La crearea debitului pretins de recurentă nu a contribuit doar fapta unei singure persoane, ci acesta este rezultatul omisiunii şi îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către mai mulţi salariaţi, aflaţi la diferite niveluri în structura unitătii şi în diferite etape pe care le implică activitatea de valorificare a unei creanţe, de la constatarea debitului, dispunerea măsurilor, urmărirea executării acestora şi până la demersurile de natură juridică. Din acest motiv, au fost înlăturate susţinerile intimatilor în sensul că nu aveau atribuţii legate de urmărirea şi recuperarea creanţelor.
Concluzia instanţei de fond, că reclamantul nu a menţionat prejudiciul imputabil fiecărui intimat, este lipsită de relevanţă în privinţa existenţei prejudiciului, a cărui existenţă rezultă cu certitudine din verificările Curţii de Conturi şi nici nu a fost contestată. întinderea răspunderii fiecărui intimat nu afectează existenţa acestei răspunderi, constituind o problemă ulterioară stabilirii condiţiilor răspunderii şi a cărei soluţionare se regăseşte chiar în lege, respectiv în art. 271 C. muncii, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 3267/R/07.05.2012
Prin sentinţa civilă nr. 5896/06.06.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 9961/3/2010, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de
reclamantul S.A.M.B. în contradictoriu cu pârâţii C.O., P.D., B.M.,
D.C., A.R., D.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi nu este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 283 lit. c) C. muncii, conform cărora răspunderea patrimonială a salariaţilor faţă de angajatori se poate stabili în termen de trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de producerea ei.
Instanţa a constatat că reclamantul a cunoscut paguba şi pe cei ce se fac răspunzători de producerea ei la data de 30.03.2009, când a fost întocmit procesul-verbal de către Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Bucureşti, astfel că la data introducerii acţiunii, 07.09.2009, nu a fost depăşit termenul de trei ani.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâţilor, instanţa a constatat că o persoană poate fi parte într-un conflict de muncă şi după încetarea raportului juridic de muncă, dacă litigiul se referă la drepturi şi obligaţii ce decurg din activitatea desfăşurată în timpul cât era angajat.
întrucât prejudiciul care se impută pârâţilor derivă din neînde-plinirea atribuţiilor în perioada în care aceştia au fost angajaţi ai reclamantei, instanţa a constatat această excepţie neîntemeiată.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că între părţi au existat raporturi juridice de muncă, pârâţii fiind angajaţii societăţii reclamante în baza unor CIM.
In acest sens, instanţa a reţinut că pârâtul C.O. a fost angajat al reclamantului în calitate de medic, iar în mai 2003 a fost numit temporar director al unităţii reclamante, până în anul 2004, când a obţinut prin concurs funcţia de director şi în data de 20.06.2008 a fost încheiat contractul de management între acesta şi unitatea reclamantă.
Pârâtul P.D. a îndeplinit funcţia de administrator în perioada 28.09.2001 -31.12.2008.
De asemenea, pârâţii A.R., în perioada 01.06.2003 – 01.06.2006, şi D.I., în perioada 23.03.2007 – 01.12.2008, au îndeplinit funcţia de în cadrul unităţii reclamante.
Totodată, pârâtele D.C., în perioada 17.10.2005 – 31.12.2008, şi
B.M., în perioada 16.12.2003 – 16.07.2005, au îndeplinit funcţia de economist în cadrul unităţii reclamante.
Prin procesul-verbal din data de 30.03.2009 întocmit de Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Bucureşti, prin care a fost analizat auditul financiar al contului de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii la S.A.M.B. a rezultat existenţa prejudiciului în cuantum de 124.822 lei produs de pârâţi, întrucât dreptul S.A.M.B. de a acţiona pe cale judecătorească în vederea obligării tuturor debitorilor la plata sumelor totale de 124.822 lei s-a prescris, precum şi pentru că dreptul S.A.M.B. de a executa silit sumele prevăzute în sentinţa penală nr. 367/03.03.2005, devenită definitivă prin neapelare la data de
15.03.2005, s-a prescris la data de 15.03.2008.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanţa a constatat că, deşi prin procesul-verbal întocmit de Curtea de Conturi s-a reţinut în sarcina pârâţilor un prejudiciu de 124.822 lei, în cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la o altă sumă, respectiv 126.118 lei, fară a argumenta însă modul de calcul al acesteia, dacă este numai cel reţinut de Curtea de Conturi, la care se adaugă şi o altă sumă, sau este vorba numai de suma reţinută de Curtea de Conturi, reprezentând creanţe nerecuperate „diverşi debitori”.
