– Codul muncii: art. 65
Prin reducerea posturilor, intimata a îmbinat răspunderea disciplinară cu necorespunderea profesională a salariaţilor, inclusiv a contestatorului, încălcând art. 65 C. mun., potrivit căruia, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
(Decizia civilă nr. 673/R-CM din 20 aprilie 2010)
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 6404/109/2005 (nr. vechi dosar 4451/2005) pe rolul Tribunalului Argeş, D.D.A. a solicitat anularea deciziei nr. 28 din 13 iulie 2005 emisă de intimata Banca Comercială S. Bank România SA, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea contestatorului pe funcţia deţinută anterior sau pe o funcţie similară şi plata despăgubirilor egale cu valoarea salariilor indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze pe perioada cuprinsă între data comunicării deciziei şi data reintegrării în muncă.
A arătat contestatorul că, începând cu data de 1 noiembrie 2002, a fost angajat la intimată în funcţia de referent credite şi că a fost concediat pe motive disciplinare prin decizia nr. 2 din 23 decembrie 2004, care a fost anulată prin hotărâre judecătorească.
Ulterior, intimata a emis decizia nr. 28 din 13 iulie 2005, prin care a dispus din nou concedierea contestatorului în temeiul art. 65 alin. (1) C. mun., decizie pe care o apreciază ca fiind netemeinică şi abuzivă. Astfel, desfiinţarea postului de inspector credite, pe care a fost angajat, s-a efectuat în perioada în care contestatorul se afla în concediu medical şi în timp ce pe rolul instanţei se afla litigiul la care s-a făcut referire mai sus.
Pe de altă parte, desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă, deoarece reorganizarea nu a avut loc la nivelul întregii societăţi comerciale, ci numai la nivelul unei subunităţi, iar în realitate, S. Bank România SA este o unitate bancară în plină expansiune, care urmează să deschidă sucursale în toate municipiile, inclusiv în Piteşti.
Mai arată contestatorul că au fost încălcate prevederile art. 74 lit. d) C. mun., în sensul că nu i-a fost comunicată o listă a locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care putea să opteze pentru ele, deşi existau locuri de muncă vacante în cadrul băncii, dovadă fiind anunţurile pentru angajarea de salariaţi, inclusiv pentru unitatea din Piteşti.
Se mai susţine că nu au fost acordate contestatorului plăţi compensatorii, aşa cum s-a procedat faţă de alţi salariaţi concediaţi pentru acelaşi motiv.
Prin întâmpinare formulată, intimata Banca Comercială S. Bank România SA a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că, din cauza numeroaselor nereguli existente la Sucursala Piteşti şi a pierderilor înregistrate de aceasta, consiliul de administraţie al băncii a hotărât la data de 17 februarie 2005 închiderea Sucursalei Piteşti şi înfiinţarea unei agenţii în municipiul Piteşti, iar în planul de restructurare s-a hotărât desfiinţarea unor posturi care nu se regăsesc în organigrama unei agenţii, respectiv posturile de inspector de credite, operator ghişeu şi unul dintre posturile de casier. în vederea închiderii sucursalei şi deschiderii unei agenţii, a fost încheiat actul adiţional de modificare a actului constitutiv al băncii, care a fost depus la şi a fost notificată totodată .
în aceste condiţii s-a dispus şi concedierea contestatorului, banca desfiinţând posturile care nu se regăsesc în organigrama unei agenţii, iar salariaţilor ale căror posturi au fost desfiinţate le-au fost comunicate deciziile de concediere şi le-au fost plătite salariile compensatorii, banca solicitând totodată AJOFM redistribuirea celor concediaţi, în condiţiile în care intimata nu a dispus de locuri de muncă vacante.
Prin sentinţa civilă nr. 536/CM din 11 iunie 2008, a fost respinsă contestaţia, iar opinia separată a unuia dintre asistenţii judiciari a fost în sensul admiterii contestaţiei, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă, deoarece acesta nu s-a mai regăsit în organigrama agenţiei (în urma transformării sucursalei) şi că a avut o cauză serioasă, din actele contabile depuse în dosar rezultând că banca a avut dificultăţi economice.
