actiunea precizata formulata de contestatorul C.I. în contradictoriu cu pârâta C.; a anulat dispozitia nr.64/25.02.2008 emisa de intimata si a dispus repunerea partilor în situatia anterioara prin reintegrarea contestatorului în postul si functia detinute anterior concedierii; a obligat intimata la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pâna la reintegrarea efectiva; a luat act ca reclamantul a renuntat la judecata capatului de cerere având ca obiect constatarea nulitatii contractului colectiv de munca aferent anului 2008; a obligat intimata la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei în functia de economist marketing, în baza contractului individual de munca înregistrat cu nr.453/1.01.1995. Ulterior, prin acte aditionale la contractul individual de munca au fost modificate elemente esentiale ale acestuia, din data de 1.06.1995, salariatul îndeplinind functia de director al Departamentului Euro Info Center.
Prin Decizia nr.47/10.05.1999 începând cu data de 01.06.1999, contestatorul a fost numit în functia de asistent al Presedintelui C. si a încheiat un nou contract individual de munca cu nr.1231/01.12.1999 pentru noua functie. Principalele atributii ale acestuia sunt prevazute în fisa postului, depusa la dosar, semnata de acesta la data de 22.03.2006.
Prin Dispozitia nr.64/25.02.2008 s-a decis încetarea contractului individual de munca al contestatorului începând cu data de 24.03.2008, în baza art.61 lit. d) din Codul Muncii si art.63 al.2 si art.73 al.1 din Codul Muncii, precum si art.74 al.2 din Contractul Colectiv de Munca unic la nivel national 2007-2010, pentru necorespundere profesionala.
A constatat tribunalul ca, asa cum rezulta din continutul dispozitiei contestate, masura respectiva s-a dispus în baza Procesului-verbal de evaluare a angajatilor C. din data de 7.02.2008, precum si în baza adresei nr.323 din data de 21.02.2008 de raspuns la contestatiile depuse.
Dispozitia contestata concretizeaza o masura de concediere pentru motive care tin de persoana salariatului, în conditiile art.61 lit. d) Codul muncii.
Potrivit acestor dispozitii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca în care este încadrat.
S-a retinut ca necorespunderea profesionala reprezinta o împrejurare de natura obiectiva sau subiectiva care conduce ori este apta sa conduca la obtinerea unor performante profesionale mai scazute decât cele pe care, în mod rezonabil, angajatorul este îndrituit a le astepta de la salariat si presupune necunoasterea regulilor specifice unei functii, meserii sau profesii. De aceea angajatorul trebuia sa probeze fapte obiective sau repetate de natura sa evidentieze astfel de carente profesionale, delimitându-se în acest mod, de neîndeplinirea accidentala, dar culpabila a obligatiilor de serviciu, situatie în care poate interveni concedierea disciplinara.
Fiind o cauza de încetare a contractului neimputabila salariatului, concedierea pentru necorespundere profesionala presupune anumite obligatii ale angajatorului, printre care, potrivit art.63 alin.2 Codul muncii si pe aceea de evaluare prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, încheiat la nivel national, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unitati, precum si prin regulamentul intern.
S-a statuat ca în temeiul art.77 din Contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesionala, cu respectarea procedurii de evaluare prealabila, stabilita prin prezentul contract colectiv de munca.
Astfel, evaluarea salariatului pentru necorespundere profesionala se face de catre o comisie numita de catre angajator. Din comisie va face parte si un reprezentant al sindicatului, desemnat de acesta, al carui membru este salariatul în cauza.
Comisia va convoca salariatul si îi va comunica acestuia în scris, cu cel putin 15 zile înainte: a) data, ora exacta si locul întrunirii comisiei; b) modalitatea în care se va desfasura examinarea.
Examinarea va avea ca obiect activitatile prevazute în fisa postului salariatului în cauza.
În cazul introducerii de noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai în masura în care salariatul în cauza a facut obiectul formarii profesionale în respectiva materie.
Necorespunderea profesionala poate fi sustinuta de comisie prin dovezi de îndeplinire necorespunzatoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisa, orala, practica si alte probe.
În cazul în care salariatul îsi pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul îi va asigura, în limitele disponibile, un alt loc de munca. În situatia în care nu dispune de astfel de posibilitati, angajatorul va apela la autoritatea publica locala pentru ocuparea fortei de munca, în vederea solutionarii.
