Concedierea salariatului – sanctiune disciplinara. Neprezentarea salariatului la locul de munca, motivat de faptul ca se afla în greva foamei. Legalitatea sanctiunii disciplinare. Raporturi de muncăDesfacerea contractului de muncă


”Greva foamei” declansata de un singur salariat nu constituie o greva în sensul art. 40 din Legea nr. 168/1999, ci este asimilata unei abateri grave de la normele regulamentului de ordine interioara – absente nemotivate de la serviciu.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1270/88/2006 reclamantul R.N. a formulat contestatie împotriva deciziei de concediere nr. 219 din 11 decembrie 2006 emisa de S.C. F. SA Tulcea, solicitând anularea acesteia, reintegrarea în functia detinuta anterior, obligarea angajatorului la plata de despagubiri, constând în salariile indexate, majorate sau reactualizate (inclusiv acordarea bonurilor de masa) de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat, precum si la plata de daune morale.

În motivarea cererii, contestatorul a aratat ca este salariatul S.C. F. SA Tulcea de aproape 30 de ani, fiind încadrat ca electrician.

Pâna în anul 2006 a primit numai calificative de „bine” si „f. bine”, urmare realizarii impecabile a sarcinilor de serviciu, însa, ulterior, data fiind împrejurarea ca si-a depus candidatura pentru functia de lider sindical, directorul general si actualul lider de sindicat au început sa inventeze fel si fel de abateri disciplinare, urmarind în mod vadit înlaturarea sa din unitate printr-o desfacere disciplinara a contractului de munca. Astfel, a fost sâcâit, hartuit, urmarit si umilit zilnic la locul de munca, ajungând într-o stare de disperare care l-a determinat sa declare greva foamei în perioada 20 – 30 noiembrie 2006.

Pentru a-si atinge scopul mai sus mentionat, conducerea societatii l-a sanctionat disciplinar cu „avertisment” la data de 15 noiembrie 2006 pentru o abatere închipuita, iar la 30 noiembrie 2006 a fost sanctionat printr-o alta decizie cu „avertisment” si „reducerea salariului cu 5% pe luna noiembrie 2006”, tot pentru abateri inventate.

S-a aratat ca cele doua decizii au fost contestate separat la Tribunalul Tulcea.

Contestatorul a mai aratat ca masura luata împotriva sa este nelegala si netemeinica pentru ca se bazeaza pe niste abateri disciplinare inventate special pentru a-l înlatura din societate întrucât activitatile sale de a demasca abuzurile si actiunile ilicite ale conducerii societatii, în fata organelor abilitate, l-au deranjat pe directorul general, care, în final, a luat aceasta masura abuziva împotriva sa, crezând ca astfel va reusi sa-l reduca la tacere.

Prin sentinta civila nr. 738 din 17 mai 2007 Tribunalul Tulcea a admis în parte contestatia formulata de contestatorul R.N. si a anulat decizia nr. 219 din 11 decembrie 2006 emisa de intimata SC F. SA Tulcea.

A dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii, cu consecinta obligarii intimatei, catre contestator, la plata drepturilor banesti de care a fost lipsit începând cu data de 12 decembrie 2006 si pâna la reintegrarea efectiva.

A fost respins capatul de cerere ce viza plata daunelor morale catre contestator.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca absenta contestatorului de la locul de în perioada 20 noiembrie 2006 – 1 decembrie 2006 este justificata si nu poate constitui o abatere disciplinara, contestatorul aflându-se în greva foamei la domiciliu.

S-a mai retinut ca intimata nu îl putea sanctiona pe contestator pentru fapte savârsite în timpul grevei foamei cât timp aceasta greva nu a fost declarata ilegala în conditiile art. 58 din Legea nr. 168/1999.

Referitor la abaterea ce viza parasirea locului de munca si serviciului fara un motiv întemeiat si fara aprobarea prealabila a sefului ierarhic s-a retinut ca, desi este sanctionata prin art. 38 pct. 2 din Regulamentul de ordine interioara, aceasta fapta constituie o cutuma în unitate si niciun salariat nu a mai fost sanctionat pentru aceasta fapta, situatie în care contestatorului nu i se poate aplica un tratament discriminatoriu.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs intimata SC F. SA Tulcea si contestatorul R.N.

Intimata SC F. SA Tulcea a criticat legalitatea hotarârii pronuntate de Tribunalul Tulcea conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila pentru urmatoarele motive:

1. Instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 267 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, convocarea nr. 4686 din 4 decembrie 2006 în vederea efectuarii cercetarii abaterilor disciplinare savârsite de contestator îndeplinind toate conditiile legale, în sensul ca aceasta precizeaza obiectul, data, ora si locul întrevederii.