Recursul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 745/R-CM din 16 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, hotărâre prin care a fost casată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel a apreciat că, faţă de multitudinea aspectelor controversate referitoare la dificultăţile economice ale intimatei, aspecte neanalizate la judecata în primă instanţă, se impune efectuarea unei expertize contabile care să examineze evidenţele contabile ale firmei, înregistrate după respectarea dispoziţiilor legale în materie comercială şi financiară, atât pentru societate, cât şi pentru sucursală, expertiză prin care să se concluzioneze asupra existenţei profitului sau pierderilor financiare la nivelul Sucursalei Piteşti la sfârşitul anului 2004. Curtea a mai stabilit că trebuie ca tribunalul să analizeze preponderenţa faptelor sancţionate disciplinar, în valoarea eventualelor pierderi financiare înregistrate.
în rejudecare, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile, con-formându-se deciziei de casare.
Prin sentinţa civilă nr. 1493/CM din 18 noiembrie 2009, a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia nr. 28 din 13 iulie 2005 emisă de intimată şi s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, intimata fiind obligată să-i plătească drepturile salariale în cuantum indexat, majorat şi reactualizat, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă şi reintegrarea efectivă pe postul deţinut. A fost obligată intimata să plătească 7.000 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 65 C. mun., concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desfiinţarea trebuind să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
A apreciat tribunalul că desfiinţarea postului contestatorului nu este efectivă, întrucât, pentru a fi efectivă, desfiinţarea trebuie să ducă la înlăturarea postului din structura organizatorică a unităţii şi să nu fie urmată, la scurt timp, de reînfiinţarea aceluiaşi loc de muncă, or în speţă, intimata a publicat cu doar două zile înainte de emiterea deciziei contestate – 11 iulie 2005 – în ziarul „Financiar” un anunţ privind angajarea de personal, inclusiv pentru funcţia de ofiţer de credite la Sucursala din Piteşti.
De asemenea, instanţa a considerat că nu a existat o cauză reală şi serioasă a desfiinţării postului contestatorului.
Astfel, la baza emiterii deciziei de concediere au stat Planul de restructurare şi concediere prin transformarea Sucursalei Piteşti în Agenţia Piteşti, începând cu data de 21 martie 2005, plan aprobat prin hotărârea nr. 4/2005 a Consiliului de Administraţie.
în decizia de concediere s-a menţionat că postul contestatorului nu se mai regăseşte în statul de funcţiuni al Agenţiei Piteşti, ca urmare a desfiinţării posturilor de inspectori de credite existente în cadrul Băncii Comerciale S. Bank România SA Agenţia Piteşti şi că în cadrul băncii nu sunt locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea contestatorului, astfel că s-a solicitat sprijinul AJOFM Arad, în vederea găsirii unui loc de muncă corespunzător pregătirii acestuia.
Instanţa a constatat că hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4 din 17 februarie 2005 nu arată care au fost motivele ce au stat la baza acestei măsuri, indicând ca temei art. 3 din actul constitutiv, care prevede că intimata poate deschide/înfiinţa în România şi în străinătate sucursale, filiale, agenţii şi reprezentanţe. Aceeaşi hotărâre face trimitere în dispozitiv la aprobarea închiderii Sucursalei Piteşti, la radierea acesteia şi la înfiinţarea începând cu aceeaşi dată – 21 martie 2005 – a unei agenţii. Hotărârea nu vorbeşte despre transformarea sucursalei în agenţie, aşa cum se motivează în întâmpinare, transformare ce ar justifica aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. mun.
