– Codul Muncii, art. 52 alin. 1 lit. c
În limitele motivului de recurs invocat, Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza gresit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege ce este în vigoare la data judecatii sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.
În limitele motivului de recurs invocat, Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza gresit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege ce este în vigoare la data judecatii sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.
Critica de recurs formulata este neîntemeiata. Se va avea în vedere, ca suspendarea din functie poate fi dispusa numai daca sunt îndeplinite concomitent cele doua conditii impuse de textul de lege aplicabil în cauza, art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, respectiv s-a formulat o plângere penala împotriva salariatului si deosebit, faptele imputate prin aceasta plângere îl fac incompatibil cu exercitiul functiei pe care o detine. Astfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor doua conditii, masura suspendarii nu poate fi dispusa, pentru ca reglementarea ce o contine este de exceptie, textul fiind de stricta si limitata aplicare, numai la ceea ce legiuitorul a prevazut în mod expres.
Critica de recurs formulata este neîntemeiata. Se va avea în vedere, ca suspendarea din functie poate fi dispusa numai daca sunt îndeplinite concomitent cele doua conditii impuse de textul de lege aplicabil în cauza, art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, respectiv s-a formulat o plângere penala împotriva salariatului si deosebit, faptele imputate prin aceasta plângere îl fac incompatibil cu exercitiul functiei pe care o detine. Astfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor doua conditii, masura suspendarii nu poate fi dispusa, pentru ca reglementarea ce o contine este de exceptie, textul fiind de stricta si limitata aplicare, numai la ceea ce legiuitorul a prevazut în mod expres.
Din probatoriile încuviintate si administrate în cauza rezulta ca nu este îndeplinita cea de-a doua conditie necesara pentru suspendarea contractului individual de munca, impusa de art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, acea ca plângerea penala formulata de angajator împotriva salariatului sa fie realizata pentru o fapta incompatibila cu functia pe care o detine acesta în cadrul societatii, aceea de lacatus mecanic, corecte fiind sustinerile primei instante pe aspectul în discutie.
Din probatoriile încuviintate si administrate în cauza rezulta ca nu este îndeplinita cea de-a doua conditie necesara pentru suspendarea contractului individual de munca, impusa de art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, acea ca plângerea penala formulata de angajator împotriva salariatului sa fie realizata pentru o fapta incompatibila cu functia pe care o detine acesta în cadrul societatii, aceea de lacatus mecanic, corecte fiind sustinerile primei instante pe aspectul în discutie.
Astfel, continutul în date al plângerii penale formulate de angajator confirma ca obiectul acesteia nu are legatura cu functia de lacatus mecanic a contestatorului, cu atributiile sale de serviciu stabilite prin fisa postului, ci vizeaza infractiunile de denuntare calomnioasa prevazuta de art.259 Cod penal si infractiunea de fals în declaratii, prevazuta de art.292 Cod penal, respectiv faptele prevazute si savârsite de contestator cu ocazia plângerilor formulate de acesta împotriva reprezentantilor societatii si cu ocazia unei sesizari adresate Ministerului Transporturilor.
Astfel, continutul în date al plângerii penale formulate de angajator confirma ca obiectul acesteia nu are legatura cu functia de lacatus mecanic a contestatorului, cu atributiile sale de serviciu stabilite prin fisa postului, ci vizeaza infractiunile de denuntare calomnioasa prevazuta de art.259 Cod penal si infractiunea de fals în declaratii, prevazuta de art.292 Cod penal, respectiv faptele prevazute si savârsite de contestator cu ocazia plângerilor formulate de acesta împotriva reprezentantilor societatii si cu ocazia unei sesizari adresate Ministerului Transporturilor.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 2070 R DIN 6 MAI 2010
Prin sentinta civila nr.6779/02.11.2009 pronuntata în dosarul nr.21467/3/2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis în parte actiunea formulata de Gherghe Victor în contradictoriu cu intimata S.C. Alstom Transport S.A. având ca obiect contestatie decizie de suspendare a contractului individual de munca; a dispus anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca din 08.05.2009, cu consecinta repunerii partilor în situatia anterioara emiterii deciziei; a respins cererea privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul Gherghe Victor, prin mandatar Gherghe Monica Rodica, a solicitat instantei în contradictoriu cu intimata S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A., anularea deciziei emise la data de 08.05.2009 si obligarea intimatei la plata daunelor morale de 100.000 lei.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei atesta ca, în temeiul contractului individual de munca, contestatorul este angajatul intimatei, în meseria de lacatus. În cursul anului 2006, contestatorul si-a schimbat locul de munca, în cadrul aceleiasi unitati. Instanta de fond a mai retinut ca între parti au avut loc mai multe litigii, acestea formulându-si una împotriva celeilalte plângeri penale.