În urma examinarii, daca salariatul este considerat necorespunzator profesional de catre comisie, acesta are dreptul de a contesta hotarârea comisiei în termen de 10 zile de la comunicare. Daca salariatul nu a formulat contestatia în termenul prevazut la alin.(8) sau daca dupa formularea contestatiei si reexaminarea hotarârii comisiei, aceasta este mentinuta, angajatorul poate emite si comunica decizia de desfacere a contractului individual de munca al salariatului, pentru motive de necorespundere profesionala. Decizia astfel emisa va contine rezultatul cercetarii prealabile a salariatului în cauza.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul a constatat ca încetarea contractului de munca nu s-a facut în conditiile de legalitate si temeinicie prevazute de Codul muncii.
Astfel, concedierea contestatorului a intervenit ca urmare a unei evaluarii a întregului personal al C., de la directori la soferi sau personalul necalificat, evaluare ce nu a fost determinata de constatarea unor performante scazute în activitatea acestora, fapt demonstrat de lipsa unui raport sau a unei sesizari în acest sens, sesizare care sa determine începerea procedurii prealabile de evaluare a salariatilor.
În fapt, la baza procedurii de evaluare a întregului personal a stat Decizia nr.2 din 15.01.2008 a Colegiului de Conducere si Decizia nr.12 din data de 17.01.2008 privind constituirea comisiei de evaluare a personalului C., aceasta din urma fiind adoptata ca urmare a primei decizii, asa cum rezulta din continutul actelor depuse la dosar.
Prin Decizia nr.2 din 15.01.2008 a Colegiului de Conducere, printre altele, a fost aprobata o noua organigrama, fara a se face vorbire de o eventuala necorespundere profesionala a salariatilor si implicit a contestatorului.
Din probele administrate în cauza, instanta de fond a constatat ca evaluarea întregului personal a fost determinata de aprobarea acestei organigrame, conducerea stabilind testarea în masa a personalului cu scopul pastrarii în cadrul noii structuri doar a celor care erau admisi în urma evaluarii astfel organizate. În acest sens, trebuie retinut ca prin Dispozitia nr.21/28.01.2008 s-a decis desfiintarea structurilor de personal prevazute în organigrama valabila pâna la data de 15.01.2008, iar prin Decizia nr.2/15.01.2008 a fost aprobata o noua organigrama si implementarea unei noi structuri de personal. Dar aceasta “implementare” s-a facut, asa cum rezulta din chiar continutul dispozitiei respective, prin evaluarea în masa a personalului, urmând sa-si continue activitatea în functie de pregatirea profesionala. Prin dispozitia respectiva, angajatorul stabileste un mod de încetare a contractelor de munca pentru un întreg colectiv, în afara cauzelor expres si limitativ prevazute de legislatia muncii, creând o institutie hibrida prin care dispune concedierea atât ca urmare a reorganizarii unitatii angajatoare, cât si ca urmare a nepromovarii testarii organizate în vederea evaluarii profesionale.
Faptul ca s-a încercat concedierea salariatilor pentru necorespundere profesionala, nu ca urmare a unor deficiente de pregatire constatate în activitatea acestora, ci ca urmare a unei reorganizari interne rezulta si din Regulamentul de evaluare adoptat în urma stabilirii noii organigrame si în scopul “implementarii” acesteia, asa cum expres s-a aratat prin Dispozitia nr.21/28.01.2008.
Astfel, în Regulamentul de evaluare la art.8 si 9 se arata ca “organigrama aprobata de Colegiul de Conducere al C. în data de 15.01.2008 în temeiul dispozitiilor Legii nr.335/2007 si Statutului Camerei de Comert si Industrie a României aprobata în Adunarea Generala din 27.12.2007, are în schema 114 salariati distribuiti pe Directii si respectiv birouri. Mentinerea ca angajat al Camerei de Comert si Industrie a României pentru fiecare salariat impune realizarea unui punctai minim de 1/2 din 10 puncte prevazute în subiectele 1.2,3.”
S-a stabilit totodata, ca evaluarea a fost organizata pentru a stabili care salariati urmau a fi concediati ca urmare a adoptarii noii organigrame cu 114 posturi, dar concedierea nu se facea în conditiile art.65 Codul muncii, ci pentru motive ce tineau de persoana salariatului.
