Potrivit art. 79I1) alin. (5) C. muncii, pe durata preavizului contractul de muncă îşi produce toate efectele, astfel că demisia nu poate înlătura răspunderea salariatului pentru faptele săvârşite în timpul executării contractului de muncă, dacă abaterea a fost constatată, iar sancţiunea aplicată în termenele prevăzute de lege, încadrându-se înăuntrul termenului de preaviz de 30 de zile prevăzut prin art. 79 alin. (4) C. muncii.
C.A. Oradea, s. civ. mixtă, dec. nr. 709 din 30 aprilie 2008, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 15/D din 14 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea E.H., în contradictoriu cu intimata SC D.B. SA, împotriva deciziei nr. 31805/20.07.2007, emisă de intimată. Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 31.805/20.07.2007 emisă de intimată, contestatoarei i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, în temeiul art. 51 lit. a) şi art. 264 alin. (1) lit. 0 C. muncii, începând cu data de 23.07.2007. Pentru aplicarea acestei sancţiuni, în sarcina contestatoarei s-a reţinut săvârşirea de către aceasta a următoarelor abateri disciplinare: lipsa contractului de mandat pentru agentul SC B. SRL; nerecuperarea penalităţilor de întârziere la decontare şi a sumei de 6.722,73 Ici, reprezentând prime încasate şi nedepuse de către agentul menţionat; nerespectarea obligaţiei de inventariere lunară a agenţilor; lipsa unui număr de 30 de contractc de mandat de la sediul Sucursalci S.M., deşi agenţii respectivi figurau ca fiind activi; lipsuri în gestiunea sucursalci şi nerespectarea normelor
interne ale societăţii. In drept, se reţine că aceste fapte constituie încălcări ale prevederilor de serviciu nr. (…)/20.11.2006, ale evidenţelor contabile şi de plan – pct. 6, 7, 9, ale sarcinilor generale, pct. 2, 3, 7, precum şi ale prevederilor IL-18 Evidenţă şi control, documente şi imprimate cu regim special.
Contestatoarea, începând cu data de 20.11.2006 şi până la
23.07.2007, a deţinut funcţia de director al SC D.B. SA, Sucursala S.M. în această calitate, potrivit prevederilor de serviciu nr. 36739/20.11.2006, avea ca atribuţii, printre altele, şi pe acelea de a organiza, coordona şi conduce activitatea sucursalei şi luarea măsurilor de gospodărire judicioasă a patrimoniului, precum şi de apărare a acestuia, de a răspunde de existenţa registrelor prevăzute de lege şi de corecta lor
evidenţă, se obliga să îşi realizeze norma de muncă şi celelalte sarcini decurgând din funcţia deţinută şi să răspundă de îndeplinirea lor faţă de conducerea societăţii (cap. VIII., Sarcini generale, pct. 2, 3, 7 şi 9). De asemenea, potrivit cap. IV din aceleaşi sarcini, pct. 6, 7 şi 9, mai avea ca atribuţii organizarea şi urmărirea respectării regulamentului cu privire la circuitul imprimatelor cu regim special, organizarea şi supravegherea efectuării inventarierii lunare a imprimatelor cu regim special aflate în gestiunea sucursalei şi trebuia să urmărească decontarea sumelor încasate din primele de de către colaboratori, la termenele stabilite.
Prin decizia contestată s-a reţinut neîndeplinirea de către contestatoare a acestor obligaţii profesionale. Din susţinerile contestatoarei şi argumentele aduse în sprijinul cererii sale, unele nu sunt probate, iar altele nu au relevanţă în soluţionarea cauzei, din considerentele ce urmează a fi evocate.
Potrivit raportului de control nr. 1216/11.07.2007 efectuat în cadrul sistemului de management al calităţii la Sucursala S.M. a societăţii intimate, s-au constatat o serie de nereguli şi încălcări privind activităţile de management şi marketing, perioada supusă controlului fiind 01.12.2006
– 10.07.2007, perioadă în care contestatoarea deţinea funcţia de director.
In acest raport se menţionează că toate neconformităţile enunţate au caracter major şi sunt datorate managementului defectuos şi lipsei de
implicare în activitate a directoarei E.H. In decizia atacată, o parte din aceste „neconformităţi” sunt reţinute ca fiind abateri disciplinare ale contestatoarei.
în ce priveşte apărările formulate de contestatoare, raportate la gestionarea agentului SC B. SRL, s-a apreciat că nu sunt de natură să înlăture răspunderea acesteia. Nu are relevanţă faptul că după efectuarea controlului şi după aplicarea sancţiunii disciplinare au fost depuse la sediul sucursalei contractul de mandat şi sumele datorate de acesta. Din raportul de control nr. 413/08.03.2007 rezultă că aceleaşi nereguli în legătură cu gestionarea agentului SC B. SRL au fost constatate şi cu prilejul controlului efectuat în perioada 06.03.2007 – 08.03.2007, contestatoarea nefacând dovada că ar fi depus toate diligenţelc ce îi incumbau în calitate de director pentru înlăturarea deficienţelor constatate cu acel prilej.
S-a apreciat că nu are relevanţă nici care dintre angajaţii din subordine avea ca atribuţii de serviciu inventarierea angajaţilor şi a poliţelor de asigurare şi cine era gestionarul acestora, deoarece contestatoarea, în calitate de director, avea atribuţii de coordonare, organizare, conducere şi gospodărire judicioasă a sucursalei, având obligaţia de a se asigura de corectitudinea în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de către angajaţii din subordine.