De asemenea, tribunalul a constatat că numai în întâmpinare intimata a susţinut că reorganizarea a avut loc ca urmare a dificultăţilor economice ale Sucursalei Piteşti, însă în Planul de Activitate privind Restructurarea unei Sucursale şi a unei Agenţii -2005, cu privire la Sucursala Piteşti s-a menţionat că, urmare a analizei Raportului de Control pentru Sucursala Piteşti din 21 mai 2005, care a constatat primele dificultăţi economice cu care se confruntă Sucursala Piteşti şi urmare a săvârşirii de către salariaţii acesteia a numeroase abateri disciplinare pentru care aceştia au şi fost sancţionaţi, se propune spre aprobare transformarea Sucursalei în Agenţie şi limitarea activităţii acesteia.
Rezultă deci că, în fapt, prin reducerea posturilor, intimata a îmbinat răspunderea disciplinară cu necorespunderea profesională a salariaţilor, inclusiv a contestatorului, aspect ce rezultă şi din răspunsurile intimatei la interogatoriu. Art. 65 C. mun., însă, prevede o încetare a raporturilor de muncă ce nu are legătură cu persoana salariatului.
A mai reţinut tribunalul că din statele de funcţii şi din organigramele aflate la dosar, rezultă că au fost desfiinţate posturile de operator ghişeu, iar în aceeaşi zi acestea au fost reînfiinţate, situaţie existentă atât la momentul în care sucursala a fost transformată în agenţie (21 martie 2005), cât şi cu puţin timp înainte ca agenţia să fie din nou transformată în sucursală. în aceste condiţii instanţa a concluzionat că este nereală menţiunea din decizia de concediere privind lipsa de locuri vacante la nivelul unităţii.
în fine, tribunalul a reţinut că, din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că la nivelul băncii mamă s-a înregistrat în anul 2004 un profit de 24.864 euro, la nivelul anului 2005 un profit de 434.4871 euro, în 2006 un profit de 9.260.587 euro, iar în anul 2007 un profit de 2.448.146 euro. La nivelul Sucursalei Piteşti în anul 2004 s-a înregistrat o pierdere de 33.596 euro, în anul 2005 un profit de 70.231 euro, în 2006 un profit de 96.930 euro şi în anul 2007 un profit de 238.996 euro.
Concluzia este deci că, atât sucursala, cât şi societatea mamă au înregistrat profit începând cu anul 2005, iar pentru anul 2004, numai sucursala a avut pierderi, nu şi societatea mamă, care a înregistrat profit, or dificultăţile economice trebuie să se manifeste la nivelul întregii societăţi, iar nu doar la nivelul subunităţilor sale. în plus, Agenţia Piteşti a fost transformată ulterior din nou în sucursală, ca urmare a activităţii sale profitabile, aspect ce rezultă din procesul verbal al Consiliului de administraţie din data de 23 martie 2006.
Faţă de dezlegările instanţei de casare, expertul a verificat şi dacă au fost achitate toate datoriile aferente creditelor acordate în baza contractelor ce au făcut obiectul cercetării disciplinare a contestatorului (care a precedat concedierea disciplinară a acestuia), dacă, până la data întocmirii şi aprobării planului de restructurare, intimata formulase cereri de învestire cu formulă pentru a proceda la executarea silită a contractelor de credit şi dacă la 31 decembrie 2004 sau la finele lunii februarie 2005 sucursala înregistra credite în afara bilanţului.
Expertul a constatat că nu au existat cheltuieli cu provizioane neînregistrate în evidenţele contabile şi că au fost rambursate integral creditele ce au făcut obiectul cercetării disciplinare a contestatorului, că, până la data întocmirii planului de restructurare al sucursalei, banca nu a promovat cereri de învestire cu formulă executorie şi că la finalul anului 2004 banca nu înregistra credite în afara bilanţului.
Expertul consilier al contestatorului a concluzionat că pierderea suferită de către sucursală în anul 2004 nu a fost cauzată de activitatea contestatorului, ci de redistribuirea altor cheltuieli de către intimată, fapt ce se coroborează şi cu conţinutul raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 403/2005 a Tribunalului Argeş.