În aceste conditii, instanta de fond a constatat ca motivul concedierii nu a fost necorespunderea profesionala, ci reorganizarea structurilor functionale ale intimatei.
Aceleasi aspecte rezulta si din modul în care întregul personal a fost convocat în vederea evaluarii profesionale, fiind facuta o convocare colectiva pentru toti salariatii cu functii de executie prezentate in organigrama anexata.
Desi Contractul colectiv de munca prevede ca salariatul va fi convocat si i se va comunica în scris, cu cel putin 15 zile înainte data, ora exacta si locul întrunirii/comisiei, modalitatea în care se va desfasura examinarea, convocarea colectiva facuta prin dispozitia din 17.01.2008, nu respecta aceasta cerinta. Din continutul acesteia nu rezulta care este modalitatea în care se va desfasura examinarea, angajatorul multumindu-se sa arate ca “se va realiza prin metode specifice conform Codului muncii, Contractului Colectiv de Munca la nivel national”.
Tribunalul a constatat ca salariatul nu a fost convocat cu respectarea prevederilor prevazute de Contractul Colectiv de Munca la nivel national, prin neprecizarea modalitatii în care urma sa se faca evaluarea, dispozitiile în acest sens fiind prevazute tocmai pentru protejarea drepturilor salariatului, inclusiv dreptului la aparare si înlaturarea unor abuzuri din partea angajatorului.
Aceste abuzuri sunt evidente în cauza, efectuându-se evaluarea colectiva a salariatilor, sub sanctiunea desfacerii contractului de munca, asa cum este prevazut expres în ultima fraza a convocarii.
Potrivit dispozitiilor mai sus aratate din Contractul colectiv de munca la nivel national, examinarea putea avea ca obiect activitatile prevazute în fisa postului salariatului în cauza. Angajatorul, care avea sarcina probei, potrivit art.287 Codul muncii si obligatia de a depune la dosar pâna la prima zi de înfatisare toate actele necesare solutionarii cauzei, nu a facut dovada ca testarea contestatorului, în particular, a respectat cerintele mentionate. în acest sens, prima instanta a constatat ca s-a depus la dosar rezultatul evaluarii, fara a fi anexate înscrisuri din care sa rezulte motivul respingerii contestatiei. Pe de alta parte, obiectul evaluarii nu s-a raportat strict la activitatile prevazute în fisa postului salariatului în cauza care a fost semnata la data de 22.03.2006, iar unele din întrebarile din chestionar au avut în vedere noua organigrama implementata în 2008, fara modificarea corespunzatoare a fisei postului contestatorului la nivelul anului 2008.
Necorespunderea profesionala poate fi sustinuta de comisie prin dovezi de îndeplinire necorespunzatoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisa, orala, practica si alte probe, potrivit art.77 din Contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010.
Angajatorul nu a oferit în nici un fel dovezi de îndeplinire necorespunzatoare a sarcinilor profesionale din partea salariatului, motiv pentru care masura concedierii acestuia nu este doar nelegala, ci si netemeinica.
În acest sens, trebuia subliniat faptul ca nu a existat un raport anterior în sensul unor carente profesionale ale salariatului, iar evaluarea s-a facut în mod colectiv în scopul concedierii salariatilor care nu se mai regaseau în noua organigrama.
Mai mult, asa cum rezulta din evaluarile anuale anterioare ale salariatului, pentru anii 2003, 2005 si 2006, acesta a obtinut calificative foarte bune, fara a se constata o scadere a nivelului profesional.
S-a considerat ca potrivit art.64 alin.1 si 2 Codul muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si în cazul în care contractul individual de munca a încetat de drept în temeiul art.56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante în unitate, compatibile cu pregatirea sa profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii.
În situatia în care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin.(1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca în vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.
Intimata nu a depus la dosar dovezi în sensul ca nu existau locuri de munca vacante în cadrul acesteia, desi instanta a acordat mai multe termene pentru administrarea probei cu acte si a solicitat toate actele care au stat la baza deciziei de concediere.