Prin decizia din 08.05.2009, în temeiul art. 52 alin.1 lit.c C.muncii contractul individual de munca nr.3920 din 12.07.2004 a fost suspendat pâna la solutionarea plângerii penale formulata împotriva contestatorului, iar în perioada suspendarii, contestatorului i-a fost interzis accesul în spatiile apartinând S.C. ALSTOM S.A.
S-a apreciat ca potrivit art.52 alin.1 lit.c C.muncii, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penala împotriva salariatului sau a formulat plângere penala pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti. Din continutul prevederii legale sus citate rezulta ca suspendarea contractului individual de munca poate fi dispusa de angajator în cazul în care plângerea penala priveste fapte penale incompatibile cu functia detinuta.
Analizând plângerea penala formulata de intimata S.C. ALSTOM S.A. si înregistrata la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, Tribunalul Bucuresti constatat ca se refera la infractiunea de denuntare calomnioasa, prevazuta de art.259 C.penal si la infractiunea de fals în declaratii prevazuta de art.292 C.penal. Din cuprinsul plângerii penale rezulta ca aceasta priveste pretinse fapte comise de contestator cu ocazia formularii de catre acesta a diferite sesizari la Ministerul Transporturilor si a plângerilor penale împotriva unor reprezentanti ai societatii. Fata de aceasta împrejurare, s-a conchis ca infractiunile care fac obiectul plângerii penale nu au legatura cu functia/meseria pe care o are contestatorul în cadrul societatii intimate. Textul art.52 alin.1 lit.c C.muncii se refera în mod strict la fapte penale incompatibile cu functia detinuta, prevederile legale neputând fi extinse la orice fel de fapte penale.
În consecinta, tribunalul a statuat ca nu sunt întrunite conditiile prevazute de art.52 alin.1 lit.c C.muncii pentru a se putea dispune suspendarea contractului individual de munca, motiv pentru care în temeiul art.284 C.muncii, a admis cererea privind anularea deciziei de suspendare a contractului de munca, cu consecinta repunerii partilor în situatia anterioara emiterii deciziei atacate.
În ceea ce priveste daunele morale pretinse de contestator, aceasta cerere a fost respinsa ca neîntemeiata, având în vedere si continutul Deciziei nr.40/2007 pronuntata în solutionarea unui recurs în interesul legii de catre înalta Curte de Casatie si Justitie, decizie conform careia daunele morale, în conditiile art.269 C.muncii, pot fi acordate salariatilor doar în cazul în care legea, contractul colectiv sau individual de munca le prevede. Pe de alta parte, instanta de fond a avut în vedere si faptul ca în speta nu sunt incidente nici dispozitiile art.998, 999 C.civil ca temei pentru obligarea intimatei la plata daunelor morale, contestatorul nefacând dovada existentei conditiilor raspunderii civile.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis doar în parte actiunea, dispunând anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca si repunerea partilor în situatia anterioara emiterii deciziei, respingând în rest actiunea. Totodata, s-a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata,
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal pârâta S.C. Alstrom Trasnsport S.A. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Încadrând potrivit art.306 alin.3 Cod pr.civila criticile formulate în motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurenta sustine în esenta depasirea rolului activ de catre instanta învestita cu solutionarea fondului pricinii, caracterul eronat al aprecierilor cu privire la fondul pretentiilor formulate si interpretarea gresita a legii.