De altfel, instanţa a avut în vedere că în temeiul art. 270 C. muncii salariaţii răspund patrimonial în virtutea normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor.
în baza art. 271 din acelaşi act normativ, când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura care a contribuit la conducerea ei. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net, de la data constatării cazului şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat.
Din analiza prevederilor art. 271 C. muncii, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, iar lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
Calitatea de salariaţi a pârâţilor a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar (contracte de muncă etc.).
In ceea ce priveşte fapta ilicită imputată acestora, instanţa a reţinut că, având în vedere principiile răspunderii contractuale şi dispoziţiile speciale din dreptul muncii, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu decurgând din CIM, precum şi în raport de toate celelalte îndatoriri prevăzute în fişa postului, regulamentul intern de organizare, instrucţiuni specifice, obligaţii prevăzute de alte legi sau acte normative aplicabile, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
In temeiul art. 287 C. muncii, angajatorul este cel care trebuie să dovedească ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv.
Ca un prim aspect pe care instanţa l-a reţinut, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă care este prejudiciul imputat fiecărui pârât, având în vedere că răspunderea patrimonială a salariaţilor nu este o răspundere solidară, ci în situaţia de faţă vorbim de o răspundere conjunctă, care presupune antrenarea răspunderii individuale a fiecăreia dintre persoanele care au concurat, prin fapte culpabile, la producerea prejudiciului unic.
Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator, nefacându-se dovada faptei ilicite a pârâţilor, prin raportare la obligaţiile acestora de serviciu, şi nici dovada prejudiciului ce i se impută fiecăruia dintre pârâţi.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.A.M.B.
In motivare, recurentul a arătat că intimaţii au prejudiciat unitatea, reiterând susţinerile din cererea introductivă de instanţă.
A mai arătat recurentul că ne aflăm în faţa unei nerespectări a contractelor încheiate cu S.A.B.I., în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, respectare ce se impunea ca o necesitate pentru realizarea drepturilor subiective ale persoanei fizice şi juridice, pentru certitudinea raporturilor juridice. Pentru a stabili situaţia de fapt, instituţia, prin bilanţul încheiat la data de 31.12.2008, a evidenţiat creanţele necurente în sumă totală de 126.118 Ron în contul 461 „debitori diverşi”. De altfel, acest raport se găseşte inclus şi în procesul-verbal efectuat de auditorii publici externi ai Curţii de Conturi Bucureşti, cu numărul 3793/30.03.2009. Pentru recuperarea sumei s-au trasat sarcini precise de către echipa de au
ditori publici externi în procesul-verbal încheiat cu ocazia finalizării misiunii de desfaşurată în perioada 16.02. – 30.03.2009 asupra Contului de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii la S.A.M.B.
Cu ocazia efectuării raportului Curţii de Conturi, deşi auditorii au solicitat prezentarea documentelor lămuritoare, acestea nu le-au fost prezentate auditorilor, iar pârâţii nu au dat explicaţii în ce priveşte situaţia analitică a fiecărei sume debitoare din care se compune soldul de 126.118 Ron, data creării fiecărui debit, denumirea debitorului, explicaţii privind natura debitelor, documente privind urmărirea recuperărilor debitelor şi nici documente care atestă confirmarea respectivelor creanţe cu ocazia inventarierilor efectuate în 2007 şi 2008.
A învederat recurentul că pârâţii nu şi-au îndeplinit şi au încălcat atribuţiile de serviciu ce le-au fost conferite prin contractele pe care le-au încheiat cu S.A.B.I. Toţi pârâţii au fost nominalizaţi în procesul-verbal nr. 3793/30.03.2009 întocmit de Curtea de Conturi Bucureşti.
Pentru aceste motive, a solicitat instanţei obligarea intimaţi-lor-pârâţi la plata sumei de 126.118 Ron, reprezentând:
– 114.520 Ron reprezintă suma debitelor litigioase înregistrate în bilanţul întocmit de S.A.B.I. la 31.12.2001, în legătură cu lipsurile în gestiune create de fostul angajat al S.A.B.I., numitul S.P.C.
