Conflict de muncă avand ca obiect obligarea angajatorului la plata către salariat a indemnizaţiei de concediu şi sporului pentru munca prestată pe timp de noapte Raporturi de muncă


– Cod Procedura Civila, art. 129 alin. 5, art. 167 si 186

Potrivit dispozitiilor art.129 alin.5 Cod procedura civila judecatorii au îndatorirea sa staruie prin mijloace legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinicie si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare chiar daca partile se împotrivesc.

Potrivit dispozitiilor art.129 alin.5 Cod procedura civila judecatorii au îndatorirea sa staruie prin mijloace legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinicie si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare chiar daca partile se împotrivesc.

Aceste dispozitii impun în sarcina instantei de judecata obligativitatea administrarii de probatorii pe care le considera necesare chiar daca nu au fost solicitate de parti.

Aceste dispozitii impun în sarcina instantei de judecata obligativitatea administrarii de probatorii pe care le considera necesare chiar daca nu au fost solicitate de parti.

În conditiile în care dovezile sunt solicitate de catre parti în temeiul art.167 Cod procedura civila instanta le încuviinteaza daca socoteste ca pot sa aduca dezlegarea pricinii afara de cazul când ar fi în primejdie ca ele sa se piarda prin întârziere.

În conditiile în care dovezile sunt solicitate de catre parti în temeiul art.167 Cod procedura civila instanta le încuviinteaza daca socoteste ca pot sa aduca dezlegarea pricinii afara de cazul când ar fi în primejdie ca ele sa se piarda prin întârziere.

Proba cu martori reglementata de dispozitiile art.186 Cod procedura civila,este o asemenea dovada, pe care instanta o poate admite daca apreciaza ca este pertinenta si utila pentru dezlegarea pricinii sau respinge ,dupa caz .

Proba cu martori reglementata de dispozitiile art.186 Cod procedura civila,este o asemenea dovada, pe care instanta o poate admite daca apreciaza ca este pertinenta si utila pentru dezlegarea pricinii sau respinge ,dupa caz .

Din încheierea de sedinta pronuntata la data de 04.03.2009 de catre prima instanta, rezulta ca aceasta proba a fost respinsa ca inadmisibila si nu ca nu ar fi o proba pertinenta si utila pentru solutionarea cauzei.

Din încheierea de sedinta pronuntata la data de 04.03.2009 de catre prima instanta, rezulta ca aceasta proba a fost respinsa ca inadmisibila si nu ca nu ar fi o proba pertinenta si utila pentru solutionarea cauzei.

Nici dispozitiile din Legea nr.168/1999 care reglementeaza procedura de solutionare a conflictelor de drepturi, nici dispozitiile din Codul de procedura care reglementeaza încuviintarea dovezilor nu cuprind prevederi care sa stabileasca cazurile în care proba cu martori este admisibila sau este inadmisibila.

Nici dispozitiile din Legea nr.168/1999 care reglementeaza procedura de solutionare a conflictelor de drepturi, nici dispozitiile din Codul de procedura care reglementeaza încuviintarea dovezilor nu cuprind prevederi care sa stabileasca cazurile în care proba cu martori este admisibila sau este inadmisibila.

Exista o reglementare expresa în acest sens în Codul Civil respectiv art.1191 care prevad ca ,dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decât prin act autentic sau act sub semnatura privata. De asemenea, se precizeaza ca nu se va primi dovada cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

Exista o reglementare expresa în acest sens în Codul Civil respectiv art.1191 care prevad ca ,dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decât prin act autentic sau act sub semnatura privata. De asemenea, se precizeaza ca nu se va primi dovada cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

Aceste dispozitii nu sunt aplicabile în speta de fata pentru a considera proba cu martori inadmisibila ,deoarece reclamantul nu a urmarit sa faca dovada unui act juridic, ci sa dovedeasca împrejurari de fapt din care sa rezulte ca a prestat munca si pe timp de noapte.

