-Codul Muncii, art. 65 si 73
Avand in vedere ca OUG nr. 3/2009 nu mai poate produce efecte , dispozitiile sale nesocotind drepturi fundamentale ale salariatilor, concedierea intimatului reclamant apare ca fiind lipsita de temei . Fiind declarata neconstitutionala, OUG nr. 3/2009, ce a produs deja efecte, trebuie înlaturata din solutia procesului cu privire la intreg raportul juridic dintre parti, inclusiv cu privire la efectele trecute sau care trebuiau sa se produca în trecut.
Avand in vedere ca OUG nr. 3/2009 nu mai poate produce efecte , dispozitiile sale nesocotind drepturi fundamentale ale salariatilor, concedierea intimatului reclamant apare ca fiind lipsita de temei . Fiind declarata neconstitutionala, OUG nr. 3/2009, ce a produs deja efecte, trebuie înlaturata din solutia procesului cu privire la intreg raportul juridic dintre parti, inclusiv cu privire la efectele trecute sau care trebuiau sa se produca în trecut.
Intrucat cauza concedierii intimatului reclamant a fost desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului, prevazuta de OUG nr. 3/2009, aceasta stabilind si modalitatea de preluare a personalului in cadrul Corpului de Control al Primului-ministru, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii acesteia, dispare temeiul concedierii, motiv pentru care ordinul contestat apare ca nelegal.
Intrucat cauza concedierii intimatului reclamant a fost desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului, prevazuta de OUG nr. 3/2009, aceasta stabilind si modalitatea de preluare a personalului in cadrul Corpului de Control al Primului-ministru, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii acesteia, dispare temeiul concedierii, motiv pentru care ordinul contestat apare ca nelegal.
Date fiind acestea, nu se mai impune verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de art. 65 si urm. din Codul muncii. Atat timp cat insusi actul normativ care prevede desfiintarea locului de munca nu poate produce efecte, iar aceasta masura apare ca nelegala, verificarea indeplinirii unor conditii cum sunt cele prev. de art. 69 si urm. din Codul muncii nu este necesara si nu mai poate avea relevanta.
Date fiind acestea, nu se mai impune verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de art. 65 si urm. din Codul muncii. Atat timp cat insusi actul normativ care prevede desfiintarea locului de munca nu poate produce efecte, iar aceasta masura apare ca nelegala, verificarea indeplinirii unor conditii cum sunt cele prev. de art. 69 si urm. din Codul muncii nu este necesara si nu mai poate avea relevanta.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1683 R DIN 12 APRILIE 2010
Prin sentinta civila nr. 6910 din data de 04.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Civila, Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamantul G.M. în contradictoriu cu paratul S.G.S.
S-a dispus anularea Ordinului nr. 104 din 17.02.2009 si reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior concedierii. A fost obligat paratul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si pâna la reintegrarea efectiva. A fost respinsa cererea de obligare a paratului la plata daunelor morale ca neîntemeiata. A fost obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 1190 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Prima instanta a retinut ca reclamantul a fost concediat pentru motive ce nu tin de persoana sa, locul sau de munca fiind desfiintat, dar si ca urmare a neincadrarii in prevederile art. 16 alin VIII din OUG nr. 3/2009 referitor la indeplinirea conditiilor legale, a bunului sau renume si a increderii acordate de primul-ministru, cu conditia semnarii unui angajament de loialitate, acestea fiind , in opinia tribunalului, motive ce tin de persoana salariatului. Mai constata prima instanta ca din uprinsului ordinului, rezulta ca incetarea contractului individual de munca al reclamantului a avut loc atat pentru considerente ce tin de persoana acestuia, cat si ca urmare a intervenirii unor imprejurari obiective ce au determinat desfiintarea locului de munca, concretizand o forma hibrida de incetare a contractului individual de munca, nereglementata de lege, ceea ce atrage nulitatea masurii incetarii contractului. A mai retinut tribunalul ca in cadrul paratului a avut loc o concediere colectiva , astfel incat trebuia indeplinite anumite obligatii prev. de art. 69-71 din Codul muncii, ceea ce paratul nu a facut. Mai arata tribunalul ca, desi desfiintarea locului de munca s-a facut in baza OUG nr. 3/2009, adoptarea maurii trebuia sa respecte dispozitiile Codului muncii referitoare la procedura concedierii colective . A mai constatat tribunalul ca desfiintarea locului de munca nu a fost serioasa si reala , deoarece noua structura infiintata, Corpul de Control al Primului-ministru a preluat toate reprezentarile si competentele fostului Departament de Control al Guvernului , desprinzandu-se concluzia ca, in realitate, a avut loc numai redenumirea unui sistem.Atributiile principale ale celor doua structuri sunt cvasiidentice. In plus, a constatat tribunalul ca masura a fost luata in temeiul unui act normativ declarat neconstitutional prin Decizia nr. 1039/9.07.2009 a Curtii Constitutionale. In consecinta, tribunalul a dispus si reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior concedierii si obligarea paratului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si pâna la reintegrarea efectiva. A fost respinsa cererea de obligare a paratului la plata daunelor morale ca neîntemeiata, tribunalul constatand ca insasi anularea masurii concedierii realizeaza repararea prejudiciului moral suferit de reclamant, precum si faptul ca reclamantul nu a probat legatura de cauzalitate dintre fapta paratului si prejudiciul suferit.
Impotiva acestei sentinte a declarat recurs paratul S.G.S, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 9.02.2010, solicitand sa se dispuna casarea sentintei recurate si respingerea actiunii.
