– Codul Muncii, art. 283 alin. 1 lit. d
Prin actiunea principala formulata de catre recurentul-reclamant, s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractelor individuale de munca ale intimatilor-pârâti si obligarea acestora din urma sa restituie sumele primite cu titlu de salarii, având în vedere faptul ca acestea au fost platite din fonduri europene cu regim special.
Prin actiunea principala formulata de catre recurentul-reclamant, s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractelor individuale de munca ale intimatilor-pârâti si obligarea acestora din urma sa restituie sumele primite cu titlu de salarii, având în vedere faptul ca acestea au fost platite din fonduri europene cu regim special.
Asa cum corect a retinut si Tribunalul, la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecata (13.08.2009 – data postei), toate contractele individuale de munca vizate prin solicitarea de constatare a nulitatii absolute, nu se mai aflau în fiinta si nu mai produceau nici un fel de consecinte juridice. Toate aceste contracte au încetat în conformitate cu prevederile art. 55 lit. c si art. 79 din Codul Muncii, respectiv prin demisia angajatului.
Asa cum corect a retinut si Tribunalul, la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecata (13.08.2009 – data postei), toate contractele individuale de munca vizate prin solicitarea de constatare a nulitatii absolute, nu se mai aflau în fiinta si nu mai produceau nici un fel de consecinte juridice. Toate aceste contracte au încetat în conformitate cu prevederile art. 55 lit. c si art. 79 din Codul Muncii, respectiv prin demisia angajatului.
În conformitate cu dispozitiile art. 283 alineatul 1 lit. d din Legea nr. 53/2003, constatarea nulitatii unui contract individual de munca poate fi solicitata doar pe durata existentei respectivului contract.
În conformitate cu dispozitiile art. 283 alineatul 1 lit. d din Legea nr. 53/2003, constatarea nulitatii unui contract individual de munca poate fi solicitata doar pe durata existentei respectivului contract.
Or, primul capat de cerere al actiunii principale a fost formulat în afara intervalului de timp stabilit în mod imperativ prin textul legal precitat, ceea ce conduce la concluzia ca este legala si temeinica dispozitia din sentinta recurata în sensul respingerii respectivei pretentii ca fiind prescrisa sub aspect extinctiv.
Or, primul capat de cerere al actiunii principale a fost formulat în afara intervalului de timp stabilit în mod imperativ prin textul legal precitat, ceea ce conduce la concluzia ca este legala si temeinica dispozitia din sentinta recurata în sensul respingerii respectivei pretentii ca fiind prescrisa sub aspect extinctiv.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALA, DECIZIA NR. 166 din 12.01.2012)
Prin sentinta civila nr.1260/08.02.2011, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis exceptia prescriptiei extinctive a cererii de constatare a nulitatii contractelor individuale de munca ale pârâtilor A.G., C.L.A. si altii, si în consecinta, a respins cererea de constatare a nulitatii contractelor individuale de munca ale pârâtilor formulata de reclamantul MMFPS, ca prescrisa; a respins restul pretentiilor în contradictoriu cu pârâtii ca neîntemeiate; a respins actiunea în contradictoriu cu pârâtii D.F., F.I.D., M.I.T, pentru existenta autoritatii de lucru judecat; a admis cererea reconventionala formulata de pârâtele-reclamante A.G., C.L.M., P.C.A.; a obligat pe reclamantul-pârât MMFPS la plata salariilor corespunzatoare perioadei lucrate în martie si aprilie 2009 catre pârâtii-reclamanti de mai sus; a admis în parte cererea reconventionala formulata de pârâtii-reclamanti C.A.C., C.I.M.M. si altii, a obligat pe reclamantul-pârât la plata salariilor corespunzatoare perioadei lucrate în martie si aprilie 2009 catre pârâtii-reclamanti de mai sus; a respins restul pretentiilor din cererea reconventionala formulata de pârâtii-reclamanti C.A.C., C.I.M.M. si altii ca neîntemeiate; a obligat pe pârâtul-reclamant la plata cheltuielilor de judecata catre pârâtii-reclamanti, în suma de câte 600 lei pentru fiecare.
