Condiţionarea plăţii drepturilor salariale cuvenite salariatului de prestarea altor activităţi decât cele prevăzute în contractul individual de muncă. Nelegalitate


C. muncii, art. 164

Este nelegală condiţionarea plăţii drepturilor salariale cuvenite salariatului de prestarea altor activităţi decât cele prevăzute în contractul individual de muncă, care îl îndreptăţesc la salarizare pentru depusă.

Nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs cererea privind obligarea salariatului de a se prezenta la sediul instituţiei în vederea încheierii notei de lichidare şi a predării bunurilor de inventar avute în administrare, precum şi a diplomelor şi trofeelor obţinute la diverse concursuri, câtă vreme angajatorul pârât nu a formulat cerere reconvenţională în fata instantei de fond, în condiţiile prevăzute de art. 119 C proc. civ.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 2313/R din 8 aprilie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă, nr. 814LM din 3 octombrie 2008, Tribunalul Giurgiu, Secţia civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.F. împotriva pârâtului Centrul Cultural Local G. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei toate drepturile salariale cuvenite în perioada 1 -15 mai 2007; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune interese şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Conform contractului individual de muncă reclamanta a fost angajată a pârâtului începând cu data de 7 aprilie 2003, pe durată nedeterminată, având funcţia de referent coregraf. Prin decizia nr. 201 din 15 mai 2007, emisă de pârât, au încctat raporturile de muncă ale reclamantei, iar pin sentinţa civilă nr. 328/LM/AS din 19 octombrie 2007, a Tribunalului Giurgiu, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantă împotriva menţionatei decizii, dispunându-se anularea deciziei de concediere şi reintegrarea reclamantei în funcţia avută anterior, cu obligarea angajatorului pârât la plata drepturilor salariale pe perioada 15 mai 2007 şi până la efectiva încadrare.

înainte de desfacerea contractului de muncă, angajatorul nu a plătit salariatei drepturile salariale aferente perioadei 1-15 mai 2007, deşi

aceasta s-a prezentat la serviciu şi a desfaşurat activităţi specifice funcţiei de încadrare.

In privinţa zilei de 1 mai 2007, Tribunalul a constatat că în mod greşit pârâtul a apreciat lipsa nejustificată a reclamantei, întrucât, conform art. 134 alin. (1) C. muncii această zi este nelucrătoare, iar cu privire la ziua de 5 mai 2007, s-a reţinut că reclamanta nu a fost absentă, astfel cum a susţinut angajatorul, ci a fost plecată cu elevii cursanţi în Bulgaria, pentru desfăşurarea activităţii coregrafice.

Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (2) C. muncii.

A fost înlăturată apărarea angajatorului pârât, în sensul că acordarea drepturilor salariale pretinse de reclamantă urmează să se facă după ce aceasta se va prezenta la sediul instituţiei în vederea rezolvării situaţiei bunurilor de inventar şi întocmirii notei de lichidare, cu motivarea că, pe de o parte, situaţia expusă face obiectul unui alt litigiu, iar pe de altă parte, nu există un text de lege care să condiţioneze plata drepturilor salariale de îndeplinirea activităţilor pretinse de pârâtă. Cu privire la daunele solicitate de reclamantă, instanţa de fond a reţinut că, pentru neplata la timp a drepturilor salariale cuvenite, aceasta nu a făcut dovada unui prejudiciu.

împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi,

criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In privinţa recursului declarat de reclamanta S.F., examinând cu prioritate cererea, conform art. 137 C. proc. civ., prin prisma excepţiei tardivităţii recursului, invocată din oficiu în şedinţa publică din 8 aprilie 2009, Curtea reţine următoarele:

Sentinţa recurată a fost comunicată reclamantei la data de 9 ianuarie 2009, conform dovezii de îndeplinire a actului de procedură aflate la dosarul instanţei de fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 22 ianuarie 2009, astfel cum rezultă din rezoluţia înscrisă pe cererea aflată la dosarul de recurs, după împlinirea termenului de recurs de 10 zile, prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, calculat pe zile libere, conform art. 101 C. proc. civ., de la data comunicării

hotărârii pronunţate de instanţa de fond. In consecinţă, Curtea, faţă de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., va face aplicarea art. 103 C. proc. civ., astfel încât, văzând şi prevederile art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca tardiv declarat.

In ce priveşte recursul angajatorului, analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectcle, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

In conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) C. muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Principala obligaţie a angajatorului este aceea de plată a salariului, a contraprestaţiei pentru munca îndeplinită de salariat. Cum, pentru perioada în litigiu, intimata reclamată a prestat munca, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta este îndreptăţită la plata drepturilor salariale.

In temeiul art. 164 alin. (1) C. muncii, orice reţinere din salariu este îngăduită numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, iar reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Prin urmare, Curtea constată că în mod just prima instanţă a reţinut ca fiind nelegală condiţionarea plăţii drepturilor salariale cuvenite intimatei reclamante pentru perioada în litigiu de prestarea altor activităţi decât acelea prevăzute în contractul individual de muncă, carc o îndreptăţesc la salarizare pentru munca depusă.

Sub un alt aspect, se reţine că, în raport de obiectul cererii cu care instanţa a fost învestită – plata drepturilor salariale neachitate pentru perioada 1-15 mai 2007, anterioară datei emiterii deciziei de concediere, nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea învederată de recurent, în sensul că decizia nr. 201 din 15 mai 2007, emisă de conducerea Centrului Cultural Local G., nu a fost anulată, continuând să-şi producă cfectcle.

Referitor la solicitarea recurentului privind obligarea reclamantei de a se prezenta la sediul instituţiei în vederea încheierii notei de lichidare şi a predării bunurilor de inventar avute în administrare, precum şi a diplomelor şi trofeelor obţinute la diverse concursuri, cum angajatorul pârât nu a formulat cerere reconvenţională în faţa instanţei de fond, în condiţiile prevăzute de art. 119 C. proc. civ., Curtea constată că o astfel de cerere nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs.