ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 138/
Ședința publică din 13 Februarie 2008
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în M-C, str. -,. 8,. B,.12, județul H, împotriva sentinței civile nr.2785 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de av., pentru pârâta intimată -“”SRL av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, pârâta intimată -“”SRL a depus la dosar întâmpinare, după care;
Prin Încheierea nr.11/RC din Cameră de consiliul, din data de azi 13 februarie 2008, s-au respins declarațiile de abținere formulate în cauză de către magistrații, și.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar un documentar de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, pentru a dovedi faptul că reclamantul suferă de mai multe boli, și ca atare s-ar justifica o de boală, dar nu a reușit să-și ridice carnetul de muncă, pentru a efectua demersurile necesare pentru pensionare, un exemplar de înmânează reprezentantului părții adverse.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, susține recursul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, casarea hotărârii atacate, rejudecarea în fond a cauzei și în fond admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, invocă prevederile art.312 al.14, art.304 pct.7,8,9 Cod procedură civilă, cu obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată. Învederează faptul că reclamantul în anul 2004 și-a dat demisia, și a cerut desfacerea contractului de muncă prin demisie, conform prevederilor art.79 al.3 din Codul Muncii salariatul nu are obligația de a-și motiva demisia. Deși s-a efectuat notificări și somații la adresa societății pârâte și la Inspectoratul teritorial d e Muncă H pentru eliberarea carnetului de muncă, reclamantul recurent nu a reușit să intre în posesia acestui act și estre în imposibilitate de a se pensiona.
Reprezentantul pârâtei intimate cere respingerea recursului ca nefondat conform motivelor cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Subliniază faptul că în privința compensării legale invocate în recurs, reclamantul nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice contabile și nici nu a depus vreun act din care să rezulte obligația de plată a societății pârâte față de reclamant.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2 mai 2006 și înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr. 2540/2006 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta SRL, cu sediul în M C, constatarea nulității suspendării unilaterale de către pârâtă a contractului de muncă nr. 10/81916, constatarea încetării contractului individual de muncă nr. 10/81916 din 19 august 2002 ca urmare a demisiei și repunerea părților în situația anterioară încheierii respectivului contract de muncă, precum și restituirea carnetului de muncă, reținut abuziv de către pârâtă. Totodată, reclamantul a solicitat să se constate stinsă datoria sa către pârâtă, rezultată din dispozițiile de plată 176, 180, 183, 185, 186, 190, 193-195, 199 emise în perioada 1 octombrie 2003 – 2 decembrie 2003, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 101.650.000 lei, reprezentând datoria compensată, certă, lichidă și exigibilă.
Pârâta SRL a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata echivalentului în lei a sumei de 3235,85 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de reclamant ca urmare a nepredării și nereparării la timp a unui utilaj ce a fost vândut unei alte societăți comerciale.
Prin sentința civilă nr. 4089 din 30 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2540/2006 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei SRL M C, precum și acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SRL împotriva reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 428/R/17 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu – în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței pronunțate de tribunal și s-a dispus casarea parțială a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita în ceea ce privește acțiunea civilă formulată de reclamant, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Referitor la motivele de casare, instanța de recurs a reținut că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, însă a preluat motivarea din sentința civilă nr. 1279/2004 a Tribunalului Harghita prin care s-a soluționat cererea reclamantului din prezenta cauză având ca obiect restituirea carnetului de muncă. Instanța de recurs a mai reținut că prin sentința atacată nu s-a analizat nici legalitatea suspendării contractului individual de muncă și nici încetarea acestuia raportat la cererile la care a făcut trimitere reclamantul. În contextul în care tribunalul a preluat considerentele unei hotărâri judecătorești pronunțată într- cauză care nu a avut ca obiect constatarea suspendării și încetării contractului individual de muncă, instanța a soluționat cauza fără cercetarea fondului cu privire la acest capăt de cerere.
Instanța de recurs a dispus ca în rejudecare să se analizeze atât măsura legalității suspendării contractului individual de muncă al reclamantului cât și încetarea acestuia prin demisie, raportat la cererile formulate de reclamant și depuse la societatea pârâtă.
În legătură cu compensarea datoriilor solicitată de reclamant s-a stabilit că instanța de fond trebuie să verifice, eventual printr-o expertiză contabilă dacă facturile fiscale și chitanțele depuse au fost înregistrate la societatea pârâtă și dacă rezultă din evidențele contabile plata acestor materiale și servicii de către societatea comercială sau de către reclamant.
În urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 2785 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea în fond a cauzei de către instanța de recurs și în consecință admiterea acțiunii introductive, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în rejudecarea cauzei instanța de fond nu a respectat nici una din dispozițiile din decizia de casare, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 315 Cod procedură civilă, întreaga motivare din sentința recurată fiind o preluare a motivării din sentința civilă nr. 1279/2004 a Tribunalului Harghita și ca atare, hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii, preluate din alte hotărâri judecătorești, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Reclamantul recurent a mai invocat faptul că instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății și a schimbat natura și înțelesul acestora, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Deși reclamantul, prin cererile adresate societății a cerut expres desfacerea contractului de muncă din inițiativa salariatului, instanța de fond a încălcat autonomia de voință care guvernează actele unilaterale de demisie și a hotărât, contrar voinței reclamantului că acesta nu a demisionat.
