Decizia civila nr.327/R din data de 22 ianuarie 2009
Potrivit art.284 alin.2 Codul muncii, cererea referitoare la conflictele de se adreseaza instantei competente în a carei circumscriptie reclamantul are domiciliul sau resedinta, ori dupa caz sediul. Rezulta ca textul prin termenii imperativi pe care-i utilizeaza a instituit în domeniul conflictelor de munca, un caz de competenta teritoriala exclusiva si derogatorie de la dispozitiile dreptului comun.
În cauza este vorba despre o competenta teritoriala, exclusiva, guvernata de norme imperative, pe care nici instanta, nici partile nu o pot înlatura.
art.284 alin.2 Codul muncii
Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta are domiciliul în Constanta, domiciliu ce a atras competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta, potrivit dispozitiilor art.284 al.2 Codul muncii. În consecinta, a admis exceptia invocata din oficiu si a dispus declinarea solutionarii cererii în favoarea Tribunalului Constanta.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Încadrând criticile formulate în motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod pr.civila, se apreciaza astfel, ca potrivit normelor Codului de procedura civila, competenta de solutionare a litigiului revine instantei de la domiciliul pârâtului, în speta sediul unitatii. Cum, contestatoarea a fost angajata universitatii ce are sediul în Bucuresti, Facultatea din Constanta, fiind o facultate din cadrul acestei institutii, dovada fiind si mentiunile din carnetul de munca al contestatoarei, confirmate de Inspectoratul Teritorial de Munca, competenta de solutionare a litigiului revine Tribunalului Bucuresti.
Examinând sentinta civila atacata sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept incidente în cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfatisa în cuprinsul prezentei decizii.
Examinând sentinta civila atacata sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept incidente în cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfatisa în cuprinsul prezentei decizii.
Potrivit art.284 alin.2 Codul muncii, cererea referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei competente în a carei circumscriptie reclamantul are domiciliul sau resedinta, ori dupa caz sediul. Rezulta ca textul prin termenii imperativi pe care-i utilizeaza a instituit în domeniul conflictelor de munca, un caz de competenta teritoriala exclusiva si derogatorie de la dispozitiile dreptului comun.
Aceasta deoarece, potrivit dreptului comun, art.5 Cod pr.civila, invocate în cererea de recurs: “Cererea se face la instanta domiciliului pârâtului, conform principiului traditional “actor sequitur forum rei”.
Cum, în cauza este vorba despre o competenta teritoriala, exclusiva, guvernata de norme imperative, pe care nici instanta, nici partile nu o pot înlatura, legal a statuat tribunalul ca, raportat la domiciliul reclamantei în Constanta, competenta de solutionare a cauzei revine Tribunalului Constanta,conform art.284 alin.2 Codul muncii.
Nu trebuie nesocotit astfel, ca prin instituirea unei competente teritoriale în favoarea reclamantului, s-a avut în vedere protejarea salariatilor când au calitatea de reclamanti, situatie incidenta în cauza, spre a le facilita accesul la instantele judecatoresti. Legiuitorul, din ratiuni de protectie, a recurs la aceasta solutie pozitiva, echitabila pentru a nu-i descuraja pe salariati, în sensul deducerii pretentiilor lor pe rolul instantelor judecatoresti.
4. Pensionarea anterior finalizarii anului scolar putea interveni doar la initiativa angajatului, pentru motive temeinice, fiind doar o prerogativa a sa nu si a angajatorului.
Decizia civila nr.322/R din 22 ianuarie 2009
Art.127 din Legea nr.128/1997 stabileste regula ca personalul didactic nu poate solicita pensionarea înainte de începerea anului scolar sau universitar, cu titlu exceptional în alin.2 prevazându-se posibilitatea pensionarii în timpul anului scolar pentru motive temeinice. Textul de lege în discutie face referire la pensionare si nu la încetarea contractului de munca din initiativa angajatorului, sens în care evident ca norma sus mentionata este o norma în favoarea angajatului întrucât pensionarea nu poate fi dispusa de angajator. În acest context, evident ca recurentul nu mai poate invoca prevederile art.61 lit.e din Codul muncii, întrucât a înteles sa continue contractul de munca încheiat cu intimata-reclamanta, aceasta fiind profesor titular la catedra de chimie pâna în luna decembrie 2007, fiind înscrisa în graficul orelor de chimie pentru anul scolar în discutie. În conditiile în care intimata-reclamanta nu mai putea beneficia de prelungirea contractului de munca, ca urmare a reducerii numarului de ore la disciplina chimie, trebuia sa-i comunice avizul negativ al consiliului profesoral al unitatii de învatamânt si refuzul de aprobare anuala a Inspectoratului anterior începerii anului scolar 2007-2008 acesta fiind emis ulterior începerii anului scolar, când pensionarea putea avea loc doar la solicitarea reclamantei pentru motive temeinice, situatie neincidenta în cauza.