– 3.643 Ron reprezintă suma debitelor menţinute în bilanţurile întocmite de S.A.B.I. la 31.12.2004, 31.12.2005, 31.12.2006,
31.12.2007 şi 31.12.2008, sub denumirea generică „Debitori din pagube materiale”.
– 6.659 Ron reprezintă suma debitelor menţinute în bilanţurile întocmite de S.A.B.I. la 31.12.2005, 31.12.2006, 31.12.2007 şi
31.12.2008, sub denumirea generică „Alţi debitori”.
– 1.296 Ron reprezintă suma debitului menţinut în bilanţurile întocmite de S.A.B.I. la 31.12.2007 şi 31.12.2008, debit aferent unui decont din data de 01.08.2005.
Deşi recurentul a detaliat din ce este format cuantumul prejudiciului solicitat (126.118 lei), instanţa de fond a reţinut greşit că nu a argumentat modul de calcul al acestei sume.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 304′ C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Din probele administrate se constată că intimaţii, prin natura atribuţiilor ce le reveneau în temeiul raporturilor de muncă, aveau şi sarcini legate de constatarea şi efectuarea demersurilor necesare în vederea recuperării debitelor.
Astfel, intimata D.C., care ocupa postul de şef birou contabilitate, avea ca atribuţii să întocmească lunar balanţa de verificare sintetică, să participe la valorificarea lucrărilor de inventariere anuală a patrimoniului unităţii, să întocmească notele contabile şi să înregistreze operaţiunile în conturile sintetice, să întocmească şi să raporteze lunar contul de execuţie a plăţilor şi cheltuielilor, bilanţul contabil propriu-zis, trimestrial. Este precizată explicit în fişa postului obligaţia de a ţine evidenţa analitică a conturilor de debitori şi pagube, debitori din avansuri spre decontare, alţi debitori, furnizori pentru utilităţi.
Aceleaşi sarcini de serviciu reveneau şi intimatei B.M., încadrată pe postul de economist, şef birou contabilitate, conform fişei postului din dosarul de fond.
Intimatul A.R., consilier juridic, avea ca atribuţii de serviciu să acorde asistenţă juridică şi să reprezinte recurentul în instanţa de judecată, să ţină evidenţa proceselor şi litigiilor, să urmărească valorificarea titlurilor executorii, să susţină interesele recurentului la instanţele de judecată şi la alte organe, fiind obligat să exercite căile legale de atac şi să ia toate măsurile necesare apărării unităţii.
Intimata D.I., angajată în postul de consilier juridic, avea aceleaşi atribuţii ca intimatul A.R., conform fişei postului existente la dosar.
Intimatul P.D., ce ocupa postul de director economic, în baza contractului de administrare, avea printre atribuţii, conform anexei la acest contract, să întocmească la timp balanţele de verificare, bilanţurile anuale şi trimestriale, să organizeze evidenţa tuturor creanţelor şi obligaţiilor patrimoniale şi să urmărească realizarea la timp a acestora, să răspundă de îndeplinirea atribuţiilor privind controlul preventiv şi asigurarea integrităţii patrimoniului, să organizeze evidenţa generală a elementelor de activ şi pasiv deţinute de unitate şi să răspundă de înregistrarea în evidenţa contabilă a rezultatelor inventarierii.
Intimatul C.O., manager general, avea ca atribuţii, conform contractului de management, să răspundă de disciplina economi-co-financiară împreună cu directorul economic, aprobarea repartizării bugetului de venituri şi cheltuieli.
Aşadar, fiecare intimat avea anumite sarcini de serviciu în legătură cu evidenţierea, urmărirea, recuperarea sumelor ce reprezentau debite faţă de angajator, în raport cu specificitatea
postului ocupat. îndatoririle ce reveneau intimatelor D.C. şi B.M. impuneau nu doar efectuarea formală a unor evidenţe, ci luarea unor măsuri legate de rezultatele evidenţei întocmite, al cărei scop era de a se cunoaşte starea patrimoniului unităţii. Or, intimatele nu au probat că au solicitat sau propus astfel de măsuri, în condiţiile în care prin natura atribuţiilor cunoşteau existenţa debitelor şi ar fi trebuit să le facă cunoscute şi altor angajaţi cu atribuţii directe în vederea recuperării. Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi în cazul intimatului P.D., care, în calitate de director economic, răspundea conform fişei postului de integritatea patrimoniului şi de organizarea evidenţei generale a elementelor de activ şi pasiv. Astfel de atribuţii implică responsabilitate în gestionarea situaţiei ce a declanşat litigiul, şi anume existenţa unor debite nerecuperate. Intimatul C.O. avea obligaţia de a răspunde pentru bunul mers al activităţii, inclusiv în privinţa urmăririi şi recuperării debitelor, şi nu s-a făcut vreo dovadă că a luat măsuri în acest sens, inclusiv măsuri în legătură cu modul în care angajaţii cu atribuţii în domeniu îşi aduc la îndeplinire sarcinile. Cât priveşte pe intimaţii A.R. şi
D.I., în calitate de consilieri juridici, le revenea sarcina de a urmări şi îndeplini toate demersurile necesare pentru recuperarea debitelor.
