Conflict de muncă. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Termenul pentru emiterea deciziei de sancţionare
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.Secţia civilă – decizia nr.1150/20 decembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr.1203/12.12.2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.8066/2003 s-a admis contestaţia formulată de contestatorul B.D. în contradictoriu cu intimata S.N.T.G.N. ROMGAZ” SA Mediaş şi în consecinţă: A fost anulată Decizia nr.431/11.09.2003 emisă de intimată.
A fost obligată intimata la restituirea sumelor reţinute în baza deciziei de sancţionare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că decizia de sancţionare a fost emisă de către angajator cu nesocotirea termenului de 30 zile de la data la care a luat cunoştinţă despre abaterea disciplinară săvârşită, aşa încât este anulabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât excepţia tardivităţii nu a fost invocată de contestator şi nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Potrivit art. 268 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare într-un termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
În speţă în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa acestui text de lege în raport de probele dosarului, din care rezultă că procesul-verbal întocmit de Serviciul control de gestiune a fost cunoscut de organul competent să aplice sancţiunea la data de 29.07.2001, iar decizia a fost emisă la data de 11.09.2003, cu nesocotirea termenului legal de 30 zile.
Prin admiterea contestaţiei pe excepţia tardivităţii emiterii actului de sancţionare, instanţa a dat eficienţă juridică prevederilor art. 137 cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului.
În acest context s-a apreciat că nepunerea în discuţia părţilor a acestei excepţii nu reprezintă de fapt o nesocotire a rolului activ al judecătoriului, principiu consacrat de art. 129-130 cod procedură civilă, excepţia tardivităţii fiind o excepţie peremptorie absolută.Ca atare, constatând că soluţia primei instanţe oglindeşte o stare de fapt conformă probelor dosarului şi o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale, nefiind incidente nici un motiv de casare sau modificare a acesteia, din cele enumerate expres de legiuitor în conţinutul art. 304 pct. 1 -10 cod pr. civilă, Curtea în conformitate cu art. 312 cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