Reclamantul a declarat recurs, criticând sentinta precitata sub urmatoarele aspecte, în esenta:
1. Desi a cunoscut prevederile legale si a avut la dispozitie un volum considerabil de înscrisuri administrate în probatoriu, instanta nu a apreciat în mod corect nici circumstantele si nici situatia de fapt în cauza, pronuntând o hotarâre cu aplicarea gresita a legii.
Instanta nu a avut o pozitie constanta în judecarea cauzei, neluând în considerare probe absolut evidente care dovedeau indubitabil disfunctionalitatile identificate în gestionarea fondurilor comunitare si neîndeplinirea de catre pârâti a activitatilor prevazute în cadrul proiectelor finantate din Fondul Social European si derulate la nivelul ANES: 1.Reteaua de Centre Pilot pentru Femei – Esthia”, 2.”Femei si barbati – aceleasi sanse pe piata muncii ” si 3. “Antreprenoriat si egalitatea de sanse. Un model inter-regional de scoala antreprenoriala pentru femei”.
De asemenea, la pronuntarea solutiei nu s-a tinut seama de sustinerile reclamantului si de faptul ca de fiecare data s-a subliniat importanta acestei cauze determinata de materia speciala careia i se circumscrie prezenta cauza, respectiv materia neregulilor definita de prevederile OG nr. 79/2003 privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare.
De asemenea, a fost ignorat caracterul evident al constatarilor cuprinse în Procesele Verbale de constatare AMPOSDRU cu numerele: El 134/16.02.2010. E 1136/16.02.2010 si E 1138/16.02.2010.
Mai mult decât atât, având în vedere domeniul specific al implementarii proiectelor finantate din Fondul Social European consideram ca instanta s-a substituit Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pronuntând o hotarâre cu încalcarea prevederilor art. 304 pct. 4.
Implementarea proiectelor finantate din Fondul Social European se realizeaza cu respectarea stricta a legislatiei nationale si comunitare relevante în domeniul gestionarii fondurilor structurale.
Totodata, în derularea proiectelor FSE, beneficiarii sunt obligati sa respecte dispozitiile legislative cu privire la managementul financiar, achizitii publice, ajutor de stat, cheltuieli eligibile, protectia mediului, egalitate de sanse, procesarea datelor personale etc.
Orice încalcare a acestor prevederi în implementarea proiectelor atrage responsabilitatea beneficiarului cu privire la utilizarea fondurilor comunitare, inclusiv returnarea sumelor utilizate necorespunzator dupa caz. HGR nr. 457/2008 privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificarile si completarile ulterioare, defineste rolul si atributiile autoritatilor de management.
Pentru spetele care au ca obiect fonduri structurale este necesara o specializare a instantelor pentru a putea fi întelese toate aspectele legate de managementul proiectelor si de implementarea efectiva a acestora.
Este gresita opinia instantei potrivit careia “fisele postului pârâtilor contin sarcini si responsabilitati formulate în termeni generali, fara a determina etapele necesare realizarii obiectivelor din proiecte”. Instanta face confuzie între Cererea de finantare (fisa proiectului)si fisele postului. Fisele postului contin atributii specifice fiecarui specialist din cadrul echipelor de proiect, acestea fiind corelate cu obiectivele proiectelor. Cererea de finantare este cea care prezinta proiectul detaliat pe obiective, etape de implementare si activitati aferente fiecarei etape. în mod evident, fisele postului nu pot prelua volumul de date cuprins în fisa proiectului, rezumând activitatile specifice care contribuie la realizarea proiectului.
Mai mult decât atât, prin propria sa motivare, instanta recunoaste faptul ca s-a raportat aproape exclusiv la contractul de munca sau fisa postului, însa, la dosar existau probe numeroase si în mod evident, era necesara analizarea tuturor înscrisurilor si corelarea acestora pentru a rezulta: “strategia de atingere a obiectivului, cu enumerarea etapelor, termenelor si atributiilor precise cec reveneau fiecarui salariat implicat în proiect”.