La crearea debitului pretins de recurentă nu a contribuit doar fapta unei singure persoane, ci acesta este rezultatul omisiunii şi îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către mai mulţi salariaţi aflaţi la diferite niveluri în structura unităţii şi în diferite etape pe care le implică activitatea de valorificare a unei creanţe, începând de la constatarea debitului, dispunerea măsurilor, urmărirea executării acestora, până la demersurile de natură juridică. Din acest motiv, au fost înlăturate susţinerile intimaţilor că nu aveau atribuţii legate de urmărirea şi recuperarea creanţelor.
Curtea a constatat că este îndeplinită şi cerinţa prejudiciului, acesta fiind de 126.118 lei, compus din 114.520 lei, reprezentând suma debitelor litigioase înregistrate în bilanţul întocmit de S.A.B.I. la 31.12.2001 în legătură cu lipsurile din gestiune create de fostul angajat al S.A.B.I., numitul S.P.C.; 3.643 lei, ce reprezintă suma debitelor menţinute în bilanţurile întocmite la 31.12.2004,31.12.2005,
31.12.2006, 31.12.2007 şi 31.12.2008, sub denumirea generică „Debitori din pagube materiale”; 6.659 lei, ce reprezintă suma debi
telor menţinute în bilanţurile întocmite la 31.12.2005, 31.12.2006,
31.12.2007 şi 31.12.2008, sub denumirea generică „Alţi debitori” şi 1.296 lei, ce reprezintă suma debitului menţinut în bilanţurile întocmite la 31.12.2007 şi 31.12.2008, debit aferent unui decont din data de 01.08.2005. Aceste debite au fost constatate şi în raportul Curţii de Conturi şi nu mai există posibilitatea de a fi recuperate de la debitori.
Concluzia instanţei de fond că reclamantul nu a menţionat prejudiciul imputabil fiecărui intimat este lipsită de relevanţă în privinţa existenţei prejudiciului, a cărui existenţă rezultă cu certitudine din verificările Curţii de Conturi şi nici nu a fost contestată.
întinderea răspunderii fiecărui intimat nu afectează existenţa acestei răspunderi, constituind o problemă ulterioară stabilirii condiţiilor răspunderii şi a cărei soluţionare se regăseşte chiar în lege, respectiv în art. 271 C. mun., în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite. Potrivit acestui text, „Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. (2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar”. în speţă, este dificil de determinat măsura în care fiecare intimat a contribuit la producerea pagubei, având în vedere modul de creare a prejudiciului, numărul persoanelor implicate, situaţia diferită a componentelor acestui prejudiciu, perioada îndelungată de timp în care nu s-au luat măsuri de recuperare. Prin urmare, s-a dispus suportarea de către fiecare intimat a pagubei imputate în raport cu media salariului net obţinut de fiecare în intervalul de prescriere a fiecărei componente a debitului, ţinând seamă de perioada lucrată de fiecare intimat în acest interval.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele privitoare la culpă şi legătura de cauzalitate. Intimaţii nu au făcut dovada vreunei fapte străine exoneratoare de răspundere, în materia răspunderii civile, ale cărei principii sunt aplicabile şi în cazul răspunderii salariaţilor, culpa fiind prezumată. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor, din natura atribuţiilor intimaţilor şi din natura prejudiciului.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 304′ şi art. 312 alin. (1 )-(3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii şi al obligării
pârâţilor să plătească reclamantului suma de 126.118 lei, cu titlu de prejudiciu, proporţional cu perioada lucrată de fiecare în intervalul de prescriere a fiecărei componente a debitului, precum şi cu media salariului net obţinut de fiecare pârât în acelaşi interval.
