C. muncii, art. 61 lit. c)
Concedierea în baza art. 61 lit. c) C. muncii este obligatorie numai dacă organele de expertiză medicală constată că menţinerea salariatului pe post este contraindicată, întrucât i-ar afecta sănătatea. Dacă însă organele de expertiză medicală constată că, deşi salariatul obţine slabe performanţe, totuşi, menţinerea lui pe acelaşi post nu i-ar afecta sănătatea, angajatorul este îndreptăţit să aprecieze în ce măsură se impune menţinerea sau concedierea salariatului. în acest ultim caz, concedierea nu este obligatorie.
Decizia civilă nr. 121/M din 19 aprilie 2006 – A.P.
Prin sentinţa civilă nr. 109/2006, Tribunalul B. a dispus următoarele:
A admis contestaţia formulată de contestatorul V.I. în contradictoriu cu intimata SC „R” SRL, împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 1323/21.10.2005 şi în consecinţă: A anulat decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1323/21.10.2005 emisă de intimata SC „R” SRL, în baza art. 61 lit. c) C. muncii. A obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale şi să acorde acestuia celelalte drepturi accesorii în conformitate cu contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă începând cu data de 1.10.2005 şi până la data reîncadrării efective.
A obligat intimata să plătească contestatorului suma de 600 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele: din probele administrate în cauză rezultă că la emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă, intimata nu a avut în vedere o „expertiză medicală a unui organ competent” aşa cum impune legiuitorul, ci o evaluare medicală făcută de medicul întreprinderii, insuficientă pentru a aprecia îndeplinite dispoziţiile art. 61 alin.(l) lit. c) C. muncii.
împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta SC „R.” SRL în termen, motivat. In motivele de recurs se invocă următoarele: s-a reţinut greşit la fond că potrivit art. 61 lit. c) C. muncii trebuie stabilită inaptitudinea fizică a salariatului prin expertiză medicală iar în speţă, s-a făcut dovada doar a unei evaluări a medicului de întreprindere. Recurenta susţine că dispoziţiile art. 61 lit. c) C. muncii au fost interpretate greşit. Recurenta susţine că medicul de medicina muncii sau cel de întreprindere poate stabili în condiţiile legii această aptitudine în muncă. Analizând motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 3041 C. proc. civ. instanţa constată că nu sunt fondate.
Astfel, se constată că decizia de desfacere a contractului individual de muncă 1323/21.10.2005 emisă în baza art. 61 lit. c) C. muncii a avut în vedere referatul medical din data de 12.10.2005 întocmit de medicul de întreprindere. Potrivit Ordinului nr. 875/2002 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei medicul cu competenţa în medicina de întreprindere participă la evaluarea stării de sănătate a angajaţilor prin examenul clinic periodic, însă efectuarea acestui control periodic se face de către medicul de medicina muncii care are şi obligaţia de a completa fişa de aptitudine cu concluziile înregistrate cu privire la aptitudinea în muncă a angajatului după angajare [art. 65 alin. (4) din ordinul mai sus invocat]. Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (4) şi art. 61 din Ordinul nr. 875/2002 al Ministerului Sănătăţii, aptitudinea în muncă atât la angajare cât şi după angajare este verificată prin controale periodice de către medicul de medicina muncii.
Prin urmare, decizia de desfacere a contractelor de muncă pentru „inaptitudine fizică” a fost emisă ilegal deoarece nu s-au respectat dispoziţiile legale privitoare la competenţa persoanelor abilitate să se pronunţe asupra aptitudinii în muncă a contestatorului. Anterior deciziei contestate există o fişă de control medical prin care la data de
1.07.2005, medicul de medicina muncii îl constată clinic normal pe contestator. Prin urmare, chiar dacă s-ar interpreta în sensul celor cerute de recurentă dispoziţiile art. 61 lit. c) C. muncii, respectiv în sensul că nu ar fi imperativă constatarea inaptitudinii fizice a angajatului pe calea unei expertize medicale, se constată că, în speţă decizia atacată este nelegală deoarece referatul medical avut în vedere la desfacerea contractului de muncă nu este emis de un medic care potrivit legii are abilitarea să se pronunţe asupra aptitudinii fizice în muncă a angajaţilor (medic de medicina muncii). Dispoziţiile art. 61 lit. c) C. muncii sunt destul de clare, nu dau motiv de interpretare în ceea ce priveşte necesitatea constatării inaptitudinii fizice/psihice a salariatului printr-o „decizie a organelor competente de expertiză medicală”. Concedierea în baza art. 61 lit. c) C. muncii este obligatorie numai dacă organele de expertiză medicală constată că menţinerea salariatului pe post este contraindicată întrucât i-ar afecta sănătatea. Dacă însă organele de expertiză medicală constată că, deşi salariatul obţine slabe performanţe, totuşi, menţinerea lui pe acelaşi post nu i-ar afecta sănătatea, angajatorul este îndreptăţit să aprecieze în ce măsură se impune menţinerea sau concedierea salariatului. în acest ultim caz, concedierea nu este obligatorie.
Pentru aceste considerente, criticile recurentei cu privire la legalitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă şi interpretările instanţei de fond sunt nefondate.
