Dosar nr- – conflict de muncă –
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 176
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliat în mun. B,-,. B,. 4,. 9, jud. B, domiciliat în mun. B, – Națională, nr. 88, -.4,. A,. 4,. 14, jud. B, domiciliat în mun. B,-, – 7,. 4,. 16, jud. B, domiciliat în mun. B,-, -.4,. 3,. 12, jud. și, domiciliat în mun. B, – Națională nr. 101,. D,. 6,. 12, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 1528 din 27 octombrie 2009 Tribunalului Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au răspuns reclamanții recurenți, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate SC SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamanții recurenți, având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Au precizat că în cauză nu este dată excepția prescripției dreptului la acțiune, ei solicitând doar recunoașterea unor drepturi, respectiv să li se acorde grupa I de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990. Au mai arătat că, în țară, colegi de-ai lor au obținut prin acțiuni similare grupa I de muncă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani – secția civilă la 10.07.2009, înregistrată sub nr-, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâta B, solicitând obligarea acesteia la acordarea grupei I de muncă de la data angajării fiecăruia dintre ei în cadrul acestei unități și până la 1.04.2001, precum și obligarea la emiterea unei adeverințe care să conțină această mențiune privind grupa de muncă și la completarea carnetului de muncă în acest sens.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că au desfășurat activitatea de electricieni principali, la pârâta SC SA, unitate care în timp a avut mai multe denumiri -, RENEL etc. efectuând în mod concret lucrări de întreținere, revizie, reparație, lichidare a avariilor și incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune. În prezent, datorită modificărilor intervenite în structura SC SA, își desfășoară activitatea la ON ” M” SA îndeplinind aceeași funcție de electrician principal.
S-a mai arătat, totodată, că deși felul și natura muncii depuse ar fi trebuit să încadreze locurile lor de muncă în grupa I, cu toate acestea, pârâta nu le-a recunoscut grupa respectivă.
Astfel, în raport de atribuțiile cuprinse în fișa postului lor, ar fi trebuit să li se aplice disp. art. 3, 6 și 7 din Ordinul 50/1990 întrucât au fost și sunt expuși unui complex de factori de risc de îmbolnăvire și accidentare care ar avea caracter continuu. factori ar fi determinați atât de natura instalațiilor la care lucrează, cât și de condițiile dificile de mediu: indiferent de momentul zilei, de anotimp, în aer liber în condiții de viscol, inundație, calamități naturale și în zone greu accesibile.
De asemenea, activitatea lor s-ar desfășura și în prezența unor factori de risc major de natură chimică: “gaze toxice rezultate prin străpungerea anumitor izolații la transformatoarele de curent sau existențe de tuneluri și puțuri de cabluri, noxe cuantificabile și necuantificabile, substanțe inflamabile și caustice (soluții de electrolit, acid sulfuric)”, toate acestea acționând cumulativ în timp asupra lor, fiind de natură a le afecta grav starea sănătății.
Totodată, au învederat că își desfășoară efectiv activitatea în câmpul sau sub o tensiune a curentului cuprinsă între 20.000 volți și 100.000 volți, în preajma radiațiilor electromagnetice neionizante ( a căror efecte nocive însă nu sunt cunoscute)în condiții de pericol de electrocutare, explozii și arsuri.
Astfel, prin studiul efectuat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția în vederea evaluării riscurilor de muncă existente în cadrul SA Sucursala S, s-ar fi evidențiat faptul că factorii de risc identificați pot avea consecințe ireversibile asupra executanților (deces sau invaliditate),ceea ce ar indica existența pericolului deosebit de accidentare și îmbolnăviri.
Totodată, faptul prestării activității lor în asemenea condiții deosebit de grele și periculoase ar fi fost recunoscut de către pârâtă prin clauzele contractului colectiv de muncă și prin acordarea de sporuri la salariu pentru acest motiv.
Pe de altă parte, ar fi injust ca angajații SNCFR să beneficieze de grupa I de muncă, iar reclamanții nu, în împrejurările în care activitatea acestora din urmă include tocmai lucrări de întreținere și exploatare a capacităților de producție aparținând SN CFR creându-se astfel un regim discriminatoriu. Astfel, conform art. 2 alin.2 din Ordinul 50/1990 în această situație ar trebui să li se acorde aceeași grupă de muncă “cu cea a personalului încadrat la unitatea pentru care prestează lucrări de exploatare (respectiv SC CF SA), deoarece instalațiile electrice ale SN CFR sunt dependente de cele ale SC SA, toate substațiile CFR fiind racordate la barele 110 KV de stațiile acestora.”