Drept urmare, contractul de munca producându-si efectele, pensionarea anterior finalizarii anului scolar putea interveni doar la initiativa angajatului, pentru motive temeinice, fiind doar o prerogativa a sa nu si a angajatorului. Acesta putea dispune doar concedierea, anterior începerii anului scolar 2007-2008, conditionata de comunicarea anterior acestui moment a refuzului de prelungire a activitatii dispusa prin aviz al Consiliului profesoral al unitatii de învatamânt si a deciziei anuale a Inspectoratului scolar. Cum, acest refuz a fost comunicat ulterior începerii anului scolar 2007-2008, evident ca decizia contestata emisa de recurent este nelegala, contravenind chiar bunei desfasurari a activitatii de învatamânt, în scopul caruia a si fost edictata norma înscrisa în art.127 din Legea nr.128/1997.
art.127 din Legea nr.128/1997
Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a dispus reintegrarea contestatoarei în functia si postul detinut anterior;a obligat intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate,majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii pâna la reintegrarea efectiva.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a ca reclamanta a fost angajata pârâtului în functia de profesor titular. Prin decizia contestata s-a dispus încetarea contractului de munca al acesteia în baza art.61 lit.e Codul muncii.
În motivarea deciziei, pârâtul a mentionat ca reclamanta a îndeplinit vârsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare la data de 01.09.2007, fara a solicita pensionarea pentru limita de vârsta in conditiile legii. Prin hotarârea Consiliului de administratie al ISMB din data de 16.02.2007, reclamantei nu i s-a aprobat prelungirea activitatii ca titular peste limita de vârsta de pensionare conform art.128 din Legea nr. 128/1997.
Desi în decizie se mentioneaza ca reclamanta a îndeplinit conditia vârstei standard de pensionare si a stagiului minim de cotizare la data de 1.09.2007, din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca pentru anul scolar 2007-2008 aceasta a solicitat pentru a treia oara prelungirea activitatii dupa împlinirea vârstei de pensionare, în ultimii doi ani functionând ca profesor în aceste conditii, fiindu-i admisa cererea de continuare a activitatii.
În urma formularii unei a treia cereri în ianuarie 2007, pentru prelungirea activitatii si în anul scolar 2007-2008, pârâtul a emis un raspuns negativ, cererea reclamantei fiind discutata si respinsa în sedinta Consiliului de Administratie al ISMB din 16.02.2007.
S-a retinut ca în ciuda acestui raspuns si a hotarârii amintite, reclamanta nu a facut demersuri pentru înaintarea dosarului de pensionare, iar pârâtul a acceptat continuarea raporturilor de munca inclusiv dupa 1.09.2007, când a început anul scolar 2007/2008, asa cum rezulta din adresa nr.xxxx/7.12.2007 emisa de Colegiul National X.
În ceea ce priveste cererea de anulare a Deciziei nr.xxxx/3.12.2007, instanta de fond a avut în vedere ca potrivit dispozitiilor art.61 lit.e din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, în cazul în care salariatul îndeplineste conditiile de vârsta standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea în conditiile legii.
S-a statuat însa ca potrivit textului de lege mentionat sunt necesare doua conditii cumulative pentru ca angajatorul sa poata dispune concedierea în acest caz: îndeplinirea de catre salariat a conditiilor de vârsta standard a stagiului pentru limita de vârsta si salariatul sa nu fi solicitat pensionarea.
S-a apreciat ca dispozitiile Codului Muncii se coroboreaza cu cele ale Legii nr.19/2000, din înscrisurile administrate în cauza, rezultând ca reclamanta îndeplinea conditiile de pensionare, dar angajatorul a înteles sa continue cu aceasta contractul de munca, reclamanta fiind profesor titular al catedrei de chimie pâna în decembrie 2007 si fiind cuprinsa în orarul orelor pentru anul scolar amintit.
Ori, potrivit dreptului comun, concedierea în conditiile art.61 lit.e Codul Muncii nu poate fi facuta decât la data îndeplinirii cumulative a conditiilor aratate.
Astfel, art.127 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, prevede la alin.1 si 2: Personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului scolar sau universitar; pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic se poate face si în timpul anului scolar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului scolar, respectiv a senatului universitar.
Aceasta norma, apreciaza prima instanta,este instituita numai în favoarea personalului didactic si pentru o buna desfasurare a procesului de învatamânt, alin.1 al textului stabilind regula ca personalul didactic nu poate solicita pensionarea si nu poate fi pensionat mai înainte de încheierea anului scolar sau universitar dupa caz, iar prin alin.2 instituindu-se exceptia posibilitatii pensionarii si în timpul anului scolar, pentru motive temeinice, evident la solicitarea cadrului didactic salariat, întrucât textul se refera la pensionare, iar nu la încetarea pentru acest motiv a contractului individual de munca din initiativa angajatorului, iar pensionarea nu poate fi dispusa de angajator. În plus, s-a statuat ca textul se refera la “aprobarea inspectoratului scolar” aprobare ce se da salariatului fiind evident ca emitentul deciziei nu îsi da singur aprobare.
