Conflict de munca. Aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a deciziei de concediere în cazul neindicarii în continutul acesteia a temeiului legal al masurii dispuse de angajator. Consecinte din perspectiva dreptului substantial. Contracte de muncă


Într-adevar, concedierea este încetarea contractului individual de din initiativa angajatorului, care poate fi dispusa numai în situatiile expres si limitativ prevazute de lege, în speta, de art. 61 si 65 din Codul muncii.

Or, necesitatea restrângerii cheltuielilor bugetare în cadrul administratiei publice nu este prin sine însasi motiv de concediere reglementat ca atare de lege, daca nu conduce si la desfiintarea, potrivit art. 65 din Codul muncii, a postului ocupat de salariat, în sensul de a scoate acest loc de munca din structura organizatorica a angajatorului.

Or, necesitatea restrângerii cheltuielilor bugetare în cadrul administratiei publice nu este prin sine însasi motiv de concediere reglementat ca atare de lege, daca nu conduce si la desfiintarea, potrivit art. 65 din Codul muncii, a postului ocupat de salariat, în sensul de a scoate acest loc de munca din structura organizatorica a angajatorului.

Oricum, si acest motiv de încetare a raporturilor de munca ar fi trebuit indicat expres si fundamentat în consecinta, în speta nefiind mentionate decât prevederile art. 55 lit. c) din Codul muncii, ceea ce nu circumstantiaza motivul propriu-zis al concedierii, care trebuie sa se regaseasca într-unul din cazurile expres si limitativ reglementate de acest act normativ. Un act juridic inferior legii ori un contract nu ar putea extinde cazurile de concediere prevazute de Codul muncii fara a fi nule, întrucât ar contraveni dispozitiilor imperative ale art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003 si art. 8 din Legea nr. 130/1996.

Oricum, si acest motiv de încetare a raporturilor de munca ar fi trebuit indicat expres si fundamentat în consecinta, în speta nefiind mentionate decât prevederile art. 55 lit. c) din Codul muncii, ceea ce nu circumstantiaza motivul propriu-zis al concedierii, care trebuie sa se regaseasca într-unul din cazurile expres si limitativ reglementate de acest act normativ. Un act juridic inferior legii ori un contract nu ar putea extinde cazurile de concediere prevazute de Codul muncii fara a fi nule, întrucât ar contraveni dispozitiilor imperative ale art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003 si art. 8 din Legea nr. 130/1996.

Decizia civila nr. 373/R din 25 ianuarie 2010.

Prin sentinta civila nr.5846/27.08.2009 pronuntata în dosarul nr.5906/3/2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis actiunea formulata de contestatorul S.N.P. în contradictoriu cu intimatul ONRC; a anulat decizia de încetare a contractului individual de munca nr. 74/04.02.2009 emisa de intimat.

A dispus repunerea partilor în situatia anterioara emiterii deciziei de încetare, prin reintegrarea contestatorului în functia si postul detinute anterior concedierii.

A obligat intimatul sa plateasca contestatorului o despagubire egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a fost lipsit, de la data încetarii raporturilor de munca si pâna la data reintegrarii efective, dar nu mai târziu de data de 31.12.2009.

A luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata

În considerente a retinut ca între parti s-au stabilit raporturi juridice de munca prin încheierea contractului individual de munca si actelor aditionale, în baza carora contestatorul a fost angajat initial pe perioada nedeterminata si apoi pe perioada determinata, având acordul angajatorului de a continua activitatea pâna la data de 31.12.2009 prin cumulul pensiei cu salariul, în functia de si ulterior de sef serviciu la Serviciul pentru relatia cu Ministerul Justitiei, având atributiile mentionate în fisa postului.

Dupa adoptarea OUG nr.30/2009, prin adresa nr. 1467/07.01.2009 intimatul i-a solicitat salariatului sa-si exprime optiunea pentru pastrarea calitatii de salariat prin renuntarea la sau desfacerea contractului individual de munca cu pastrarea drepturilor de pensie.

Ulterior, prin adresa nr.82/16.01.2009 salariatul a fost anuntat ca, urmare a declararii neconstitutionalitatii OUG nr.230/2009, are acordul intimatului de a continua activitatea în functia detinuta pâna la data de 31.12.2009.