Aceasta motivare probeaza faptul ca instanta nu a avut o dimensiune corecta si o reprezentare clara a aspectelor deduse judecatii; instanta a pronuntat solutia fara a face o analiza aprofundata a materialului probatoriu administrat, ci doar “o pipaire” a fondului cauzei.
Analizând dosarul în cauza se poate observa faptul ca exista indicii temeinice privind neîndeplinirea activitatilor, dovedite in anumite situatii prin indicarea sursei originare a materialelor pretinse a fi realizate de catre pârâti. Însa, instanta se dovedeste a fi înca o data partinitoare în raport de partea adversa, justificând în mod ilogic faptul ca toate disfunctionalitatile invocate nu ar avea termen concret sau termen de realizare.
Însa, indubitabil, termenele concrete sau termenele de realizare rezulta din: cererile de finantare a proiectelor, documente elaborate ulterior de catre echipele de proiect, Rapoartele de activitate elaborate de catre pârâti si de catre partenerii existenti în cadrul proiectelor si Procesele Verbale de constatare AMPOSDRU cu numerele: El 134/16.02.2010. E 1136/16.02.2010 si E 1138/16.02.2010.
Totodata, motivarea instantei potrivit careia “toate contractele de munca au încetat anterior expirarii termenelor stabilite pentru finalizarea proiectului”, are un caracter superfluu, deoarece, în mod evident, ceea ce s-a sustinut a fost nerealizarea în mod corespunzator a activitatilor raportat la lunile în care pârâtii au lucrat în cadrul proiectelor. Nerealizarea corespunzatoare a unor activitati aferente etapei de începere a derularii proiectului nu poate avea nicio legatura cu orizontul finalizarii proiectelor.
Instanta motiveaza ca pârâtii au depus la dosar înscrisuri care justifica activitatea din cadrul proiectului, retinând în mod absolut eronat faptul ca reclamantul ar fi sustinut ca activitatea este necorespunzatoare prin prisma faptului ca, în final, proiectul nu a fost realizat
De altfel, instanta nu argumenteaza decât în mod formal concluziile rezultate, raportându-se repetitiv la momentul finalizarii proiectului. Pentru a clarifica acest aspect, se impune a se reitera faptul ca fondul cauzei se refera la luna decembrie 2008 si la lunile ianuarie-aprilie 2009. iar acestea coincid cu începerea proiectelor.
Nu poate fi retinuta motivarea instantei în sensul ca obligatia asumata de salariat este una de mijloace si ca obiectul muncii ar fi prestarea muncii si nu rezultatul ei. Acreditarea acestei teze este incorecta si nu face altceva decât sa legitimeze desfasurarea necorespunzatoare a activitatii salariatilor .
Într-o alta ordine de idei, în cauza nu exista probe relevante care sa dovedeasca faptul ca salariatii au depus diligentele necesare sau ca au manifestat stradania pe care o reclama urmarirea unui anumit scop sau obtinerea unui anumit rezultat.
Asa cum s-a retinut în doctrina juridica, interesul clasificarii naturii obligatiei priveste solutionarea problemei vinovatiei.
La obligatiile de mijloace, nerealizarea rezultatului nu este prin ea însasi o dovada a culpei debitorului, deci creditorul trebuie sa probeze ca debitorul nu si-a îndeplinit obligatia de mijloace si din aceasta cauza nu s-a obtinut rezultatul.
În acest sens, în speta reclamantul a probat neîndeplinirea corespunzatoare a activitatilor de catre pârâti.
În acelasi sens, trebuie sa se tina seama de prevederile art. 154 (1) din Codul muncii potrivit carora salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual ce munca.
De asemenea, alin.(2) al aceluiasi articol prevede ca salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani pentru munca prestata.
În interpretare teleologica, reclamantii nu puteau primi salarii în absenta unei contraprestatii în munca, care ar fi trebuit sa fie dovedita prin elaborarea si prezentarea materialelor realizate ca si contributie proprie, în conformitate cu fisele postului.
