Reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere de anulare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă, astfel că nu se poate invoca pe cale incidentală nulitatea acestui act sau lipsa de efecte a acestei decizii. Ore suplimentare. Chiar dacă nu există cererea expresă a angajatorului de a munci suplimentar salariul salariatul său, aceasta nu înseamnă că acesta a şi a stat la serviciu peste programul său de lucru în interesul său personal şi nu în interesul societăţii.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1262 din 1 iunie 2012
Prin sentința civilă nr. 151/23.01.2012 pronunțată de Tribunalul Galați a fost admisă în parte acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC BBB SRL.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente lunii mai 2011, actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății și cu dobânda legală de la data scadenței și până la data plății.
Au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin cererea formulată reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC BBB SRL solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu luna mai 2011 până la zi, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în cursul perioadei 1.03.2011-27.05.2011, plata sporului acordat pentru pe timpul nopții în perioada 17-19.05.2011, actualizarea sumelor cu rata inflației și aplicarea dobânzii legale pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din data de 16.02.2011 a fost încadrat la societatea pârâtă, în baza unui contract individual de muncă, în funcția de lăcătuș. Locul unde presta activitatea era în Tulcea, pârâta fiind subcontractor al SC AAA T SA. Din luna martie a fost nevoit să presteze ore suplimentare, care nu au fost plătite, din luna aprilie nu a mai fost remunerat.
în drept, a invocat art. 269-275 din codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din luna aprilie reclamantul a început să lipsească din timpul programului, că împreună cu alți colegi treceau cartelele unul celuilalt pentru a obține cât mai multe ore suplimentare. I-au fost plătite toate drepturile salariale. Din luna iunie nu a mai fost salariat. în 31 mai, contractul a încetat cu acordul părților, iar în data de 6 iunie, acesta a cerut o adeverință de vechime.
Nu s-a lucrat în trei schimburi la societate.
Instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă 6/16.02.2011, dobândind calitatea de salariat începând cu data de 17.02.2011. în ceea ce privește data încetării raporturilor de muncă, Tribunalul a constatat că pârâta a depus la dosar decizia 25/31.05.2011, în care se prevede încetarea contractului individual de muncă, în baza art. 55 lit. b) din codul muncii, ca urmare a acordului părților.
Acest articol prevede că încetarea contractului individual de muncă are loc la data convenită de acestea, deci nu mai e necesară comunicarea deciziei pentru ca decizia de încetare să poată produce efecte, așa cum e cazul în situația concedierilor. Reclamantul nu a învestit instanța cu o contestație împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă, deși a formulat apărări cu privire la inexistența unui acord din partea sa, la dubii privind semnătura. Față de principiul disponibilității, întrucât reclamantul nu a formulat un capăt de cerere privind nulitatea deciziei (aspect care rezultă clar chiar și din concluziile scrise depuse de reclamant la dosar), instanța constată că potrivit deciziei 25/31.05.2011, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la data de 31.05.2011. La termenul din 9.12.2011, când instanța a pus în discuție acest aspect, reprezentanta reclamantului a precizat că decizia de încetare nu i-a fost comunicată și consideră că o astfel de decizie nu s-a emis. Din acest motiv, instanța nu va analiza apărările reclamantului cu privire la nelegalitățile invocate (lipsa cererii de încetare a contractului individual de muncă și problema semnăturilor). Urmează a fi analizată situația drepturilor salariale pentru perioada de până la 31 mai 2011.
Potrivit dispozițiile art. 159 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Conform art. 168 codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Dispozițiile Codului muncii statuează că sarcina probei revine angajatorului (art. 272 din Codul muncii). Prin urmare, întrucât nu există nicio dovadă privind achitarea salariului pe luna mai, solicitată de reclamant prin acțiune, instanța a admis acest capăt de cerere. Nu are relevanță afirmația pârâtei că, de obicei salariații nu semnau statul de plată, culpa în organizarea activității de plată a salariilor revine tot societății, cât timp dispozițiile legale îi impun să facă dovada achitării prin documente justificative, nu martori.