Prin decizia nr.74/04.02.2009 emisa de intimat, s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului începând cu data de 09.02.2009, în temeiul prevazut art.55 lit. c) Codul muncii coroborat cu art. 4 din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administratiei publice centrale.

Analizând legalitatea deciziei de încetare a raporturilor de munca, instanta a constatat urmatoarele :

Potrivit art.55 din Codul muncii, contractul individual de munca poate înceta de drept, prin acordul partilor sau ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, însa doar în cazurile si conditiile limitativ prevazute de lege.

Intimatul si-a motivat decizia unilaterala de încetare a contractului de munca pe art. 4 din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administratiei publice centrale.

Din punct de vedere juridic, memorandumul se defineste ca un document, un memoriu ce contine expunerea unor chestiuni, a unor stari de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. si care nu poate avea trasaturile si forta juridica a unei legi, asa cum reglementeaza art.55 lit. c) din Codul muncii.

Pe de alta parte, emiterea deciziei de încetare a contractului individual de munca vine în contradictie cu însusi continutul Deciziei nr.82/15.01.2009 pronuntate de Curtea Constitutionala prin care a fost declarat neconstitutional textul OUG nr.230/2009 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat si al celor de serviciu prin care se interzicea cumulul pensiei cu salariul.

Analizând constitutionalitatea OUG nr.230/2009, Curtea a retinut ca interdictiile si obligatiile impuse prin ordonanta afecteaza prin limitare atât dreptul la prevazut de art. 47 alin. (2) din Constitutie, cât si dreptul la munca consacrat prin art. 41 din Legea fundamentala si, întrucât ordonantele de urgenta nu pot afecta drepturile si libertatile prevazute în Constitutie, Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstitutionale, deoarece afecteaza drepturile fundamentale mentionate mai sus.

Totodata, în conditiile în care intimatul îi comunicase salariatului, dupa data pronuntarii acestei decizii, prin adresa nr. 82/16.01.2009, ca are acordul acestuia de a continua activitatea în functia detinuta, pâna la data de 31.12.2009, initiativa sa de încetare a contractului individual de munca în temeiul memorandumului amintit este nelegala, acesta nefiind un act normativ cu putere de lege.

Ca urmare, fata de cele mai sus retinute, Tribunalul, vazând dispozitiile art.76 si 78 din Codul muncii, a admis contestatia salariatului, a anulat decizia nr.74/04.02.2009 emisa de intimat si, la solicitarea acestuia, a dispus repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acestuia în functia si postul avute anterior concedierii.

În acest sens, instanta a obligat angajatorul la plata catre contestator a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii si pâna la efectiva reintegrare, dar nu mai târziu de data de 31.12.2009.

Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs ONRC, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.5906/3/2009.

În sustinerea recursului a aratat ca la solicitarea domnului N.P.S. i-a fost aprobata cererea de a-si continua activitatea de consilier juridic în cadrul Directiei a Oficiului National al Registrului Comertului pâna la data de 31 decembrie 2009. În acest context, a fost emis actul aditional la contractul individual de munca semnat de ambele parti la data de 01.01.2009.

Ulterior, prin decizia nr. 74/04.02.2009 a directorului general al ONRC s-a dispus ca domnului N.P.S. îi înceteaza contractul de munca în temeiul art. 55 lit. (c) din Codul muncii coroborat cu art. IV din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administratiei publice centrale, începând cu data de 09.02.2009.

Instanta de fond, prin sentinta civila pe care recurenta a atacat-o, a constatat faptul ca, potrivit art. 55 din Codul muncii, contractul individual de munca poate înceta de drept, prin acordul partilor sau ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, însa numai în cazurile limitativ prevazute de lege.

Totodata, instanta a constatat ca intimatul si-a motivat decizia de încetare a contractului de munca pe prevederile art. IV din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administratiei publice centrale.

Memorandumul mai sus mentionat a fost emis în scopul asigurarii unei finalitati, anume aceea de restrângere a cheltuielilor bugetare în cadrul administratiei publice centrale ca parte integranta a politicii financiar – bugetare pentru perioada imediat urmatoare, în scopul realizarii constructiei bugetare, pentru anul 2009 axata pe directionarea resurselor pe domenii prioritare (ex: proiecte de infrastructura, învatamânt, sanatate, protectie sociala, agricultura, cofinantarea aferenta a fondurilor primite de la Uniunea Europeana si contributia României la bugetul U.E.) .