În aceste conditii, fata de formularea legii “poate fi pensionat numai la data încheierii anului scolar”, personalul didactic care îndeplineste conditiile prevazute de lege referitoare la limita de vârsta si stagiu de cotizare pe parcursul anului scolar sau universitar nu se va putea pensiona pâna la data încheierii anului scolar sau universitar, decât pentru motive temeinice.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul Scolar, criticând-o pentru nelegalitate.
Se arata în dezvoltarea recursului formulat ca dispozitiile legale incidente în cauza, respectiv art.128 din Legea nr.128/1997 si art.10 alin.1 din Ordinul Ministrului Educatiei si Cercetarii nr.5602/2006 nu obliga angajatorul sa mentina cadrul didactic ca titular peste vârsta de pensionare, ci lasa la latitudinea inspectoratului scolar general aceasta decizie în functie de conditiile pe care legea le impune. Drept urmare, continuarea activitatii dupa vârsta standard de pensionare nu se poate realiza decât dupa analizarea tuturor aspectelor sus mentionate si numai daca toate conditiile sunt îndeplinite. Cum, reclamanta, desi avea obligatia nu s-a conformat ca, la data de 01.09.2007 sa depuna dosarul de pensionare si sa comunice Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti decizia sa de pensionare în vederea încetarii contractului sau de munca, unitatea scolara a fost astfel în imposibilitate de a o concedia pe intimata. La momentul în care s-a adus la cunostinta decizia sus mentionata, s-a realizat concedierea sa pentru motive legale, sens în care nu poate fi vorba de un “abuz de drept”, al recurentului retinut de tribunal în cauza.
Prima instanta a realizat o corecta interpretare a normelor de drept material speciale aplicabile în cauza,respectiv art.127 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, legal statuându-se ca aceasta norma este instituita în favoarea personalului didactic si pentru buna desfasurare a procesului de învatamânt.
Ori, alin.1 din textul de lege sus mentionat, stabileste regula ca personalul didactic nu poate solicita pensionarea înainte de începerea anului scolar sau universitar, cu titlu exceptional în alin.2 prevazându-se posibilitatea pensionarii în timpul anului scolar pentru motive temeinice. Textul de lege în discutie face referire la pensionare si nu la încetarea contractului de munca din initiativa angajatorului, sens în care evident ca norma sus mentionata este o norma în favoarea angajatului, cum a apreciat de altfel si Tribunalul, întrucât pensionarea nu poate fi dispusa de angajator. În acest context, evident ca recurentul nu mai poate invoca prevederile art.61 lit.e din Codul muncii, întrucât a înteles sa continue contractul de munca încheiat cu intimata-reclamanta, aceasta fiind profesor titular la catedra de chimie pâna în luna decembrie 2007, fiind înscrisa în graficul orelor de chimie pentru anul scolar în discutie.
În conditiile în care intimata-reclamanta nu mai putea beneficia de prelungirea contractului de munca, ca urmare a reducerii numarului de ore la disciplina chimie, ce reprezenta si specialitatea sa, în sensul asigurarii de catre recurent a numarului de ore pentru personalul didactic în activitate, trebuia sa-i comunice avizul negativ al consiliului profesoral al unitatii de învatamânt si refuzul de aprobare anuala a Inspectoratului anterior începerii anului scolar 2007-2008. Avizul negativ nu mai poate fi invocat în aparare, fiind emis ulterior începerii anului scolar, când pensionarea putea avea loc doar la solicitarea reclamantei pentru motive temeinice, situatie neincidenta în cauza.
Totodata, art.10 alin.2 din Ordinul Ministrului Educatiei si Cercetarii nr.5541/2005 si Metodologia privind miscarea personalului didactic de predare si instruire aprobata prin ordinul sus mentionat, invocate de recurent, au relevanta în cauza doar în conditiile în care nu contravin actului juridic cu forta majora superioara, respectiv Legea nr.128/1997, fiind aplicabile doar dupa începerea anului scolar. În ipoteza în care, salariatul, în speta intimata-reclamanta îndeplinea conditia de vârsta standard si stagiul de cotizare si nu a solicitat pensionarea, evident ca recurenta avea la îndemâna calea emiterii unei decizii de concediere a salariatului pentru motive ce nu tin de persoana sa, anterior începerii anului scolar 2007-2008, nefiind necesara comunicarea deciziei de pensionare inspectoratului scolar de catre intimata. Cum, recurentul nu a emis intimatei-reclamante aviz negativ de continuare a activitatii anterior începerii anului scolar 2007-2008,înscriind-o în graficul programului scolar, evident ca angajatorul si salariatul au înteles sa continue relatia lor de munca, nefiind necesara în acest sens nici o formalitate de ordin juridic, deoarece continua sa-si produca efectele acelasi contract de munca.
