Art.60 alin.1 lit. a) din Codul muncii, instituie interdicţia temporară a concedierii salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor acesteia. Dacă angajatorul a dispus concedierea , aflând apoi despre existenţa cazului de interdicţie , trebuia să revoce decizia de concediere şi să emită una nouă ,după ce a încetat cazul ce a determinat interdicţia.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr.983/11 septembrie 2006 .
Prin sentinţa civilă nr. 374 din 21 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.693/2006, s-a admis contestaţia formulată contestatorul S.C. împotriva deciziei de concediere nr.501/2269/28.12.2005 emisă de intimata SNTFC „ CFR Călători „ S.A. – Regionala de Transport Feroviar Călători Braşov, şi pe cale de consecinţă:
– s-a dispus anularea deciziei nr. 501/2269/2005 emisă de intimată şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior luării acestei măsuri;
– a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului pe perioada cuprinsă între data de 9.01.2006 şi data reintegrării efective pe post a acestuia.
Pentru a hotărî în acest mod , prima instanţă a reţinut, după examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că măsura concedierii disciplinare a contestatorului este nelegală deoarece a fost dispusă în perioada în care acesta s-a aflat în concediu de boală, fapt dovedit cu certificatele medicale ataşate la dosarul cauzei.
Apărarea intimatei , potrivit căreia pe perioada concediului de boală, contractul de muncă al contestatorului a fost suspendat conform art. 50 lit. b) din Codul muncii iar decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă a fost comunicată acestuia după ce a încetarea stării de incapacitate temporară de muncă , a fost înlăturată cu motivarea că măsura disciplinară a fost dispusă în perioada în care contestatorul a fost bolnav şi că acest fapt este dovedit cu certificatele medicale emise conform legii.
S- a mai reţinut că din moment ce contractul individual de muncă al contestatorului a fost suspendat de drept, potrivit art. 50 lit. b) din Codul muncii, intimata nu putea dispune încetarea contractului individual de muncă , în această manieră.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs , în termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, intimata SNTFC”CFR Călători „ S.A.-Regionala de Transport Feroviar Călători Braşov criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea ei în sensul respingerii contestaţiei.
În expunerea motivelor de recurs intimata a susţinut că soluţia primei instanţe se întemeiază pe o interpretare eronată a dispoziţiilor art.50 lit. b) şi art. 60 alin.1 lit. a) din Codul muncii şi că decizia de concediere a fost comunicată contestatorului după încetarea interdicţiei temporare, când a şi fost operată în carnetul de muncă al acestuia.
Recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat, din următoarele considerente:
Art. 60 alin.1 lit. a) din Codul muncii instituie interdicţia temporară a concedierii salariaţilor , pe durata incapacităţii temporare de muncă, dovedită cu certificat medical conform legii.
Prin această interdicţie legiuitorul a urmărit să asigure o protecţie salariaţilor. În plus, din moment ce contractul de muncă al salariatului se suspendă de drept în situaţia incapacităţii temporare de muncă, recurenta nu putea dispune concedierea deoarece art.50 din Codul muncii reglementează suspendarea de drept a contractului individual de muncă al salariatului şi nicidecum suspendarea efectelor deciziei de concediere până la încetarea stării de boală a acestuia.
În raport de cele ce preced , Curtea a constatat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este la adăpost de criticile formulate de recurentă şi , în conformitate cu prevederile art.312 alin. 1 C.pr.civ., a dispus respingerea ca nefondat a recursului promovat în cauză.