Asadar, prin acest memorandum s-a dorit o eficientizare a activitatii administratiei publice centrale, acesta prezentând punctual câteva dintre masurile ce trebuie adoptate în vederea restrângerii cheltuielilor.

Astfel, punctul IV din Memorandum prevede expres faptul ca “Functionarii publici si personalul angajat cu contract de munca pe perioada nedeterminata din cadrul administratiei centrale, care au îndeplinit cumulativ conditiile de vârsta standard si stagiu minim de cotizare pentru pensionare sau, dupa caz, care au primit decizia de pensionare pentru limita de vârsta si au fost mentinute în activitate, înceteaza raporturile de serviciu sau de munca, dupa caz, conform prevederilor legale incidente, începând cu data de 1 februarie 2009”

Prin adresa nr. 954/2009 a Directiei Resurse Umane si Relatia cu Consiliul Superior al Magistraturii din cadrul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, institutiei recurente i-a fost comunicata copia documentului nr. 8083/05.01.2009, însotita de acest Memorandum cu mentiunea de a întreprinde demersurile corespunzatoare pentru punerea în aplicare a masurilor adoptate de Guvern.

Luând act de acest document, Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu personalitate juridica, organizat în subordinea Ministerului Justitiei (art. 2 alin. 2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului cu modificarile si completarile ulterioare), a emis Decizia nr. 74/04.02.2009 a Directorului General al Oficiului National al Registrului Comertului.

Asadar, recurentul solicita instantei sa constate faptul ca institutia recurenta nu a facut altceva decât sa întreprinda demersurile corespunzatoare pentru punerea în aplicare a masurilor adoptate de catre Guvern, Decizia nr. 74/04.02.2009 fiind întemeiata pe art. 55 lit. c) Codul muncii coroborat cu pct. IV al Memorandumului privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administratiei publice centrale.

Cu privire la cele retinute de instanta de fond, în sensul ca din punct de vedere juridic, memorandumul se defineste ca un document, un memoriu ce contine expunerea unor chestiuni, a unor stari de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. si care nu poate avea trasaturile si forta juridica a unei legi, asa cum reglementeaza art. 55 lit. c) din Codul muncii, recurentul a învederat instantei ca încetarea contractului individual de munca a domnului Neculae Petrica Sandulescu, ca urmare a vointei unilaterale a angajatorului, a avut loc pentru motive economice, în vederea restrângerii unor categorii de cheltuieli bugetare.

Pentru considerentele mai sus prezentate, recurentul solicita admiterea recursului formulat de ONRC, iar prin decizia ce urmeaza a fi pronuntata mentinerea deciziei nr. 74/04.02.2009 emisa de Directorul General al ONRC.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefundat.

Într-adevar, concedierea este încetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, care poate fi dispusa numai în situatiile expres si limitativ prevazute de lege, în speta, de art. 61 si 65 din Codul muncii.

De aceea, indiferent de finalitatea sa, un act administrativ, în speta un memorandum nu poate prevala asupra dispozitiilor imperative ale legii.

Pe de alta parte, se constata ca salariatul în cauza nu se încadra în ipoteza art. IV din Memorandum, care dispune pentru functionarii publici sau personalul angajat cu contract pe durata nedeterminata, or, contestatorul S.N.P. se afla în executarea unui contract de munca pe perioada determinata, respectiv pâna la 31.12.2009, neputându-i-se opune nici prevederile art. 61 lit. e) din Codul muncii, întrucât la data exprimarii acordului angajatorului, salariatul era deja pensionat, situatie de care, cunoscând-o, angajatorul nu s-ar mai putea prevala pentru a motiva desfacerea contractului, întrucât nu e o cauza survenita încheierii raporturilor, ci una preexistenta, acceptata ca atare si care a fost indiferenta angajatorului la data exprimarii acordului ce prezuma utilitatea postului si a activitatii desfasurate de contestator.

Rezulta, pe baza celor expuse, ca decizia de desfacere a contractului de munca este nula pentru absenta temeiului legal al concedierii, iar sentinta primei instante care sanctioneaza aceasta nulitate, e legala si temeinica, recursul declarat urmând a fi respins, ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ.