În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a întreprins diverse acţiuni cu privire la majorarea salariului încă din luna aprilie 2005, iar la data de 25.07.2005, consiliul de administraţie, conform procesului – verbal al şedinţei, a dat un răspuns negativ în ceea ce priveşte majorarea salariului pe baza grilei propuse, respectiv 396 lei (RON) pentru muncitorul calificat şi 330 lei (RON) pentru muncitorul necalificat.
Prin întâmpinare pârâta a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că pretenţiile formulate nu se încadrează în prevederile art. 67,68 din Legea nr. 168/1999.
În acest sens, pârâta a arătat că obligarea ei la respectarea art. 64 din Contractul colectiv de muncă pe ramură echivalează de fapt cu obligarea unităţii la majorarea salariului minim pe unitate la nivelul de 396 lei (RON), iar majorările de salarii, potrivit ar. 1,3,7 din Legea nr. 130/1996, sunt atributul părţilor, instanţa neputând interveni în legea părţilor; că prezentele pretenţii se realizează prin negociere şi nu pot face obiectul unui conflict de drepturi.
Prin sentinţa nr. 795 din 17.10.2005 a Tribunalului Suceava – secţia civilă, s-a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, reţinându-se, în esenţă, că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict de interese şi nu a unui conflict de drepturi, conflictele de interese neintrând în competenţa generală de soluţionare a instanţelor de judecată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, reclamantul a declarat recurs.
În motivarea acestuia, reclamantul a invocat prevederile art. 5 din Legea nr. 168/1999, cât şi prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 – privind contractul colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 106 din 14.02.2006 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul-recurent Sindicatul „D” din cadrul S.C.”U.R.B.” SA Suceava împotriva sentinţei nr. 795 din 17.10.2005 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă.
Astfel, este de observat că prin sentinţa recurată, faţă de obiectul cererii reclamantului, anume acela ca pârâta să fie obligată la respectarea art. 64 din Contractul colectiv de muncă pe ramură, referitor la salariul minim al salariaţilor la nivel de unitate, s-a apreciat că în cauză nu ne aflăm în faţa unui conflict de drepturi de competenţă generală de soluţionare a instanţelor de judecată, ci în faţa unui conflict de interese în sensul prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 168/1999.
În concret, corect s-a apreciat că, în speţă, reclamantul invocă faptul că pârâta, deşi nu a refuzat negocierile colective anuale, care în prezent nu au fost încheiate, nu a fost de acord cu baza de plecare a salariului, de 396 lei (RON) pentru muncitorul calificat şi de 330 lei (RON) pentru muncitorul necalificat, iar, pe cale de consecinţă, aceste pretenţii nu pot face decât obiectul negocierii între reprezentanţii şi cei ai pârâtei, fiind deci în faţa unui conflict de interese şi nu a unui conflict de drepturi.
În cauză, contrar susţinerilor reclamantului din recurs, se constată că nu sunt incidente prevederile art. 5 din Legea nr. 168/1999 şi nici ale art.8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, acestea putând fi eventual invocate într-un conflict de drepturi, dar numai după ce contractul colectiv de muncă anual la nivel de unitate se va fi încheiat.