Aceste dispozitii nu sunt aplicabile în speta de fata pentru a considera proba cu martori inadmisibila ,deoarece reclamantul nu a urmarit sa faca dovada unui act juridic, ci sa dovedeasca împrejurari de fapt din care sa rezulte ca a prestat munca si pe timp de noapte.

O asemenea proba este o proba admisibila si este singurul mijloc de aparare al reclamantului fata de sustinerea intimatului ca nu ar fi prestat munca pe timp de noapte.

O asemenea proba este o proba admisibila si este singurul mijloc de aparare al reclamantului fata de sustinerea intimatului ca nu ar fi prestat munca pe timp de noapte.

Respingând proba ca inadmisibila, practic instanta a încalcat dreptul la aparare al reclamantului în virtutea caruia poate solicita încuviintarea oricaror probe dintre cele mentionate de dispozitiile procedurale învederate mai sus.

Respingând proba ca inadmisibila, practic instanta a încalcat dreptul la aparare al reclamantului în virtutea caruia poate solicita încuviintarea oricaror probe dintre cele mentionate de dispozitiile procedurale învederate mai sus.

CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1657 R DIN 9 APRILIE 2010

Prin cererea înregistrata la data de 28.10.2008 pe rolul Tribunalului Teleorman – Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale si Administrativ si Fiscal, Complet Specializat pentru Litigii de Munca si Asigurari Sociale, reclamantul G.G. a chemat în judecata pârâtul Primarul Comunei L. solicitând obligarea acestuia la plata îndemnizatiei de concediu de odihna neefectuat si sporului de 15% pentru munca de noapte pe perioada 2006 – 2008, drepturi salariale ce vor fi indexate cu indicele de inflatie pâna la plata acestora; reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata ocazionate de judecata cauzei.

Prin sentinta civila nr.819 din data de 29.04.2009 pronuntata de Tribunalul Teleorman, a fost respinsa ca nefondata actiunea civila formulata de catre reclamantul G.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei L., judetul Teleorman.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art.122 alin.1 din Codul muncii “Munca prestata între orele 22 – 6 este, considerata munca de noapte”.

Dispozitiile art.123 prevad ca “Salariatii care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte beneficiaza fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de lucru, fara ca acesta sa duca la scaderea salariului de baza, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata”.

Chiar daca reclamantul sustine ca a efectuat munca de noapte probele depuse de catre pârât la dosarul cauzei (filele 27 – 44) contrazic sustinerile acestuia, din foile colective de prezenta reiesind ca reclamantul a desfasurat un program normal de lucru de 8 ore pe zi si respectiv 40 de ore pe saptamâna, fapt ce reiese si din contractul individual de munca Încheiat pe perioada determinata.

Cu privire la concediul de odihna cuvenit reclamantului, tribunalul a apreciat ca acesta nu este îndreptatit sa beneficieze de despagubiri, având în vedere ca din actele depuse la dosar de catre pârât reiese ca acesta a beneficiat de concediu de odihna, cu exceptia perioadei iulie 2006 – decembrie 2007, fapt recunoscut de altfel de pârât.

Potrivit dispozitiilor art.141 alin.1 “Concediul de odihna se efectueaza în fiecare an” si numai prin exceptie este permisa efectuarea concediului în anul urmator, în cazurile expres prevazute de lege sau în cazurile prevazute în contractul de munca aplicabil.

Nici compensarea în bani a concediului de odihna nu este permisa decât în cazul încetarii contractului individual de munca.

Din probele aflate la dosarul cauzei contractul individual de munca al reclamantului a încetat în anul 2008, motiv pentru care nu putea solicita compensarea în bani a concediului de odihna decât pentru concediul de odihna cuvenit în acest an si nu în anii anteriori.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, solicitând admiterea recursului, casarea sentintei civile recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru urmatoarele considerente:

În fapt prin cererea de chemare în judecata, a solicitat obligarea pârâtului, primarul comunei L., judetul Teleorman la plata indemnizatiei de concediu de odihna neefectuat si a sporului de 15% pentru munca de noapte pe perioada 2006-2008, cu indexarea sumelor la indicele de inflatie.