În continuarea motivarii sale, instanta invoca în mod nejustificat o asa-zisa culpa a angajatorului privind “organizarea si functionarea unitatii”, în sensul ca “nu a luat masuri de stabilire a unor repere în functie de care sa se desfasoare activitatea aferenta îndeplinirii proiectelor si nu a efectuat nici un fel de verificari” ale activitatii salariatilor.
De fapt, instanta pierde din vedere faptul ca exista repere foarte clare, respectiv salariatii aveau obligatia de a cunoaste toate elementele legate de existenta proiectelor (cererea de finantare; contractul de finantare, activitatile care trebuie derulate, etc.) si de a-si desfasura activitatea în conformitate cu CIM pe perioada determinata si cu fisa postului.
De asemenea, contrar opiniei instantei, salariatilor le-au fost solicitate rapoarte de activitate zilnice si lunare care reprezinta instrumente de verificare si certificare a activitatii depuse si au fost efectuate misiuni de verificare de catre AMPOSDRU. Astfel, rezulta ca au fost exercitate atributele controlului iar în prezenta cauza s-a facut dovada existentei cumulative a conditiilor cerute de art.270 din Codul Muncii pentru angajarea raspunderii patrimoniale a salariatilor. Pe cale de consecinta, reclamantul este îndreptatit sa solicite plata despagubirii echivalente cu salariile încasate în cursul derularii contractelor individuale de munca pe perioada determinata ale pârâtilor, aferente celor trei proiecte derulate cu finantare FSE.
De asemenea se remarca câteva erori de continut: instanta se refera la o perioada de aproape doi ani de desfasurare a relatiilor de munca bazate pe contracte de munca pe perioada determinata, fata de cele 4 luni în care s-a desfasurat efectiv activitatea, salariatilor, si foloseste termenul “proiect” la singular, desi obiectul cauzei face trimitere la un nr. de trei proiecte finantate din FSE.
2. Cu privire la solutia pronuntata de catre Tribunalul Bihor prin Sentinta civila nr.61 l/LM/2010, probele prezentate au fost diferite fata de cele prezentate în dosarele în cauza, iar acestea nu au fost analizate si interpretate în mod corect în raport cu activitatile care trebuiau sa fie realizate potrivit cererilor de finantare aferente proiectelor : “Reteaua de centre pilot pentru Femei Esthia “si “Femei si barbati – aceleasi sanse pe piata muncii”. Prin urmare, este gresita admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat.
3. În ceea ce priveste cererile reconventionale se remarca faptul ca, desi s-a staruit în clarificarea naturii si identificarea surselor înscrisurilor depuse de catre partea adversa, detaliind aceste elemente în înscrisul denumit “Obiectiuni”, depus la termenul din data de 28.01.2011, instanta nu a luat în considerare aceste probe.
Art. 163 alin.(1) invocat de catre instanta reglementeaza dovada platii salariului, însa, asa cum s-a învederat, în prezenta cauza sunt incidente dispozitiile art. 154 (1) si (2) din Codul muncii si, prin urmare, data fiind materia speciala a proiectelor finantate din fonduri structurale, reclamantul nu putea manifesta o atitudine pasiva fata de plata salariilor, care ar fi condus la majorarea debitului rezultat din constatarea neregulilor.
Mai mult decât atât, în pofida dovezilor clare care atesta ca salariatii nu si-au executat obligatia de prestare a muncii, instanta a retinut contrariul, concluzionând ca acestia si-ar fi îndeplinit aceasta obligatie si “ca astfel sunt îndreptatiti la plata salariilor corespunzatoare pe lunile martie si aprilie 2009”.
Invocarea art. 40 alin. (2) lit. c si f din Codul muncii nu este oportuna în situatia data, deoarece în mod natural, exista si obligatii corelative drepturilor prevazute în CIM, pe care salariatii nu si le-au îndeplinit.