Mai mult, sustinerea intimatei în sensul ca nu existau locuri de munca vacante este contrazisa de anunturile publicate chiar în perioada imediat anterioara concedierii contestatorului, în sensul ca, urmau sa se faca noi angajari pe diverse posturi, din care unele ar fi putut fi compatibile cu pregatirea salariatului concediat.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, instanta de fond a constatat ca decizia de concediere este atât nelegala, cât si netemeinica, motiv pentru care, în baza art.76 si 78 Codul muncii, a anulat-o si ca urmare a repunerii pârâtilor în situatia anterioara actului nul, a dispus reintegrarea contestatorului în postul si functia detinute anterior emiterii deciziei si a obligat intimata la plata catre contestator a unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii pâna la efectiva reintegrare.
În baza art.246 Cod procedura civila, vazând pozitia contestatorului exprimata prin cererea formulata la data de 12.03.2009, instanta a luat act de renuntarea la judecata capatului de cerere având ca obiect constatarea nulitatii contractului colectiv de munca aferent anului 2008.
În temeiul art.274 C.pr.civ., constatând culpa procesuala a intimatei, instanta a admis si cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecata, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3000 lei, potrivit chitantei depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal intimata C., criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevazute de art.304 pct.4 si 9 Cod pr.civ., recurenta sustine în esenta, ca prima instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti si ca hotarârea pronuntata de aceasta s-a realizat cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Se arata în dezvoltarea recursului formulat ca prima instanta a nesocotit continutul în date al înscrisurilor anexate cauzei, ce atesta ca structura denumita “Centrul Euro Info si Integrare Europeana” prevazuta în organigrama intimatei pâna în anul 2007, nu se mai regaseste în organigrama sa, aprobata la 15.01.2008. Se invoca astfel ca acest departament a fost desfiintat, fiind un proiect cu durata determinata, neexistând astfel nici postul de Director al acestei Directii, iar grila de salarizare a fost modificata. Drept urmare, considera recurenta, netemeinic si nelegal a dispus tribunalul reintegrarea contestatorului pe postul si în functia detinuta anterior concedierii, cu salariul corespunzator acelui post, în conditiile în care aceasta reintegrare nu mai este posibila.
Or, se apreciaza prin recursul declarat ca în sistemul Codului muncii, potrivit art.78, reintegrarea în munca trebuie sa aiba loc în aceeasi functie si nu alternativ. În atari conditii, nu trebuie neglijat, în sustinerea recurentului ca anterior ramânerii definitive a unei hotarâri se pot ivi situatii cum este si cea incidenta în speta de fata în masura sa împiedice reintegrarea salariatului în munca, sens în care este necesar sa se clarifice acest aspect de catre instanta de judecata, respectiv modul în care trebuie sa se procedeze în ceea ce priveste reintegrarea.
Arata recurenta ca practic instanta trebuie sa constate, ca în conditiile în care decizia de încetare initiala a contractului de munca, decizie ce a format obiectul conflictului de drepturi, este nelegala si netemeinica, cum a statuat de altfel prima instanta, nu mai poate fi executata sub aspectul reintegrarii în munca, intervenind, în timpul judecarii cauzei, un alt temei legal de încetare de drept a contractului de munca.
Sustine totodata recurenta ca încetarea contractului de munca s-a realizat cu respectarea conditiilor de legalitate si temeinicie impuse de Codul muncii, respectiv art.63 alin.2 prin raportare la art.61 lit.d Codul muncii. Se arata astfel, ca textul de lege nu impune ca o conditie pentru demararea evaluarii unui salariat aceea a existentei unui raport sau a unei sesizari privitoare la performantele scazute în activitate ale angajatului, sesizare care sa determine eventual declansarea procedurii prealabile de evaluare.
Dimpotriva, legea prevede doar conditia existentei unei evaluari prealabile a salariatului, conditie îndeplinita fata de salariatul din prezenta cauza tocmai prin emiterea Deciziei nr.2/15.01.2008 a Colegiului de Conducere si a Deciziei nr.12/17.01.2008 privind constituirea Comisiei de evaluare a personalului C.. Raportat la continutul în date al înscrisurilor anexate cauzei si dispozitiile normative incidente, art.61 lit. d) Codul muncii, conchide recurenta ca a realizat o evaluare prealabila profesionala, iar obtinerea mediei de 5,5 puncte la testul de evaluare profesionala este de natura a justifica masura concedierii pentru necorespundere profesionala dispusa prin decizia contestata în speta dedusa judecatii.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, mentinerea sentintei atacate ca fiind legala si temeinica.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept incidente în cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfatisa în cuprinsul prezentei motivari a deciziei.
