Cuprins pe materii: dreptul muncii
Indice alfabetic : concedierea
Legislaţie relevantă : Art. 61 Codul Muncii, raportat la art. VIII al.4 din O.U.G. 3/2009.
Concedierea salariatului pentru motive care vizează retragerea încrederii de către primul – ministru pentru personalul Departamentului pentru Luptă Antifraudă, motiv neprevăzut de Codul Muncii – Consecinţe.
Decizia nr. 542 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Bacău, Dosar 1959/103/2009
Prin sentinţa civilă nr. 1059 din 19 noiembrie 2009 a Tribunalului Neamţ s-a admis în parte acţiunea formulată de contestatorul R.L. în contradictoriu cu intimatul S. G. G. R., s-a anulat Ordinul nr. 614 din 23 aprilie 2009 emis de intimat, ca fiind nelegal şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului 614/2009, fiind obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data încetării raporturilor de muncă şi până la data reintegrării efective. A mai fost obligat intimatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pârâtul pentru anularea Ordinului nr. 614/23 aprilie 2009 şi pentru a fi obligat pârâtul să-1 reintegreze în funcţia avută anterior, cu plata unor daune în cuantum egal cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a drepturilor de care ar fi beneficiat, până la data reintegrării efective în funcţie, precum şi plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune ca urmare a prejudiciului suferit de reclamant.
S-a reţinut că în urma emiterii O.U.G. nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, departamentul ( D.I.A.F.) al cărui salariat era petentul, a trecut din structura Cancelariei Primului Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului respectiv Secretariatul General al Guvernului şi că potrivit art. VIII al.4, personalul D.L.A.F. este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate.
S-a reţinut că motivul de fapt care a condus la încetarea unilaterală a raporturilor de muncă, încheiate în baza contractului nr. 40/8 mai 2007 a fost lipsa de încredere a Primului – Ministru, faţă de contestator, fapt apreciat de instanţă ca fiind un motiv subiectiv care presupune instabilitate în relaţiile de muncă încălcând drepturile salariatului la muncă şi la o protecţie socială a muncii – sens în care Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1039/2009 a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. 63/2009 care a stat la baza emiterii Ordinului contestat.
S-a apreciat de instanţa de fond că potrivit art. 169 din Codul Muncii şi art. 5 din Legea 76/2006 în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora drepturile şi obligaţiile cedentului care decurg din contractele individuale de muncă, existente la data transferului vor fi transferate integral cesionarului, acesta preluând contractele individuale de muncă, în condiţiile în care ele au fost negociate şi încheiate de cedent cu salariaţii săi, transferul neputând constitui motiv de concediere.
De asemenea s-a apreciat că măsura luată de pârâtă nu a avut o cauză reală şi serioasă care să nu ţină de persoana salariatului situaţie în care s-a dispus anularea ordinului contestat cu obligaţia intimatei de reintegrare în funcţia avută a reclamantului şi plata către acesta a drepturilor salariale indexate majorate şi reactualizare de care ar fi beneficiat şi de celelalte drepturi de la data încetării raporturilor de muncă şi până la data reintegrării efective.
S-a mai considerat că se impune acordarea reclamantului de daune morale, întrucât desfacerea contractului de muncă a acestuia a fost nelegală, provocându-i grave prejudicii morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât al. 4 al art. VIII condiţiona încadrarea personalului Departamentului pentru Luptă Antifraudă este condiţionată de existenţa acestui act al primului ministru, iar retragerea încrederii de către primul – ministru, cu avizul viceprim-ministrului, avea ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă după caz.
Referitor la daunele morale, a arătat recurenta că trebuia dovedit fară echivoc în baza unui probatoriu adecvat că valorile sale morale au fost lezate în mod grav, trebuia dovedită existenţa unei fapte ilicite a angajatorului prejudicierea de ordin moral a angajatului, legătura între fapta ilicită a angajatorului şi prejudiciul real cauzat angajatorului şi vinovăţia angajatorului. Se mai arată că daunele morale nu ar fi trebuit să fie acordate având în vedere şi Deciziile I.C.C J. nr. XI din 7 mai 2007.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin Ordinul nr. 614 din 23 aprilie 2009 emis de Guvernul României – Secretariatul General s-a acordat preaviz intimatului cu consecinţa încetării raportului de muncă a acestuia la data expirării preavizului, ordinul fiind întemeiat pe faptul că numitul R.L. nu se încadrează în prevederile art. VIII al.4 din O.U.G. nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în baza înscrisului nr. 5/3097/2009.
S-a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă sub aspectul aprecierii nelegalităţii ordinului în cauză, deoarece art. VIII al.4 din O.U.G. nr. 3/2009 prevede doar modalitatea de încadrare a personalului din care face parte şi intimatul şi nu modalitatea de desfacere a contractului de muncă.
Cu adevărat motivul reţinut ca temei al desfacerii contractului de muncă „ retragerea încrederii” s-a apreciat a fi un motiv subiectiv care conduce la instabilitate în relaţiile de muncă, încălcându-se prin reţinerea lui drepturile salariatului la muncă şi la protecţie socială a muncii.
De aceea s-a considerat că desfacerea contractului de muncă al intimatului este nelegală, nefiind întemeiat pe nici unul din motivele prevăzute de Codul Muncii situaţie în care se va aprecia ca fiind corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond sub aspectul reţinerii nelegalităţii ordinului în cauză.
Referitor la acordarea daunelor morale şi sub acest aspect s-a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă, deoarece deşi I.C.C.J. a pronunţat Decizia nr. XI din 7 mai 2007 stabilind posibilitatea acordării daunelor morale în litigiile de muncă numai dacă sunt prevăzute de lege, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, ulterior la data de 25 iulie 2007 a fost publicată Legea nr. 237/2007 care a avut ca obiect modificarea aliniatului 1 al art. 269 din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii, modificare din care rezultă posibilitatea instanţelor de judecată să acopere prejudiciile morale cauzate de deciziile abuzive ale angajatorilor.
Astfel, ca urmare a concedierii abuzive, intimatul a suferit un prejudiciul nepatrimonial, simpla concediere nedreaptă fiind generatoare de producerea unei stări psihice cu efecte negative asupra vieţii acestuia, intimatul fiind rămas fără nici un lunar, cu consecinţa afectării relaţiilor sale contractule în derulare.
S-a apreciat că suferinţele psihice şi umilinţa morală cu încălcarea brutală a demnităţii profesionale după ce iniţial i se „acordase încrederea” în virtutea calităţilor sale profesionale şi morale, prin „retragerea încrederii„ acordate fără o justificare care să rezulte din fapte concrete, constituie argumente solide pentru angajarea răspunderii materiale a angajatorului pentru acoperirea prejudiciului moral suferit.
Având în vedere situaţia reţinută Curtea de Apel în baza art. 3041 cod pr.civilă a respins recursul ca nefondat.
