Faţă de etapele reglementate de H.G. nr. 261/2001 privind încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se desprinde concluzia că un angajat poate contesta:
a) faptul că locul său de muncă nu a fost nominalizat de către angajator şi sindicate în vederea evaluării. într-o astfel de situaţie obiectul litigiului îl constituia obligarea angajatorului să supună expertizării, determinării noxelor profesionale şi evaluării locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea salariatul şi cu privire la care susţine că trebuie obţinut aviz ca fiind în condiţii deosebite;
b) faptul că, deşi s-a făcut nominalizarea şi evaluarea locului respectiv de muncă, ITM nu a avizat favorabil încadrarea locului respectiv de muncă ca fiind în condiţii deosebite;
b) faptul că, deşi s-a făcut nominalizarea şi evaluarea locului respectiv de muncă, ITM nu a avizat favorabil încadrarea locului respectiv de muncă ca fiind în condiţii deosebite;
c) faptul că, deşi un anumit loc de muncă a fost evaluat pentru condiţii deosebite şi s-a primit avizul ITM referitor la acesta, ulterior – în mod abuziv – categoria profesională căreia îi aparţine angajatul şi care îşi desfăşoară activitatea la respectivul loc de muncă nu a fost nominalizată (cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă) că îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite de muncă;
c) faptul că, deşi un anumit loc de muncă a fost evaluat pentru condiţii deosebite şi s-a primit avizul ITM referitor la acesta, ulterior – în mod abuziv – categoria profesională căreia îi aparţine angajatul şi care îşi desfăşoară activitatea la respectivul loc de muncă nu a fost nominalizată (cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă) că îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite de muncă;
d) faptul că petentul nu a fost nominalizat de angajator şi sindicat că şi-a desfăşurat activitatea într-o anumită perioadă în locul de muncă avizat pentru condiţii deosebite de muncă. în acest caz litigiul ar avea ca obiect să se constate că petentul a desfăşurat activitatea într-un loc de muncă avizat ca fiind în condiţii deosebite. Actul care se contestă este refuzul nominalizării petentului ca fiind angajat ce şi-a desfăşurat activitatea în condiţii deosebite de muncă, deşi locul de muncă a fost avizat iar categoria sa profesională este prevăzută în CCM;
e) faptul că, deşi a desfăşurat activitatea într-un loc de muncă încadrat în condiţii deosebite şi pentru care a fost nominalizat de angajator şi sindicat, nu a fost achitată de angajator contribuţia prevăzută de lege pentru muncă efectuată în condiţii deosebite.
e) faptul că, deşi a desfăşurat activitatea într-un loc de muncă încadrat în condiţii deosebite şi pentru care a fost nominalizat de angajator şi sindicat, nu a fost achitată de angajator contribuţia prevăzută de lege pentru muncă efectuată în condiţii deosebite.
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 4547/08.06.2011, pronunţată de Tribunalul, a fost admisă în parte acţiunea cu precizarea ulterioară formulată de petentul Sindicatul X în numele şi pentru salariaţii …, în contradictoriu cu intimata S.C. Y S.A.
A fost obligată intimata să reconstituie procentul necesar încadrării în condiţii deosebite de muncă a salariaţilor membri de sindicat ai petentului pentru perioada 01.01.2002-13.07.2009.
A fost obligată intimata să vireze către bugetul de stat contribuţiile de asigurări sociale aferente încadrării în condiţii deosebite de muncă pentru perioada mai sus menţionată.
Capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind încadrarea salariaţilor în condiţii normale de lucru şi a clauzei din contractele individuale de muncă şi actele adiţionale privind menţiunea condiţii normale de lucru au fost respinse.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, pentru perioada solicitată de petent în numele membrilor de sindicat, iniţial de la 01.01.2002 până la 01.01.2008 iar apoi prin precizarea efectuată până la 13.07.2009, sunt îndeplinite condiţiile să fie încadraţi în condiţii deosebite de muncă.