S-a mai invocat faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În privința acestui motiv s-a arătat că instanța de fond nu a examinat înscrisurile doveditoare prezentate de reclamant și care nu au făcut obiectul cercetării în litigiile anterioare, fiind indicate în acest sens cererea din 22 martie 2004, adresată societății pârâte, adresa din 6 februarie 2004 către H, referatul din 19 ianuarie 2004, întocmit de reclamant.
Reclamantul a susținut faptul că instanța era obligată să cerceteze raporturile de muncă dintre el și pârâtă la data introducerii cererii de chemare în judecată și nu la momentul judecării dosarului nr. 726/2004 al Tribunalului Harghita, întrucât la data înregistrării acțiunii introductive, cererea de demisie adresată SRL era clară și fără nici un echivoc. Conform art. 79 alin. 8 din Codul Muncii, reclamantul avea dreptul să demisioneze fără preaviz. Instanța de fond și pârâta au încălcat dreptul exclusiv al reclamantului de a demisiona în condițiile în care actul de demisie nu se interpretează, nu se aprobă, nu se avizează.
Refuzul angajatorului și a instanței de judecată de a lua act de demisia reclamantului îl obligă pe acesta împotriva voinței sale să rămână angajat al pârâtei, încălcând principiul libertății contractuale și menținând în vigoare un contract de muncă lovit de nulitate absolută.
Referitor la suspendarea contractului de muncă în baza art. 49 din Codul Muncii, s-a invocat faptul că nu a fost solicitată de reclamant, nu a fost dispusă de SRL, nefiind emisă o decizie în acest sens și nici nu a intervenit suspendarea de drept și pe de altă parte, art. 51 lit. g din Codul Muncii, în baza căruia a fost motivată temeinicia suspendării contractului de muncă pentru absențe nemotivate, a fost abrogat prin OUG nr. 65/2005. Suspendarea contractului individual de muncă în situația absențelor nemotivate ale salariatului poate fi dispusă din inițiativa salariatului numai în condițiile contractului colectiv de muncă și ale regulamentului intern, conform art. 51 alin. 2 din Codul Muncii, însă SRL nu are nici contract colectiv de muncă, nici regulament intern și, deci nu poate suspenda contractul individual de m muncă pentru absențe nemotivate.
În speță contractul individual de muncă al reclamantului a încetat fie prin demisie sau pentru absențe nemotivate și indiferent de temeiul încetării, pârâta era obligată să emită o decizie de încetare a contractului individual de muncă.
Pârâta SRL, cu sediul în M C, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, susținând că invocarea caracterului obligatoriu al dispozițiilor instanței de casare și astfel încălcarea dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, nu poate înfrânge principiul disponibilității în procesul civil, or, în speță reclamantul în mod expres a declarat că nu insistă în efectuarea unei expertize contabile pentru a stabili eventuala existență a unui debit al pârâtei față de acesta și în legătură cu care ar opera compensația legală. Totodată, s-a invocat faptul că în situația în care reclamantul s-a declarat de acord cu judecarea cauzei fără efectuarea unei expertize, invocarea în recurs a lipsei expertizei echivalează cu invocarea propriei culpe.
Referitor la critica adusă hotărârii instanței de fond în sensul că instanța nu a analizat acțiunea reclamantului, ci a preluat argumente din hotărâri pronunțate anterior, s-a arătat că nu este culpa instanței pentru faptul că reclamantul a introdus mai multe acțiuni cu același obiect.
S-a mai susținut că modificările legislației muncii apărute ulterior așa-zisei “demisii” a reclamantului în privința suspendării contractului individual de muncă, nu sunt de natură să conducă la o altă soluție, deoarece speța trebuie soluționată în baza legii în vigoare la momentul respectiv, în virtutea principiului “tempus regit actum”.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SRL, cu sediul în M C, reclamantul a solicitat să se constate încetarea contractului de muncă încheiat de părți nr. 10/81916 din 19 august 2002, ca urmare a demisiei sale și să se dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei să-i restituie carnetul de muncă. Totodată, reclamantul a solicitat să se constate stinsă datoria sa către SRL rezultată din dispozițiile de plată emise în perioada 1 octombrie 2003 – 2 decembrie 2003, prin compensație cu datoria SRL către reclamant, respectiv compensarea datoriei de 156.800.000 lei vechi cu datoria de 258.450.000 lei vechi.
Acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă, reținându-se că între părți a mai existat un litigiu și din hotărârile pronunțate în acel litigiu în primă instanță și în căile de atac rezultă netemeinicia primelor trei capete de cerere din acțiunea introductivă formulată în prezenta cauză. În ceea ce privește compensarea solicitată de reclamant s-a reținut că reclamantul nu a prezentat nici un document din care să rezulte obligarea pârâtei la plata sumei de 258.450.000 lei vechi pe seama reclamantului.