Într-un prim motiv de recurs, recurenta apreciaza (invocând dispozitiile art.304 pct.4 Cod pr.civ.), ca Tribunalul Bucuresti, dispunând anularea masurii de concediere si reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii ar fi depasit atributiile conferite de lege autoritatii judecatoresti, întrucât postul respectiv nu ar mai exista în organigrama sa la data de 15.01.2008.
Curtea noteaza însa ca o hotarâre judecatoreasca poate fi modificata pentru acest motiv atunci când instanta savârseste un exces de putere, adica atunci când fie ca pronunta o hotarâre fara nici o competenta în acea materie, fie si atunci când ea savârseste orice act de procedura în afara prerogativelor recunoscute instantelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteza este realizata atunci când exista o incursiune a autoritatii judecatoresti în sfera autoritatii executive sau legislative, asa cum este consacrata de Constitutie.
Acest motiv de recurs nu subzista în cauza.
În aceste limite, recurenta invoca faptul ca nu i se poate imputa angajatorului vreo vina daca dintr-un motiv obiectiv, având o cauza reala si serioasa nu se poate conforma dispozitiei instantei de reintegrare a contestatorului în functia avuta anterior concedierii. Desi, instanta sustine recurenta, a dispus anularea concedierii dispusa de aceasta ca nelegala si netemeinica, nu mai putea însa hotarî reîncadrarea în functie pe acelasi post daca între momentul concedierii si cel al pronuntarii hotarârii, contractul individual de munca a încetat de drept pe un alt temei, fara legatura cu persoana salariatului.
Or, dispozitia instantei de reintegrare a contestatorului în functia detinuta anterior concedierii, ca efect al anularii deciziei de concediere nu echivaleaza cu o imixtiune a instantei în sfera altei autoritati în stat, executiva sau legislativa, asa cum este consacrata de Constitutie. Aceasta dispozitie pune eventual problema cenzurarii hotarârii instantei de fond din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civila, aspect ce va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza gresit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege ce este în vigoare la data judecatii sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o gresita interpretare.
Aceasta critica de recurs nu este întemeiata. Prima instanta a realizat o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor art.78 Codul muncii incidente în cauza, întrucât în materia litigiilor de munca, instantele judecatoresti nu pot decât sa se conformeze dispozitiilor imperative ale Codului muncii, printre care se regaseste si textul precitat.
În situatia în speta, instantei de judecata îi este imposibil sa stabileasca modalitatea concreta, efectiva, în care trebuie pusa în dispozitia de reintegrare a intimatului-contestator, în primul rând pentru ca atributii în acest sens are doar angajatorul, prin reprezentantii sai si în al doilea rând, deoarece aceasta institutie face parte din categoria organelor puterii executive (situatie în care nici o instanta nu poate realiza mai mult decât îi permite legea – respectiv art.78 alin.2 Codul muncii), caci ar însemna sa îsi depaseasca atributiile si sa intre în domeniul altei puteri de stat, ceea ce de altfel sustine si recurenta ca nu ar fi posibil, prin invocarea art.304 pct.4 Cod pr.civ.
Dificultatile invocate de recurenta în ce priveste punerea în executare a dispozitiei de reintegrare nu sunt reale, ci doar aparente, întrucât la o interpretare riguroasa a art.78 alin.2 Codul muncii rezulta ca acest text reprezinta aplicatiunea în domeniul dreptului muncii a unuia dintre principiile din materia nulitatii efectelor actelor juridice civile, potrivit cu care partile trebuie puse în situatia anterioara emiterii actului juridic nul, ca si cum acest act nu ar fi existat niciodata.
Or, tocmai aceasta a dispus prima instanta ca efect al anularii deciziei contestate, respectiv repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului juridic nul, prin reintegrarea contestatorului pe postul si functia detinuta anterior concedierii, neavând relevanta pe acest aspect desfiintarea structurii în care figura contestatorul din organigrama de la data de 15.01.2008.