Ca un ultim argument pentru pretențiile lor, reclamanții au invocat faptul că în toate județele au fost admise acțiunile în justiție formulate de colegii lor, având același obiect cu cel al cauzei pendinte.
În drept, acțiunea a fot întemeiată pe disp. art. 3, 6, și 7 din Ordinul 50/1990.
În dovedirea susținerilor lor, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a unei expertize judiciare prin care să se stabilească dacă activitatea lor s-a încadrat în fapt în grupa I de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât în prezent reclamanții nu ar mai fi angajații săi întrucât SC ” SERV” SA, – în baza art. 46 din HG 1342/2001 și art. 4 din HG 74/2005 – a preluat personalul sucursalelor de întreținere și serviciu energetice din cadrul SC “” SA
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților deoarece Ordinul 50/90 pe care și-au întemeiat acțiunea a fost abrogat,iar activitatea lor a fost încadrată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 125 pct. 112, 113, 114 și 115.
În plus, în speță nu au existat determinări de noxe care să fi fost efectuate de către organele Ministerului Sănătății și avizate de inspectorii de stat pentru protecția muncii, așa cum impun în mod imperativ disp. art. 5 din Ordinul 50/1990, iar pe de altă parte, instanța și-ar depăși competențele dacă ar dispune o asemenea încadrare în grupa I de muncă deoarece potrivit art. 6 din același act normativ, această atribuție ar reveni “conducerii unității împreună cu sindicatele libere din unități”.
Referitor la celelalte capete de cerere, pârâta a arătat că în conformitate cu art. 2 din Ordinul 590/2008, adeverințele se întocmesc numai pe baza documentelor verificabile aflate în întreținerea angajatorilor sau deținătorilor de arhivă. Iar “întrucât dispozitivul sentinței constituie titlu executoriu nu este necesară emiterea unei adeverințe care să ateste conținutul unei hotărâri judecătorești”
De asemenea, în privința mențiunilor în carnetele de muncă, acestea nu mai pot fi efectuate întrucât reclamanții sunt în prezent salariați ai “ON M” care a preluat arhiva de personal, inclusiv cărțile de muncă.
În dovedirea acestor apărări pârâta a depus înscrisuri.
Din oficiu, instanța a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune (448).
Prin sentința civilă nr. 1528/27.10.2009 a Tribunalului Botoșani – secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu reclamanții cu domiciliul în B,strada – – nr. 10,. B,.9 jud. B,–domiciliat în B, – Națională nr. 88, – 4,. A.14, jud. B, domiciliat în B, – Națională nr. 387, – 7,.16, jud. B,domiciliat în B,str. – – nr. 2, -.4,.12, jud. B și domiciliat în B, – Națională nr. 101, D.12, jud.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință, s-au respins pretențiile reclamanților, în contradictoriu cu pârâta SC SA ca prescrise.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În privința lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă s-a avut în vedere faptul că intervalul pentru care reclamanții au formulat pretențiile de acordare a grupei I de muncă, se întinde până la 1.04.2001 or, până la această dată reclamanții au fost angajații pârâtei, așa cum rezultă din mențiunile exprese cuprinse în carnetele lor de muncă ( 52, 70, 86 vol. I ds.), preluarea acestora prin reorganizare, de către SDFEE “M” având loc abia la 1.08.2001.
Prin urmare, subiect al raporturilor de muncă care au fost derulate până la 1.08.2001 a fost pârâta, acesteia revenindu-i eventuala obligație de a recunoaște și acorda grupa superioară de muncă pentru activitatea ce a fost desfășurată de către reclamanți în folosul său.
Așa fiind, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SA, inclusiv în privința celorlalte două capete de cerere subsidiare, având în vedere – pentru acestea – necesitatea asigurării opozabilității hotărârii judecătorești.
Referitor însă la excepția prescrierii dreptului la acțiune, aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, “dreptul la acțiune având unobiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”. Iar potrivit art. 2 “termenul la prescripție este de 3 ani”
Capătul principal de cerere, astfel cum a fost formulat, îl constituie “obligarea pârâtei la acordarea grupei I de muncă”.
