Codul muncii în art.267, alin.1 şi Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional pe anii 2007-2010 în art.75, alin.1 stabilesc, sub sancţiunea nulităţii absolute, că nici o sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări diciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.În cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le considera necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
În art. 268, alin.2 din Codul muncii, legiuitorul stabileşte sub sancţiunea nulităţii absolute, elementele pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare şi anume:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Codul de procedură civilă acordă un spaţiu de reglementare generos regimului nulităţilor, în cauza de faţă prezentând interes reglementările referitoare la nulităţile absolute, sens în care potrivit art.108, alin.1din Codul de procedură civilă, nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii iar în conformitate cu prevederile art.137, alin.1 C.pr.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Având în vedere că una din problemele pe care instanţa a fost chemată să o dezlege îşi găseşte temeiul de drept în art.132, alin.1 C.pr.civ., considerăm că trebuie amintit conţinutul acestei prevederi legale care stabileşte că la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau completarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi.Art.132, alin.2 C.pr.civ. consacră situaţiile în care cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, şi anume : când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii, când cere valoarea obiectului pierdut au pierit, când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
Prin sentinţa civilă nr.169 din 20 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă – complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale – a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul I.M. în contradictoriu cu intimata S.C.A.B.A.S.R.L.Sibiu şi pe cale de consecinţă a fost constată nulitatea Deciziei nr.2528/26.04.2007 privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului, obligată intimata la reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior încetării raportului de muncă, la plata drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la reîncadrare precum şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa civilă nr.137 din data de 1 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost admisă contestaţia formulată şi precizată de contestatorul I.M. în contradictoriu cu intimata S.C.”A.B.A.”S.R.L. Sibiu şi pe cale de consecinţă a fost constatată nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.2528/26.04.2007 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, obligată intimata la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrare şi plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr.728 din data de 30 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia a fost admis recursul declarat de intimata S.C.”A.B.A.”S.R.L. Sibiu împotriva Sentinţei civile nr.137 din data de 1 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, casată sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Tribunalul Sibiu, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu de către contestator s-a solicitat constatarea nulităţii deciziei nr.2528/26.04.2007 datorită neîndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru desfacerea contractului de muncă şi în subsidiar, se solicită anularea deciziei atacate ca fiind nelegală şi netemeinică; obligarea intimatei la reîncadrarea contestatorului pe postul deţinut anterior; obligarea intimatei la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrare, obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În susţinerea contestaţiei, contestatorul, în esenţă, a învederat instanţei de judecată că a fost angajat al societăţii intimate pe perioada cuprinsă între 01.02.2006-26.04.2007 în calitate de director şi respectiv director executiv. Contestatorul arată că a depus diligenţe pe perioada cât a desfăşurat activitate pentru bunul mers al societăţii dar la un moment dat a sesizat conducerea societăţii că modalitatea de lucru care i-a fost impusă este defectuoasă şi prejudiciază interesele societăţii. Contestatorul susţine că i s-a impus să achite 80% din valoarea contractărilor S.C. A.L.SA Sibiu în contextul în care intimata nu era plătitoare de TVA şi mai trebuia achitat 19% la bugetul statului. Contestatorul arată că deşi nu toate sumele se încasau, obligaţia de virare se menţinea.Contestatorul susţine că şi-a spus punctul de vedere cu privire la imposibilitatea înregistrării anumitor facturi în pentru că nu au bază legală, contractul în baza căruia trebuiau efectuate aceste operaţiuni nefiind semnat. Deasemenea, contestatorul consideră că nu a prestat activitate în folosul unor societăţi concurente deoarece există un contract de mandat, prestări servicii nr.1701/02.02.2007 între SC C.R., broker de asigurare-reasigurare SRL şi SC A.B.A.SRL, prima societate fiind reprezentantă a SC „I” SRL., şi a derulat o scurtă perioadă de timp o colaborare cu această societate pentru a se asigura de seriozitatea acesteia.Contestatorul subliniază că societatea nu a lucrat niciodată pe daune, deşi există în organigrama societăţii un post de inspector de daune, acesta nu a fost ocupat niciodată, drept pentru care cele două societăţi nu sunt concurente.Sub aspectul nulităţii deciziei, contestatorul susţine că acest act s-a emis cu încălcarea prevederilor art.268 Codul muncii şi nu conţine menţiunea referitoare la obiectul convocării, nu sunt menţionate care sunt abaterile disciplinare săvârşite de contestator, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal sau din regulamentul intern care au fost încălcate, nu este menţionată instanţa competentă material şi teritorial unde poate fi contestată decizia.
Din probatoriul administrat în cauză instanţa de judecată a reţinut că în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. Sibiu, contestatorul a fost angajat la societatea intimată în calitate de director începând cu data de 01.02.2006, sarcinile acestuia fiind stabilite ca act adiţional la contractul de muncă. La dosarul cauzei s-au depus acte care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, a fost administrată şi proba testimonială.