De asemenea, în raport de solutia instantei, în virtutea responsabilitatii pe care reclamantul o are în egala masura în gestionarea si utilizarea fondurilor comunitare, nu pot fi efectuate plati având ca sursa tocmai fondurile comunitare, fara a se putea dovedi necesitatea si utilitatea acestora, în paralel cu dovada realizarii activitatilor prevazute în mod expres în cadrul cererilor de finantare.
Prin întâmpinarea formulata de catre intimatele-pârâte D.F. si M.I.T., s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 12.01.2012, intimatele-pârâte A.G., C.L.A. si P.C.A., reprezentate prin avocat, au pus concluzii în sensul respingerii recursului, cu cheltuieli de judecata.
Nu s-au propus noi dovezi în cauza.
Curtea, vazând prevederile art. 312 alineatul 1 teza a II-a Cod Procedura Civila si apreciind ca în raport de pretentiile deduse judecatii, de probatoriul administrat si de normele juridice relevante, solutia primei instante este legala si temeinica, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în cadrul primului motiv de recurs nu pot fi primite.
De aici deriva o alta consecinta: anume aceea ca trebuiau pastrate toate efectele juridice produse de contractele individuale de munca în privinta carora s-a cerut constatarea nulitatii absolute, inclusiv cele privitoare la plata drepturilor salariale cuvenite angajatilor în temeiul acestor contracte.
Este firesc sa fie asa câta vreme în privinta respectivelor contracte nu a intervenit nicio cauza de invalidare sau desfiintare, raporturile juridice de munca create între partile în proces trebuind considerate ca s-au derulat în mod valabil pe întreaga durata a existentei lor.
În acest context, nu poate fi omis faptul ca potrivit art. 39 alineatul 1 lit. a din Codul Muncii, angajatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa, iar în conformitate cu prevederile art. 40 alineatul 2 lit. c din acelasi cod, angajatorului îi revine obligatia principala sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca. Privind din aceasta perspectiva, se poate afirma ca recurentul-reclamant nu avea nici un temei pentru a solicita ca fostii sai angajati sa-i restituie drepturile salariale pe care acestia le încasasera deja în cursul desfasurarii raporturilor de munca.
Recurentul sustine ca intimatii-pârâti nu ar fi fost îndreptatiti sa primeasca sume de bani cu titlu de salarii (sume ce proveneau din fonduri europene), ca urmare a neîndeplinirii de catre acestia a activitatilor prevazute în cadrul proiectelor finantate din Fondul Social European si derulate la nivelul ANES: 1.Reteaua de Centre Pilot pentru Femei – Esthia”, 2.”Femei si barbati – aceleasi sanse pe piata muncii ” si 3. “Antreprenoriat si egalitatea de sanse. Un model inter-regional de scoala antreprenoriala pentru femei”. În sprijinul acestei teze, recurentul a invocat “caracterul evident al constatarilor cuprinse în Procesele Verbale de constatare AMPOSDRU cu numerele: El 134/16.02.2010. E 1136/16.02.2010 si E 1138/16.02.2010”.
Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant afirma ca fostii sai angajati nu si-ar fi îndeplinit corect atributiile si obligatiile de serviciu, prestând o activitate necorespunzatoare în timpul cât s-au aflat în executarea contractelor lor individuale de munca. Aceasta ar fi determinat în final neimplementarea suscitatelor proiecte finantate din fonduri europene si stabilirea prin procesele verbale de constatare AMPOSDRU a unui debit în suma totala de 127.718 lei, ce se urmarea a fi recuperat de la cei chemati în judecata.
Asadar, în opinia MMPS, date fiind prevederile art. 154 din Codul Muncii, intimatii-pârâti “nu puteau primi salarii în absenta unei contraprestatii în munca, care ar fi trebuit sa fie dovedita prin elaborarea si prezentarea materialelor realizate ca si contributie proprie, în conformitate cu fisele postului.”
Curtea retine faptul ca potrivit art. 270 alineatul 1 din Codul Muncii, “salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.”
