SENTINTA CIVILA Nr. 30
Şedinţa publică din data de 09 Ianuarie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2793/88/2008, reclamanţii: …., au chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ TULCEA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă începând cu data de 1.01.2004 şi până în prezent, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective şi acordarea pentru viitor a acestor tichete de masă.
În motivare, reclamanţii au arătat că, prin cererea înregistrată la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea cu nr.13509/11.11.2008 au solicitat angajatorului acordarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr.142/1998.
Au reţinut că Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, prin adresa nr.13590/12.11.2008 le-a comunicat refuzul acordării acestor tichete de masă solicitate, deoarece în bugetele instituţiilor publice nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.
Precizează reclamanţii că potrivit preved.art.1 din Legea nr.142/1998: „Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheiere de contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub formă de tichete de masă, suportată integral, pe costuri, de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
Menţionează reclamanţii că în conformitate cu art.5 alin.1 şi urm. din Legea nr.53/2003 cu modificările şi completările ulterioare: „În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.”
Consideră reclamanţii că posibilitatea acordării tichetelor de masă funcţie de voinţa angajatorului şi anume includerea sau nu a acestor sume în bugetul de stat, este neîntemeiată şi nejustificată.
În drept, şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe: României, Legea nr.53/2003 Codul muncii, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, HG nr.5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
În dovedire, au depus în copie următoarele înscrisuri: cererea înregistrată la AJOFM Tulcea sub nr.13509/11.11.2008, răspunsul AJOFM Tulcea înregistrat cu nr.13590/12.11.2008, sentinţa civilă nr.872/26.06.2008 a Curţii de Apel Suceava şi sentinţa civilă nr.3115/15.11.2008 a Tribunalului Suceava.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare şi adresa nr.15458/2008.
Având în vedere că prin adresa nr.15458/2008 pârâta a precizat că doar reclamanţii …. au calitatea de personal contractual, restul reclamanţilor fiind funcţionari publici, instanţa urmează a disjunge cererea formulată de reclamanţii – funcţionari publici, de cea a reclamanţilor ce au calitatea de personal contractual.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 „Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri din angajator”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori”.
Rezultă deci, că Legea nr. 142/1998 nu stabileşte în mod imperativ obligaţia angajatorului de a acorda acest drept ci constituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităţilor bugetare să acorde sau nu această bonificaţie.
Art. 40 din Legea nr. 511/204 – legea bugetului de stat pe anul 2005 prevede că: „În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.
În art. 24 din Legea n r.379/2005 legea bugetului de stat pe anul 2006 se p revede că : În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă”.
Art. 3 din O.U.G nr. 88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, statuează că „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanţare şi de sub ordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007”.
Pentru anul 2008, O.U.G. nr. 90/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate reglementează în domeniul cheltuielilor de personal, la art. II prevede că: „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora”.
Inclusiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2005 – 2006 la ar. 41 (2) şi Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 – 2010 la art. 42 (23) prevăd că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.
Ori, Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, dispoziţiile art. 1 din prezenta lege nu instituie o obligaţie pentru angajator, ci lasă la aprecierea acestuia acordarea/neacordarea tichetelor de masă în funcţie de posibilităţile economico-financiare reale de care dispune.
Pentru ca tichetele de masă să poată fi acordate trebuie ca în buget să fie prevăzute sume cu această destinaţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 14/18 februarie 2008 s-a pronunţat în recursul în interesul legii formulat de către Procurorul General referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcţionarilor publici, precum şi personalului contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, în sensul că „Dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţei şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzută în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă”.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea ca nefondată.
1
