SENTINTA CIVILA NR. 82
Sedinta publica din data de 23 ianuarie 2009
Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr.466/88/2008, … a chemat în judecata Administratia Serviciilor Publice Locale Sulina, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata pârâta la plata drepturilor banesti pentru orele suplimentare efectuate peste program, pentru zilele de sâmbata si duminica lucrate si neplatite precum si pentru zilele de sarbatori legale; plata sporurilor ce i se cuvin pentru conditiile grele de pentru perioada 1.03.2003 si pâna la ramânerea definitive al hotarârii judecatoresti, cu aplicarea indicilor de inflatie respectiv si la plata daunelor morale în cuantum de 40.000 lei pentru acoperirea prejudiciului moral..
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca înca de la înfiintarea Administratiei Serviciilor Publice Locale Sulina, respectiv de la data de 1.03.2003 a desfasurat activitate de legator nave, care este o activitate calificata desi în carnetul de munca, la rubrica “meseria sau functia si locul de munca cu conditii deosebite” a fost completat muncitor necalificat. Precizeaza si faptul ca pâna lsa data de 28.02.2003 a fost încadrat la … Sulina (devenita de la ….2003 … Sulina) ca muncitor portuar, iar de la 1.03.2003 ca muncitor necalificat desi a ptrestat aceeasi activitate ca si pâna atunci.
Mentioneaza reclamantul ca nu a beneficiat nici de echipament de protectie astfel cum este obligatoriu, pentru conditiile deosebite de munca.
În sedinta publica din data de 15.05.2008, reclamantul a precizat ca solicita drepturi salariale pentru perioada 1.03.2003 pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti.
Prin cererea precizatoare depusa la dosarul cauzei în data de 4.07.2008, reclamantul a mentionat ca solicita obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru orele suplimentare, pentru zilele de sâmbata si duminica si pentru zilele de sarbatori legale, începând cu data de 1.03.2003 si pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti.
A precizat reclamantul ca solicita acordarea sporurilor salariale pentru aceeasi perioada în temeiul art.41 (3) din CCM Unic la Nivel National pentru anii 2007 – 2010 si al hotarârii nr.122/4.07.2006 a Consiliului Local Sulina.
A mentionat reclamantul ca solicita obligarea pârâtei si la plata cheltuielilor de judecata.
În aparare, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare si în copie: extras din carnetul de munca al reclamantului, bonuri de consum, contract individual de munca, fisa postului, cererile înregistrate sub nr…./2003, nr…./2007, nr…./2005, declaratia data de catre …, adresa nr…./2008, hotarârea nr.122/2006, stat de functii, actul aditional nr…./2003, cererile înregistrate sub nr…./2008, nr…./2008, adresa nr…../2008, CCM la nivelul societatii, procese verbale, registrul de nave, foi colective de prezenta, hotarârea nr…./1997, adresele nr…./2008, nr…./2008, nr…./2008, procese verbale de constatare, cererea înregistrata sub nr…./2008, adresa nr…./2008, cererile nr…./2008, nr.2188/2008, nr…./2008, nr…./2007, adresele nr…./2008, nr…./2008 si concluzii scrise.
În data de 3 decembrie 2008 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiza contabila efectuat în cauza.
Examinând cererea, în raport de probele administrate în cauza, instanta constata în fapt urmatoarele:
Potrivit contractului individual de munca depus la dosarul cauzei, rezulta ca reclamantul a avut raporturi de munca cu pârâta începând cu data de 1.03.2003, cu o durata a muncii de 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamâna, stipulându-se în contractul individual de munca încheiat între parti, ca activitatea se desfasoara în diverse locuri în cadrul serviciului.
Potrivit art.154 al.1 din Codul muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit al.2 al aceluiasi articol, pentru munca prestata în baza contractului individual de munca, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Potrivit foilor colective de prezenta depuse în copie la dosar de pârâta, rezulta ca în perioada ianuarie 2005 – februarie 2008, aprilie 2008, reclamantul a fost pontat câte 8 ore pe zi, iar în luna martie 2008 a fost pontat câte 12 ore pe zi, însa din declaratiile martorilor, reiese ca reclamantul si colegii sai de munca efectuau ore suplimentare, acest lucru fiind impus de natura activitatii desfasurate, respectiv de faptul ca navele plecau din port chiar si la ora 4,30 dimineata si stationau si pe timp de noapte.
Conform fisei postului, reclamantul are printre atributii asigurarea legarii – dezlegarii navelor, respectând întocmai instructiunile comandantului navei, indiferent de ora la care se desfasoara manevrele si îndeplineste si alte atributii stabilite de conducere.
Martorul … a relatat ca atât reclamantul cât si colegii sai efectuau unele munci suplimentare ca de exemplu, împartirea facturilor la barci sau activitati ce tin de domeniul marinariei.
Reclamantul si colegii sai au prestat de asemenea munca si în zilele libere respectiv sâmbata, duminica si în zilele de sarbatori legale, munca pentru care nu au fost platiti si nici nu li s-au acordat recuperari.
Desi, prin HCL a orasului Sulina nr.122/4.07.2006 s-a aprobat acordarea unui spor pentru conditii deosebite, nocive si penibile de munca personalului încadrat la ASPL Sulina, spor de care beneficiaza si reclamantul, acest spor nu s-a platit decât începând cu anul 2007.
Având în vedere prevederile art.117-120 din Codul muncii, precum si cele ale art.41 al.1 si 3 din CCM unic la nivel national pentru anii 2007 – 2010, expertiza contabila efectuata în cauza de expert …, instanta urmeaza sa oblige pârâta sa plateasca reclamantului suma de 8156 lei net reprezentând drepturi salariale neachitate actualizate cu indicele de inflatie, cuvenite pentru perioada 4.03.2005 – 1.10.2008, din care se va scadea suma de 246 lei net (dupa actualizare cu rata inflatiei si scaderea retinerilor legale) reprezentând contravaloare spor conditii nocive calculata pentru perioada anului 2005 si care nu se cuvine reclamantului.
Relativ la drepturile banesti solicitate pentru perioada 1.03.2003 – 3.03.2005, cererea reclamantului va fi respinsa pentru interventia prescriptiei dreptului la actiune, având în vedere prevederile art.283 al.1 lit.c din Legea nr.53/2003.
Având în vedere ca reclamantul nu a facut dovada ca ar fi suferit un prejudiciu moral din culpa pârâtei, vazând si disp. art.269 (1) din Codul muncii, instanta urmeaza a respinge cererea de obligare la plata daunelor morale, ca nefondata.
Potrivit art.274 Cod proc.civila, pârâta va fi obligata sa plateasca reclamantului suma de 3321 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.