Acesta este singurul text legal de care se poate prevala un angajator pentru a obtine despagubiri de la un salariat. Nu exista nicio alta norma în cuprinsul Codului Muncii si, în general, al legislatiei muncii, care sa poata fi invocata de catre angajatori pentru a solicita restituirea salariilor deja achitate, cu motivarea ca activitatea prestata de salariat ar fi fost necorespunzatoare. În nici un caz, nu constituie un astfel de temei art. 154 din Codul Muncii, caci acesta instituie dreptul salariatului de a fi remunerat pentru munca depusa în temeiul contractului individual de munca. Or, un text care instituie un drept al salariatului nu poate fi interpretat în defavoarea acestuia si în folosul angajatorului, cu atât mai mult cu cât el trebuie privit în coroborare cu prevederile art. 39 alineatul 1 lit. a si art. 40 alineatul 2 lit. c din Legea nr. 53/2003, redate anterior.
Revenind la prevederile art. 270 alineatul 1 din Codul Muncii, Curtea subliniaza ca acestea fac trimitere la normele raspunderii civile contractuale, adica la prevederile art. 1073-1089 Cod Civil, si la principiile ce decurg din interpretarea acestora.
Asa cum în mod constant s-a aratat în doctrina si s-a statuat în jurisprudenta, printre conditiile pentru angajarea raspunderii civile contractuale se afla si cea privitoare la existenta vinovatiei debitorului cât priveste neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor ce-i reveneau, în speta a atributiilor si sarcinilor de serviciu.
Nu se poate vorbi despre vina debitorului în cazul în care neexecutarea obligatiei s-a datorat fortei majore, cazului fortuit sau culpei creditorului, respectiv angajatorului. Vina creditorului este asimilata în acest caz unei cauze de neraspundere.
Or, aceasta este situatia din pricina de fata.
Art. 40 alineatul 1 din Codul Muncii prevede drepturile ce revin angajatorului, stipulând urmatoarele:
“1) Angajatorul are, în principal, urmatoarele drepturi:
a) sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii;
b) sa stabileasca atributiile corespunzatoare pentru fiecare salariat, în conditiile legii si/sau în conditiile contractului colectiv de munca aplicabil, încheiat la nivel national, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unitati;
c) sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor;
d) sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) sa constate savârsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern.”
Totodata, art. 40 alineatul 2 lit. b din acelasi cod prevede ca angajatorului îi revine obligatia “sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca”.
Prin modul concret în care a exercitat aceste drepturi si a îndeplinit obligatiile ce-i reveneau, recurentul-reclamant este cel în culpa pentru faptul ca nu au fost implementate proiectele finantate din fonduri europene la care face referire si, în final, el este cel responsabil pentru producerea prejudiciului pe care afirma ca l-ar fi înregistrat.
Astfel, cât priveste stabilirea atributiilor corespunzatoare pentru fiecare salariat, fisele postului pe care le-a conceput recurentul nu au fost puse în acord cu elementele necesare pentru implementarea proiectului în concordanta cu prevederile acestuia, cu cele ale legislatiei comunitare si nationale si cu instructiunile emise de AMPOSDRU. Aceste fise nu contin termene precise, conditii stricte sau obiective fixe si concrete ce trebuiau îndeplinite sau realizate de catre angajati.
Relativ la exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, trebuie aratat ca un asemenea control nu a fost efectuat pe parcursul derularii raporturilor juridice de munca dintre partile în proces, ci ulterior, asa cum rezulta din procesele-verbale întocmite de AMPOSDRU.
În aceste conditii, este evident ca recurentul-reclamant nu si-a îndeplinit obligatia legala ce-i revenea cu privire la “asigurarea permanenta a conditiilor tehnice si organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca”.
De altfel, din examinarea continutului proceselor verbale de constatare AMPOSDRU nr.1136/16.02.2010 si AMPOSDRU nr.1134/16.02.2010, reiese, printre altele, ca beneficiarul trebuia sa asigure managementul si implementarea proiectului în concordanta cu prevederile acestui contract, al legislatiei comunitare si nationale si cu instructiunile emise de AMPOSDRU, cu maxim de profesionalism, eficienta si cele mai bune practici în domeniu, obligatie pe care nu si-a îndeplinit-o. Cu alte cuvinte, cel aflat în culpa sub acest aspect este beneficiarul, adica Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse (ANES) din cadrul MMPS, iar nu intimatii-pârâti.