Prin raportul de expertiză efectuat s-a stabilit că începând cu 01.01.2008 membrii de sindicat ai petentului au fost încadraţi în ,,condiţii deosebite”, deşi până la această dată şi-au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă.
Expertiza a mai concluzionat că buletinele de determinare a noxelor şi avizele ITM privesc locurile de muncă ale petenţilor şi implicit profesia acestora chiar dacă nu au fost respectate metodologiile pentru încadrarea locurilor de muncă aşa cum au fost prevăzute de Legea 19/2000, HG 261/2001 şi HG 246/2007, iar în cauză nu a fost respectat programul de măsuri tehnico – organizatorice întocmit de intimată pe perioada din litigiu.
Tribunalul a apreciat, în raport şi de prevederile HG 246/2007, că chiar dacă nu există o expertizare şi avizele necesare, angajatorul este cel care nu a făcut demersurile necesare, iar culpa îi aparţine exclusiv acestuia, în cauză existând doar două avize, respectiv nr. 18/05.01.2005 şi nr. 585/15.02.2010.
A mai reţinut că salariaţii membri de sindicat, aşa cum reiese din concluziile raportului de expertiză, au fost încadraţi în grupa a II-a de muncă până în anul 2002, iar în continuare au beneficiat de sporuri la salarii tocmai pentru lucrul în condiţii grele, periculoase şi nocive, iar angajatorului îi revenea obligaţia pentru clasificarea locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale, neputându-se reţine culpa sindicatului în neurmarea procedurilor stabilite de lege în condiţiile în care angajatorului îi reveneau aceste sarcini.
A respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind încadrarea salariaţilor în condiţii normale de lucru şi a clauzei din contractele individuale de muncă şi actele adiţionale privind menţiunea „condiţii normale de lucru”, întrucât contractele respective şi-au produs efectele, au fost semnate de către părţi, iar acţiunea dedusă judecăţii vizează tocmai o situaţie excepţională de reparaţie a unei stări de fapt.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul SC Y SA, considerând-o netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art.3021 şi 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului recurenta pârâtă a susţinut că în mod eronat a fost obligată la reconstituirea procentului necesar încadrării în condiţii deosebite de muncă şi la virarea către buget a contribuţiilor de asigurări sociale aferente acestei încadrări, fără a se ţine seama că, în perioada în litigiu, locurile de muncă ale petenţilor nu se regăsesc pe lista categoriilor profesionale încadrate în condiţii deosebite de către ITM, conform metodologiei stabilită de HG 261/2001 şi HG 246/2007.
Procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, conform HG 261/2001, este alcătuită dintr-o serie de operaţiuni, este strictă şi nu poate fi reconstituită.
Au fost depuse la dosar lista categoriilor profesionale încadrate în condiţii deosebite, avizele ITM şi documentele prin care se arăta că locurile de muncă ale petenţilor nu se încadrează în condiţii deosebite, probe pe care instanţa a omis să le analizeze. Avizul ITM este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite; fiind deci o procedură specială nu poate fi reconstituită retroactiv de instanţa de judecată, constituind o depăşire a competenţei.
HG 246/2007 prevede la art.1 că de la 07.03.2007 avizele de încadrare în condiţii deosebite acordate conform HG 261/2001, valabile până la 06.03.2007 inclusiv, pot fi reînnoite în termen de 120 zile (art.2 alin.3).
Conform art. 13 alin.4 din HG 246/2007 „în cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrată în condiţii deosebite, dovedită cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătorească”.
Toate documentele pentru evaluarea şi stabilirea locurilor de muncă în condiţii deosebite au fost semnate şi însuşite de către sindicatul reclamant, fără a se ridica obiecţiuni şi fără a fi contestate, nici lista locurilor de muncă expertizate şi stabilite, nici lista salariaţilor comunicaţi la Casa Judeţeană de Pensii.
