CONFLICT DE ASIGURĂRI SOCIALE. STABILIREAPENSIEI. CRITERII DE DETERMINARE.
În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei la dataînscrierii la se determină în raport de punctajul mediuanual realizat de asigurat, în perioada de cotizare.
Pentru determinarea punctajelor anuale se au în vederesalariile brute sau nete, după cum sunt înregistrate în carnetul demuncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care au stat labaza calculului pensiilor, după data de 1 aprilie 1992, conformLegii nr.49/1992.
(Decizia civilă nr.15/R- CA din 16 martie2004 a Curţii de Apel Piteşti)
Petentul a contestat decizia emisă de Casa Judeţeană de Pensii, cumotivarea că i s-a calculat eronat numărul de puncte realizat în perioada cât afost încadrat în muncă, iar sporul de vechime în muncă menţionat înadeverinţa anexată nu a fost luată în calcul la stabilirea acestui număr depuncte.
În urma probelor administrate, tribunalul a respins contestaţia,reţinând că drepturile la ale contestatorului au fost calculate în bazaart.77, 78 şi 164 din Legea nr.19/2000 şi numărul de puncte realizat în fiecarelună s-a calculat prin raportarea salariului brut individual, inclusiv sporurile şiadaosurile la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat deInstitutul Naţional de Statistică.
Din buletinul de calcul al pensiei, aflat la dosar, s-a constatat că lastabilirea punctajului anual s-a avut în vedere sporul de vechime menţionat şiîn adeverinţa anexată contestaţiei şi contribuţia contestatorului la fondul depensie suplimentar.
Recursul declarat de contestator a fost respins ca nefondat.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că în sistemul public depensii, cuantumul pensiei la data înscrierii la pensie se determină în raport depunctajul mediu anual, realizat de asigurat, în perioada de cotizare.
Pentru determinarea punctajelor anuale se au în vedere salariilebrute sau nete, după cum sunt înregistrate în carnetul de muncă sau suntdovedite cu adeverinţă eliberată de unitate, precum şi sporurile cu caracterpermanent care au stat la baza calculului pensiilor, după data de 01 aprilie1992, conform Legii nr.49/1992.
Cum în speţă calculul pensiei contestatorului s-a efectuat potrivitlegii, avându-se în vedere stagiul complet de cotizare, precum şi sporul devechime menţionat în adeverinţa depusă la dosar şi contribuţia acestuiapentru pensia suplimentară, s-a constatat că în mod legal prima instanţă arespins contestaţia.