– Codul Muncii, art. 268;
In ceea ce priveste sustinerile referitoare la incapacitatea temporara de munca in care s-ar fi aflat in perioada 22-30.04.2009, potrivit certificatelor medicale depuse la dosar, Curtea constata ca acest aspect nu inlatura legalitatea cercetarii disciplinare si a sanctiunii aplicate. Angajatorul a procedat la convocarea contestatorului cu adresa nr. 2066/22.04.2009, primita de contestator pe data de 23.04.2009. In mod corect, Tribunalul a retinut ca, asa cum rezulta din procesul-verbal încheiat de comisia de cercetare disciplinara, contestatorul nu a dat curs invitatiei si nici nu a comunicat existenta vreunui motiv justificat de neprezentare. În aceasta situatie Comisia a procedat la întocmirea referatului nr. 2383/07.05.2009, prin care, retinând absenta nejustificata a contestatorului în perioada 13.02.2009-04.05.2009, a propus conducerii intimatei desfacerea disciplinara a contractului individual de munca a acestuia.
In ceea ce priveste sustinerile referitoare la incapacitatea temporara de munca in care s-ar fi aflat in perioada 22-30.04.2009, potrivit certificatelor medicale depuse la dosar, Curtea constata ca acest aspect nu inlatura legalitatea cercetarii disciplinare si a sanctiunii aplicate. Angajatorul a procedat la convocarea contestatorului cu adresa nr. 2066/22.04.2009, primita de contestator pe data de 23.04.2009. In mod corect, Tribunalul a retinut ca, asa cum rezulta din procesul-verbal încheiat de comisia de cercetare disciplinara, contestatorul nu a dat curs invitatiei si nici nu a comunicat existenta vreunui motiv justificat de neprezentare. În aceasta situatie Comisia a procedat la întocmirea referatului nr. 2383/07.05.2009, prin care, retinând absenta nejustificata a contestatorului în perioada 13.02.2009-04.05.2009, a propus conducerii intimatei desfacerea disciplinara a contractului individual de munca a acestuia.
Certificatele seria CCMAB nr. 5040350 si nr. 5040355 de care recurentul face vorbire nu au fost depuse la angajator in termenul prevazut de art.33 si 36 din OUG nr.158/2005, astfel incat salariatul nu poate invoca efectele pe care acestea le-ar fi produs in conditiile in care nu a respectat dispozitiile legale. Este corecta apreciarea instantei de fond in sensul ca salariatul a renuntat la beneficiul acestora.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR. 2402 R DIN 26 MAI 2010
Prin sentinta civila nr. 6264/14.10.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins contestatia formulata de contestatorul S.M.G, în contradictoriu cu intimata A.D.R.B.I., ca neîntemeiata. De asemenea, a obligat contestatorul la plata catre intimata a sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
În considerente a retinut ca recurentul-contestator a fost salariatul intimatei în baza contractului individual de munca nr. 17/11.11.1999, fiind angajat initial în calitate de expert.
Ulterior, contractul dintre parti a suferit mai multe modificari, inclusiv prin intermediul actului aditional nr. 17d/01.03.2003, prin care la litera h), s-a detaliat conventia partilor în ce priveste durata muncii si programul de lucru.
Între parti exista o relatie conflictuala veche concretizata în concedieri disciplinare repetate, ale caror efecte au fost desfiintate pâna la acest moment pe cale judecatoreasca.
Astfel, anterior emiterii dispozitiei de concediere ce face obiectul prezentului dosar, prin dispozitia nr. 502/21.02.2008, intimata ADRBI l-a concediat disciplinar pe contestator.
Împotriva acesteia, S.M.G. a formulat contestatie, admisa prin sentinta civila nr. 7394/27.11.2008 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a-VlII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale (mentinuta prin decizia civila nr. 2235/R/2009 a Curtii de Apel Bucuresti), prin care s-a dispus anularea dispozitiei mentionate mai sus, reintegrarea contestatorului în postul detinut anterior, obligarea intimatei la despagubiri.
Potrivit art. 289 din Codul muncii, hotarârile pronuntate în fond în materia jurisdictiei muncii sunt definitive si executorii de drept. Executarea de îndata a hotarârii nu este conditionata de ramânerea irevocabila a acesteia.
Cu respectarea acestor dispozitii legale, precum si a acelor ale art. 3711 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit carora obligatia stabilita prin hotarârea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunavoie, în vederea executarii sentinta civila nr. 7394/27.11.2008, intimata ADRBI a comunicat pe data de 28.01.2009 contestatorului (astfel cum acesta a confirmat prin actiune) adresa nr. 472/27.01.2009, prin care i s-a solicitat acestuia ca în 15 zile calendaristice sa se prezinte la sediul intimatei în vederea reintegrarii, pentru reluarea activitatii corespunzatoare functiei si postului detinut anterior concedierii. Prin aceeasi adresa, contestatorul era informat ca în cazul neprezentarii, intimata a dispus reîncadrarea sa conform sentintei civile nr. 7394/27.11.2008, începând cu cea de a 16 zi.
Urmare a neprezentarii contestatorului, intimata a emis dispozitia nr. 663/13.02.2009 prin care a dispus reintegrarea sa în functia de Sef de Departament Programe Guvernamentale si de Preaderare, începând cu 13.02.2009.