Prin Decizia nr.2528 din data de 26.04.2007 s-a dispus concedierea contestatorul lui în baza art.264 lit.f Codul muncii.Având în vedere precizarea contestaţiei depusă în primul dosar de fond prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere, instanţa a analizat cu prioritate acest aspect având în vedere că prin acest act s-a susţinut încălcarea unor norme imperative prevăzute de Codul muncii referitoare la conţinutul deciziei de concediere, aspect care face inutilă analizarea celorlalte probe, în contextul în care nulitatea absolută se dovedeşte a fi întemeiată.
Instanţa de judecată reţinând argumentele pe care ambele părţi le-au prezentat, a constatat că susţinerea intimatei referitoare la depunerea tardivă a motivării contestaţiei prin invocarea nulităţii absolute a deciziei de concediere cu depăşirea termenului de 30 de zile, este nerelevantă pentru următoarele argumente: reglementarea cuprinsă în art.132 C.pr.civ. se referă la posibilitatea procedurală recunoscută reclamantului ca la prima zi de înfăţişare instanţa să-i acorde un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune dovezi noi. Prin prisma acestei prevederi legale, precizarea depusă de contestator în primul dosar de fond prin care se invocă nulitatea absolută a deciziei de concediere, nu poate fi considerată ca fiind tardiv depusă deoarece prin aceasta nu s-a întregit sau modificat contestaţia.Deasemenea, prin precizarea depusă, contestatorul a invocat nulitatea absolută a actului de sancţionare care a fost emis cu nesocotirea condiţiilor de validitate având în vedere prevederile cuprinse în art.268 C.muncii, nulitate care poate fi invocată oricând. Potrivit art.108 C.pr.civ. „nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii” ori, în cauza de faţă nulitatea vizează un act emis de intimată cu nesocotirea prevederilor imperative ale art.268 C.muncii, drept pentru care instanţa a respins excepţia tardivităţii depunerii precizării contestaţiei.
Analizând conţinutul deciziei de concediere emisă de intimată prin prisma criticilor aduse de contestator, instanţa de judecată a constatat că potrivit art.267, alin.2 C.muncii „în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii”.
Reglementarea acestei etape premergătoare momentului emiterii deciziei de sancţionare concretizează dreptul la apărare consacrat constituţional, drept care se poate exercita numai dacă salariatul cunoaşte motivul pentru care este convocat. Prevederea legală impune precizarea obiectului convocării care oferă posibilitatea salariatului de a-şi formula apărările în favoarea sa, motivaţiile pe care le consideră necesare, or, simpla menţiune „abateri disciplinare săvârşite” nu este o formulare care să direcţioneze salariatul spre acele abateri avute în vedere de intimată care să permită acestuia să-şi pregătească apărarea. Menţiunea nu corespunde scopului legiuitorului şi atrage nulitatea convocării deoarece elementele pe care trebuie să le conţină aceasta potrivit art.267, alin.2 C.M. sunt expres prevăzute şi nu sunt admise derogări de la acestea.
Un element esenţial al actului de sancţionare constă, potrivit art.268, alin.2, lit. b din C.muncii, în precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, precizare care nu a fost cuprinsă în conţinutul deciziei de concediere, lipsa acesteia atrage nulitate nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Deasemenea, instanţa de judecată a constatat lipsa din conţinutul deciziei de sancţionare a menţiunii referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, prin această omisiune au fost nesocotite prevederile art.268, alin.2, lit. c din C.muncii. Prevederile art.268, alin.2, lit. f din C.muncii au fost deasemenea încălcate deoarece intimata nu a precizat în cuprinsul actului de sancţionare instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, menţiune esenţială pentru salariat pentru a cunoaşte prin prisma prevederilor legale referitoare la competenţa materială şi teritorială, instanţa la care salariatul nemulţumit de sancţiunea aplicată poate să o conteste.
Instanţa de judecată analizând conţinutul deciziei de concediere prin prisma lipsei menţiunilor prezentate mai sus constată că aceasta atrage nulitatea absolută a actului sancţionator potrivit art.268, alin.2 C.muncii, condiţiile de formă şi de conţinut ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului de muncă fiind supuse legii pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum şi a avea suficiente elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse (Decizia nr.385/2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp.art.268 din Codul muncii).Prin cuprinderea în conţinutul actului de sancţionare a tuturor menţiunilor stabilite de art.268, alin.2 C.muncii se asigură şi dreptul la un proces echitabil, drept recunoscut prin reglementarea cuprinsă în art.21, alin.3 din Constituţie.
Pentru considerentele de fapt şi de drept prezentate, instanţa a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere şi în baza art.78 C.muncii contestatorul a fost pus în situaţia anterioară, respectiv a fost reintegrat în funcţia deţinută anterior încetării raportului de muncă şi societatea intimată a fost obligată la plata drepturilor salariale începând cu data încetării raportului de muncă şi până la reintegrare, întrucât fiind o sancţiune care loveşte actul de sancţionare cu nulitate, se consideră că nicicând contestatorul nu a încetat activitatea astfel încât, acestuia chiar dacă nu a prestat activitate i se acordă o despăgubire echivalentă cu drepturile salariale de care nu a beneficiat în perioada cuprinsă de la data concedierii şi data reîncadrării efective.
Instanţa de fond a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art.274 C.pr.civ., intimata fiind în culpă procesuală pentru promovarea acestui litigiu, drept pentru care aceasta a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de contestator.