Sentinta civila pronuntata în cauza este nelegala pentru urmatoarele motive:

Cu privire la sporul prevazut de art.123 din Codul muncii, învedereaza ca prin cererea introductiva a solicitat ca instanta sa-i încuviinteze administrarea probei cu martori, întrucât statele de plata pe baza carora a fost remunerat nu a reflectat realitatea regimului de lucru, adica prestarea muncii în conditiile art.122 din Codul muncii.

Instanta de fond nu a încuviintat însa administrarea acestei probe în mod gresit .întrucât în discutie era o situatie de fapt care poate fi dovedita cu orice mijloc de proba prevazut de lege în cauzele cu un asemenea obiect neexistând vreo inadmisibilitate.

Numai dupa administrarea unei asemenea probe instanta s-ar fi putut edifica, ca într-adevar jumatate din activitate am desfasurat-o noaptea, pentru ca locul de munca nu poate fi functional întrucât aparatele care asigura alimentarea cu apa cuvenita localitatii, nu poate fi lasata nesupravegheata.

Cu privire la capatul de cerere privind indemnizatia de concediu de odihna pe perioada iulie 2006 – decembrie 2007, este adevarat ca potrivit art.141 din Codul muncii acesta se efectueaza în fiecare an, iar compensarea este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca.

Numai ca în baza art.141 alin.3 din codul citat angajatorul este obligat sa acorde concediul pâna la sfârsitul anului urmator tuturor salariatilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

Pe de alta parte, conform art.143, alin.1 din Codul muncii, în aplicarea prevederii art.141, alin.1 si alin.3 angajatorul este obligat sa programeze, inclusiv individual efectuarea concediului de odihna, prin care sa stabileasca data efectuarii concediului, obligatia care în cauza de fata nu a fost dovedita.

Rezulta din aprecierea acestor prevederi legale ca angajatorul este cel obligat sa urmareasca, ca în fiecare an calendaristic, salariatii sa efectueze concediul de odihna cu anumite exceptii, si doar în situatia încetarii raportului de munca acesta sa fie compensat.

Prin urmare, în situatia în care angajatorul nu si-a îndeplinit aceste obligatii, se impune compensarea prevazuta de art.141, alin.4 din Codul muncii, compensarea în bani care nu priveste doar anul în care înceteaza raportul de munca, întrucât legiuitorul a folosit expresia ” … numai în cazul încetarii contractului de munca”, care firesc au loc într-un singur an calendaristic, ci nu sintagma “numai pentru concediul cuvenit pentru anul încetarii contractului individual de munca”.

Curtea, constata a fi fondat recursul si retine aplicarea în cauza a dispozitiilor art.312 alin.3 raportat la alin.5 Cod procedura civila pentru urmatoarele considerente:

Curtea, apreciaza astfel ca, prima instanta nu a clarificat practic fondul cauzei, însusindu-si în totalitate punctul de vedere al intimatului si este necesara administrarea probei cu martori solicitata de reclamant pentru a-i da posibilitatea de a proba sustinerile sale din cererea de chemare în judecata.

Cum aceasta proba nu poate fi administrata în faza recursului, în raport de disp.art.305 Cod procedura civila care permit doar administrarea probei cu înscrisuri, Curtea constata ca hotarârea recurata este afectata de motivul de casare prevazut de art.312 alin.3 Cod procedura civila si în temeiul acestor dispozitii coroborate cu cele ale aliniatului 5, va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

În rejudecare instanta de fond va avea în vedere si criticile expuse de recurent cu privire la capatul de cerere care vizeaza acordarea îndemnizatiei de concediu de odihna pe perioada iulie 2006 – decembrie 2007, a caror examinare nu se mai impune în aceasta faza procesuala în raport de solutia mentionata mai sus, fiind necesara casarea întregii hotarâri pentru a se asigura o judecata unitara dupa cum prevad dispozitiile art.312 alin.3 Cod procedura civila.