Aceasta dispozitie a fost comunicata contestatorului pe data de 24.02.2009, prin adresa nr. 972/23.02.2009, prin care i s-a solicitat acestuia ca, în cazul în care se afla într-o situatie obiectiva care l-a împiedicat sa se prezinte la serviciu începând cu 13.02.2009, sa comunice aceasta situatie si sa depuna documentul justificativ, urmând ca în caz contrar sa fie pontat nemotivat. Cu respectarea dispozitiile art. 283 din Codul muncii, în cuprinsul deciziei a fost mentionat dreptul contestatorului de a o ataca în 30 de zile de la comunicare. În conditiile în care contestatorul nu a actionat în instanta, în termenul prevazut de lege, în legatura cu legalitatea dispozitiei nr. 663/13.02.2009, aceasta a ramas definitiva, continutul acesteia nemaiputând face obiectul analizei în cauza dedusa judecatii, nici sub aspectul felului nici sub aspectul locului muncii.
Contestatorul a absentat nejustificat în continuare, situatie în care, pe data de 26.03.2009, intimata i-a comunicat adresa nr. 1536/25.03.2009, prin care, dupa o scurta expunere a istoricului reintegrarii sale în cadrul intimatei, i s-a solicitat sa se prezinte de urgenta la sediul sau pentru clarificarea situatiei.
Ulterior, în raport cu atitudinea de pasivitate a contestatorului, constatându-se ca acesta a lipsit nemotivat de la serviciu de o lunga perioada de timp, intimata ADRBI a demarat procedura disciplinara împotriva domnului S.M.G. Astfel, pe data de 13.04.2009 directorul intimatei a fost sesizat cu situatia privind absenta nemotivata a contestatorului, conform adresei nr. 1916, situatie în care, prin dispozitia nr. 687/13.04.2004 a fost numita Comisia de cercetare disciplinara prealabila.
În vederea cercetarii disciplinare, aceasta a procedat la convocarea contestatorului, cu adresa nr. 2066/22.04.2009, primita de contestator pe data de 23.04.2009, conform dovezii de comunicare. În cuprinsul adresei mentionate anterior, au fost respectate, în opinia instantei, dispozitiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii, referitoare la continutul convocarii, contestatorul fiind invitat pentru afectarea cercetarii disciplinare pentru data de 04.05.2009.
Asa cum rezulta din procesul-verbal încheiat de comisia de cercetare disciplinara, contestatorul nu a dat curs invitatiei si nici nu a comunicat existenta vreunui motiv justificat de neprezentare. În aceasta situatie Comisia a procedat la întocmirea referatului nr. 2383/07.05.2009, prin care, retinând absenta nejustificata a contestatorului în perioada 13.02.2009-04.05.2009, a propus conducerii intimatei desfacerea disciplinara a contractului individual de munca a acestuia.
În baza acestui referat, cu respectarea dispozitiilor art. 268 alin. 3 din Codul muncii (potrivit carora neprezentarea salariatului la convocare fara un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile), a fost emisa dispozitia nr. 700/11.05.2009, prin care s-a dispus, în baza art. 61 lit. a) coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul muncii, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului, retinându-se în sarcina acestuia ca a absentat nejustificat de la serviciu în perioada 13.02.2009-04.05.2009.
Sustinerea contestatorului, potrivit careia dispozitia aratata mai sus nu contine descrierea faptelor si ca nu individualizeaza în mod concret zilele în care a absentat nemotivat, este neîntemeiata în conditiile în care acestea sunt descrise explicit în fapt si în drept. Astfel, instanta a retinut ca normele legale si normele interne încalcate de contestatorul au fost detaliate în capitolul II al Dispozitiei nr.700/11.05.2009, fiind mentionate în acest sens dispozitiile art. 39 alin. 2 lit. b) si c) din Codul muncii (privind obligativitatea respectarii disciplinei muncii a prevederilor regulamentului intern si contractului individual de munca), dispozitiile contractului individual de munca nr. 17/1999, astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 17d/01.03.2003, potrivit caruia contestatorul avea obligatia de a respecta programul de lucru, stabilit concret prin actul aditional mentionat mai sus, precum si dispozitiile regulamentului intern aprobat prin dispozitia nr. 658/06.02.2009.
Este real aspectul învederat de contestator, în sensul ca dispozitiile acestui din urma regulament nu îi fusesera comunicate, însa în materia obligatiilor referitoare la respectarea programului de lucru si la caracterul grav al absentelor nejustificate acest act preluase în mod identic dispozitiile regulamentului anterior, a caror necunoastere contestatorul nu o poate invoca.
În acest context instanta a constatat de asemenea ca prezentul contestator nu poate invoca necunoasterea dispozitiilor Codului muncii, ce impun respectarea disciplinei muncii si nici pe acelea ale propriului contract individual de munca, în care erau stipulata în mod concret si explicit conventia partilor privind durata muncii si programul de desfasurare a acesteia, aceste dispozitii fiind în mod explicit încalcate de contestator.
Instanta a constatat totodata ca dispozitia de concediere a respectat toate celelalte cerinte de validitate impuse de art. 268 din Codul muncii sub sanctiunea nulitatii absolute, referitoare la descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat, temeiul de drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, termenul în care sanctiunea poate fi contestata si instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
Referitor la celelalte aspecte apreciate de contestator de natura a atrage nulitatea deciziei, instanta a retinut ca preavizul este o institutie de drept ce nu are aplicabilitate în speta, fiind incidenta, potrivit art. 73 din Codul muncii, doar în cazurile enumerate la art. 61 alin. 1 lit. c) si d), respectiv la art. 65 si 66 din Codul muncii. Chiar în situatia în care, aplicabila fiind, angajatorul ar fi omis sa se refere la preaviz, în practica si doctrina s-a stabilit în mod unanim ca acesta da nastere doar unui drept de creanta, nefiind de natura sa atraga nulitatea actului de concediere.