Se arata în dezvoltarea recursului formulat ca instanta de fond a retinut exclusiv faptul ca “infractiunile care fac obiectul plângerii penale nu au legatura cu functia/meseria pe care contestatorul o are în cadrul societatii intimate”, totodata, si-a exercitat în mod abuziv rolul sau activ, retinând motive de nulitate care nu au fost invocate prin actiune si nici nu au fost puse în discutia partilor, a ignorat solicitarea recurentei, mentionata în întâmpinare, de a-i pune în vedere reclamantului sa îsi precizeze motivele pe care le-a invocat atunci când a solicitat anularea deciziei de suspendare. Cererea de chemare în judecata nu contine asemenea motive, sustine recurenta, ci numai alegatii cu privire la pretinse acte de persecutie pe care reclamantul sustine ca le-ar suferi din partea conducerii Alstom.
De altfel, cererea de chemare în judecata reitereaza nemultumirile intimatului – reclamant cu privire la (re)încadrarea sa pe postul de lacatus pe care îl detine în mod curent în societate, nemultumiri fata de care instantele anterior învestite s-au pronuntat deja prin hotarâre irevocabila. Or, evocarea acestor nemultumiri în cuprinsul cererii de chemare în judecata nu este de natura a oferi o descriere a situatiei de fapt si a circumstantelor în care decizia de suspendare a fost adoptata, astfel încât instanta sa se poata referi la o situatie de fapt clar stabilita.
Ca urmare, cererea intimatului – reclamant nu este suficient de precisa sub aspectul situatiei de fapt, pentru ca instanta sa o poata califica legal fara a depasi limitele învestirii sale. Obiectul pricinii asupra caruia instanta trebuia sa se pronunte a fost stabilit prin cererea de chemare în judecata, iar nu prin probele administrate în cauza. Astfel, faptul ca o copie a deciziei de suspendare este atasata cererii intimatului – reclamant nu este suficienta pentru ca instanta sa contureze motivele de fapt si de drept pentru care aceasta este contestata.
Totodata, prima instanta a apreciat în mod eronat fondul pretentiilor intimatului-reclamant si a interpretat gresit dispozitia legala în baza careia decizia de suspendare a fost emisa, respectiv dispozitia art.52 alin.(1) lit.c) din Codul muncii potrivit carora “contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului […] în cazul în care angajatorul a formulat plângere penala împotriva salariatului”.
În raport cu situatia de fapt anterior descrisa, solicita recurenta sa se aiba în vedere ca sunt respectate întru-totul conditiile emiterii unei astfel de decizii, întrucât, aceasta a depus plângere penala împotriva intimatului – reclamant, salariatul a întreprins o serie de masuri prin care a afectat activitatea societatii, conduita acestuia încadrându-se si urmând a fi sanctionata, potrivit infractiunilor de denuntare calomnioasa si fals în declaratii; solutionarea plângerii penale formulate de catre angajator urmeaza a fi realizata de catre organele competente.
Arata recurenta ca pâna la acest moment plângerea penala nu a fost solutionata, însa continuarea raporturilor de munca poate prejudicia societatea, fiind evidenta (raportat la situatia de fapt anterior descrisa si masurile deja întreprinse de catre reclamant) intentia acestuia de a abuza de toate mijloacele posibile pentru prejudicierea societatii angajatoare.
Faptele penale în raport de care recurenta a formulat
plângere au legatura cu atributiile si obligatiile reclamantului
stabilite prin contractul individual de munca, în mod gresit instanta de fond a apreciat ca “nu sunt întrunite conditiile prevazute de art.52 alin.1 lit.c C. muncii” pentru a dispune suspendarea contractului individual de munca al intimatului – reclamant, întrucât “infractiunile care fac obiectul plângerii penale nu au legatura cu functia/meseria pe care contestatorul o are în cadrul societatii intimate”.