Sub acest aspect, se impune a se retine si incidenta în cauza a jurisprudentei C.E.D.O., în concret a cauzei Stefanescu contra României, publicata în Monitorul Oficial – Partea I nr.617/22.08.2008, obligatorie pentru instantele românesti conform art.53 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ce releva o situatie similara celei deduse judecatii, respectiv refuzul autoritatilor de a-l reintegra pe contestatorul din cauza respectiva, domnul Stefanescu, pe postul detinut anterior, ca efect al desfiintarii directiei în care lucra acesta si a fostului minister.
Cum Conventia a devenit parte a dreptului intern are aplicabilitate directa în sistemul român de drept atât prin dispozitiile continute de textul propriu-zis al acesteia si al protocoalelor aditionale, cât mai ales prin practica judiciara dezvoltata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
De altfel, textul sus citat obliga statele sa se conformeze hotarârilor Curtii în litigiile în care sunt parti inclusiv în cauza Stefanescu contra României.
Drept urmare, cum în aceasta cauza s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior concedierii, chiar în conditiile desfiintarii Directiei în care activa acesta si a fostului minister, prin similitudinea de situatie si ca efect al aplicarii directe în dreptul intern a jurisprudentei C.E.D.O., în speta si a cauzei Stefanescu contra României, pentru aceleasi argumente retinute în aceasta cauza, evident ca angajatorul era obligat, asa cum corect a dispus prima instanta sa-l reintegreze pe contestator pe functia si postul avut anterior concedierii.
Nu pot fi retinute nici apararile recurentei, în sensul ca încetarea contractului de munca s-ar fi realizat cu respectarea dispozitiilor art.63 alin.2 prin raportare la art.61 lit.d Codul muncii, ce nu prevad conditia existentei unui raport sau sesizari care sa determine declansarea procedurii prealabile de evaluare.
În situatia concedierii pentru necorespundere profesionala, procedura de evaluare profesionala este cea stabilita prin negocieri de catre partenerii sociali la nivel national si de ramura si se concretizeaza prin Regulamentul Intern.
În speta dedusa judecatii însa, prin dispozitiile Regulamentului Intern asa cum legal a statuat tribunalul, s-a încercat concedierea salariatilor, dar nu pentru necorespundere profesionala, ci ca urmare a reorganizarii structurilor functionale ale societatii.
În acest sens, trebuie avut în vedere ca procedura de evaluare ar fi trebuit sa permita salariatului sa-si motiveze actele, faptele de necorespundere profesionala, pentru a-i permite angajatorului sa cunoasca toate circumstantele ce au determinat neîndeplinirea ulterioara a sarcinilor de serviciu, cerinta de asemenea neîndeplinita în cauza. Raportat la aceste considerente, evident ca obtinerea mediei de 5,5 puncte la o testare de evaluare profesionala fara a stabili daca este teoretica, practica, nu era de natura a justifica masura concedierii, întrucât, cum legal a statuat tribunalul necorespunderea profesionala trebuie atestata printr-un complex de teste ce presupune examinarea scrisa, orala, practica, conform Contractului colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010, testare ce nu a fost realizata în cazul intimatului-contestator, pe toate aspectele mentionate.
Nu trebuie neglijat ca instanta de recurs, în baza art.3041 Cod pr.civila, poate analiza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, sub toate aspectele si în acest context va constata ca Decizia nr.64/25.02.2008 emisa de recurenta-intimata este nula absolut pentru neîndeplinirea conditiei motivarii în fapt prevazuta de art.62 (2) Codul muncii, aspect invocat de altfel în fata instantei de fond de contestator, cât si prin întâmpinarea formulata în recurs.
Din analiza deciziei de concediere, Curtea va constata ca aceasta nu este motivata în fapt, simpla aratare a împrejurarii ca încetarea contractului de munca al contestatorului este urmarea necorespunderii profesionale, întemeiata pe dispozitiile art.61 lit.d, art.63 alin.2 si art.73 Codul muncii, nu constituie o motivare corespunzatoare, întrucât nu se individualizeaza actele, faptele de necorespundere profesionala, carentele profesionale ale salariatului, acesta având dreptul de a cunoaste motivele care justifica masura încetarii contractului sau individual de munca.
Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea apreciaza ca legal a statuat tribunalul ca masura concedierii contestatorului este atât nelegala, cât si netemeinica si corect s-a dispus anularea sa.