În ce priveste sustinerile contestatorului, în sensul ca dreptul angajatorului de a sanctiona abaterea disciplinara constând în absenta sa nejustificata de la locul de munca în perioada 13.02.31.03.2009, ar fi fost prescris la momentul emiterii dispozitiei contestate, instanta retine ca potrivit prevederilor art.268 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei. Instanta a apreciat ca în speta acest termen nu a fost depasit, întrucât a început sa curga de la momentul la care persoana îndreptatita sa aplice sanctiunea disciplinara si anume directorul general al intimatei, care se bucura de prerogativa disciplinara, a cunoscut concluziile comisiei de disciplina. Astfel, pâna la acel moment faptele imputate unui angajat au doar aparenta unor abateri disciplinare, pe care comisia de cercetare prealabila este chemata sa le verifice. Mai mult, instanta a retinut ca, potrivit doctrinei si jurisprudentei în materie, ca si în cazul unei abateri disciplinare continue, cum este absenta nejustificata la locul de munca pe o perioada lunga de timp, data de la care începe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice în care titularul actiunii disciplinare poate aplica o sanctiune este aceea la care angajatorul a dispus prima convocare a acestuia, în vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile.
În speta, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în cadrul probei cu înscrisuri, în vederea dovedirii aspectului ca, cel putin în parte, datele retinute în sarcina sa ca fiind absent nejustificat nu corespund realitatii, copiile certificatelor seria CCMAB nr. 5040350 si nr. 5040355, potrivit carora în perioadele 22.04-24.04.2009 si 27.04-30.04.2009 s-ar fi aflat în concediu medical. Instanta a înlaturat însa aceste înscrisuri de la solutionarea cauzei, întrucât, în realitate contestatorul a renuntat la beneficiul acestora, asa cum reiese din adresa nr. 3519/30.06.2009 emisa de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, actualul angajator al contestatorului, la care acesta a lucrat neîntrerupt începând cu 21.04.2008. Potrivit acestei adrese, înaintata intimatei, în intervalul de timp 13.02.2009-30.06.2009, contestatorul s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporara de munca doar în perioada 16-20.02.2009, perioada ce excede obiectului prezentului dosar. în consecinta instanta retine ca în perioadele invocate ca fiind justificate de certificatele mentionate mai sus, contestatorul a fost în realitate apt de munca, astfel ca înscrisurile depuse la instanta nu au putut fi retinute. Drept urmare, în raport cu aspectele expuse mai sus, instanta a apreciat ca la emiterea dispozitiei contestate intimata a respectat conditiile de fond si forma a caror încalcare este sanctionata cu nulitate absoluta, astfel ca, luând act ca faptele imputate contestatorului corespund realitatii, au fost comise de contestator cu vinovatie si au caracter grav (ce decurge tocmai din absenta îndelungata, pe durata mai multor luni, de la locul de munca), a respins ca neîntemeiata contestatia ce face obiectul dosarului, atât în ceea ce priveste cererea de anulare a dispozitiei nr. 700/11.05.2009 de concediere emisa de intimata ADRBI, cât si relativ la toate celelalte cereri accesorii, referitoare la repunerea partilor în situatia anterioara, obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi, respectiv la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despagubiri pentru daune morale.
Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs S.M.G., înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.24549/3/2009.
În sustinerea recursului a aratat ca în fapt, prin dispozitia 507/21.02.2008 a directorului general al ADRBI a fost concediat disciplinar. Drept urmare, Tribunalul Bucuresti – Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, prin sentinta civila nr. 7394 din 27.11.2008 – recurata de parata in data de 02.02.2009 si mentinuta prin decizia civila nr. 2235/R/07.04.2009 a dispus anularea dispozitiei nr. 507/21.02.2008 emisa de ADRBI; reintegrarea recurentului în functia si postul detinute anterior concedierii; obligarea ADRBI la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii pâna la reintegrarea efectiva.
În data de 08.04.2009 a solicitat un Certificat de grefa care i-a fost eliberat în 13.04.2009. A doua zi, prin adresa nr.1944/14.04.2009, a solicitat ADRBI punerea în a hotarârii instantei în ceea ce priveste reintegrarea recurentului si plata despagubirilor dispuse de instanta.
În 15.04.2009 prin adresa 1966 a fost informat de pârâta ca solicitarea privind reintegrarea “ramasa fara obiect” întrucât prin “dispozitia nr. 663/13.02.2009 ADRBI a procedat la reintegrarea recurentului în functia si postul detinute anterior concedierii începând cu data de 13.02.2009, ducând astfel la îndeplinire dispozitiile sentintei civile nr. 7394/27.11.2008.” Totusi, plata despagubirilor dispuse de instanta s-a facut în data de 29.04.2009 în baza solicitarii recurentului privind reintegrarea din data de 14.04.2009.
Ulterior, prin dispozitia nr. 700/11.05.2009, comunicata în data de 14.05.2009, a fost concediat disciplinar pentru a treia oara pentru absente nemotivate.
Concret, concedierea disciplinara a parcurs urmatoarele etape:
– 24.02.2009 – comunicarea dispozitiei nr. 663/13.02.2009 prin care era reintegrat în cadrul ADRBI începând cu data de 13.02.2009, respectiv adresa nr. 972/23.02.2009 prin care era anuntat sa motivez pâna la data de 05.03. 2009 lipsa de la serviciu, în caz contrar urmând a fi pontat absent nemotivat;
-26.03.2009 – comunicarea adresei nr. 1536/25.03.2009 prin care i s-a solicitat prezenta la Agentie pentru calificarea situatiei, întrucât a absentat nemotivat;
– 15.04.2009 – respingerea solicitarii de reintegrare din 14.04.2009;
– 23.04.2009 – informarea pârâtei despre faptul ca era în concediu medical;
– 23.04.2009 – comunicarea convocarii la comisia de cercetare disciplinara pentru data de 04.05.2009 (adresa 2066/22.04.2009), sesizarea nr. 1916/13.04.2009 si dispozitia nr. 687/13.04.2009 de numire a comisiei pentru cercetarea disciplinara prealabila a recurentului;
– 29.04.2009 efectuarea (partiala) a platii despagubirilor dispuse de instanta;
-14.05.2009 comunicarea dispozitiei de concediere nr. 700/11.05.2009, a referatului Comisiei pentru cercetare disciplinara prealabila, a Procesului-Verbal nr. 2271/04.05.2009 si a Procesului-Verbal nr. 2097/23.04.2009.