Uneori, incompatibilitatea dintre faptele pentru care angajatul este cercetat cu functia pe care acesta o detine este stipulata chiar în acte normative care reglementeaza acea functie. În astfel de situatii, posibilitatile angajatorului de a dispune suspendarea contractului individual de munca sunt mai clar circumscrise. Totusi, în cazurile în care incompatibilitatea mentionata în art.52 alin.1 lit.c) nu poate fi expres identificata într-o norma legala, angajatorul este singurul în drept sa aprecieze daca prin savârsirea faptei penale salariatul devine incompatibil cu functia pe care o detine, în urma aprecierii pericolului social abstract al faptelor de care îl acuza pe salariat prin raportare la obligatiile pe care salariatul si le-a asumat prin semnarea contractului individual de munca si care îi revin în mod integral în exercitarea functiei, angajatorul poate dispune suspendarea contractului individual de munca al angajatului.
Astfel, incompatibilitatea faptelor penale pentru care intimatul – reclamant este în prezent cercetat cu functia pe care acesta o detine în societate nu trebuie privita în sensul excesiv de restrictiv în care a interpretat-o prima instanta, ci trebuie avuta în vedere aprecierea legaturii dintre faptele penale mentionate în plângerea penala depusa de societate si functia intimatului – reclamant prin prisma tuturor obligatiilor acestuia asumate în temeiul contractului individual de munca.
În acest sens, una din obligatiile esentiale pe care intimatul – reclamant si le-a asumat la semnarea contractului sau individual de munca este “obligatia de fidelitate fata de angajator în executarea atributiilor de serviciu” (punctul M, subpunctul 2, litera c) din contractul individual de munca). Or, promovarea plângerilor penale împotriva conducerii societatii si a unor plângeri nefondate la autoritati sau institutii cu atributii de control al activitatilor Societatii (astfel cum a mentionat în sectiunea I, punctul A, subpunctul 2), dovedite a fi fost nefondate, a constituit o încalcare flagranta a obligatiei de fidelitate asumata de intimatul – reclamant fata de recurenta. Mai mult, prin aceste activitati intimatul – reclamant a nesocotit în repetate rânduri principiul bunei credinte în desfasurarea raporturilor de munca, înscris în art.8 alin.1 Codul Muncii, în conditiile în care recurenta a dat întotdeauna dovada de un comportament corect, tolerant si mai ales transparent fata de intimatul reclamant (fapt atestat si de raspunsurile furnizate intimatului – reclamant la numeroasele solicitari adresate angajatorului).
În plus, arata recurenta, dispozitiile art.118 alin.2 din Contractul colectiv de munca nr.522/2008 la nivelul ramurii transporturi, aplicabil si recurentei, instituie în favoarea Societatii un drept de a aplica sanctiuni disciplinare “pentru angajatii care încalca demnitatea personala a altor angajati, prin (…) intimidare, ostilitate, umilire sau ofensare (…)”.
Este neîndoielnic ca depunerea atâtor plângeri penale si a unor plângeri nefondate si sicanatorii la autoritati cu atributii de control al activitatii societatii a fost de natura sa intimideze si sa ofenseze conducerea recurentei si a creat o atmosfera de ostilitate la locul de munca al intimatului – reclamant, constituind astfel abateri disciplinare repetate. Mai mult decât atât, aceste abateri disciplinare s-au agravat cu ocazia denuntului calomnios si a falsului în declaratii savârsit cu ocazia plângerii adresate Ministerului Transporturilor si în legatura cu care recurenta s-a adresat organelor de cercetare penala competente prin plângere penala.
Constatarea savârsirii faptelor penale în raport de care societatea a depus plângere are aptitudinea de a-l face pe reclamant sa fie incompatibil cu postul detinut, prin prisma pericolului social al faptelor penale a caror cercetare recurenta a solicitat-o.
Fata de împrejurarile mai sus evocate si fata de încalcarea unor obligatii esentiale stipulate în sarcina sa prin contractul individual de munca, nu se poate în mod rezonabil considera ca incompatibilitatea trebuie sa se refere strict la meseria intimatului – reclamant (din punctul de vedere al calificarii si capacitatii sale profesionale), ci trebuie înteleasa ca o adevarata situatie de necorespundere cu functia pe care o exercita în cadrul societatii, prin prisma pericolului social al infractiunilor cu privire la a caror comitere au fost sesizate organele de cercetare penala competente prin plângere penala.