Deși pârâta a afirmat că în perioada 24-30 mai 2011 reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă, nu a depus la dosar cererea formulată de salariat în acest sens, nici o notă de plecare în concediu de odihnă semnată de reclamant și șefii săi ierarhici. Mai mult, din foile de pontaj electronic depuse de reclamant, rezultă că acesta a fost prezent la serviciu în zilele când a fost pontat ca fiind în concediu de odihnă.
în concluzie, pârâta datorează salariul până la data încetării contractului individual de muncă.
Cu privire la plata orelor suplimentare, potrivit art. 121 alin. (1) din codul muncii, munca suplimentară se efectuează la solicitarea angajatorului și cu acordul salariatului. Este adevărat că din foile de pontaj electronic depuse de reclamant la dosar rezultă că reclamantul s-a aflat în incinta șantierului unde se afla locul său de muncă în unele zile un număr mai mare de 8 ore. în același timp, sunt zile în care este marcată doar ora de ieșire (în ziua de 15.03), ora de ieșire este 12:43 (data de 15.05), 11:56 (17.05), 13:19 (data de 22.05) și alte asemenea situații. Ceea ce instanța apreciază ca fiind relevant este faptul că reclamantul nu a dovedit faptul că a rămas peste programul de lucru la solicitarea angajatorului și pentru efectuarea unor atribuții de serviciu. Reclamantul trebuie să-și execute lucrările în termenul stabilit, dacă acesta este rezonabil. Așa cum instanța reține din depoziția martorului PV, lucrările repartizate aveau un termen tehnic de realizare, iar dacă salariatul avea competențele necesare, lucrările erau terminate în timpul alocat.
Prin urmare, nu se poate solicita acordarea orelor suplimentare numai pe baza simplului fapt al prezenței la serviciu, cât timp nu se dovedește că acest lucru a fost solicitat de angajator, fie direct, fie indirect, prin atribuirea unui număr mai mare de lucrări ce nu poate fi finalizat în timpul normal de lucru. Aceste situații de fapt nu pot fi dovedite decât de cel care le afirmă, în speță, reclamantul.
întrucât perioada în care reclamantul se afla la locul de muncă, așa cum rezultă din listele de pontaj electronic este variabilă, întrucât nu s-a dovedit că angajatorul i-a solicitat reclamantului să presteze ore suplimentare sau i-a repartizat un număr mare de lucrări, instanța a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata orelor suplimentare.
în ceea ce privește situația orelor lucrate în timpul nopții, din contractul individual de muncă nu rezultă că timpul de lucru ar fi fost și pe timpul nopții. Martorii audiați au confirmat că societatea nu are programul de lucru organizat în trei schimburi. Din lista de pontaj rezultă că în data de 17.05, reclamantul a intrat la ora 6:42, a ieșit la 11:56, a intrat apoi la 19.04 și a ieșit la 7:24. A intrat în 18.05 la ora 18:53, a ieșit la 7:57, apoi a intrat la 19:43 și a ieșit la 20:57. în lipsa unor probe suplimentare din care să rezulte activitățile desfășurate de reclamant în acel interval de timp, solicitarea angajatorului de a efectua munca după acel program, atribuțiile de serviciu repartizate, Tribunalul a apreciat că simplul fapt că reclamantul s-a aflat în incinta locului de muncă în intervalele orare arătate nu îl îndreptățește să primească un spor pentru munca lucrată în timpul nopții.
Nu este de neglijat faptul că locul de muncă era într-o altă localitate decât cea de domiciliu, la o distanță considerabilă, ce nu permitea o navetă zilnică. Răspunderea contractuală a angajatorului pentru plata unor sporuri nu poate fi antrenată cât timp nu se dovedește că salariatul a prestat munca suplimentară și în timpul nopții la cererea angajatorlui.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală:
1. A solicitat pârâtei să depună la dosar cererea prin care reclamantul a cerut încetarea contractului de muncă conform art. 55 C Muncii, iar prin încheierea din 18.01.2012 pârâta prin apărător afirmă că nu există o astfel de cerere. Neexistând o astfel de cerere de încetare a contractului individual de muncă este clar că nu putem lua în considerare o eventuală decizie de încetare a contractului de muncă prin acordul părților întrucât nu există înscrisul prin care se exprima acordul părților.
