S-a apreciat că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului, raportat la prevederile art. 266 din Codul muncii, este prea severă, dispunându-se anularea acestei sancţiuni şi înlocuirea ei cu o sancţiune disciplinară mai uşoară.
Pe cale de consecinţă, s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior şi a fost obligată unitatea pârâtă să plătească reclamantului despăgubiri conform art. 78 din Codul muncii.
Urmare recursului unităţii, curtea a constat că apare nejustificată obligarea unităţii la plata integrală a despăgubirilor în condiţiile în care , în sarcina reclamantului s-a reţinut totuşi săvârşirea unei abateri disciplinare, aplicându-i-se o sancţiune disciplinară mai uşoară.
Pe cale de consecinţă, curtea, prin decizia nr. 40 din 24.01.2006, a admis recursul unităţii pârâte şi a fost modificată în parte sentinţa recurată în sensul că a fost obligată pârâta recurentă să plătească reclamantului G.C.C. despăgubirile prevăzute de art. 78 din Codul muncii în cuantum de jumătate.