În plus, printr-o Decizie a Curtii Constitutionale s-a stabilit “ca si în situatia în care fapta pentru care s-a formulat plângerea penala ori s-a dispus trimiterea în judecata nu va atrage raspunderea penala, aceasta poate constitui abatere disciplinara care poate oferi temeiul desfacerii contractului de munca”. Cu atât mai mult în situatia ce face obiectul prezentului litigiu, în care abaterile disciplinare ale intimatului – reclamant au fost deja evocate si sunt independente de angajarea raspunderii penale a acestuia pentru infractiunile descrise în plângerea penala si ar putea prin ele însele sa genereze desfacerea contractului individual de munca al intimatului-reclamant din motive disciplinare, recurenta solicita a se observa ca faptele penale pentru care a fost depusa plângerea au un pericol social mult mai ridicat si ar determina o incompatibilitate de facto cu functia pe care intimatul-reclamant o detine, generata de comportamentul acestuia si de nesocotirea obligatiilor esentiale cuprinse în contractul individual de munca încheiat cu angajatorul.
De altfel, dupa cum observa si Curtea Constitutionala în decizia antementionata, suspendarea contractului individual de munca reprezinta în final si o masura de protectie a salariatului, caruia în perioada suspendarii pentru efectuarea cercetarilor penale societatea nu îi poate desface contractul individual de munca, indiferent daca acesta este responsabil penal sau nu pentru faptele comise.
Ca urmare, arata recurenta ca a dat dovada de buna credinta în desfasurarea raporturilor de munca si în apararea intereselor sale legitime a optat pentru a obtine o solutie din partea organelor competente cu privire la comiterea de catre acesta a infractiunilor de fals în declaratii si denunt calomnios, în vederea încadrarii comportamentului sau ca infractiune sau ca abatere disciplinara, în loc de a demara o cercetare disciplinara pentru a sanctiona acest comportament abuziv al intimatului – reclamant. În aceste conditii, si având în vedere prejudiciile (mai sus evocate) pe care societatea le-ar suferi daca intimatul – reclamant nu ar fi suspendat pe perioada cercetarilor penale, este evident ca masura suspendarii contractului individual de munca, astfel cum a fost dispusa, apare ca fiind masura cea mai indicata pentru a evita prejudicierea ambelor parti.
Daca societatii recurente nu i-ar fi acordata aceasta posibilitate de suspendare unilaterala a contractului individual de munca atunci când interesele sale legitime o cer, i s-ar încalca acesteia dreptul de a-si gestiona activitatea conform propriilor decizii de afaceri, întrucât ar fi constrânsa sa mentina în functie salariatul ale carui activitati ar putea avea efecte negative asupra activitatii angajatorului.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac formulata.
Examinând sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfatisa în continuare.
Prin decizia din data de 8.05.2009 emisa de recurenta, s-a concretizat o masura de suspendare a contractului de munca luata de angajator împotriva angajatului, aceasta trebuind sa fie deopotriva legala si temeinica, analiza acestor cerinte fiind obligatorie a fi realizata de instanta în baza art.52 alin.1 lit. c Codul muncii.
Raportat la aceste considerente, este neîntemeiata sustinerea recurentei, în sensul ca prima instanta si-ar fi depasit rolul activ consacrat de art.129 Cod procedura civila si ca nu ar fi pus în dezbaterea contradictorie a partilor aspectele de nelegalitate ale deciziei retinute din oficiu, câta vreme analiza legalitatii si temeiniciei deciziei trebuie sa se realizeze sub toate aspectele de catre instanta investita cu analiza deciziei de suspendare a contractului individual de munca, având în vedere sa se solicita anularea sa.
Aprecierea recurentei în acest context în sensul ca cererea reclamantului nu ar fi suficient de precisa si ca nu ar fi expus motivele de fapt si de drept pentru care este contestata, nu poate fi primita.