2. Cu privire la plata orelor suplimentare, faptul că în pontajul electronic era marcată, în unele zile, doar ora de ieșire, a arătat recurentul că salariații unității au fost scoși de pe platforma cu un autovehicul cu mai multe locuri, ceea ce face imposibilă existența orei de ieșire pe foile de pontaj electronic, netrecându-se cardul de acces prin turnichetii situați la ieșirea din șantierul S.A.
3. A mai arătat reclamantul că a rămas peste programul de lucru la serviciu la cererea verbală a angajatorului, atât el cât și ceilalți colegi. Din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă această situație, pe care, în mod nejustificat, instanța de fond a înlăturat-o.
4. în ceea ce privește orele lucrate în timpul nopții a arătat reclamantul că martorii audiați în cauză confirmă realitatea pontajului electronic furnizat de către terțul SC .. S.A.
5. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată instanța de fond în mod greșit i-a redus cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiile respinse.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent și a celor de ordine publică conform art. 304 C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele :
Cu privire la data încetării contractului individual de muncă reținem că, în mod corect, instanța de fond nu s-a considerat sesizată cu o cerere de anulare a contractului individual de muncă și nici nu putea considera că nu a intervenit încetarea contractului de muncă pe motiv pârâta nu a depus la dosarul cauzei înscrisul ce a stat la baza emiterii deciziei de încetare.
Reclamantul nu a învestit instanța cu o astfel de cerere de anulare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă, astfel că nu se poate invoca pe cale incidentală nulitatea acestui act sau lipsa de efecte a acestei decizii. Acest act există și a intrat în circuitul civil, se bucură de aparența de legalitate până la anularea sa, astfel că reclamantul trebuia să ceară separat sau în cadrul acestui dosar nulitatea acestui act dacă considera că nu și-a dat acceptul pentru încetarea contractului de muncă prin acordul părților.
Cu privire la plata orelor suplimentare și a orelor de noapte considerăm că, în mod netemeinic, instanța de fond nu a avut în vedere evidența orelor suplimentare și a orelor de noapte ce rezultă din pontajul electronic emis de societatea la care și-a desfășurat activitatea reclamantul. Chiar dacă nu exista cererea expresă a angajatorului de a munci suplimentar salariatul său, aceasta nu înseamnă că acesta a venit și a stat la serviciu peste programul normal de lucru în interesul său personal și nu în interesul societății. De asemenea, nu putem reține nici că reclamantul era o persoană incapabilă și de aceea avea nevoie de ore suplimentare pentru a putea să-și îndeplinească munca unui program de 8 ore.
Nu are importanță pentru dovada orelor suplimentare nici faptul că reclamantul era pontat în actele societății cu 8 ore lucrătoare pe zi. Este firesc ca angajatorul să nu aibă în evidențele sale situația reală a lucrului suplimentar, în condiția în care încearcă să ascundă că angajații săi lucrează peste programul normal de lucru.
Atât timp cât locul la care și-a desfășurat activitatea reclamantul a fost la o societate diferită, societate de la care și provine evidența electronică a intrărilor și a ieșirilor la această unitate a salariaților pârâtei, instanța trebuia să ia în considerare aceste acte și să efectueze o expertiză pentru calculul orelor de noapte și a celor suplimentare. Ambii martori audiați în cauză confirmă că în unitate se intra și se ieșea numai cu ajutorul cartelei electronice, astfel că acest pontaj electronic nu poate fi înlăturat prin celelalte declarații ale martorilor, respectiv afirmația că rareori se întâmpla ca salariații să rămână peste program.
Având în vedere că această probă nu poate fi administrată în faza recursului Curtea apreciind necesară efectuarea unei expertize va admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 151/23.01.2012 pronunțată de Tribunalul Galați în rejudecare la instanța de fond, conform art. 312 alin. (3) C.proc.civ.
Cu privire la criticile aduse de recurentul-reclamant referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată acestea nu pot fi analizate în această etapă, având în vedere că a fost trimisă cauza spre rejudecare în vederea stabilirii exacte a numărului de ore suplimentare efectuate de reclamant și a orelor lucrate în timpul nopții.