Dar “acordarea grupei superioare de muncă” semnifică de fapt recunoașterea desfășurării activităților în anumite condiții de muncăîn vederea acordării de diferite avantaje cu caracter material: sporuri la salariu; condiții mai avantajoase de pensionare care conduc în mod direct la beneficierea de pensie, majorarea punctajului mediu anual și deci a cuantumului pensiei, etc.
Cu alte cuvinte, scopul formulării acțiunii este acela de a beneficia de aceste drepturi bănești, “acordarea gupei” fiind indisolubil legată de acordarea drepturilor pecuniare corelative.
A susține că acțiunea de obligare la acordarea unei grupe superioare de muncă care – așa cum s-a arătat mai sus – produce consecințe patrimoniale directe, nu are caracter evaluabil în bani, înseamnă a se ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, este neevaluabil în bani, doar atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate,la onoare,cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliul etc.
Prin urmare, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea pendinte, având efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior.
De asemenea, susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.
Mai mult, caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la plata drepturilor bănești aferente.
Argumentul potrivit căruia numai atunci când se cerere și plata drepturilor (spor la salariu ori drepturi de ) avem de-a face cu o acțiune patrimonială este greșit, întrucât dreptul de valorificat rămâne același, consecințe fiind doar sub aspectul executării hotărârii.
De altfel, aceste considerente au fost avute în vedere de ÎCCJ la pronunțarea Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 date în recursul în interesul legii.
Prin urmare, acțiunea pendinte este o acțiune patrimonială, pe calea acesteia tinzându-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.
La rândul lor, acțiunile patrimoniale se împart în acțiuni personale (prin care se încearcă valorificarea unui drept de creanță – numit și drept personal), acțiuni reale (prin care se urmărește valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun) și acțiuni mixte (pentru valorificarea în același timp, a unui drept real și a unui drept de creanță dacă aceste drepturi sunt efectul aceleiași cauze sau se găsesc într-un raport de conexitate).
Or, acțiunea patrimonială de față are caracter personal, iar această clasificare are importanță prezentând interes din punctul de vedere al prescripției extinctive deoarece dispozițiile Decretului 167/1958 au aplicabilitate tocmai pentru această categorie de acțiuni patrimoniale, nu și în ceea ce privește acțiunile prin care se valorifică drepturile reale principale (pentru care prescripția este guvernată de dispozițiile Codului civil).
Astfel, conform art. 21 din Decretul 167/1958: “Dispozițiile Decretului de față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie” (pentru care sunt prevăzute termene de prescripție speciale).
Iar în speță, data nașterii dreptului la acțiune este aferentă derulării contractelor de muncă, fiind deci aceea finalului perioadei pentru care reclamanții au formulat pretențiile deduse judecății respectiv 1.04.2001, (și care coincide cu abrogarea Ordinului 50/1990 privind încadrarea locurilor de muncă în grupa a II-a și a I-a, ordin ce constituie, de altfel, temeiul juridic al cererii) sau cel mult, acea a încetării contractelor de muncă cu pârâta: 1.08.2001.
Or, întrucât din anul 2001 până la 1.07.2009 (data înregistrării acțiunii) au trecut mai mult de 8 ani, instanța constată că în speță a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Apărarea reclamanților în sensul că abia prin Ordinul 590/2008 Ministerul Muncii ar fi elaborat procedura ce stabilește modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa I și II potrivit legislației anterior datei de 1.04.2001, nu are relevanță în privința prescripției acțiunii întrucât acest act normativ se referă doar la modul de eliberare a adeverințelor care atestă faptul acordării grupei superioare de muncă, nereglementând și acordarea efectivă, care se realiza potrivit procedurii prevăzută de Ordinul 50/1990.