2. Instanta de fond a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 168/1999, retinând ca absenta contestatorului de la locul de munca în perioada 20 noiembrie 2006 – 1 decembrie 2006 a fost justificata de greva foamei iar în conditiile în care greva foamei nu a fost declarata ilegala, contestatorul nu ar fi putut fi sanctionat disciplinar.

3. Referitor la fapta de parasire a locului de munca, consemnata în referatul nr. 4411 din 15 noiembrie 2006, instanta de fond, interpretând gresit probele administrate în cauza, a ajuns eronat la concluzia ca parasirea locului de munca fara aprobarea sefului ierarhic superior ar fi o cutuma printre salariatii societatii si ca ar fi acceptata implicit de conducerea societatii.

Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport cu criticile intimatei SC F. SA Tulcea se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

1. Conform dispozitiilor art. 263 Codul muncii, angajatorul este cel care are prerogativa disciplinara, concedierea salariatului, ca sanctiune disciplinara, putând fi dispusa în conditiile art. 61 lit. a din Codul muncii, când salariatul a savârsit o abatere grava de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, sau atunci când salariatul a savârsit abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele reglementate în regulamentul intern.

În cazul în care concedierea intervine pe motiv ca salariatul a savârsit abateri disciplinare în conditiile art. 61 lit. a Codul muncii, legea (art. 62 alin. 1 Codul muncii) prevede ca angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozitiilor art. 263 – 268 Codul muncii, care reglementeaza procedura stabilirii raspunderii disciplinare a salariatului. Obligatia angajatorului de a efectua cercetarea prealabila, instituita de art. 63 Codul muncii, este o forma de manifestare a principiului protectiei salariatului în caz de concediere, iar absenta sau neregularitatea procedurii cercetarii prealabile determina nulitatea absoluta a masurii.

În cauza, desi prima instanta a retinut existenta unor neregularitati ale procedurii prealabile, aceasta nu le-a dat eficienta juridica procedând, pe fondul cauzei, la analizarea celor 3 fapte care au determinat desfacerea disciplinara a contractului de munca al contestatorului, situatie în care, în propria cale de atac a SC F. SA nu i se poate face acesteia o situatie mai grea, prin anularea deciziei pentru vicii de forma.

Mai mult, prima instanta a retinut în mod gresit în considerentele sentintei ca procedura convocarii contestatorului pentru cercetarea disciplinara nu s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 267 Codul muncii.

Desi, initial, contestatorul a fost convocat pentru data de 4 decembrie 2006 ora 15,00, prin adresa nr. 4674 din 30 noiembrie 2006, pentru a da explicatii în legatura cu cele doua fapte de parasire a locului de munca fara aprobarea prealabila a sefului ierarhic, în urma refuzului acestuia de a se prezenta motivat de faptul ca nu i s-a adus la cunostinta documentatia întocmita de unitate, ulterior, cu adresa nr. 4686 din 4 decembrie 2006, contestatorul a fost convocat pentru cercetarea disciplinara la data de 7 decembrie 2006, în notificare fiind mentionate toate faptele ce i se imputa si asupra carora urmeaza sa dea explicatii, inclusiv despre absenta nejustificata de la locul de munca în perioada 20 noiembrie 2006 – 1 decembrie 2006.

Aceasta comunicare întruneste toate conditiile impuse de art. 267 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, în sensul ca aceasta precizeaza obiectul, data, ora si locul întrevederii.

Comisia de cercetare a abaterilor disciplinare nu era tinuta sa se pronunte numai asupra abaterilor consemnate în referatele nr. 4410 si 4411 din 15 noiembrie 2006, de vreme ce fusese investita si cu cercetarea abaterii consemnate în referatul nr. 4678 din 30 noiembrie 2006 si atâta timp cât convocarea nr. 4686 din 4 decembrie 2006 preciza clar care este obiectul cercetarii, iar contestatorul fusese informat si putea sa îsi formuleze aparari pertinente cu privire la toate cele trei abateri ce i se imputau.

2. Pe fondul cauzei se retine ca prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 168/1999, retinând ca absenta contestatorului de la locul de munca a fost legal justificata prin faptul ca s-a aflat în greva foamei.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 168/1999, privind solutionarea conflictelor de munca, greva constituie o încetare colectiva si voluntara a lucrului într-o unitate si poate fi declarata pe durata desfasurarii conflictelor de interese, în conditiile legii, ea putând fi declarata numai pentru apararea intereselor cu caracter profesional, economic sau social ale salariatilor si numai dupa epuizarea posibilitatilor de solutionare a conflictelor de interese prevazute de lege.

