Concediere pentru necorespundere profesională nulă. Acceptarea de către salariat a unui post compatibil cu pregătirea sa profesională, oferit în urma concedierii pentru necorespundere profesională, nu acoperă nulitatea deciziei de concediere


1. Potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. d) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului „în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat”.

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) C. muncii, „în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56[1] alin. (1) lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii”.

Raţiunea textului de lege este aceea de a proteja salariaţii ce urmează să fie concediaţi pentru cele trei motive, incluzând şi pe cel de necorespundere profesională. Dacă există un loc de muncă vacant şi salariatul îl acceptă, concedierea nu se mai produce, având loc doar modificarea contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii.

2. împrejurarea că s-a dat eficienţă normei juridice sus-enunţate, de protecţie a salariatului, nu poate avea semnificaţia juridică a unei confirmări care să acopere nulitatea absolută a deciziei de concediere dispusă în mod nelegal pentru necorespundere profesională, întrucât nu s-a efectuat evaluarea prealabilă, interpretarea sistematică a normelor juridice cuprinse în art. 63 alin. (2)[ 1 şi art. 64 alin. (1) şi (3) C. muncii fiind neechivocă sub acest aspect.

C.A. laşi, s. lit. muri. şi asig. soc., dec. nr. 150 din 9 februarie 2010, Jurindex

Prin sentinţa civilă nr. 1688 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis contestaţia formulată de către contestatorul

E.E., în contradictoriu cu intimata T. C. C. SA B. şi s-a anulat decizia nr. 601/5/39 din data de 18.05.2009 emisă de intimată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 4104/99/30.06.2009, contestatorul E.E. a chemat în judecată pe intimata T. C. C. SA I., soliei-

tând anularea deciziei nr. 601/5/39/18.05.2009. In motivarea contestaţiei sale, contestatorul a susţinut că faptele imputate nu sunt reale şi nici susţinute de vreun mijloc de probă. Acesta nu a fost verificat de către organele de control şi supracontrol abilitate de T. şi nu i-a fost verificată gestiunea, verificare în urma căreia să fi fost depistat cu sume în plus sau în minus.

Intimata T. C. C. SA B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei. (…)

Considerentele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat hotărârea instanţei de fond au fost următoarele:

Contestatorul E.E. a fost salariatul intimatei pe postul de şef tren. Prin decizia nr. 601/5/39/18.05.2009 emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatorului în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. d) C. muncii, fiindu-i propus ca loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională a

acestuia postul de informator călători la Staţia I. S-a reţinut prin această decizie că la data de 18.03.2009, la deservirea trenului 6461/6464 pe distanţa I.-I., contestatorul nu a tratat regulamentar călătorii depistaţi fară legitimaţii de călătorii, primind foloase necuvenite, nu a purtat ecuson de identificare şi a avut o comportare necorespunzătoare faţă de călători. De asemenea, s-a reţinut prin această decizie că salariatul a încălcat prevederile fişei postului (cap. 5, pct. 56.16, 5.20, 5.31, 5.32, 5.36) şi prevederile E. nr. 360/1976, cap. II, secţiunea I, art. 11, cap. III, art. 20, ultimul alineat.

Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. d) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în situaţia în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. Necorespunderea profesională trebuie înţeleasă ca o necunoaştere sau o stăpânire insuficientă a regulilor specifiec unei funcţii sau meserii, astfel încât angajatorul trebuie să probeze fapte obiective şi repetate de natură să evidenţieze carenţe profesionale, facându-se delimitarea în acest mod de neîndeplinirea accidentală, dar culpabilă, a obligaţiilor de serviciu (situaţie în care poate interveni concedierea disciplinară). Necorespunderea profesională trebuie deosebită de abaterile disciplinare, criteriul de diferenţiere constituindu-1 vinovăţia sau culpa.

Or, în speţă, se reţine de către Tribunal că intimata nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări care demonstrează necorespunderea profesională a salariatului. Faptele reţinute în decizia contestată reprezintă încălcări ale sarcinilor de serviciu, respectiv nerespectarea unor atribuţii sau sarcini de serviciu, având caracterul unor abateri disciplinare.

In plus, se mai reţine de către instanţă şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. muncii, concedierea salariatului pentru motive de necorespundere profesională se poate dispune numai după evaluarea prealabilă a acestuia, conform proccdurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamen-

tul intern. In art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 este reglementată procedura evaluării prealabile a salariatului pentru necorespundere profesională. Or, în speţă, intimata, căreia îi revenea sarcina probei, conform dispoziţiilor art. 287 C. muncii, nu a făcut dovada respectării prevederilor art. 63 alin. (2) C. muncii şi

ale art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional. In consecinţă, Tribunalul a constatat că decizia nr. 601/5/36 din data de

12.05.2009, emisă de intimată, este nelegală şi netemeinică.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen şi motivat, intimata T. C. C. SA B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Prima critică adusă sentinţei recurate se referă la faptul că instanţa de fond nu a reţinut că a fost modificat contractul de muncă al contestatorului cu consimţământul prealabil al salariatului, prin trecerea temporară într-un alt loc de muncă. Contestatorul a fost de acord cu această decizie, semnând-o fară obiecţiuni. O altă critică a recurentei se referă la faptul că din materialul probator pus la dispoziţie de către echipa de jurnalişti rezultă încălcarea de către contestatorul D.H. a prevederilor legale şi a atribuţiilor din fişa postului, astfel că decizia contestată este

legală şi temeinică. In drept, nu este indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. (…)