Conform art.3 alin(1) lit. a şi e, art.11 alin.(1) din HG 261/2001 precum şi art.2 alin.(1) lit.a şi art. 8 din HG 246/2007, nominalizarea locurilor de muncă în vederea încadrării în condiţii deosebite, evaluarea acestora, cererea de reînnoire a avizului ITM cât şi nominalizarea salariaţilor care beneficiază de aceste condiţii se fac convenţional, de comun acord între administraţie şi sindicate.
Acordul se găseşte în CCM la nivel de unitate şi în actele adiţionale la acesta, în anexa17, CCM semnat fără obiecţiuni şi având putere de lege între părţile contractante.
Admiterea acţiunii de către instanţă a echivalat cu o modificare unilaterală a CCM de către instanţă, substituindu-se voinţei părţilor contractante. A concluzionat că nu există o bază legală pentru încadrarea retroactivă a locurilor de muncă care nu au fost nominalizate în condiţii deosebite.
Procedura prealabilă de încadrare în condiţii deosebite, reglementată prin HG 261/2001 şi HG 246/2007 nu a fost parcursă pentru locurile de muncă în care reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de 100%, semnând în acest sens, alături de reprezentantul sindicatului, acte adiţionale la CCM; buletinele de analiză, procesele verbale, rapoartele de încercări invocate de sindicatul reclamant, aparţin altor locuri de muncă; reconstituirea perioadei lucrate în condiţii deosebite se poate face prin hotărâre judecătorească doar în cazul distrugerii arhivelor, dovedită cu acte (HG 261/2001 art.14 alin.2 şi HG 246/2007 art. 13 alin.14); procedura este strictă, trebuie parcursă anterior încadrării şi nu poate fi reconstituită retroactiv de către instanţa de judecată, ceea ce ar însemna că se substituie unui organ administrativ abilitat de lege.
Intimaţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse.
Potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, locurile de in conditii deosebite reprezinta acele locuri care, in mod permanent sau in anumite perioade, pot afecta esential capacitatea de munca a asiguratilor datorită gradului mare de expunere la risc; aceeasi definitie este mentinuta, in esenţă, si de Legea 263/2010 care, in art 3, prevede că sunt locuri de muncă în condiţii deosebite – locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor.
Alin. 2 al art. 19 din Legea nr. 19/2000 stipula faptul ca stabilirea criteriilor si a metodologiei de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului muncii, Solidarităţii Sociale si Familiei si a Ministerului Sanatăţii.
În acest sens a fost adoptată H.G. nr. 261/2001, act normativ ce a fost în vigoare pînă la 11 martie 2007, când a fost abrogat expres prin HG 246/2007. Din analiza H.G. nr. 261/2001 rezultă că pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se impunea urmarea unei metodologii, alcătuită dintr-o de operaţiuni specifice. Structurând procedura prevăzută de actul normativ menţionat rezultă în pricipal următoarele operaţiuni:
– nominalizarea locurilor de muncă ce urmau a fi expertizate şi supuse determinării noxelor profesionale în vederea verificării dacă se încadrează în condiţii deosebite. Nominalizarea avea loc prin încheierea unui proces-verbal privind propunerea de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, act încheiat de angajator înpreună cu sindicatul;
– evaluarea locurilor de muncă nominalizate şi expertizate, prin verificarea şi a condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b şi c (referitoare la efectele acţiunii noxelor profesionale asupra stării de sănătate, respectiv morbiditatea exprimată prin boli profesionale);
– obţinerea avizului inspectoratului teritorial de muncă (ITM);
– depunerea la casele teritoriale de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, a avizului ITM prin care se dovedeşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă;
– nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite. Art. 5 alin.3 din HG 261/2001 prevedea obligaţia angajatorului de a depune lunar la casele teritoriale de pensii lista cuprinzînd persoanele care în luna anterioară au desfăşurat activitatea în locuri de muncă în condiţii deosebite.