Sentinta civila nr. 6264 din data de 14.10.2009 s-a dat fara sa se studieze si sa se ia în considerare probele existente la dosar. Instanta a interpretat în mod eronat normele legale si procedurile interne ale ADRBI.
ADRBI este condusa de Consiliul pentru Dezvoltare Regionala (CDRBI), care este organismul regional deliberativ. Acesta emite hotarâri care sunt obligatorii pentru pârâta. În urma unei sesizari a recurentului catre presedintele CDRBI, s-a dispus constituirea unei comisii pentru analizarea deficientelor semnalate. Cei doi membri ai acestei comisii, fara consultarea recurentului si documentelor invocate în cuprinsul sesizarii, depasindu-si atributiile, au analizat relatia de munca pe care o avea cu pârâta. În acest sens s-au pronuntat asupra masurii concedierii dispuse prin dispozitia 507/21.02.2008, apreciind-o ca normala, obtinând si aprobarea CDRBI. Evident, din acel moment (08.04.2008) hotarârea CDRBI a devenit obligatorie pentru ADRBI, pâna când dispozitia 507/21.02.2008 nu a fost anulata – definitiv si irevocabil – de catre instanta. Recurentul a precizat ca în mod similar s-a procedat si în cazul altei sanctiuni aplicate acestuia si adusa la cunostinta CDRBI, desfiintata de Tribunalul Bucuresti, dar pusa în executare doar dupa decizia instantei de control judiciar.
Pârâta nu a dispus reintegrarea de îndata ce a fost pronuntata sentinta civila nr. 7394 din 27.11.2008 în ceea ce priveste reintegrarea, nu a efectuat în termen de 15 zile plata despagubirilor, nu a înstiintat CDRBI despre anularea dispozitiei 507/21.02.2008 de catre instanta si a recurat aceasta sentinta (02.02.2009).
Având calitatea de angajat – functionar public în cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei – a apreciat ca, atâta timp cât judecata nu era desavârsita si dreptul câstigat nu era confirmat cu putere de lucru judecat, nu avea certitudinea dreptului câstigat, siguranta pe care a dobândit-o abia dupa epuizarea cailor de atac la care ADRBI a fost îndreptatita. Din acest motiv, nu a procedat la executarea silita în baza unui titlu executoriu înca incert pentru ca exista posibilitatea legala a desfiintarii lui de catre instanta de control judiciar .
Instanta de fond a apreciat în mod eronat ca pârâta a pus în executare “benevol” sentinta civila 7394/27.11.2008 dispunând reintegrarea recurentului prin decizia nr. 663/13.02.2009, pentru urmatoarele considerente:
– executarea de îndata a hotarârii pronuntate în fond în materia jurisdictiei muncii nu presupune executarea dupa 3 (trei) luni a reintegrarii, respectiv dupa 5 (cinci) luni a platii despagubirilor materiale;
executarea (partiala) “benevol” a platii despagubirilor materiale din 29.04.2009 s-a efectuat numai dupa solicitarea recurentului (14.04.2009) cu privire la punerea în aplicare a sentintei civile 7394/27.11.2008;
– plata despagubirilor materiale s-a efectuat fara respectarea hotarârii instantei – aspect confirmat si de un auditor financiar – motiv pentru care a fost depusa o plângere penala (1617/12.06.2009) împotriva reprezentantului legal al pârâtei.
Este evident ca nu avea de-a face cu o punere în executare benevola a hotarârii de reintegrare de catre pârâta. Prin urmare, instanta nu numai ca nu a retinut corect culpa pârâtei, dar nu a amendat zadarnicirea de catre ADRBI – pentru o perioada lunga de timp – a executarii hotarârii atât sub aspectul reintegrarii, cât si al platii – integrale – a despagubirilor.
Pe de alta parte, instanta a retinut în mod incorect culpa recurentului fata de solicitarea de reintegrare, întrucât consider ca principiul bunei credinte trebuie sa guverneze atât, conduita angajatorului cât si a salariatului, dupa solicitarea de reintegrare din 14.04.2009, a manifestat o atitudine corecta si constructiva în relatia cu pârâta. Astfel, fara niciun fel de întârziere a înstiintat parata când a fost în incapacitate temporara de munca (concediu medical în perioada 22 -30.04.2009) – aspect recunoscut de ADRBI prin procesul-verbal din 23.04.2009 – si a raspuns la solicitarea ADRBI referitor la modul de plata al drepturilor salariale.
Interpretarea instantei ca adresa 472/27.01.2009 era suficienta pentru ca recurentul sa se considere reintegrat începând din 13.02.2009 este nefondata pentru urmatoarele motive:
– obligatia asumata prin aceasta adresa privind plata despagubirilor nu a fost îndeplinita de pârâta;
– dispozitia de reintegrare nr. 663/13.02.2009 a modificat în mod unilateral elemente principale ale contractului individual de munca al recurentului în ceea ce priveste salariul si locul muncii.
Astfel, fara nicio motivatie, cuantumul salariului de baza cu care sunt reintegrat nu respecta Sistemul de salarizare al ADRBI aprobat de CDRBI prin hotarârile nr. 21/10.04.2000 si 35/03.08.2001, rezultând un salariu de baza diminuat.