În plus, recurentul-reclamant nu si-a exercitat în mod corespunzator nici prerogativa disciplinara, singura modalitate ce poate fi folosita în mod legal si eficient de catre un angajator pentru a pune capat raporturilor juridice de munca cu salariati despre care se afirma ca nu au avut o activitate corespunzatoare în cursul executarii contractului individual de munca, ipoteza în care angajatorul nu ar mai fi avut nici obligatia de plata a drepturilor salariale.
Curtea releva si împrejurarea ca neplata sau diminuarea drepturilor salariale cuvenite angajatilor în temeiul unor contracte individuale de munca legal perfectate sau solicitarea restituirii celor deja achitate se poate face strict în cazurile si conditiile prevazute de Codul Muncii. Acestea sunt situatii de exceptie (textele de lege care le instituie fiind de stricta interpretare si aplicare), însa niciuna dintre ele nu se regaseste în speta.
Tinând seama de toate cele ce preced, dar si de faptul ca contractele individuale de munca dintre partile în proces nu au fost afectate de vreo cauza de nevalabilitate, concluzia care se impune este aceea a netemeiniciei primului motiv de recurs.
Se mai impune o precizarea în legatura cu afirmatia recurentului conform careia “instanta s-a substituit Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pronuntând o hotarâre cu încalcarea prevederilor art. 304 pct. 4.” Nu se poate vorbi despre o depasire a atributiilor puterii judecatoresti, întrucât prima instanta a fost sesizata cu solutionarea unui conflict de munca în sensul art. 248 din Codul Muncii, conflict asupra careia era competenta material si teritorial sa se pronunte, în acord cu dispozitiile art. 2 lit. c Cod Procedura Civila si art. 284 din Codul Muncii.
Cel de-al doilea motiv va fi si el înlaturat, Tribunalul retinând în mod corect existenta autoritatii de lucru judecat cât priveste pretentiile formulate în contradictoriu cu pârâtii D.F., F.I.D. si M.I.T.
Potrivit art. 1201 Cod Civil, “este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeasi cauza si este între aceleasi parti, facuta de ele si în contra lor în aceeasi calitate.
Tripla identitate de elemente la care face referire acest text (parti, obiect si cauza) exista între procesul finalizat prin sentinta civila nr. 611/2010 pronuntata de Tribunalul Bihor si cel ce face obiectul prezentei pricini, cât priveste capetele de cerere promovate în contradictoriu cu intimatele-pârâte.
Acesta este singurul aspect relevant, iar nu împrejurarea afirmata de recurent, anume aceea ca probele prezentate ar fi fost diferite fata de cele prezentate în dosarele în cauza, iar acestea nu au fost analizate si interpretate în mod corect.
Argumentele care au justificat respingerea primului motiv de recurs, demonstreaza netemeinicia si a ultimului motiv de recurs. Aceasta cu atât mai mult cu cât sunt incidente în cauza si prevederile art. 157 din Codul Muncii – “salariile se platesc înaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor” – dar si cele ale art. 163 alineatul 1 din Legea nr. 53/2003 – “plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul îndreptatit.”
Sarcina probei achitarii drepturilor salariale revine angajatorului potrivit art. 287 din Codul Muncii, dar ea nu a fost îndeplinita în mod corespunzator. Mai mult, autorul actiunii a recunoscut ca nu a platit salariile cuvenite intimatilor-pârâti pentru întreaga perioada în care între parti au existat raporturi juridice de munca.
În baza art. 316 Cod Procedura Civila, Curtea va face aplicatiunea corespunzatoare în recurs a dispozitiilor art. 274 Cod Procedura Civila si va obliga recurentul la câte 1874,88 lei cheltuieli de judecata catre fiecare dintre intimatii-pârâti, suma reprezentând contravaloarea onorariului achitat aparatorului ales conform documentelor (facturi) de la filele 53-55 dosar recurs.
1