Parcurgerea procedurii analizată mai sus, la nivelul fiecărui angajator, era obligatorie. Valabilitatea avizului obţinut ca urmare a respectării procedurii reglementată de HG 261/2001 nu putea fi mai mare de 3 ani. Avizele au fost supuse prelungirii şi, din 2007 -conform HG 246/2007, reînnoirii.
În raport de conţinutul metodologiei reglementată de HG 261/2001, în cadrul etapelor acesteia angajatul putea contesta:
a) faptul că locul său de muncă nu a fost nominalizat de către angajator şi sindicate în vederea evaluării. Într-o astfel de situaţie obiectul litigiului îl constituia obligarea angajatorului să supună expertizării, determinării noxelor profesionale şi evaluării locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea salariatul şi cu privire la care susţine că trebuie obţinut aviz ca fiind în condiţii deosebite;
d) faptul că petentul nu a fost nominalizat de angajator şi sindicat că şi-a desfăşurat activitatea într-o anumită perioadă în locul de muncă avizat pentru condiţii deosebite de muncă. În acest caz litigiul ar avea ca obiect să se constate că petentul a desfăşurat activitatea într-un loc de muncă avizat ca fiind în condiţii deosebite. Actul care se contestă este refuzul nominalizării petentului ca fiind angajat ce şi-a desfăşurat activitatea în condiţii deosebite de muncă, deşi locul de muncă a fost avizat iar categoria sa profesională este prevăzută în CCM;
Rezultă din cele expuse că, în raport de actul contestat, obiectul litigiului declanşat în legătură cu procedura privitoare la condiţiile deosebite de muncă prevăzute de Legea nr. 19/2000, şi ulterior Legea nr. 263/2010, poate fi diferit. Întrucât, însă, prin fiecare dintre acţiunile menţionate mai sus (ce pot fi promovate pornind de la metodologia încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite) se urmăreşte obţinerea unui folos ce are un conţinut economic, imediat sau mai îndepărtat (cum ar fi reducerea vârstei de pensionare), acestea sunt supuse termenului general de prescripţie de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în lipsa reglementării unui termen special. Referitor la refuzul avizării de către ITM a locurilor de muncă, prin HG 261/2001 şi ulterior prin HG 246/2007, a fost reglementat un termen mai scurt, de 15 zile, termen prevăzut, însă, pentru anagajator.
Momentul de la care se naşte dreptul la acţiune este cel de la care angajatul a avut cunoştinţă de actul contestat.
în speţă intimaţii reclamanţi au solicitat instanţei, potrivit cererii de chemare în judecată, să se constate că, deşi au desfăşurat în permanenţă activitatea în condiţii deosebite de muncă în perioada ianuarie 2002 – iulie 2009, cu toate acestea reclamanţii au câteva luni pe an în care nu li se recunosc condiţiile deosebite de muncă pentru activitatea desfăşurată. Au precizat reclamanţii că au lucrat în permanenţă în aceleaşi condiţii de muncă, atît anterior perioadei în litigiu cât şi pe perioada în litigiu. Până la 1 ianuarie 2002 le-a fost recunoscută grupa II de muncă; pe perioda în litigiu (menţionată iniţial ca fiind ianuarie 2002 – decembrie 2007, şi precizată ulterior până la introducerea acţiunii – iulie 2009) au fost încadraţi în condiţii deosebite de muncă, cu excepţia unor perioade, precizate în acţiune, în care acest drept nu le este recunoscut. Au menţionat că nu toate meseriile petenţilor sunt prevăzute în gr. II de muncă potrivit Ordinului 50/1990, deşi aceştia şi-au desfăşurat activitatea în acelaşi timp şi acelaşi microclimat cu salariaţii care sunt încadraţi în grupa II de muncă, conform anexei II din ordinul menţionat.