Concret, salariul de baza în cadrul ADRBI se stabileste tinând cont de valoarea specifica de referinta, coeficientii de multiplicare prevazuti pentru fiecare functie de executie/conducere si punctajul total obtinut de fiecare salariat conform fisei de evaluare anuale a performantelor profesionale individuale. În cazul recurentului, în dispozitia nr. 683/13.02.2009, s-a utilizat punctajul rezultat în urma evaluarii performantelor profesionale individuale aferenta anului 2006. Acest punctaj a fost acordat de directorul general al ADRBI în baza dispozitiei nr. 379/27.07.2006, cu nesocotirea prevederilor sistemului de evaluare a personalului.
Aplicarea acestui punctaj pentru stabilirea salariului pentru anul 2009 era imposibila pentru urmatoarele considerente: dispozitia nr. 379/27.07.2006 a fost analizata de Tribunalul Bucuresti care a apreciat ca “nu este o dispozitie legala fiind rezultatul unui abuz de drept.”
În plus s-a aratat ca “se afla în mod cert în prezenta unor acte de restrictie si deosebire si de neegalitate de tratament în ceea ce-l priveste pe contestator fata de ceilalti salariati ai pârâtei, instituite în scopul de a împiedica, în fapt, exercitarea atributiilor de serviciu specifice functiei de sef Serviciu Programe Guvernamentale si de Preaderare de catre contestator, dupa reintegrarea contestatorului în aceasta functie prin hotarâre judecatoreasca”.
Dispozitia nr. 379/27.07.2006 a fost anulata de catre pârâta prin dispozitia nr. 489/10.01.2008.
În aceste conditii, evaluarea efectuata în baza unui decizii anulate este nula de drept, motiv pentru care, pe cale de consecinta, dispozitia 663/13.02.2009 este lovita de nulitate.
În plus, întrucât evaluarea aferenta anului 2007 a început în decembrie 2007 si s-a finalizat în iunie 2008, fara ai fi adusa la cunostinta, recurentul considera ca pârâta avea obligatia sa îl reintegreze utilizând punctajul obtinut în urma evaluarii aferente a anului 2005, fie punctajul maxim. Totodata, potrivit metodologiei sistemului de salarizare al ADRBI, pârâta avea sa efectueze trimestrial evaluarea performantelor profesionale ale recurentului si sa întocmeasca fisa de evaluare anuala pe baza careia se negocia salariul pentru urmatorul an.
În concluzie, pârâta a procedat la modificarea unilaterala si cu caracter definitiv a contractului individual de munca al recurentului în privinta salariului în conditiile în care în cauza nu este incidenta niciuna din situatiile de exceptie care permit angajatorului sa modifice în mod unilateral contractul de munca al salariatului prevazute de art. 41-48 din Codul muncii, motiv pentru care dispozitia nr. 683/13.02.2009 este lovita de nulitate absoluta, fiind emisa în afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege pentru existenta sa valabila.
În mod netemeinic pârâta a modificat si locul muncii din Calea Victoriei 16-20, scara A, etaj 2 în strada Leonida nr. 19. Recurentul a mentionat ca în conformitate cu prevederile Statutului ADRBI, aprobat prin hotarârea nr. 62/27.04.2005 a CDRBI capitolul Sediul – art. 3 alin. (1) si 3 alin. (2) – “Agentia Regionala îsi desfasoara activitatea în regiunea Bucuresti-Ilfov, sediul acesteia fiind stabilita în Bucuresti, Calea Victoriei nr. 16-20, sector 3. Schimbarea sediului Agentiei Regionale în cadrul aceleiasi localitati în care functioneaza se aproba prin hotarâre a Consiliului Regional.
În cazul de fata nu exista o hotarâre a CDRBI pentru schimbarea sediului pârâtei sau care sa-i permita sa înfiinteze un punct de lucru. Conform Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala în România, Agentiile Regionale au un singur sediu si câte un birou în fiecare judet membru al regiunii respective, în niciun caz doua sau mai multe sedii în aceeasi localitate, “puncte de lucru” sau “adrese de corespondenta”.
În mod cu totul gresit, fara nicio verificare sau expertiza, a fost înlaturata proba dovedita prin certificatele medicale seria CCMAB nr. 5040350 si 5040355 potrivit carora în perioada 24.04.2009 si 27-30.04.2009 a fost în incapacitate temporara de munca. Invocând renuntare la beneficiul acestora – în baza unei adrese (3519/30.06.2009) emisa de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei – instanta a considerat nerelevante aceste documente. Însa, instanta nu supune judecatii aceasta adresa prin prisma faptului ca în perioada 21.04.2009 -15.05.2009 a fost în concediu de odihna, a solicitat si a beneficiat de prima de vacanta de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei. Este evident ca nu a fi avut niciun beneficiu în urma întreruperii concediului de odihna pe motiv de incapacitate temporara de munca, ci dimpotriva ar fi trebuit sa returnez angajatorului o suma consistenta.
Sub acest aspect, apar ca nerelevante aspectele rezultate din înscrisurile administrate de pârâta si retinute de instanta de fond, în legatura cu reaua credinta a recurentului.
Superficiala si gresita este si judecata de valoare emisa cu privire la concediul medical din perioada 16-20.02.2009. Potrivit instantei aceasta perioada excede obiectul prezentului dosar. Recurentul a aratat ca în perioada analizata este 13.02 – 04.05.2009.
Instanta a apreciat total gresit ca cercetarea disciplinara prealabila a fost derulata in conditii procedurale corecte si legale.