Așa fiind, prima instanță a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, respingând acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Botoșani, pentru necercetarea fondului pricinii.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat, în esență, că prin acțiunea formulată nu au urmărit dobândirea unor drepturi patrimoniale de la pârâtă, ci doar recunoașterea unei grupe de muncă, situație în care nu poate fi vorba de intervenția prescripției extinctive. Nici Decretul nr. 167/1958 și nici Ordinul nr. 50/1990 nu prevăd un termen în care aceste acțiuni pot fi introduse în instanță, astfel încât prima instanță a adăugat la lege. Prin acțiunea formulată, reclamanții nu au cerut apărarea sau valorificarea vreunui drept de creanță sau drept real, aceasta făcând parte din categoria acțiunilor civile ce cad sub incidența Legii nr. 168/1999. Neavând deschisă calea unei acțiuni în realizarea dreptului, acțiunea promovată de recurenți are caracterul unei acțiuni în constatare prin care au solicitat instanței de judecată să se constate existența unui drept, respectiv de a încadra activitatea desfășurată în perioada de aplicabilitate a Ordinului nr. 50/1990 în grupa I de muncă. obligarea pârâtei la executarea vreunei prestații în legătură cu constatarea grupei I de muncă, recurenții au apreciat că acțiunea în constatare este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv. Un al doilea motiv pentru care dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă nu sunt aplicabile, este acela că după abrogarea Ordinului nr. 50/1990 începând cu data de 01.04.2001, legislația muncii care reglementează grupele de muncă a fost modificată succesiv și constant până la data introducerii acțiunii.
De asemenea, reclamanții recurenți au solicitat să se aibă în vedere și faptul că în țară, aproape toți colegii lor au obținut prin acțiuni similare grupa I de muncă, iar din lectura jurisprudenței depuse la dosarul primei instanțe se observă că în niciuna din acele cauze instanțele de judecată sau pârâtele nu au invocat excepția prescrierii acțiunii.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În materia dedusă judecății, termenele de sesizare a instanței sunt cele prevăzute în actele normative speciale, având în vedere că în prezent, tribunalul ca instanță judecătorească, are plenitudinea de competență în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă, aceste termene derogând de la dreptul comun în materie (în măsura în care nu sunt identice) și sunt cele stabilite prin Legea nr. 168/1999 și prin Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ).
Astfel, articolul 283 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), prevede că:
“(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.”
Curtea constată că în speță, acțiunea formulată de către reclamanții intimați se încadrează în dispozițiile prev. de art. 283 al. 2 din Codul muncii, în conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dispoziția legală sus-menționată este clară și lipsită de echivoc – “în toate situațiile”, iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescripție în cazul cererilor formulate în vederea soluționării unui conflict de muncă, ce se încadrează în alin. 2 al art. 283 din Codul muncii, nu lasă loc nici unei interpretări sub aspectul duratei acestui termen.
Este de observat că potrivit dispozițiilor art. 8 al. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, împotriva refuzului de a înscrie în carnetul de muncă unele date rezultând din acte, titularul se poate adresa cu plângere în termen de 30 de zile de la data comunicării la judecătorie, hotărârile pronunțate de judecătorii în soluționarea plângerilor fiind definitive. Prin urmare, există un act normativ special care dispune un termen de sesizare a instanței mai restrictiv decât termenul general de 3 ani.
Având în vedere dispozițiile speciale referitoare la termenele în care pot fi formulate cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, prevăzute de art. 283 din Codul muncii, nu se poate aprecia că acțiunea formulată de către reclamanții intimați ar fi imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv, așa cum s-a susținut în cererea de recurs.
În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului, Curtea constatând că în speță, data nașterii dreptului la acțiune este aferentă derulării contractelor de muncă și coincide cu finalul perioadei pentru care reclamanții intimați au formulat pretențiile solicitate, respectiv 01.04.2001, dată la care s-a abrogat Ordinul 50/1990 privind încadrarea locurilor de muncă în grupa a II-a și
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de fond la data de 10.07.2009, rezultă că a fost depășit termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 2 din Codul muncii, iar întrucât nu a rezultat existența vreunui caz de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, rezultă că în cauză este dată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prescripția extinctivă reprezintă stingerea, după caz, fie a acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuși dreptului principal, datorită nesesizării organului de jurisdicție în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, prescripția extinctivă reprezintă practic o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului.
Existența unor divergențe de jurisprudență referitoare la excepția prescripției extinctive, nu poate constitui motiv de modificare sau de casare a sentinței recurate, atât timp cât această împrejurare nu se regăsește printre cazurile prevăzute expres de art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, constatând că criticile formulate sunt neîntemeiate, iar sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, domiciliat în mun. B,-,. B,. 4,. 9, jud. B, domiciliat în mun. B, – Națională, nr. 88, -.4,. A,. 4,. 14, jud. B, domiciliat în mun. B,-, – 7,. 4,. 16, jud. B, domiciliat în mun. B,-, -.4,. 3,. 12, jud. și, domiciliat în mun. B, – Națională nr. 101,. D,. 6,. 12, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 1528 din 27 octombrie 2009 Tribunalului Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2
16.03.2010