Au mai solicitat reclamanţii să fie obligată unitatea să achite contribuţiile de asigurări sociale aferente încadrării în condiţii deosebite de muncă pentru perioada aflată în litigiu.
Prin precizarea de acţiune aflată la fila 202 din dosarul de fond din primul ciclu procesual reclamanţii au solicitat şi constatarea nulităţii clauzelor din contractele individuale de muncă şi actele adiţionale la acestea prin care se menţionează condiţii normale de lucru.
În raport de cererea concret formulată, de probatoriul administrat şi de dispoziţiile legale incidente în cauză Curtea apreciază că în mod greşit a fost admisă acţiunea.
Plecând de la solicitarea reclamanţilor şi observând raportul de expertiză întocmit în cauză, în rejudecare la instanţa de fond, se constată că locurile de muncă în care intimaţii reclamanţi şi-au desfăşurat activitatea pe perioada în litigiu au fost nominalizate pentru a fi expertizate şi evaluate; în urma evaluării recurenta pârâtă a primit aviz favorabil de la ITM, în sensul încadrării respectivelor locuri de muncă ca fiind în condiţii deosebite, deşi acestea nu au figurat în anexele la Ordinul nr. 50/1990 ca fiind activităţi sau locuri de muncă în grupa I sau II de muncă.
Astfel fiind concluzia care se impune este că ceea ce se contestă în cauză nu este refuzul nominalizării locurilor de muncă în vederea evaluării şi nici un eventual aviz negativ dat de ITM, ci faptul că în mod abuziv recurenta pârâtă nu i-ar fi nominalizat pe intimaţii reclamanţi ca fiind salariaţi care şi-au desfăşurat în permanenţă activitatea în condiţii deosebite de muncă în perioada ianuarie 2002 – iulie 2009.
Nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară efectiv activitatea, pe întreaga durată a programului de lucru, în locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite de muncă se face periodic de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor (potrivit art. 11 din HG 261/2001). În conformitate cu art. 12 din acelaşi act normativ „perioadele în care un salariat lucrează permanent în locuri de muncă în condiţii deosebite de stabilesc prin decizie a angajatorului care reglementează atribuţiile de servici ce revin fiecărui salariat conform sarcinii specifice, în raport cu funcţia îndeplinită. Dispoziţiile legale menţionate au fost reluate şi prin HG nr. 246/2007 (art. 8 şi 9).
Faptul că pentru anumite perioade intimaţii reclamanţi nu au fost nominalizaţi ca fiind salariaţi care îşi desfăşurau activitatea în condiţii deosebite de muncă a fost făcut cunoscut acestora, odată cu semnarea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă. Aceste acte adiţionale au fost contestate de intimaţii reclamanţi prin precizarea de acţiune făcută la fond. Cererea intimaţilor reclamanţi de a fi constatată nulitatea absolută a acestor acte a fost respinsă de instanţă iar împotriva sentinţei nu a fost declarat recurs de către intimaţii reclamanţi. Astfel fiind legalitatea întocmirii acestor înscrisuri nu mai poate fi analizată.
Referitor la condiţiile efective în care intimaţii reclamanţi şi-au desfăşurat activitatea se mai impun unele precizări în legătură cu raportul de expertiză întocmit în rejudecare la instanţa de fond.
Potrivit raportului de expertiză (fila 169 din dosarul de rejudecare a fondului), nivelul zgomotului la locurile de muncă supuse expertizării înregistra depăşiri cuprinse între 0,2 şi 14 dB peste nivelul maxim admis. Conform buletinului de determinare a noxelor nr. 2427/10 octombrie 2001 (filele 365 – 369 dosar rejudecare fond), întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Gorj, din cele 80 de locuri de muncă pentru care s-a făcut determinarea noxelor, se înregistrau depăşiri ale nivelului maxim admis la 3 locuri de muncă, depăşiri stabilite prin luarea în calcul şi a timpilor de expunere în raport cu timpul de lucru.