Astfel, în tot intervalul 13.02-13.04.2009, fara nicio cercetare disciplinara prealabila, a fost pontat ca “nemotivat” si nu ca “absent”. Aceeasi abordare a avut-o si comisia pentru cercetare disciplinara prealabila recurentul a fost convocat pentru “lipsa nemotivata de la serviciu” si nu pentru lipsa de la serviciu. Cu alte cuvinte, comisia se antepronunta fata de verificarile pe care se presupune ca ar fi trebuit sa le efectueze în perioada 13.02-24.02.2009 am fost pontat ca “absent nemotivat” în condica de prezenta de directorul general al pârâtei, înainte de a-i fi adusa la cunostinta dispozitia de reintegrare nr. 663/13.02.2009. Existenta decalajului între data emiterii si data comunicarii dispozitiei nr. 663 a fost premeditata de pârâta în scopul emiterii unei dispozitii de concediere pentru absente nemotivate, comisia de cercetare prealabila disciplinara a recurentului s-a pronuntat si pentru perioada 22.04.2009 – 07.05.2009, interval neacoperit de dispozitia 687/13.04.2009 si în orice caz ulterior datei convocarii. În consecinta, dispozitia 700/11.05.2009 s-a referit si la intervalul 22.04 – 04.05.2009.
Aprecierea instantei cu privire la momentul din care începe sa curga termenul de 30 zile în care angajatorul poate aplica o sanctiune disciplinara si anume acela de la care titularul actiunii disciplinare a cunoscut concluziile comisiei de cercetare disciplinara este profund eronata.
Afirmatia conform careia “pâna la acel moment, faptele imputate unui angajat au doar aparenta unor pateri disciplinare, pe care comisia de cercetare prealabila este chemata sa le verifice” nu are relevanta în speta de fata.
În speta de fata, sanctiunea concedierii a fost facuta cu depasirea termenului de prescriptie de 30 prevazut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii. Din continutul adreselor nr. 972/23.02.2009 si 1536/25.03.2009 (semnate de directorul general al pârâtei) cât si din Foile colective de prezenta pentru plata salariilor întocmite în data de 05.03.2009, respectiv 05.04.2009 (aprobate de directorul general al ADRBI), reiese foarte clar ca angajatorul avea cunostinta despre “absentele nemotivate” ale recurentului chiar la data transmiterii adreselor mentionate si a semnarii pontajelor aferente lunilor februarie si martie 2009. În fapt, acest lucru este confirmat si de condica de prezenta depusa la dosar de pârâta din care se observa ca directorul general al agentiei si seful departamentului resurse umane au verificat prezenta recurentului la birou, au mentionat “nemotivat” si au semnat, în fiecare zi, pentru intervalul 13.02.2009 – 11.05.2009.
În acest context, este neîndoielnic aspectul ca de faptele care i se imputa, directorul general al ADRBI a luat în mod direct si nemijlocit cunostinta în fiecare zi începând cu data de 13.02.2009 sau cel putin la chiar data 05.03.2009, 25.03.2009, respectiv 05.04.2009 (data efectuari pontajului lunar in cadrul institutiei), context in care aplicarea sanctiunii la data de 11.05.2009 este facuta cu încalcarea prevederilor art. 268 alin.1 din Codul muncii, ceea ce confera aspectul nelegal sanctiunii disciplinare aplicata pentru fapte prescrise (“absentele nemotivate” din perioada 13.02.2009 -28.02.2009, respectiv 01.03.2009 – 31.03.2009).
Contrar celor afirmate de instanta de fond, dispozitia de concediere nr. 700/11.05.2009 nu cuprinde toate elementele, a caror omisiune este sanctionata de legiuitor cu nulitatea absoluta, potrivit dispozitiilor, art. 268 alin. 2 din Codul muncii. Descrierea faptelor formulate în cuprinsul deciziei de concediere nr. 700/11.05.2009 nu individualizeaza în mod concret zilele în care a absentat nemotivat, rezumându-se la aprecieri de genul “un numar mare de zile”, fara a spune daca sunt 2, 3 sau mai multe, daca sunt realizate într-un interval de 30 zile consecutive sau nu, pentru a se putea aprecia daca reprezinta o abatere disciplinara grava.
În contextul în care în mod intentionat nu exista o fisa de post, postul în sine este golit de continut (dispozitia 489/10.01.2008), nu este stabilit concret locul în care se afla locul muncii, nu este înstiintata Autoritatea Contractanta despre modificarile intervenite la nivelul personalului care gestioneaza Programele Phare, pentru faptele retinute nu au putut fi indicate urmarile produse pentru a se putea aprecia gravitatea faptelor si dozarea sanctiunii si nici modul în care a fost perturbata activitatea pârâtei.
Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta cunostea împrejurarea ca sunt functionar public, iar Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici precizeaza în mod clar termenele aplicabile în cazul încetarii relatiilor de munca, astfel ca absentele recurentului nu sunt nemotivate. Lipseste, deci, unul dintre elementele esentiale ale raspunderii disciplinare – vinovatia salariatului, care, de regula, în astfel de situatii, ar trebui sa se regaseasca sub forma intentiei. Instanta de fond în mod eronat a apreciat ca reintegrarea dispusa de pârâta în 13.02.2009 a fost efectiva, dar nu s-a pronuntat asupra urmatoarelor dovezi administrate:
– ADRBI nu a inteprins niciun demers pentru efectuarea cuvenitelor rectificari în carnetul individual de munca al recurentului, conform art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976;
– ADRBI nu a efectuat nicio informare catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL) – Autoritatea Contractanta (AC) pentru Programele Phare CES si angajator al ADRBI – cu privire la modificarea structurii de personal care gestioneaza Programele Phare în cadrul ADRBI si nu a efectuat nicio modificare pe pagina web a ADRBI cu privire la structura de personal. Fara acordul prealabil al AC nicio persoana din cadrul pârâtei nu poate derula activitati de monitorizare/avizare/etc., în cadrul Programelor Phare;
– ADRBI nu a efectuat niciun demers pentru deschiderea unui cont bancar pentru virarea salariului, asa cum a procedat cu toti angajatii;
– convocarea recurentului de catre Comisia pentru cercetare disciplinara prealabila s-a facut la o adresa la care ADRBI considera ca are sediu social/punct de lucru, fara a exista în acest sens o mentiune în Statutul agentiei sau o hotarâre a CDRBI;
– mandatul Comisiei pentru cercetarea disciplinara prealabila a recurentului are putere atât pentru fapte savârsite într-o perioada determinata cât si pentru potentiale alte “abateri savârsite” într-un viitor nedeterminat.