Faţă de toate aceste considerente, tribunalul a concluzionat că încetarea contractului de muncă al contestatorului a fost dispusă nelegal şi că această măsură îi îngrădeşte acestuia exerciţiul dreptului la muncă şi încalcă şi dispoziţiile art. 24 lit. a) din Carta Socială Europeană ce reglementează dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat.
Ca atare, contestaţia a fost admisă, conform celor arătate mai sus.
în termen legal, intimata Banca Comercială S. România SA a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. pr. civ., după cum urmează:
1. Instanţa de rejudecare a concluzionat că măsura concedierii contestatorului nu a avut o cauză reală şi serioasă, sens în care, în loc să ţină cont de concluziile neechivoce ale expertizei contabile, a analizat doar aspecte formale, pe care însă le-a reţinut greşit.
Astfel, s-a reţinut că prin hotărârea Consiliului de administraţie nr. 4/2005 s-a aprobat închiderea Sucursalei Piteşti şi înfiinţarea la aceeaşi dată a Agenţiei Piteşti, iar nu transformarea unităţii din sucursală în agenţie. Tribunalul nu a analizat art. 1 din această hotărâre, în care s-a menţionat „transformarea începând cu data de 21 martie 2005 a Băncii Comerciale S. Bank România SA Arad – Sucursala Piteşti în agenţie” şi nu a avut în vedere faptul că singura modalitate acceptată de registrul comerţului pentru realizarea acestei transformări este închiderea sucursalei, urmată de înfiinţarea agenţiei.
în plus, este neadevărată concluzia tribunalului în sensul că doar în întâmpinare recurenta a susţinut că reorganizarea a avut loc ca urmare a dificultăţilor economice. Motivele acestei reorganizări sunt prevăzute în „Planul de activitate privind restructurarea unei sucursale şi a unei agenţii – 2005”.
Susţine recurenta că instanţa a analizat situaţia financiară a sucursalei şi pentru anii 2005-2007, deşi obiectul analizei este perioada anterioară transformării sucursalei în agenţie, adică anul 2004.
O altă concluzie greşită a tribunalului este în sensul că dificultăţile economice ar fi trebuit să se manifeste la nivelul întregii societăţi bancare, cu toate că doctrina a subliniat că reorganizarea activităţii poate privi şi sucursale, compartimente, departamente unde îşi desfăşoară activitatea salariatul, nu neapărat activitatea la nivelul întregii societăţi.
2. în mod greşit instanţa a reţinut că intimata ar fi avut în vedere, în motivarea reorganizării, şi necorespunderea profesională a angajaţilor, deşi în planul de restructurare se menţionează ca motiv al transformării dificultăţile economice înregistrate. Faptul că sunt menţionate şi abaterile disciplinare ale salariaţilor nu este de natură a anula legalitatea măsurii luate de unitate.
3. Este eronată concluzia instanţei de fond, în sensul că au fost desfiinţate unele posturi, care în aceeaşi zi au fost reînfiinţate, deşi din ştatele de funcţii din 1 februarie 2005 – 1 februarie 2007 rezultă că anterior restructurării intimata a avut 12 angajaţi, iar după această dată numai 6 angajaţi.
La nivelul agenţiei s-a desfiinţat întreaga activitate de creditare, cu consecinţa desfiinţării posturilor de inspector credite, administrator credite, referent credite, activitate preluată de Sucursala Bucureşti. Postul contestatorului, acela de referent credite, nu s-a mai regăsit în organigrama agenţiei, care cuprinde numai funcţia de referent ghişeu, deţinute de R.l. şi Ţ.F.P.C., care a fost, anterior transformării sucursalei în agenţie, şef, a deţinut ulterior funcţia de responsabil administrativ şi ghişeu – funcţie ce corespunde celei de contabil şef în cadrul unei sucursale. Până la momentul transformării din nou a agenţiei în sucursală, organigrama a rămas neschimbată.
în fine, anunţul din ziarul „Financiar” a fost unul cu caracter general, având ca scop angajarea efectivă de ofiţer de credite în cadrul Agenţiei Piteşti, nefăcându-se în fapt nicio angajare până la data retransformării agenţiei în sucursală.