In motivare, arata recurentul ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii , retinand nelegalitatea ordinului contestat in raport de texte de lege inaplicabile in cauza. Precizeaza recurentul ca dispozitiile Codului muncii referitoare la concedierea colectiva nu au condus la abrogarea prevederilor OUG nr. 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective. Mai arata recurentul ca la nivelul Uniunii Europene exista mai multe directive privind informarea si consultarea salariatilor, in special in contextul restructurarii societatilor. Art. 1 din Directiva 98/59 prevede ca dispozitiile sale nu se aplica lucratorilor din administratia publica sau din institutiile de drept public. Prin urmare, instanta a extins aplicabilitatea acestor dispozitii legale si pentru alte situatii decat cele avute in vedere prin dispozitiile actului normativ , desi nu are competenta de a crea, abroga sau modifica dispozitiile unei legi , devenind un legislator pozitiv , si nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adaugarea unor noi prevederi celor deja existente . Mai arata recurentul ca a intreprins demersuri in vederea protejarii salariatilor disponibilizati, solicitand AMOFMB lista locurilor de munca vacante la data de 18.02.2009, iar lista a fost comunicata reclamantului la data de 26.02.2009.
In drept, recursul se intemeiaza pe dispozitiile art. 304 pct 9 Si art. 304ind1 Cpc.
Solicita recurentul judecata in lipsa conform art. 242 Cpc.
Intimatul, legal citat, depune intampinare pin care solicita respingerea recursului ca nefondat .
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate, Curtea retine urmatoarele:
Prin Ordinul nr.104/17.02.2009 s-a dispus incetarea contractului individual de munca al intimatului la data expirarii termenului de preaviz de 15 zile lucratoare , avandu-se in vedere Decizia Primului-ministru nr. 208/2009, art. VII alin 16 din OUG nr. 3/2009, art. 65 si art. 73 alin 1 din Codul muncii, art. 5 alin 4 din HG nr. 405/2007.
Potrivit art. VII alin 1 din OUG nr. 3/2009, „pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Departamentul de Control al Guvernului, structura fara personalitate juridica în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se desfiinteaza, iar potrivit alin 16 al art. VII :„Personalul fostului Departament de Control al Guvernului se preia în limitele numarului de posturi alocat prin decizie a primului-ministru, pe baza îndeplinirii conditiilor prevazute de lege, a bunului sau renume si a încrederii acordate de primul-ministru, cu conditia semnarii unui angajament de loialitate, cu pastrarea drepturilor salariale aferente functiei de executie”.
Prin Decizia nr. 1039/9.07.2009, Curtea Constitutionala a constatat ca Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative referitoare la organizarea si functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstitutionala, iar declararea ca neconstitutionala a unei legi de aprobare a unei ordonante a Guvernului include si ordonanta la care se refera, aceasta încetând sa mai produca efecte juridice.
In considerente, a retinut Curtea Constitutionala ca „dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2009 înfrâng prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece afecteaza drepturi fundamentale, precum egalitatea în drepturi a cetatenilor si dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, asa cum sunt consfintite în prevederile constitutionale ale art. 16 si 41”.
A constatat Curtea ca „potrivit prevederilor ordonantei criticate, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului s-a înfiintat Corpul de control al primului-ministru, ca departament fara personalitate juridica, în subordinea primului-ministru si în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a secretarului general al Guvernului. Corpul de control al primului-ministru preia toate reprezentarile si competentele fostului Departament de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare. Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru si cu conditia semnarii unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrarii, precum si eliberarea sau destituirea din functie ori desfacerea contractului de munca, dupa caz. (…) Curtea constata ca personalul încadrat în fostul Departament de Control al Guvernului si în Departamentul pentru Lupta Antifrauda este, potrivit legii, personal contractual, cu exceptia functiilor de demnitate publica. Prin urmare, raporturile de munca stabilite sunt guvernate de Codul muncii – Legea nr. 53/2003, reglementarea de drept comun în aceasta materie. (…) Mai mult, Constitutia prevede expres dreptul persoanei de a-si alege în mod liber locul de munca, ceea ce implica obligatia corelativa a statului de a reglementa conditii obiective si nediscriminatorii, de natura a garanta accesul la un loc de munca. Or, conditia introdusa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2009, care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului, dupa caz, este una esentialmente subiectiva, care reprezinta rezultatul optiunii necenzurabile a unei persoane. Prevederea legala criticata constituie premisele încheierii sau încetarii unor contracte individuale de munca pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, desi ceea ce trebuie sa guverneze aceste raporturi este competenta profesionala care întotdeauna poate fi evaluata pe criterii obiective. Dispozitiile art. VII alin. (12) si art. VIII alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2009 încalca, pe lânga dispozitiile art. 41 din Constitutie, si principiul constitutional al egalitatii cetatenilor în drepturi, de vreme ce acestea introduc o conditie care se constituie într-o derogare nejustificata de la prevederile Codului muncii, pozitionând persoanele vizate într-o situatie de vadita inegalitate juridica în raport cu ceilalti angajati. În aceeasi ordine de idei, Curtea constata ca textele criticate instituie o prezumtie de culpa profesionala în sarcina personalului caruia i se retrage încrederea primului-ministru sau nu i se acorda încrederea primului-ministru pentru reîncadrare, contrar principiului legalitatii care guverneaza concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, consacrat prin art. 61 – 64 din Codul muncii”.
Fata de cele expuse mai sus, Curtea retine ca nu sunt intemeiate criticile pe care recurentul le aduce sentintei recurate, imprejurarile invocate neputand determina inlaturarea nulitatii masurii concedierii.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca recursul nu este fondat si urmeaza sa-l respinga ca atare.
In temeiul art. 274 Cpc, va obliga recurentul la plata sumei de 1200 lei catre intimat, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, conform chitantei nr. 1/30.03.2010(fila 13).