În aceste conditii, este fara echivoc ca instanta nu a analizat temeinic probatoriul de la dosar, hotarârea pronuntata fiind lipsita de temei legal si data cu încalcarea esentiala si aplicarea gresita a legii.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât si a dispozitiilor art. 3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Recurentul-contestator a fost salariatul intimatei, fiind angajat in functia de sef Departament Programe Guvernamentale în baza contractului individual de munca nr. 17/11.11.1999.
Prin dispozitia nr.700/11.05.2009, intimata a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca al recurentului, conform art.61 lit.a raportat la art. 264 lit. f) din Codul muncii.
Asa cum rezulta din decizia de sanctionare, fapta imputata intimatului-contestator a constat in lipsa nemotivata de la serviciu in perioada 13.02.2009-13.04.2009 si in perioada 13.04.2009-4.05.2009 (data convocarii la cercetarea disciplinara).
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai, ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara.
Abaterea disciplinara este o fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune sau inactiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
În temeiul art 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei.
Sub sanctiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul în care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
Din dispozitiile legale mentionate si din analiza materialului probator administrat in cauza, Curtea retine ca decizia contestata, concretizând o masura disciplinara luata de angajator impotriva angajatului, trebuia sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analiza cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziei.
În baza probatoriului administrat în cauza, în special a deciziei de sanctionare si a actelor care au stat la baza acesteia, in mod corect instanta de fond a constat ca decizia de concediere indeplineste conditiile de legalitate prevazute imperativ de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
Curtea va inlatura sustinerile recurentului referitoare la lipsa elementului prevazut de art.268 al.2 lit.a Codul muncii, în decizie fiind descrisa fapta imputata, respectiv lipsa nemotivata de la serviciu in perioada 13.02.2009-13.04.2009 si in perioada 13.04.2009-4.05.2009 (data convocarii la cercetarea disciplinara).
In ceea ce priveste criticile recurentului pe aspectul reintegrarii sale in urma pronuntarii sentintei civile nr.7394/27.11.2008 a Tribunalului Bucuresti-Sectia a VIII-a, Curtea constata ca prin decizia nr.663/13.02.2009, comunicata recurentului la data de 24.02.2009, intimata a pus in executare de buna voie hotararea judecatoreasca amintita sub aspectul reintegrarii salariatului. Angajatorul nu era obligat sa astepte soltionarea irevocabila a litigiului respectiv, avand in vedere faptul ca hotararea era definitiva si potrivit art. 289 Cod procedura civila. Recursul declarat impotriva sentintei respective nu este suspensiv de executare si este un drept procesual prevazut de lege in favoarea partii nemultumite. Neplata despagubirilor prevazute in titlu executoriu in acelasi timp cu emiterea dispozitiei de reintegrare nu afecteaza valabilitatea acesteia, creditorul avand in posibilitatea sa solicite executarea silita a partii considerate neexecutate. Curtea constata ca nu a fost necesara executarea silita nici sub acest aspect deoarece, asa cum rezulta din sustinerile partilor, plata despagubirilor s-a facut de buna voie la data de 29.04.2009. Curtea va inlatura sustinerile recurentului referitoare la neexecutarea in integralitate a acestor despagubiri, deoarece, asa cum am aratat, pentru diferente ar fi putut solicita executarea silita.
In urma emiterii deciziei de reintegrare, imediat dupa comunicarea acesteia, aspect confirmat de recurent, salariatul avea obligatia de a se prezenta de indata la serviciu. Recurentul recunoaste ca nu a inteles sa se prezinte la serviciu decat dupa ramanerea irevocabila a hotararii, aspect care nu inlatura culpa sa, in conditiile in care exista o hotarare definitiva si executorie in sensul reintegrarii, careia angajatorul a inteles sa i se conformeze prin emiterea deciziei de reintegrare. Din aceasta cauza nu pot fi retinute sustinerile recurentului cu ocazia concluziilor pe fond in sensul ca a fost reintegrat impotriva vointei sale inainte de pronuntarea hotararii in recurs. Decizia de reintegrare se emite de angajator, iar salariatul trebuia sa se prezinte de indata la locul de munca, neprezentarea nejustificata reprezentand abatere disciplinara. Atitudinea recurentului de a incerca sa intarzie executarea hotararii pronuntate in favoarea sa a avut doar scopul de a face sa treaca o perioada mai mare de timp in care sa beneficieze de despagubiri, in conditiile in care prin sentinta acestea erau stabilite pana la data reintegrarii, motiv pentru care Curtea constata ca acesta a fost de rea-credinta.