Potrivit reglementarii în vigoare, grevele pot fi de avertisment, de solidaritate si greve propriu-zise (art. 43).

Legea nu contine dispozitii cu privire la alte categorii de greve cum ar fi greva „perlata”, greva „de zel”, greva „buson” sau grava foamei. Aceste tipuri de greve, reglementate în alte legislatii, nu pot fi considerate licite potrivit legii române deoarece nu presupun încetarea colectiva a lucrului si, prin urmare, nu se încadreaza în definitia legala a grevei. Ele se înscriu în notiunea de necorespunzatoare a prevederilor contractului individual de munca si unitatea angajatoare poate dispune masuri disciplinare în functie de gravitatea faptei.

În speta se retine ca „greva foamei” declansata de contestator la data de 20 noiembrie 2006 nu constituie o greva în sensul art. 40 din Legea nr. 168/1999, ci este asimilata unei abateri grave de la normele Regulamentului de ordine interioara, astfel cum este reglementata de art. 38 pct. 1 – absente nemotivate de la serviciu.

În conditiile în care neprezentarea contestatorului la locul de munca în perioada 20 noiembrie 2006 – 1 decembrie 2006 nu este justificata, greva foamei declarata de acesta nefiind o cauza legala de încetare a muncii, se constata ca în mod corect recurenta a retinut în sarcina contestatorului abaterea disciplinara reglementata de art. 38 pct. 1 din Regulamentul de ordine interioara.

Nu are relevanta contextul în care a fost declansata greva foamei si nici raporturile contestatorului cu sindicatul, instanta de fond retinând gresit împrejurarea ca intimatul contestator nu a avut posibilitatea organizarii unei alte forme de protest fata de modalitatea de alegere a liderului de sindicat, acest aspect justificând absenta salariatului de la locul de munca.

3. În ceea ce priveste fapta de parasire a locului de munca, fara acordul prealabil al sefului ierarhic, desi prima instanta a retinut existenta acesteia cât si faptul ca ea era reglementata ca abatere disciplinara în Regulamentul de ordine interioara, în mod gresit a retinut ca aceasta era scuzabila întrucât toti salariatii unitatii procedau în aceasta modalitate si nu au fost sanctionati.

Din probatoriul administrat în cauza rezulta ca la data de 14 noiembrie 2006 salariatul si-a parasit locul de munca, fara aprobarea sefului ierarhic, de doua ori, desi avea cunostinta ca potrivit Regulamentului de ordine interioara parasirea locului de munca reprezinta o abatere grava, având în vedere riscul producerii de accidente grave.

Împrejurarea ca si alti salariati din unitate procedeaza de aceeasi maniera nu este de natura sa îl exonereze pe contestator de raspundere, norma interna putând fi modificata numai în conditiile legii, iar nu printr-o cutuma a salariatilor.

Pentru considerentele expuse, retinându-se ca salariatul R.N. a savârsit abaterile disciplinare retinute în sarcina sa prin Decizia nr. 219 din 11 decembrie 2006, în baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul intimatei SC F. SA Tulcea. Modifica în parte hotarârea recurata în sensul respingerii capatului de cerere ce vizeaza anularea deciziei nr. 219/2006 si reintegrarea în munca a contestatorului, cu plata drepturilor salariale.

La rândul sau a declarat recurs contestatorul R.N., care a criticat legalitatea hotarârii pronuntate de Tribunalul Tulcea sub aspectul solutionarii cererii sale de obligare a angajatorului la plata daunelor morale.

Recurentul a sustinut ca instanta de fond nu a analizat întregul material probator administrat în cauza, si din care rezulta cu prisosinta ca prin desfacerea abuziva a contractului de munca unitatea angajatoare i-a creat grave prejudicii morale. În acest context a fost lipsit de mijloace de subzistenta, a acumulat multe datorii iar sanatatea sa a fost afectata.

Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport cu aceasta critica se retine ca recursul este nefondat.

Pentru considerentele mentionate mai sus si pe care nu le vom relua, instanta de recurs a retinut ca sanctiunea disciplinara – concedierea recurentului pentru abateri disciplinare – s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, Decizia nr. 219 din 11 decembrie 2006 emisa de SC F. SA Tulcea este legala si temeinica, situatie în care unitatea angajatoare nu este raspunzatoare de producerea vreunui prejudiciu moral contestatorului.

Nefiind întrunite dispozitiile art. 998 – 999 pentru angajarea raspunderii angajatorului, se constata ca recursul este nefondat si urmeaza a fi respins ca atare.