Prima instanta a procedat la analiza legalitatii si temeiniciei deciziei contestate, fata de temeiul juridic invocat – art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, fiind tinuta a analiza daca în speta dedusa judecatii sunt întrunite conditiile impuse de acest text de lege, pentru a putea dispune suspendarea.
Drept urmare, Tribunalul Bucuresti a statuat în cadrul procedural determinat de catre parti, iar în privinta obiectului litigiului s-a pronuntat asupra si în limitele deduse în justitie, respectiv anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca sus enuntat. Ori, solicitându-se anularea deciziei de suspendare a contractului de munca dispusa în baza art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, evident ca se impunea a se analiza îndeplinirea conditiilor impuse de aceste dispozitii prima instanta nedepasind astfel prin aceasta analiza limitele investirii sale.
Se sustine în acest sens, ca prima instanta a aplicat gresit legea, invocându-se dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila.
De altfel, recurenta pretinde ca prin faptele savârsite de contestatorul intimat pentru care s-a formulat plângerea penala s-ar fi încalcat obligatia de fidelitate fata de angajator în exercitarea atributiilor de serviciu, obligatie stipulata în contractul individual de munca punctul M, subpunctul 2, lit.c. Ori, pentru încalcarea obligatiei de fidelitate, angajatorul putea uza de mijloacele procedurale adecvate, respectiv sanctionarea disciplinara, nicidecum de suspendarea contractului de munca, conform art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, în conditiile în care faptele pentru care s-a formulat plângerea penala, denuntare calomnioasa si fals în declaratii nu-l fac incompatibil în functia de lacatus mecanic detinuta.
Evident, ca infractiunile sus mentionate nu au legatura cu atributiile si obligatiile stabilite prin fisa postului si contractul individual de munca al contestatorului, ce îndeplinea functia de lacatus mecanic.
Din ansamblul materialului probator nu reiese astfel incompatibilitatea faptelor cu meseria (functia de lacatus mecanic), sens în care decizia de suspendare a contractului de munca a reclamantului, corect a fost apreciata nelegala, nefiind îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru a opera suspendarea si corect s-a dispus anularea sa.
Decizia Curtii Constitutionale invocata în cauza, prin care se pretinde ca s-ar fi stabilit: “în sensul ca în situatia în care fapta pentru care s-a formulat plângere penala ori s-a dispus trimiterea în judecata nu va atrage raspunderea penala, aceasta putea constitui abatere disciplinara care poate oferi temeiul desfacerii contractului individual de munca”, nu prezinta relevanta în cauza. Decizia sus-mentionata vizeaza posibilitatea angajatorului de a sanctiona disciplinar salariatul, inclusiv cu sanctiunea extrema, cea a desfacerii contractului individual de munca în conditiile în care infractiunile pentru care s-a formulat plângerea penala împotriva salariatului nu va atrage raspunderea sa penala. În speta dedusa judecatii nu ne regasim în aceasta situatie, nefiind contestata o decizie de desfacere a contractului individual de munca, ci o decizie de suspendare a acestui contract, întemeiata pe dispozitiile art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, institutia sanctionarii disciplinare si cea a suspendarii contractului de munca fiind institutii juridice diferite, cu continut si regim juridic diferit. Masura suspendarii contractului de munca este într-adevar o masura de protectie a salariatului pe perioada efectuarii cercetarii penale, pentru a nu dispune desfacerea contractului de munca pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti, astfel cum statueaza si instanta de constitutional prin Decizia nr.24/2003. Numai ca, o astfel de masura poate fi dispusa doar cu întrunirea concomitenta a conditiilor deja înfatisate, respectiv formularea unei plângeri penale împotriva salariatului si faptele imputate prin plângere sa-l faca incompatibil cu exercitiul functiei ce o detine, aceasta ultima conditie nefiind îndeplinita în cauza.
Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, prin raportare la art.304 pct.9 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul, mentinând ca legala sentinta atacata, fiind pronuntata cu interpretarea si aplicarea corecta a normelor de drept substantial incidente în cauza.