Referitor la pulberile de steril/cărbune expertul face menţiuni generale. Conform buletinului de analiză nr. 2784/2001 întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Gorj (filele 360 – 364 dosar rejudecare fond), prin care s-au determinat valori minime, maxime şi medii pentru fiecare din cele 75 de locuri de muncă analizate, au fost constatate valori medii ce depăşeau valorile maxime admise la 20 dintre locurile de muncă analizate. La o parte din cele 20 locuri de muncă au fost constatate valori minime care se încadrau în valoarea maximă admisă pentru această noxă; pentru o parte din locurile de muncă la care valorile medii se încadrau în limita maximă admisă, valorile maxime măsurate depăşeau limita maximă admisă. Rezultă din observarea acestui buletin de analiză că pentru acelaşi loc de muncă au fost înregistrate valori diferite, ceea ce duce la concluzia că nu se justifica încadrarea de către recurenta pârâtă, în permanenţă, în condiţii deosebite de muncă a tuturor angajaţilor care lucrau şi lucrează în aceste locuri de muncă (cum solicită intimaţii reclamanţi), nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de lege ca toţi salariaţii, pe toată durata programului de muncă, să lucreze în condiţii deosebite de muncă.
Se mai impune precizarea că susţinerea expertului, în sensul că factorii de microclimat aveau valori peste parametri maxim admişi (fila 170 dosar rejudecare fond) nu poate fi reţinută; expertul nu a indicat vreun buletin de analiză sau alt document pentru a-şi fundamenta susţinerea. Pe de altă parte, factorii de microclimat (temperatură, curenţi aer, umiditate) nu au fost reţinuţi ca fiind noxe profesionale, în documentaţia întocmită pentru obţinerea avizului ITM nr. 2033 /2001.
În raport de conţinutul probatoriului analizat Curtea apreciază că este nefundamentată concluzia expertului în sensul că petenţii şi-au desfăşurat acitivitatea în permanenţă în aceleaşi condiţii de muncă, respectiv în condiţii deosebite de muncă, situaţie în care, a opinat expertul, nu se justifică încadrarea diferită a acestora, adică condiţii normale de muncă până la 1 ianuarie 2008 şi condiţii deosebite de muncă după 1 ianuarie 2008.
De altfel, menţiunea din expertiză în sensul că după 1 ianuarie 2008 toţi petenţii au fost încadraţi în condiţii deosebite de muncă (fila 196 dosar rejudecare fond) este eronată. Din adeverinţele emise de Casa Judeţeană de Pensii rezultă că şi după 1 ianuarie 2008 activitatea desfăşurată de unii dintre petenţi a fost încadrată în condiţii normale de muncă, diferite perioade, cum au confirmat şi aceştia prin precizarea de acţiune (G. Ghe. până la 1 iulie 2008; G. G. şi A. P. P. pe toată perioada în litigiu; P. T. D. – februarie 2008-iunie 2009; N. D. -până la 1 martie 2008).
Susţinerea din acţiune a intimaţilor reclamanţi cum că activitatea unora dintre aceştia s-a încadrat în grupa II de muncă, conform anexei 2 la Ordinul 50/1990, şi că ceilalţi intimaţi reclamanţi şi-au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii, nu poate fi reţinută. Pe de o parte nu a foat indicată cu exactitate activitatea sau locul de muncă din Ordinul 50/1990 la care se referă; pe de altă parte, expertul a precizat (fila 191 dosar rejudecare fond) că locurile de muncă ale intimaţilor reclamanţi sau activităţile desfăşurate de aceştia nu sunt prevăzute în anexa 2 la Ordinul 50/1990.
În raport de cele expuse, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul a fost apreciat ca fiind fondat. (Decizia nr. 6081/ 09.05. 2012 – Secţia I civilă, rezumatjudecător Paraschiva Belulescu)
