Concurs pentru titularizare. Declararea posturilor vacante. Obligaţiile inspectoratului. Neafîşarea listei posturilor. Imposibilitatea candidatului de a completa corect fişa de opţiuni. Obligare la emiterea deciziilor de repartizare pe post


– Ordinul MECT nr. 2573/2007: art. 9, art. 45

Obligativitatea verificării îndeplinirii condiţiilor de constituire a posturilor vacante, de declarare a acestora ca şi de verificare a corectitudinii înscrierilor la concurs, nu le aparţine candidaţilor; orice neconcordanţă sau neregulă în îndeplinirea condiţiilor privitoare la concurs trebuie sesizată înainte de desfăşurarea concursului.

Nu i se poate imputa reclamantei, care a susţinut examenul şi a obţinut calificativele necesare pentru repartizare ca profesor titular, că nu a completat fişa cu opţiunile sale, faptul că Inspectoratul Şcolar nu şi-a îndeplinit obligaţia de a afişa în mod corect la sediul său lista cu posturile didactice/catedrele vacante titularizabile pentru concurs.

(Decizia nr. 2145/R din 23 octombrie 2009)

Prin sentinţa civilă nr. 292/F din 19 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-au respins excepţiile invocate de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamanta

O.S.E.A., împotriva pârâţilor Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, şi Palatul Copiilor Bistriţa.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Starea de fapt nu a fost contestată, reclamanta fiind profesor calificat de limba şi literatura română, încadrată ca profesor suplinitor pe catedra/postul Teatru la Palatul Copiilor Bistriţa. Ulterior comunicării de către unitatea şcolară către Inspectoratul şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud ca fiind vacantă catedra de Teatru-cenaclu literar şi cu viabilitate de 4 ani, s-a înscris la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar conform fişei de înscriere, fişă care a fost validată în aplicaţia computerizată.

în data de 14 iulie 2008 reclamanta s-a prezentat la proba, obţinând calificativul „admis” şi apoi a susţinut proba scrisă în conformitate cu art. 51 din aceeaşi Metodologie din data de 16 iulie 2009, în urma căruia a obţinut nota 7,00.

Potrivit art. 33 alin. 4 din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar aprobată prin Ordinul MECT nr. 2573/9.11.2007 candidaţii care au obţinut la concursul naţional organizat pentru ocuparea posturilor didactice minimum media 7,00 se pot titulariza în ordinea descrescătoare a mediiior pe posturi vacante/catedre vacante, în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante titularizabile din lista afişată pentru concurs iar potrivit alin. 5 al aceluiaşi articol, posturile didactice/catedrele vacante titularizabile pentru concurs se propun de către comisia de mobilitate a personalului didactic spre aprobare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar iar lista se aduce la cunoştinţă persoanelor interesate, cu cel puţin 30 de ziie înaintea desfăşurării probelor de concurs prin afişarea la inspectoratele şcolare şi la unităţile de învăţământ respective, precum şi pe internet conform prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Din adresa emisă de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud nr. 2437/30 aprilie 2009 reiese că centralizatorul valabil pentru încadrare în anul şcolar 2008-2009 a fost afişat pe internet şi nu a fost pus la dispoziţia candidaţilor prin afişarea sa efectivă, fizică, la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, afişare ce era obligatorie, potrivit art. 9 alin. 2 din Metodologia menţionată mai sus.

Este firesc să se prevadă necesitatea afişării deoarece doar după ce candidaţii vor lua la cunoştinţă de posturile didactice declarate vacante/rezervate complete/ incomplete vor putea face opţiunile pentru repartizare prevăzute de art. 35 din aceeaşi Metodologie şi respectiv contestaţiile legate de înscrierea sau neînscrierea unor posturi sau a oricăror alte chestiuni legate de aceste posturi.

Câtă vreme Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud nu şi-a îndeplinit obligaţia de a afişa la sediul său lista cu posturile didactice/catedrele vacante titularizabile pentru concurs atunci nu se poate imputa reclamantei că nu a completat fişa cu opţiunile sale.