Abaterile disciplinare reţinute în sarcina contestatoarei au fost probate de către intimată şi constituie încălcări ale atribuţiilor de serviciu, încălcări care, raportat la obiectul de activitate al intimatei şi la funcţia deţinută de către contestatoare, s-au apreciat ca fiind suficient de grave pentru a determina concedierea ca sancţiune disciplinară. Din această perspectivă nu a avut relevanţă împrejurarea că, în speţă, contestatoarea nu a mai fost sancţionată disciplinar, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. a) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce ţin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate.
Tribunalul a mai reţinut că nu are relevanţă nici calificativul (9,30) obţinut cu prilejul evaluării performanţelor individuale, având în vedere că după această evaluare s-a constatat că activitatea sa concretă, practică, prezintă serioase deficienţe.
Tot sub aspectul aplicării sancţiunii disciplinare, nu a prezentat relevanţă notificarea demisiei de către contestatoare, întrucât, potrivit art. 79 alin. (5) C. muncii, demisia nu poate înlătura răspunderea salariatului pentru faptele săvârşite în timpul executării contractului de muncă, iar pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să îşi producă efectele. Textul de lege menţionat nu face distincţie după felul răspunderii (disciplinară, materială etc.) iar, pe de altă parte, abaterea a fost constatată, sancţiunea aplicată în termenele prevăzute de lege încadrându-se înăuntrul termenului de preaviz de 30 de zile prevăzut prin art. 79 alin. (4) C. muncii.
Din considerentele de fapt şi de drept evocate, având în vedere şi dispoziţiile art. 61 lit. a), art. 263 şi urm. C. muncii, instanţa a respins contestaţia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea E.H.N., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei formulate.
Prin decizia civilă nr. 709 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, recursul a fost respins ca nefondat.
Criticile aduse sentinţei prin motivele de recurs sunt neîntemeiate, soluţia pronunţată de instanţa de fond, de respingere a contestaţiei împotriva deciziei de concediere, fiind legală şi temeinică, bazată pe aprecierea corectă a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale.
Decizia nr. 31805 din 20.07.2007, contestată de către recurentă, cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 62 alin. (1) şi (2) şi de art. 74 C. muncii, respectiv motivarea în fapt a concedierii prin descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, precum şi temeiul de drept al concedierii, respectiv art. 51 alin. (1) şi art. 264 lit. 7) C. muncii.
Potrivit art. 263 alin. (1) C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni
disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit
o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este definită la art. 263 alin. (2) C. muncii ca fiind o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorului ierarhic.
In acest sens art. 264 C. muncii prevede sancţiunile disciplinare ce le poate aplica angajatorul, iar art. 266 prevede circumstanţele ce trebuie avute în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate. Sub sancţiunea nulităţii absolute, Codul muncii prevede la art. 267 obligativitatea efectuării de către angajator a cercetării disciplinare, precum şi condiţiile de fond şi formă ale acestei cercetări.
In mod corect a reţinut instanţa de fond că, în raport de aceste dispoziţii legale, dispoziţia de sancţionare disciplinară nr. 31805 din
20.07.2007, emisă de SC D.B. SA, prin care s-a aplicat contestatoarei
E.H. sancţiunea de desfacere disciplinară a contractului de muncă în temeiul art. 51 lit. a) coroborat cu art. 264 lit. 0 C. muncii este legală şi temeinică, în cuprinsul deciziei fiind cuprinse faptele reţinute în sarcina contestatoarei ca fiind abateri disciplinare constatate prin raportul de şi nota de constatare nr. 1216/11.07.2007 şi constând în încălcări ale sarcinilor de serviciu nr. 36739/20.11.2006.
Cum intimata a probat în instanţă abaterile reţinute în sarcina contestatoarei prin decizia contestată, susţinerile recurentei cu privire la greşita stabilire a stării de fapt sau cu privire la nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sunt neîntemeiate, instanţa analizând corect toate probele administrate, inclusiv în raport de dispoziţiile art. 266 C. muncii.
Faptul că, în speţă, contestatoarea a semnat cu obiecţiuni raportul de audit sau nota de constatare este irelevant, în condiţiile în care abaterile disciplinare constând în încălcări ale atribuţiilor de serviciu, stabilite prin sarcinile de serviciu nr. 36739/20.11.2006, rezultă din probe, la fel de irelevante fiind şi susţinerile contestatoarei cu privire la remedierea ulterioară a neregulilor constatate prin raportul de audit.
Cum individualizarea sancţiunii disciplinare este atributul exclusiv al angajatorului, conform art. 263 alin. (1) C. muncii, aprecierile recurentei cu privire la înţelesul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. a) privind gravitatea abaterii disciplinare sunt irelevante, în condiţiile în care din probele administrate rezultă existenţa abaterilor disciplinare enumerate în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare disciplinară.
Or, este evident că sancţiunea disciplinară intervine atunci când sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, aşa cum sunt
prevăzute la art. 263 alin. (2) C. muncii, art. 266 C. muncii stabilind doar circumstanţele ce trebuie avute în vedere de angajator la stabilirea şi individualizarea sancţiunii aplicabile în cazuri particulare.
Faţă de cele reţinute, instanţa de recurs a constatat că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând în totalitate sentinţa recurată.