Sentința civilă nr. 4089 din 30 noiembrie 2006 Tribunalului Harghita prin care a fost respinsă acțiunea introductivă, a fost casată parțial, dispunându-se rejudecarea cauzei în privința acestei acțiuni. Prin decizia de casare instanța de recurs a stabilit ce aspecte trebuie clarificate de instanța de fond cu ocazia rejudecării, raportat la obiectul acțiunii introductive și la actele dosarului și, de asemenea, ce probe trebuie administrate pentru a clarifica dacă este justificată sau nu cererea de compensare formulată de reclamant.
Examinând sentința civilă nr. 2758 din 7 noiembrie 2007, pronunțată în urma rejudecării cauzei de către Tribunalul Harghita, curtea reține că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, prin decizia de casare s- reținut că instanța de fond nu a analizat nici legalitatea suspendării contractului de muncă al reclamantului, nici încetarea acestuia, raportat la cererile formulate de reclamant și adresate pârâtei, context în care s-a dispus ca aceste aspecte să fie analizate în rejudecare.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea măsurii suspendării contractului de muncă și, de asemenea, contrar celor dispuse prin decizia de casare nu s-a pronunțat nici cu privire la cererea reclamantului de constatare a încetării contractului de muncă prin demisie. Ca și în sentința ce a fost casată, instanța a făcut trimitere la o cauză anterioară ce a făcut obiectul dosarului nr. 726/2004 al Tribunalului Harghita. Cauza respectivă nu a avut însă același obiect cu prezenta cauză. Este adevărat că și în acea cauză s-a formulat de către reclamant o cerere de obligare a pârâtei SRL la restituirea carnetului de muncă, fără însă a se solicita să se constate încetarea raporturilor de muncă și constatarea nulității suspendării contractului de muncă.
Chiar dacă în considerentele hotărârii menționate se face referire la raporturile juridice dintre părți, atâta timp cât instanța nu a fost sesizată cu aceleași cereri care au fost formulate în prezenta cauză, nu se poate reține că aspectele referitoare la suspendarea contractului de muncă, respectiv la încetarea raporturilor de muncă, au fost soluționate irevocabil.
În prezenta cauză cererea de restituire a carnetului de muncă a fost formulată ca urmare a primelor două capete de cerere vizând suspendarea contractului de muncă și încetarea raporturilor de muncă și prin urmare instanța de fond trebuia să analizeze în principal legalitatea măsurii suspendării, respectiv dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru încetarea raporturilor de muncă și nu să se raporteze la hotărârea judecătorească anterioară în contextul în care cauza respectivă a avut un alt obiect. Pe de altă parte, reclamantul a făcut trimitere la mai multe cereri adresate pârâtei, susținând că este vorba de cereri de demisie, care însă nu au fost analizate de instanța de fond. Referitor la suspendarea contractului de muncă nu s-a analizat dacă aceasta este legală și în ce măsură aceasta mai subzistă în contextul abrogării prevederilor legale pe care s-a întemeiat măsura respectivă.
Întrucât în prezenta cauză petitul privind restituirea carnetului de muncă este accesoriu primelor două petite care nu au mai făcut obiectul altei judecăți, nu se poate susține că hotărârea din cauza anterioară are autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește compensarea solicitată de reclamant, prin decizia de casare s-a stabilit ce aspecte trebuie să verifice instanța și ce probe trebuie să administreze pentru a decide dacă această măsură este sau nu justificată. Instanța de fond a reținut doar că reclamantul a declarat că nu dorește efectuarea unei expertize care să lămurească aceste aspecte și în consecință a apreciat că cererea este neîntemeiată. Prin decizia de casare s-a stabilit că se impune a se verifica dacă facturile și chitanțele de care se prevalează reclamantul, au fost înregistrate în evidențele contabile și dacă s-au efectuat plăți pentru materiale și servicii, însă instanța de fond nu a făcut aceste verificări și de altfel nici nu a făcut referire la aceste aspecte. De asemenea, nu s-a stabilit de către instanța de fond dacă pentru cercetarea acestor aspecte era absolut necesară efectuarea unei expertize contabile, întrucât doar în acest context se putea pune în discuție refuzul reclamantului de a se administra această probă. Pe de altă parte, administrarea probelor se poate dispune și din oficiu de către instanță, astfel că în situația în care instanța ar fi apreciat că soluționarea cererii reclamantului nu se putea face fără expertiză, putea dispune această probă și din oficiu, neavând relevanță poziția reclamantului, iar în cazul în care s-ar fi refuzat plata onorariului, se putea face aplicarea prevederilor art. 155/1 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, având în vedere că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare, hotărârea pronunțată este nelegală. În condițiile în care s-a reținut că sentința casată a fost pronunțată fără ca instanța să se pronunțe asupra fondului, iar cu ocazia rejudecării nu s-au clarificat acele aspecte la care s-a făcut referire în decizia de casare, sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă și în consecință se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal. În rejudecare, instanța de fond va analiza toate cererile formulate de reclamant prin acțiunea introductivă, prin prisma celor stabilite prin decizia de casare anterioară, urmând a administra toate probele necesare în vederea pronunțării unei soluții legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în M C, str. -,.8,. B,. 12, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2785 din 7 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
Casează integral sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-18.03.2008-