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Primul motiv de recurs a fost privit ca nefondat.
Prin hotărârea nr. 4 din 17 februarie 2005 a Consiliului de administraţie, a fost aprobată, începând cu data de 21 martie 2005, transformarea Sucursalei Piteşti a Băncii Comerciale S. Bank România SA Arad în agenţie. în acest scop a fost aprobată închiderea Sucursalei Piteşti şi radierea sa din registrul comerţului şi de asemenea a fost aprobată înfiinţarea unei agenţii locale în Piteşti.
Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit că Agenţia Piteşti va avea ca domeniu principal de activitate: intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii), intermediere monetară, alte activităţi de intermediere monetară, cu posibilitatea desfăşurării tuturor activităţilor prevăzute la art. 6 şi 7 ale actului constitutiv al băncii, în limitele stabilite prin deciziile emise în acest sens de organele competente ale băncii.
Prin aceeaşi hotărâre nr. 4/2005, a fost aprobat Planul de restructurare şi concediere privind transformarea Sucursalei Piteşti în agenţie. Acest ultim act cuprinde un plan de măsuri referitor la Sucursala Piteşti: transformarea Sucursalei Piteşti în agenţie şi limitarea activităţii acesteia, măsură fundamentată pe raportul de control din 21 ianuarie 2005, din care reiese o pierdere financiară de cca 33.596 euro, precum şi pe raportul de din 25 august 2004, care a constatat primele dificultăţi economice cu care se confruntă Sucursala Piteşti; măsura a fost de asemenea fundamentată şi pe săvârşirea de numeroase abateri de către salariaţii sucursalei, abateri care au determinat măsuri de sancţionare disciplinară faţă de directorul sucursalei C.C.R., faţă de inspectorul de credite D.A. şi faţă de administratorul credite L.V.
Independent de modalitatea în care s-a făcut transformarea Sucursalei Piteşti în agenţie, este un aspect necontestat că o astfel de transformare a avut loc, cel puţin scriptic.
Este reală susţinerea recurentei în sensul că nu numai în întâmpinare a invocat existenţa dificultăţilor economice ce au stat la baza reorganizării. Aşa cum am arătat, planul de activitate privind restructurarea Sucursalei Piteşti face vorbire despre dificultăţile economice ale acestei unităţi în anul 2004.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că este corectă concluzia Tribunalului Argeş în sensul că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 65 alin. (2) C. mun., privind existenţa unei cauze reale şi serioase care să fundamenteze măsura desfiinţării locului de muncă al contestatorului.
Recurenta a invocat ca şi cauze dificultăţile economice cu care s-a confruntat sucursala în anul 2004.
Faţă de înscrisurile contradictorii aflate în dosar, curtea de apel, trimiţând dosarul spre rejudecare, a dispus întocmirea unei expertize contabile, iar instanţa de fond, în rejudecare, s-a conformat deciziei de casare, administrând această probă.
Este adevărat că în considerentele sentinţei recurate a fost analizată situaţia financiară a sucursalei şi a societăţii mamă şi pentru anii 2005-2007, deşi măsura desfiinţării postului contestatorului a fost motivată de dificultăţile economice existente la nivelul sucursalei în anul 2004, an care însă a fost şi el avut în vedere de către Tribunalul Argeş.
Astfel, în mod corect s-a reţinut în hotărârea recurată că în anul 2004 la nivelul Sucursalei Piteşti s-a înregistrat o pierdere de 33.596 euro, în timp ce banca mamă a avut profit – 24.864 euro.
Curtea, la fel ca şi tribunalul, a apreciat că nu se poate justifica desfiinţarea locului şi deci concedierea salariatului dacă măsura se întemeiază doar pe reducerea activităţii şi pe rezultatul deficitar al unei sucursale, fără a se înregistra dificultăţi la nivelul întregii unităţi, având în vedere că sucursala, deşi având dificultăţi de natură financiară, este totuşi integrată unei societăţi bancare care nu are astfel de probleme, iar activitatea sucursalei nu poate fi privită de sine stătător, ci numai în ansamblul activităţilor societăţii mamă.