Prin decizia nr. 150 din 9 februarie 2010, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

împrejurările de fapt, reţinute în mod corect de către instanţa de fond, relevă că intimatul-contestator E.E. a fost salariatul recurentei pe postul de şef tren la Staţia I. şi că prin decizia nr. 601/5/39 din

18.05.2009 a fost concediat în temeiul art. 61 lit. d) C. muncii. S-a reţinut prin decizia de concediere, ca motivare în fapt, că la data de

18.03.2009, la deservirea trenului 6461/6464, pe distanţa I.-I., contestatorul nu a tratat regulamentar călătorii fară legitimaţie de călătorie, primind foloase necuvenite, nu a purtat ecuson de identificare şi a avut o comportare necorespunzătoare faţă de călători. Ca motivare în drept, a fost reţinută încălcarea prevederilor Contractului colectiv de muncă anexa 7, lit. m), pct. 2, lit. a), b) şi c), precum şi a atribuţiilor din fişa postului, (cap. 5 pct.56.16, 5.20, 5.31, 5.32, 5.36) coroborate cu prevederile E. nr. 360/1976, cap. II, secţiunea I, art. 11, cap. III, art. 20, ultimul alineat.

Prin decizia de conccdiere i s-a propus contestatorului, în baza dispoziţiilor art. 64 alin. (1) C. muncii, un loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională, respectiv cel de informator călători la Staţia I. Contestatorul şi-a manifestat consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit, astfel cum rezultă din menţiunea înscrisă, sub semnătură pe act: „sunt de acord cu postul oferit”. Actul adiţional din 29.05.2009 la contractul individual de muncă, privind schimbarea locului de muncă, a funcţiei şi salariului, conform art. 64 alin. (1) C. muncii, este semnat doar de către angajator.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. d) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului „în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat”. Concedierea pentru necorespunderea profesională poate fi dispusă, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. muncii, „numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare

stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern”.

In mod judicios prima instanţă a reţinut regimul juridic distinct aplicabil instituţiilor concedierii disciplinare şi respectiv concedierii pentru necorespundere profesională, diferenţierea fiind dată, în prin-

cipal, de criteriul vinovăţiei salariatului. Intr-adevăr, concedierea disciplinară a salariatului, dispusă urmare a efectuării cercetării disciplinare prealabile [potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. a), art. 63 alin. (1) şi art. 267 C. muncii] presupune întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare, inclusiv vinovăţia salariatului în oricare din formele sale, în timp ce concedierea pentru necorespundere profesională, dispusă ca urmare a efectuării evaluării prealabile, exclude culpa salariatului.

Curtea a admis că, în practică, se pot întâlni adeseori situaţii în care, cu ocazia evaluării prealabile, să se constate faptul că necorespunderea

profesională se datorează culpei salariatului. Insă, într-o atare situaţie, angajatorul este cel care, în funcţie de dovezile pe care le are, va decide ce măsură va dispune: sancţionarea disciplinară sau concedierea pentru necorespundere profesională.

In cauza de faţă, recurenta a decis concedierea pentru necorespundere profesională, apreciind că faptele descrise în act conturează o conduită care se înscrie în noţiunea de necorespundere profesională. Prin urmare, recurenta avea obligaţia să efectueze evaluarea prealabilă a salariatului, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. muncii şi art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010. Sarcina de a face dovada respectării acestei proceduri reglementate prin norme imperative îi revine recurentei angajatoare, conform dispoziţiilor art. 287 C. muncii.

întrucât nu a fost făcută în proces dovada efectuării evaluării prealabile, iar potrivit dispoziţiilor art. 76 C. muncii „Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că decizia nr. 601/5/39/18.05.2009 este nelegală, dispunând anularea acesteia.

Curtea a considerat că nu are relevantă critica recurentei referitoare la aprecierea greşită făcută de către instanţa de fond asupra existenţei şi gravităţii faptelor reţinute în sarcina contestatorului, de vreme ce respectivele fapte au fundamentat decizia de concediere dispusă din motive de necorespundere profesională, cu omisiunea parcurgerii procedurii evaluării prealabile, reglementată de lege sub pedeapsa nulităţii absolute.

Celelalte critici aduse sentinţei recurate, pe motiv că prima instanţă nu ar fi dat eficienţă modificării survenite în privinţa contractului de muncă al contestatorului, cu consimţământul expres al acestuia, sunt, de asemenea, nefondate, din următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) C. muncii, „în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. 0, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii”.

Raţiunea textului de lege este, în mod evident, aceea de a proteja salariaţii ce urmează să fie concediaţi pentru cele trei motive, incluzând şi pe cel de necorespundere profesională. Dacă există un loc de muncă vacant şi salariatul îl acceptă – cum este cazul şi în speţa de faţă, în care contestatorul a acceptat expres postul de informator călători la Staţia I., oferit de către recurentă drept loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională – conccdierea nu se mai produce, având loc doar modificarea contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii.

împrejurarea că, în cauza de faţă, s-a dat eficienţă normei juridice de protecţic a salariatului, nu poate avea semnificaţia juridică a unei confirmări care să acopere nulitatea absolută reţinută mai sus, interpretarea sistematică a normelor juridice cuprinse în art. 63 alin. (2) şi art. 64 alin. (1) şi (3) C. muncii fiind neechivocă sub aspectul luat în discuţie.