Aceasta mai ales în condiţiile în care potrivit adresei nr. 102/22.02.2008 emisă de către Palatul Copiilor Bistriţa către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud tocmai în vederea întocmirii de către acesta din urmă a listei cu posturile didactice/ catedrele vacante titularizabile pentru concurs, exista un post intitulat „teatru-cenaclu literar”, post avut în vedere de către reclamantă atunci când a ales şi susţinut proba practică necesară ca şi condiţie prealabilă a participării la concursul de titularizare pentru acest post şi care era strict specifică acestui post iar potrivit art. 33 alin. 1 din Metodologie, pentru ocuparea posturilor didactice vacante au dreptul să participe persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de art. 7 şi art. 44 din Legea nr. 128/1997 astfel că nu se interzice unui candidat să participe şi să susţină probele de concurs, chiar dacă nu există posturi/catedre vacante titularizabile sau o listă cu aceste posturi care să fie afişată.

La repartizarea candidaţilor în ordinea descrescătoare mediilor obţinute la concurs, reclamanta a constatat că postul/catedra de la Palatul Copiilor Bistriţa nu a fost introdus în aplicaţie astfel că nu a fost repartizată, dar inexistenţa postului pe listă nu a putut fi verificată şi contestată de către reclamantă dat fiind că Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud nu şi-a îndeplinit obligaţia de afişare a listei la sediul său.

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud are o dublă culpă constând atât în neafişarea listei cu posturi cât şi în necomunicarea în timp util cu Palatul Copiilor Bistriţa a inadvertenţei postului „teatru-cenaclu literar” cu nomenclatorul, astfel ca acesta din urmă să poată retrimite varianta corectă a postului, având în vedere că adresa este emisă de Palatul Copiilor Bistriţa la data de 22.02.2008 iar concursul a avut loc la data de 16.07.2008, lista trebuind să fie afişată cu 30 de zile înainte de data concursului, deci din 22.02.2008 până în 16.06.2008 data limită a afişării au avut la dispoziţie aproape 4 luni de zile.

La fel, şi pentru Palatul Copiilor Bistriţa se poate reţine o dublă culpă constând în comunicarea greşită a denumirii postului şi apoi în recomunicarea cu întârziere a denumirii corecte, prin prisma celor aproape 4 luni de zile avute la îndemână.

Reclamantei nu i se pot aplica dispoziţiile art. 69 alin. 3 din Metodologia care se aplică candidaţilor care nu depus fişa de opţiuni, aceştia nefiind repartizaţi, dat fiind că aceasta nu a avut posibilitatea să facă opţiunile şi să depună lista cu acestea în lipsa unei liste afişate cu posturile pe baza căreia să facă aceste opţiuni şi având în vedere culpa ambilor pârâţi în ce priveşte corectarea în timp util a denumirii postului avut în vedere de reclamantă.

Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 3041 C. pr. civ., curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 292/F/din 19.06.2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite acţiunea formulată şi precizată şi va obliga pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, la emiterea unei decizii de repartizare a reclamantei pe postul de profesor titular catedra “teatru”, în cadrul Palatului Copiilor Bistriţa, începând cu data de 01.09.2008.

Apoi va obliga pârâtul Palatul Copiilor Bistriţa să încheie cu reclamanta contractul individual de muncă în baza deciziei emise de pârâtul Inspectoratul Şcolar Al Judeţului Bistriţa-Năsăud iar pârâtul Inspectoratul Şcolar Al Judeţului Bistriţa-Năsăud va fi obligat să încadreze reclamanta ca profesor titular la catedra de „teatru” la Palatul Copiilor Bistriţa.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind modalitatea de soluţionare a excepţiilor invocate de către Inspectoratul Şcolar Al Judeţului Bistriţa-Năsăud vor fi menţinute ca legale şi temeinice. (Judecător loan-Daniel Chiş)