Rezultă aşadar că tribunalul, contrar susţinerilor recurentei, nu s-a limitat a analiza aspecte formale, ci a verificat toate susţinerile şi apărările părţilor. De asemenea, faţă de dezlegările în drept date de instanţa de casare, în mod corect şi-a fundamentat soluţia şi pe concluziile expertizei contabile.
Al doilea motiv de recurs a fost privit ca nefondat.
Aşa cum s-a arătat mai sus, în planul de restructurare al Sucursalei Piteşti se menţionează faptul că transformarea în agenţie şi limitarea activităţii acesteia a fost determinată, nu numai de dificultăţile financiare, ci şi de faptul săvârşirii unor abateri disciplinare de un număr de trei salariaţi, care au şi fost sancţionaţi disciplinar.
în aceste condiţii, s-a apreciat a fi corectă concluzia tribunalului, în sensul că intimata şi-a fundamentat măsura de concediere a contestatorului nu numai pe dificultăţile financiare, ci şi pe abaterile disciplinare ale contestatorului, abateri pentru care, de altfel, acesta fusese deja sancţionat.
întrucât pentru abaterile disciplinare săvârşite de contestator, intimata luase deja măsura concedierii disciplinare a acestuia (măsură desfiinţată de altfel de instanţele de judecată prin hotărâre irevocabilă), aceste abateri nu puteau atrage o nouă concediere a contestatorului.
Al treilea motiv de recurs a fost de asemenea privit ca nefondat.
Prin acelaşi plan de restructurare al sucursalei s-a dispus desfiinţarea întregii activităţi de creditare în cadrul Agenţiei Piteşti, cu consecinţa desfiinţării tuturor posturilor de inspector credite şi administrator credite: două posturi ocupate de D.D. şi L.V.E. (cărora la momentul respectiv le fuseseră desfiinţate contractele individual de muncă drept sancţiune disciplinară) şi postul ocupat de C.C.R.
Mai jos, în acelaşi act se menţionează că, în urma restructurării şi reorganizării activităţii, în baza art. 65 alin. (1) C. mun. se vor desfiinţa următoarele şase posturi: două posturi de inspector credite, deţinute de C.C.R. şi D.D.A., postul de administrator credite deţinut de L.V.E., două posturi de operator ghişeu deţinute de B.C. şi N.D. şi un post de casier deţinut de T.M.A.
Urmare a aplicării anumitor criterii, enumerate în Planul de activitate, s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă a unui număr de 3 angajaţi, reţinându-se că încă două posturi sunt vacante (ca urmare a concedierii salariaţilor D. şi L.), iar persoana care ocupă funcţia de operator ghişeu are contractul de muncă suspendat pe perioada îngrijirii copilului până la doi ani.
în acelaşi Plan de activitate, având în vedere transformarea sucursalei în agenţie, s-a stabilit următoarea organigramă: 1. şef agenţie bancară; 2. referent administrativ ghişeu; 3. referent; 4. referent ghişeu; 5. casier; 6. femeie de serviciu.
Pe de altă parte, din organigrama de la dosar rezultă că au fost menţinute şi după restructurare trei funcţii de referent ghişeu, măsură care nu are nicio explicaţie, de vreme ce unitatea numai desfăşura activitate de creditare.
în pofida acestor dispoziţii referitoare la încetarea activităţilor de creditare, în acelaşi plan de restructurare se prevede că se întocmesc în continuare dosare de creditare la iniţiativa responsabilului de agenţie, urmând ca creditele să fie acordate numai după analiza şi aprobarea Sucursalei Bucureşti şi/sau centralei.
în altă ordine de idei, s-a remarcat că din contractul individual de muncă al contestatorului, rezultă că acesta a fost încadrat pe postul de referent credite, iar în anexa acestui contract se prevăd obligaţiile generale pe care salariatul le are.