Curtea va inlatura si criticile recurentului sub aspectul nelegalitatii deciziei de reintegrare pe motiv ca aceasta ar fi modificat in mod unilateral elementele principale ale contractului individual de munca. Decizia de reintegrare si-a produs efecte de la data comunicarii acesteia, comunicare recunoscuta de catre recurent si nu a fost contestata de catre acesta. In baza art.283 al.1 lit.a Codul muncii, salariatul avea posibilitatea de a formula contestatie impotriva acestei decizii prin care afirma ca i s-a modificat contractul în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicata. Necontestarea deciziei respective face imposibila analizarea aspectelor invocate de catre recurentul-contestator, deoarece decizia a ramas definitiva si analizarea legaliatii acesteia ar echivala cu eludarea unor dispozitii imperative ale legislatiei muncii prin care se stabilesc termene exprese in care se poate formula contestatie impotriva deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca. A aprecia ca o decizie a anagajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca se poate contesta oricand, chiar si pe cale incidentala, cum este cazul de fata, ar insemna mentinerea unui permanent climat de incertitudine cu privire la derularea raporturilor juridice de munca, aspect absolut defavorabil atat salariatului, cat si angajatorului.
Pentru aceste motive, Curtea nu poate retine sustinerile recurentului referitoare la salariul pe care trebuia sa il aiba in urma reintegrarii, ca o consecinta a evaluarii sale din anii anteriori si nici cele referitoare la locul muncii, deoarece nu a contestat decizia prin care afirma ca i-ar fi fost modificate aceste elemente ale contractului individual de munca.
Certificatele seria CCMAB nr. 5040350 si nr. 5040355 de care recurentul face vorbire nu au fost depuse la angajator in termenul prevazut de art.33 si 36 din OUG nr.158/2005, astfel incat salariatul nu poate invoca efectele pe care acestea le-ar fi produs in conditiile in care nu a respectat dispozitiile legale. Este corecta apreciarea instantei de fond in sensul ca salariatul a renuntat la beneficiul acestora, aspect motivat si pe adresa nr. 3519/30.06.2009 emisa de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, angajatorul contestatorului din perioada respectiva, unde acesta a lucrat neîntrerupt începând cu 21.04.2008. Deci, în perioadele invocate ca fiind justificate de certificatele mentionate mai sus, contestatorul nu a fost în realitate in incapacitate temporara de munca, deoarece aceasta situatie nu se poate regasi fata de un angajator si sa lipseasca fata de celalalt.
Mai mult, insusi recurentul-contestator afirma atat in motivarea recursului, cat si in concluziile orale ca in perioada respectiva a beneficiat de concediu de odihna de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si locuintei si, deoarece nu a dorit sa renunte la beneficiul primei de vacante oferite de angajator si la indemnizatia de concediu de odihna, a inteles sa nu prezinte concediile medicale, pe perioada carora ar fi beneficiat de o indemnizatie de 85%, aspect care ii era nefavorabil.
Curtea constata ca recurentul nu poate invoca fata de intimata existenta acestor certificate in conditiile in care nu le-a depus in termenele legale la angajator si, mai mult, a incercat sa eludeze dispozitiile legale privind plata indemnizatiei, deoarece avea beneficii mai mari(salariu 100% si prima de vacanta) daca perioada respectiva nu era consemnata ca incapacitate temporara de munca.
In ceea ce priveste critica referitoare la concediul medical de care a beneficiat in perioada 16-20.02.2009 asa cum a retinut si instanta de fond, in speta este vorba de o abatere disciplinara in forma continua si, mai mult, salariatul nu a facut dovada prezentarii nici a acestui certificat de concediu medical la intimata. Pe de alta parte, aceasta critica va fi inlaturata, avand in vedere si data la care a fost comunicata decizia de reintegrare, data de la care aceasta isi produce efectele potrivit Codului muncii.
Curtea nu va retine nici criticile referitoare la nelegalitatea cercetarii disciplinare, aceasta fiind efectuata in conditiile de legalitate prevazute de Codul muncii. Nu se poate vorbi de o “antepronuntare” a comisiei de cercetare disciplinara, deoarece obiectul convocarii comisiei a fost lipsa nejustificata de la serviciu a salariatului, fapta continua care a acoperit si perioada ulterioara convocarii la cercetare disciplinara.
Avand in vedere caracterul continuu al abaterii disciplinare, Curtea va inlatura si criticile referitoare la prescriptia aplicarii sanctiunii, deoarece termenul de 30 de zile prevazut de art. 268 Codul muncii incepe sa curga de la data la care organul de conducere abilitat sa aplice sanctiunea disciplinara a luat cunostinta de existenta abaterii. Aceasta s-a facut prin adresa nr.1916/13.04.2009. Recurentul nu poate invoca adresele 972/2009 si nr.1536/2009, deoarece prin aceasta doar i s-a solicitat sa se prezinte la serviciu si sa comunice o eventuala cauza care sa-i justifice lipsa.
Avand in vedere intentia clara a salariatului de a nu se prezenta la serviciu in ciuda primirii deciziei de reintegrare, acesta afirmand ca o fost reintegrat impotriva vointei sale, desi solicitase prin actiune reintegrarea si nu dorea sa fie executata hotararea decat dupa judecarea recursului, desi hotararea era definitiva si executorie, Curtea constata ca acesta nu poate invoca neefectuarea mentiunilor in carnetul de munca, neefectuarea informarilor catre Minister si a structurii de personal,deoarece acestea sunt aspecte ce tin de executarea raporturilor ulterioare reintegrarii, iar recurentul nu a contestat nici masura reintegrarii si nici alte aspecte din perioada ulterioara acesteia pana la desfacerea disciplinara a contractului de munca.
Fata de toate aceste considerente, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, urmand a respinge recursul declarat ca nefondat.
In baza art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentului, avand in vedere solutia ce urmeaza a se pronunta, Curtea va dispune obligarea acestuia si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimata in recurs, reprezentand onorariu de avocat, potrivit chitantei depuse la dosar.
