Conflict de drepturi. Anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca. Desfacerea contractului de muncă


Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale

Sentinţa civilă nr.78/LM/2008.

Reclamantul BA a chemat în judecată pe pârâta EM Paroşeni, solicitând anularea dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea în muncă pe acelaşi post şi plata drepturilor salariale cuvenite, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrare.

In fapt, reclamantul a arătat că la data desfacerii contractului individual de muncă era în concediu medical şi că din motive obiective nu a putut depune certificatul medical la unitate şi tot din aceleaşi motive nu s-a putut prezenta la unitate, ca urmare a convocării pentru cercetarea disciplinară prealabilă.

Pârâta a solicitat respingerea acţiunii întrucât reclamantul a absentat nemotivat din data de 19.06.2007 şi până în 17.07.2007, iar certificatele medicale invocate de acesta, nu au fost depuse la unitate, nici până în prezent, deci nu a avut cunoştinţă despre acestea, fiind depuse doar în prezentul dosar.

Din examinarea actelor dosarului s-a constatat că reclamantul a absentat nemotivat de la serviciu în perioada 2.07. – 17.07.2007 şi că deşi a fost legal convocat la cercetarea disciplinară prealabilă, nu s-a prezentat, dar nici nu precizează care au fost motivele obiective care l-au împiedicat să se prezinte.

Cu privire la certificatele medicale aferente perioadei 1.07.2007 – 10.08.2007, depuse în prezentul dosar, se constată că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi depus aceste certificate medicale şi la unitatea angajatoare.

Conform prev.art.39 alin.1 pct.9 din CCM pe anul 2007, valabil la nivel de unitate, salariatul are obligaţia de a anunţa unitatea în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, de la data începerii concediului medical.

Faţă de faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de CCM şi nu a precizat şi dovedit, care au fost motivele obiective care l-au împiedicat să depună certificatele medicale la unitate, incidenţa disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul Muncii este înlăturată, deoarece incapacitatea temporară de muncă a reclamantului, nu a putut fi constatată, în condiţiile legii, de către pârâtă.

Prin urmare, întrucât nu s-a făcut dovada depunerii certificatelor medicale la unitate, sau a faptului că unitatea fost anunţată despre incapacitatea temporară de muncă, acţiunea reclamantului a fost respinsă.

Recursul declarat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr.629/2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.