La primul dosar de recurs, recurenta a depus un înscris intitulat fişa postului, în care la pct. 6 sunt trecute atribuţii, sarcini, lucrări pentru postul de inspector credite, fişa privindu-l pe D.A.D., deşi aşa cum am arătat, acesta a fost încadrat ca referent credite. Recurenta nu a depus şi o fişă a postului pentru referent credit (anterior reorganizării) pentru ca instanţele să poată concluziona că între cele două funcţii există identitate.
Pe de altă parte, recurenta a susţinut în întâmpinarea de la dosar că D.A.D. a ocupat în cadrul Sucursalei Piteşti funcţia de referent credite, în timp ce R.l. şi Ţ.F. au avut funcţia de referent ghişeu, însă în statul de funcţii de la dosar rezultă că atât contestatorul, cât şi salariatele Ţ. şi R. sunt înscrise ca şi „referent”, iar nu referent credite şi nici referent ghişeu.
Aşadar, actul de la dosar contrazice susţinerile recurentei.
Pe de altă parte, deşi în organigrama de la dosar sunt trecute trei persoane cu funcţie de referent, două funcţii de operator ghişeu, două funcţii de inspector credite şi două funcţii de casier, totuşi prin planul de activitate se desfiinţează, printre altele postul de inspector credite deţinut de D.D.A. (care în organigramă este trecut ca şi referent), precum şi postul de administrator credite deţinut de L.V.E. (care în organigramă este trecut ca şi inspector credite).
în planul de activitate nu se dispune desfiinţarea niciunui post de referent din cele trei existente în organigrama de la dosar, ceea ce nu poate duce decât la concluzia că postul contestatorului nu a fost în fapt desfiinţat.
Nu în ultimul rând este de observat că numita P.C., care anterior restructurării era încadrată ca şi contabil şef, apare în organigrama ulterioară ca şi referent, deşi în recursul său banca a susţinut că aceasta a deţinut ulterior reorganizării funcţia de responsabil administrativ şi ghişeu. Postul de contabil şef nu se mai regăseşte în noua organigramă, şi totuşi salariata P.C. nu a fost concediată, ci a avut în continuare calitatea de salariat la societatea recurentă pe postul de referent.
în fine, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, cu doar două zile înainte de emiterea deciziei de concediere a contestatorului, respectiv în data de 11 iulie 2005 (primul dosar de fond), intimata a publicat în ziarul „Financiar” un anunţ privind angajarea de personal, inclusiv pentru funcţia de ofiţer de credite, între locaţiile menţionate aflându-se şi Municipiul Piteşti.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a apreciat că este corectă concluzia Tribunalului Argeş, în sensul că în speţă nu a existat o desfiinţare efectivă a locului de muncă al contestatorului.
Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. mun., în sensul că desfiinţarea nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă, Curtea a apreciat că soluţia pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. pr. civ., a respins recursul ca nefondat.
Referitor la art. 3041 C. pr. civ., invocat ca temei al recursului, s-a reţinut că, potrivit acestui text de lege, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să analizeze cauza sub toate aspectele.
Rezultă deci că legiuitorul a instituit o dispoziţie de favoare pentru părţile care nu au la îndemână două căi de atac (apelul şi recursul), dându-le posibilitatea ca, pentru hotărârile atacabile numai cu recurs (nu şi cu apel), să poată invoca şi alte motive de casare, în afara celor limitativ şi expres prevăzute de art. 304 C. pr. civ.
Aşadar, art. 3041 nu trebuie interpretat în sensul că ar impune o obligaţie pentru instanţa de judecată de a analiza cauza sub toate aspectele, ci doar că instituie o dispoziţie de favoare pentru părţi, în sensul arătat mai sus. Instanţa are obligaţia de analiza din oficiu doar motivele de ordine publică, în conformitate cu art. 306 alin. (2) C. pr. civ., or astfel de motive nu există în speţă.
în temeiul art. 274 C. pr. civ., recurenta a fost obligată să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 2.975 lei reprezentând onorariu de avocat.
